FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Siesta lui Jurchiță
Text postat de Gheorghe Rechesan
Soarele atîrna, disc de aramă înroșită, perpendicular deasupra capetelor trecătorilor. Asfaltul dogorea trimițînd damfuri de catran, cauciuc încins și benzină arsă, iar rarii mușterii se strecurau leșuiți de căldură pe sub umbrelele și copertinele de pînză din piață, căutînd cu gurile căscate ca peștii rămași pe uscat,un strop de răcoare.
Jurchiță înfulecă un pachet de biscuiți și o banană răscoaptă, își aprinse o țigară, puse pe tarabă un carton pe care scria cu litere de-o palmă " PAUZA DE PRÂNZ " și se tolăni la umbră, în spatele tarabei, pufăind alene. Era mulțumit, vînduse pînă la acea oră, două șepci de pînză, una roșie cu inscripția " Marboro", cealaltă albă cu găurele, o pereche de șlapi din plastic și trei tricouri turcești. O muscă mare de ghenă, cu reflexe verzui, metalice, pe spinare, care dădea ocoluri coajei de banană, ateriză pe nasul lui. O alungă cu palma și se suci pe-o parte, potrivindu-și sub coaste un maldăr de tricouri. Bîzîind, musca i se așeză pe ceafă și-l ciupi neașteptat de vorace. Jurchiță înșfăcă un șlap de pe tejghea, perechea celui vîndut, dar de culoarea mustului de zaibăr și încercă neîndemînatic să o strivească. Insecta îi anticipă mișcarea și decolă în grabă. Pișcătura îl ustura și îi dădea mîncărimi, așa că se frecă înciudat, cu talpa din gumă, pe spinare.
" A dracului bîză cine știe pîn' ce gunoaie o fi umblat, poate m-o infectat..."
Nu-și isprăvi bine sudalma că dinlăuntrul șlapului se iscă un norișor alb, de consisența pudrei de talc prin care-s tăvălite articolele de gumă ca să nu se lipească. Cînd praful se risipi, dinăuntrul papucului se strecură cu greutate trupul îndesat al unui ins. Semăna izbitor la fizionomie cu inspectorul de la Comisariatul județean de protecție a consumatorilor, care îl amendase săptămîna trecută fiindcă vînduse unui puști un pachet de cărți de joc fără ași. Aceeași față pătrată, măslinie, cu fălci rotunde de buldog, cu ochi iscoditori și bulbucați și fruntea îngustă, de puteai să-i măsori temperatura cu două degete. Purta un costum demodat , la două rînduri, din stofă cenușie, un fes roșu cu ciucur de mătase pe creștet, o cravată verde în dungi și îl privea amenințător.
-Ce am mai făcut, șefu'? se bîlbîi neajutorat Jurchiță.
-Nu am treabă, vin în grabă...bolborosi inspectorul și își încrucișă sugestiv brațele groase pe piept.
Atunci băgă de seamă că arătarea n-avea picioare, și plutea în aer la capătul unui firișor alburiu care se înălța din șlapul violet. Se frecă la ochi, își trase o palmă ca să se trezească, dar duhul rămase agățat de aburul care izvora din papuc, ca spuma de bere dintr-un butoi răsturnat.
-Nu am treabă, vin în grabă...repetă el, m-ai chemat și am venit la poruncă!
-Cineee...io? Da' de unde! se apără Jurchiță.
-Hai, spune ce vrei, da' repede, că n-am timp...trebuie să-l depanez pe unu' cu carpeta zburătoare! Ai frecat sau nu papucu? L-ai frecat, prin urmare am venit...așa-s eu, vigilent cînd e vorba de doleanțele consumatorului!
-Păi ce să vreau? Nimic..adică, cum dreac' de mă găsiși taman pe mine?
Celălalt rîse gros și batjocoritor:
-Ce vrei, să-ți explic acu filmu' cu Aladin? Ai ceva de cerut sau pas?
-Nu' ș ce să zic... se fîstîci Jurchiță de-a binelea.
-Măi da' greu de cap ești, se miră duhul. Vrei să te fac mai bogat decît Bill Gates, mai chipos ca Brad Pitt..sau să te încoronez rege-n Thailanda?
Se dumiri atunci omul nostru că se-ntîmplă ceva nemaivăzut, poate chiar dăduse norocul peste el, dar cum lăcomia nemăsurată nu-i sta în fire se gîndi că rabla lui de dacie 1300 era pe butuci și că i-ar prinde bine un autovehicul nou ca să-și care marfa și bulendrele de-acasă în piață și-napoi.
Își drese glasul și spuse:
-Dacă-i pă bune, dă-mi un merțan negru, turbo, cu geamuri electrice și climă să moară toți piețarii de necaz!
Nu-și isprăvi bine Jurchiță de formulat doleanța, că lîngă taraba lui răsări ca prin minune o ditamai limuzina de rămîneai cu gura căscată văzînd-o.
-Uite cheile și talonu'... s-o conduci sănătos! zise arătarea din șlap și se topi ca și cînd nici n-ar fi fost. Jurchiță își roti temător privirile prin hală, înafară de o bătrîncă ce vindea macrameuri nimeni nu zărise măgăoaia de mercedes și apoi se aburcă fericit la volan.
E de prisos să precizăm că existența lui modestă se schimbă radical. Pe lîngă faptul că se lăfăia într-un autoturism luxos, toată lumea din jur, vecinii, colegii de tarabă ba chiar și angrosiștii din piață începură să-l privească cu alți ochi. Oriunde se ducea, lumea-și dădea coate și șoptea: “Asta-i Jurchiță, ăla din piață, cu marfă turcească de doi lei, ai văzut ce mașină are?!”
Lumea se îmbulzea în dreptul tarabei lui și vîndu în două zile de trei ori mai multe tricouri, șepci și șlapi de gumă decît într-o lună. Succesul acesta nesperat îl făcu îndrăzneț, își schimbă leii în valută și îi cumpără mai multă marfă. Papucul norocos îl păstra ca pe un talisman, legat cu un lanțișor de oțel de betelia nădragilor.
Într-o zi cu dever bun, întorcîndu-se în locuința-I modestă în care stătea cu chirie, îl bătu gîndul să mai încerce odată puterea duhului. Frecă bine papucul de gumă și-ndată arătarea se întrupă dinaintea lui.
-Nu am treabă, vin în grabă! tună el.
-Vreau o casă…cu tot ce trebuie în ea: mobilă, covoare, scule electronice! comandă Jurchiță
-Unde să fie? Pipera, Snagov sau pe malu’ mării?
-Nooo, aici în mahala, aproape de locu’ de muncă…da’ să fie una mișto, cu lei de piatră la poartă și două turnulețe din tablă aurită.
-S-a făcut șefu, zise duhul și cît ai pocni din degete pe maidanul de lîngă piața de vechituri apăru ditamai măgăoaia cu trei caturi, cu termopane cît ecranu’ de cinematograf, cu turnulețe sclipind în soare și gard din fier forjat. Intră Jurchiță înăuntru și rămase uimit: peste tot fotolii și sofale de piele, mobilă din lemn sculptat, carpete și covoare scumpe; pînă și frigiderul era ticsit de mîncare și băutură de puteai să ții o nuntă cu o sută de invitați de cîte era în pîntecele lui.
Se puse omu’ nostru pe trai îndestulat, iar cînd se plictisi de băut și de mîncat începu să dea telefoane ca să invite toți cunoscuții ca să-i vadă hogeacul luxos.
De atîta huzur, nici nu mai dădea pe la tarabă, o pasă unui amărît cu patru copii, iară de atîta haleală îi crescu burdihanul de nu mai putea să se urce la volanul limuzinei. Își luă bucătăreasă și șofer, iar în fiecare seară din căsoiul cu turnulețe aurii se-auzea zvon de petrecere de i se duse buhu’ în toată urbea de cît era de-nstărit.
Într-o dimineață, pe cînd își admira chipul boțit și mahmur în oglinda de cristal din baie se pomeni zicîndu-și:
“ Degeaba am limuzină și casă de crapă și bulibașa de necaz, dacă stau singur-cuc în ea…cred că ar trebui să mă-nsor…”
Nu-I vorbă, roiau pipițele în jurul lui ca muștele la borcanul cu miere, dar el vroia una numai pentru el. Luă papucul, îl frecă zdravăn și duhul se ivi deîndată.
-Nu am treabă vin degrabă! zise ca de obicei.
-Uite ce-i nene, îl luă Jurchiță din scurt, dacă nu-mi faci rost cît mai iute de a mai sexi femeie din lume, te-ai ars, arunc papucu’n foc și ai dat de dracu’!
-Nu mă lua pe mine cu superalative, se burzului celălalt, spune-mi exact cum vrei să fie muierea…
Căzu Jurchiță pe gînduri, îi era greu să se hotărască, dar în cel din urmă conveniră împreună ca fantezia lui să aibe minim 1,68 metri înălțime, să fie blondă natural cu măsuri standard, buzele Angelinei Jolie, o aluniță picantă într-un loc intim și pe deasupra să fie iubitoare, liniștită, bună gospodină și să știe să facă masaj thailandez.
Se vede treaba că duhul papucului mai primise solicitări asemănătoare, fiindcă nu trecu un minut și înaintea ochilor lui Jurchiță se întrupă o mîndrețe de femeie, bălană, cu forme de fotomodel, care fără să mai aștepte vreun îndemn îi sări în gît drăgăstoasă tare. Răspundea la numele de Dorina și-n ochii ei bleu, senini ca atmosfera unei zile de vară, se citea o iubire nețărmurită dar teribil de interesată.
Ce-și mai putea Jurchiță de la viață? Poate o liotă de țînci care să-I spună tată și cărora să le lase moștenire tot ce avea. Papucul de gumă fermecat îi dăruise tot ce poate îndrăzni un ins să viseze, așa că nu-l sîcîi pe duh cu alte cereri, mai ales că la ultima înfățișare, cînd venise să-l scoată din bucluc, viloaia răsărită peste noapte, n-avea autorizație de construcție, acesta îi spuse:
“ Nu mă chema pentru toate fleacurile, puterea papucului are și ea un sfîrșit…da’ păstrează-l asupra ta, că-n el e toată snaga averii tale!”
Într-o seară de toamnă, Jurchiță stătea acasă, tolănit pe o canapea, privind pălălăile focului care ardea în șemineul de marmură și cugeta la ciudățenia vieții: ieri, un amărît de piețar care vindea marfă de doi lei la tarabă, azi baștan ca nimeni altu’ !
Nevastă-sa, Doricuța, că așa o alinta, intră în cameră și se-așeză lîngă el, încolăcindu-l cu brațele.
“ Ce dracu’, măi bărbate, ții șlapu’ ăsta împuțit de gumă în buzunar? “ zise ea și nici una nici două, îl smulse din lanțul care-l ținea legat de betelia nădragilor și-l azvîrli în șemineu.
“ Ce faci, nenorocito, răcni Jurchiță înspăimîntat, acolo-i tot norocu’ meu!”
Papucul începu să fumege, scoțînd un miros de gumă pîrlită și pînă s-apuce el să-l scoată din foc se mistui ca și cînd nici n-ar fi fost.
- Ce faci, băi, fraiere? auzi Jurchiță un glas dogit și cînd clipi năucit, ca sculat din somn, văzu înaintea lui pe Sandu Zdrelea, zis Vandam, spaima piețarilor care-l privea rînjind, încordîndu-și bicepșii fioroși și tatuați, stingînd chiștocul unei țigări în stiva de șlapi de pe tarabă.
Mercedesul, casa, acareturile, slugile și blondina Dorina pieriseră ca prin farmec.
-Nu mi-ai dat procentu’ pe luna asta, bre, Jurchiță, tu’ți io gurița ta de șmecher…scoate mălaiu’, c-altfel îți ia foc toată marfa…
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE