PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Terminologie comunitară sau terminologia Uniunii Europene? Text postat de Sebastian Chirimbu Intrată rapid în lexicul românesc, terminologia comunitară a impus o creştere a inventarului atât la nivelul neologismelor cât şi la nivelul împrumurturilor din limba franceză şi engleză dar şi a calcurilor. Dacă în lucrările de specialitate internaţionale întânim sintagma de terminologie europeană sau terminologia Uniunii Europene, în România ghidurile stilistice sau dicţionarele non-lingvistice consacră sintagma de terminologie comunitară prin intermediul căreia sunt vehiculate concepte, practici, proceduri la nivel instituţional european. Multilingvismul, diversitatea limbilor celor 27 ţări membre, încercarea de uniformizare la nivelul conceptelor sau ideilor au popularizat termenul de eurojargon cu referire strictă la termenii instituţionali, politici şi tehnici care definesc instituţiile şi activităţile Uniunii Europene. Termenul comunitar, reflectând relaţia cu un concept comunitar, prinde viaţă prin definire. De aceea acordăm o importanţă deosebită definirii termenului şi definiţiei. „Cu ajutorul definiţiei se stabileşte identitatea dintre un semnificant şi un semnificat desfăşurat în semele lui de bază.” (Miclău 1981: 79). De exemplu, termenul de abordare comună ia viaţă prin definiţia sa: „context: În cazul în care Consiliul European sau Consiliul a definit o abordare comună a Uniunii […], Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi miniştrii afacerilor externe ai statelor membre îşi coordonează activităţile în cadrul Consiliului. Misiunile diplomatice ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în Ţările terţe şi în cadrul organizaţiilor internaţionale cooperează între ele şi contribuie la formularea şi la punerea în aplicare a abordării comune.” (sursă: articolul 1 alineatul (35), Tratatul de la Lisabona) Operaţia de definire este – după Miclău 1981 – complexă, îndeplinind mai multe funcţii de cunoaştere: ea este fie referenţial designatoare, fie un mijloc de introducere a unui termen sau expresii noi, fie un instrument de analiză a unui concept, fie un procedeu sintactic-calculatoriu. În toate cazurile însă ea joacă un rol preponderent în semantica limbajelor specializate. Acestea se manifestă în lucrări de diferite niveluri, manuale, tratate, instrucţiuni practice, în cadrul cărora definiţiile abundă explicit sau implicit. O imagine amplă a lor este oferită de dicţionarele enciclopedice sau specializate. Dicţionarele explicative preiau, în zona lor specializată, definiţiile din dicţionarele enciclopedice, arată Miclău 1981, cu specificarea că adesea dicţionarele explicative încearcă să simplifice, dacă nu definiţia, atunci celelalte operaţii, cum ar fi descrierea. Pornind de la diversitatea modalităţilor de definire ale unui termen, Bidu-Vrănceanu 2004 propune conceptul de definiţii alternative. Premisele şi fundamentul teoretic al definiţiilor alternative sunt reflexivitatea limbii (Coteanu 1985, 1986) şi definiţiile preştiinţifice (Vasiliu 1980, 1986). Conceptul nou de definiţii alternative realizează o sinteză notabilă, propunând aplicarea principiului reflexivităţii limbii în lectura definiţiei lexicografice, pentru pasajul de la definiţia comună la definiţia preştiinţifică şi ştiinţifică. Multiplele relaţii ce se pot stabili între diversele definiţii alternative sunt rezultante ale continuului du-te-vino dintre limbă şi realitate. În cazul termenilor comunitari nu poate fi vorba de existenţa definiţiilor alternative. Funcţionarea definiţională în limbajul comunitar, presupune o definiţie riguros formulată. De exemplu: „acquis; acquis-ul Uniunii context: Actele adoptate în cadrul unei forme de cooperare consolidată sunt obligatorii numai pentru statele membre participante. Acestea nu sunt considerate ca fiind acquis care trebuie acceptat de statele candidate la aderarea la Uniune. sursă: articolul 1 alineatul (22) context: Atunci când acţionează în conformitate cu protocoalele respective, instituţiile Uniunii şi Regatul Unit încearcă să restabilească participarea cât mai largă a Regatului Unit la acquis-ul Uniunii referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, fără ca aceasta să afecteze funcţionarea practică a diverselor părţi ale acestora, respectând, totodată, coerenţa lor. sursă: Protocoale A Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii notă: [Acquis-ul] reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce se aplică tuturor statelor membre. ref: Ghid stilistic de traducere în limba română pentru uzul traducătorilor acquis-ului comunitar, ediţia a V-a revăzută şi adăugită, Institutul European din România,Bucuresti, 2008, 1.1. Instituţii şi concepte-cheie” (Vrabie 2009: 15). Din punct de vedere discursiv se disting definiţiile explicite, prin care obiectul definit poate fi recunoscut imediat prin alte mijloace (supra iv.) şi definiţiile implicite care prezintă obiectul sau semnificaţia termenului printr-un sistem de relaţii sau context. Definiţiiile termenilor comunitari sunt, în general, explicite, dar adesea definirea se face prin context. De exemplu, iată trei definiţiile contextuale ale unor termeni sintagmatici ce au ca prim element cuvantul act: „act juridic al Uniunii context: La iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor. sursă: articolul 1 alineatul (12) FR acte juridique de l'Union EN legal act of the Union Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE