FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu


Nemaiputând suporta, m-am dus, într-un final, la psiholog.

-Domnule doctor, i-am zis cu disperare în glas, de câteva nopþi visez faianþa. Multa faianþa, faianþa neagrã ºi albã, albastrã cu reflexe argintii, mozaic. Cade peste mine, apãsându-mã, sufocandu-mã. Mã trezesc des ºi adorm greu, lovindu-mã de acelaºi vis. Ajutaþi-mã!
Psihologul s-a ridicat de pe scaunul de unde mã ascultase atent. S-a plimbat prin cãmãruþa strâmtã, cu mâinile împreunate, ca într-o rugãciune. Mi-a pus câteva întrebari personale, m-a întrebat care e pãrerea mea, de parcã dacã aº fi ºtiut aº mai fi venit la el. M-a pus sã-i povestesc de copilãrie, de adolescenþã, apoi, în sfârºit, când am visat prima datã aºa ceva ºi dacã îmi amintesc vreun fapt deosebit petrecut atunci. I-am rãspuns, cât de bine am putut, cu mâinile transpirate de emoþie ºi cu speranþa cã totul va lua, spre uºurarea mea, sfârºit.
M-a chemat la o a doua ºedinþã, în cursul sãptamanii.
Am venit.
-S-a repetat? m-a intrebat referindu-se la aventura mea oniricã.
-Da, acelaºi vis, i-am rãspuns.
A tacut o bunã bucatã de timp, pãrând cã se gândeºte.
-Mda, cred cã ºtiu, zise într-un târziu, ca ºi când ar fi strigat “Evrika!”. Cred cã ºtiu, repetã aºezându-se. Unde locuiþi?
-În Militari, la Gorjului, i-am spus mirat, neîntelegâd ce legãturã poate asta sã aibã cu nopþile mele grele.
-Da, e clar, îmi zise surâzând. Asta îmi confirmã bãnuielile. Câte camere aveþi? continuã seria de intrebãri.
-E o garsonierã….
-Baie faianþatã?
-Parþial…
-Vã spun ce vi se intamplã, se ridicã doctorul. Subconºtientul dumneavoastrã este nemulþumit!
-Nemulþumit? am ridicat eu din umeri. ªi de ce mã rog?
-Aveþi visuri de mãrire, domnule, asta e. Nu v-aþi dat seama, însã subconºtientul a vãzut, ºi acum vã atenþioneazã.
-Ce visuri de mãrire am? Eram din ce în ce mai mirat.
-În primul rând vreþi sã vã mutaþi de acolo. Vreþi sã aveþi un apartament mobilat. A, ºi baia, baia sã fie mare ºi faianþatã.
-Dar mie imi place acolo, mã simt bine, nu vreau sã mã mut. Am tot ce îmi trebuie!, am exclamat.
-Vreþi sã scãpati de coºmar?
-Da, dar…
-Pãi dacã da, mã intrerupse el, dacã vreþi, trebuie sã vã mutaþi
Am tãcut, în faþa mea aveam o ditamai autoritatea în domeniu.
-Vreþi un sfat prietenesc? îmi strigã când eram gata sã ies.
-Vã rog, i-am rãspuns politicos.
-Mutaþi-vã repede, într-o zonã mai bunã. Cãutaþi o casã cât mai mare, cu cât mai multe camere. V-aº recomanda Piaþa Romanã sau chiar Piaþa Victoriei. Astfel veþi scãpa de coºmaruri imediat, v-o garantez.
-Vã mulþumesc, am bâguit strângându-i mâna, o sã încerc sã mã conformez.
ªi am plecat împleticindu-mã, cu gândul sã-i ascult sfatul.

Ca sã fac rost de bani, am hotãrât sã mã însor. Prietena mea a fost de acord imediat, aºa cã am aranjat repede o nuntã ca-n poveºti, unde am invitat toate neamurile pânã la ramura a treia. Cu banii scoºi de aici, cu cei obþinuþi din vânzarea garsonierei ºi cu ce ne mai ajutarã pãrinþii (îngrijoraþi peste mãsurã de insomniile mele) am reusit sã ne mutam într-un bloc din centru, de lângã Universitate. Apartamentul avea numai douã camere, însã era teribil de cochet. Am faianþat rapid baia, am pus gresie pe jos, termopane la geamuri, apoi, toate acestea terminate, m-am dus la culcare cu inima cât un purice. Dimineaþa m-am trezit extrem de odihnit ºi uºurat. Dupa atâta timp, nici urmã de faianþa în somnul meu!
Însã, din a treia zi, m-am izbit de un alt coºmar ce se repeta cu încapãtânare. Se facea cã eram în mijlocul unei autostrãzi. Era noapte ºi maºinile vâjâiau pe lângã mine. Deodatã, din faþã, vedeam luminile orbitoare ale unui automobil. Într-o clipã eram lovit în plin, fãcut una cu asfaltul. Exact cu o secundã înainte sã alunec în nefiinþã, mã trezeam buimac ºi transpirat.

M-am dus, disperat, la psiholog.
-Da domnule! îmi spuse el sãrind ca ars dupã ce auzi istoria. ªtiu ce ai.
Deºtept foc psihologul ãsta….
-E aceeaºi problemã, cu dorinþa de mãrirea a dumitale.
-Pãi m-am mutat, aºa cum mi-aþi zis, am gângurit.
-Da, dar se pare cã nu a fost îndeajuns, îmi spuse savant. Doriþi o cafea? adãugã.
-Nu, mulþumesc, nu mã simt prea bine….
-Eu o sã beau una. Spune-þi-mi, aveþi maºinã? mã întrebã turnându-ºi o cutiuþã de lapte condensat în ceaºca de pe birou.
-N-am, am spus ºoptit, simþind ce o sã urmeze.
-Vedeti? Pãi acum cã aveþi casã bunã, vreþi maºinã. Simplu.
-Aha, am zis, eu nu ºtiam cã asta vreau, dar subconºtientul gãsi de cuviinþa sã-mi dea de ºtire.
-Exact, sublinie doctorul, ca un maestru în faþa învatacelului sãu. Vedeþi cã nu e greu? Tot aºa ºi o sa-mi furaþi meseria.
-Pãi eu nici nu am carnet. Apoi nu cred cã mi-ar plãcea sã conduc. ªi, în plus, ce-mi trebuie mie maºinã? Mai mult mã încurcã, mã bagã la cheltuieli. ªi o sã pierd mai mult timp pe straduþele din oraº decât cu metroul sau autobuzul, am încercat sã-i argumentez.
-Nu îmi spuneþi mie asta, vã spun, chiar dacã credeþi cã nu vreþi, nu e aºa. În adânc, acolo, în subconºtient, tare aþi vrea o maºinã….
Of, mi-am spus, o ºti el mai bine ca mine ce vreau ºi ce nu vreau…doar e doctor in psihologie.

Am pãrãsit cabinetul cu gândind sã-mi satisfac, ºi de data asta, subconºtientul. Am apelat la economiile pãrinþilor ºi ale socrilor. Dorind din rãsputeri sã mã vada sãnãtos, oricât de mare ar fi fost preþul, se supuserã ºi unii ºi ceilalti ºi-mi împrumutara minimul de bani necesari primei plãti a unui automobil Skoda luat prin leasing. Din salariul modest am reuºit sã-mi plãtesc ºcoala de ºoferi ºi iatã-mã, dupã douã luni, ºofer al propriei maºini.
Dupã ce am fãcut un tur al oraºului în familie, cu sufletul strâns de fricã, m-am dus la culcare. Coºmarul cu accidentul dispãru cu desãvârºire, pentru prima datã de când apãruse! M-am trezit fericit, scãldat de razele soarelui ºi dezmierdat de proaspãta mea nevastã.

Cum lucrurile bune nu dureaza prea mult, bineînþeles cã dupã un timp am avut de a face cu un alt vis chinuitor care, la fel ca celelalte, se repeta la nesfarºit, transformându-mã într-un somnabmul. Ca sã menþin oarecum tradiþia, m-am dus, ºi de aceastã datã, la psiholog.
-Aoleu, ce cearcãne aveþi, se mirã el, dupã ce îmi strânse mâna. Iar vã chinuie visele?
-Iar, i-am rãspuns obosit. Nu aveþi o cafea?
Mã servi. În timp ce beam din cana neagrã pe care mi-o pusese în faþã, i-am povestit.
-De data asta sunt câini, domnule, câini.
-Câini? îintrebã apropiindu-se.
-Câini, potãi, dar ºi de rasã, câini uriaºi cu guri rânjite, salivând. Mã încercuiesc mârâind apoi se aruncã la unison asupra mea, devorându-mã. Urlu în somn de durere ºi neputinþã, mã agit, dar degeaba. Cu puþin înainte sã mã mãnânce de tot, mã trezesc.
Doctorul s-a ridicat gânditor ºi si-a pus o cafea din filtrul ce scuipa pe o masuþa din colþ. O bãu încet, în timp ce eu fierbeam. Apoi a inceput sã se plimbe. S-a oprit într-un târziu în faþa mea privindu-ma pe deasupra ochelarilor.
-Domnule, îmi spuse, dumitale îþi plac câinii?
-Deloc. Absolut deloc. ÃŽi detest.
-Pãcat…cã va trebui sã-þi cumperi unul.
Am sãrit în picioare, roºu de furie.
-Niciodatã, mã auziþi, niciodatã! Nu o sã tolerez nici o potaie în casa mea! Ce vã face sã-mi spuneþi asta? De unde aceastã teorie monstruoasã?
Eram de-a dreptul sceptic.
-Pãi…dupã cum vedeþi, toate cele trei coºmaruri sunt legate între ele. De primul aþi scãpat mutându-vã. De al doilea, luându-vã maºinã. De ãsta…doar luându-vã un câine, haideþi dom’ne, cã nu e cine ºtie ce, toatã lumea are un câine prin casã, uite eu, de pildã, am un caniº, ºtiþi ce curat este? Nu lasã pic de pãr. De unde încapãtânarea asta a dumneavoastrã?
-Nu, nu ºi nu, am exclamat îndreptandu-mã spre uºã. Nu am sã-mi cumpãr nici un patruped! Chit cã o sã mã chinuie coºmarul ãsta câte zile oi avea!
ªi am ieºit trântind uºa dupã mine.

Dupã douã sãptãmâni de nesomn, la insistenþele nevesti-mi (îmi zicea cã am ajuns sã arãt ca o fantomã, cu ochii vineþii, duºi în fundul capului ºi cu obrajii supþi ºi galbeni) mi-am cumpãrat un câine. L-am botezat “Bãiatul” ºi am început sã-l scoatem zilnic afarã, în parc, lãsându-l sã se joace cu ceilalþi cãþeluºi de seama lui.
Ca prin minune, coºmarul încetã.

O sãptãmânã trecu calmã, fãrã incidente. Apoi am început sã visez copii. Grãmezi de copii mici, puºi unul peste altul. Toþi þipând cu gurile pânã la urechi, asurzindu-mã. Câþiva, cei din vârful piramidei, începeau sã alunece, de-a buºilea, cãlcând peste ceilalþi. Se apropiau cu mânuþele întinse, urlând, plini de urinã ºi fecale. Mã ajungeau ºi treceau peste mine, lovindu-mã cu picioruºele, trãgându-mã cu mânuþele de faþa, de urechi, bãgându-mi degeþelele în ochi. Apoi unul, mereu acelaºi, începea sã-ºi sugã degetul. De fapt, nu îl sugea, ci sufla în el, cu atâta patos incat începea sã se umfle, ca un balon. Când devenea aproape de statura mea, exploda, în chicotelile celorlalþi, care aplaudau de zor, ca la un spectacol de circ. Apoi mã trezeam brusc.
Nu m-am mai dus la psiholog, ºtiam bine ce înseamna asta.

-Trebuie sã facem un copil, m-am adresat nevesti-mi într-o dimineaþa.
-Pãi parcã nu-þi plãceau copiii, îmi spuse ea oarecum miratã.
-Nu-mi plãceau nici câinii, i-am rãspuns nervos, dar uite cã avem!
ªi am sãrit pe ea, cu dinþii încleºtaþi.

Dupã nouã luni am devenit tãticul unui frumos bãiat de peste trei kilograme ºi visul luã sfârºit.

De fapt nu se sfârºi propriu-zis, ci îi fãcu loc altuia, ºi mai ciudat. Atât de ciudat încât n-am mai fost în stare sã-l descifrez singur. Aºa cã m-am repezit, din nou, la psihologul ce-mi devenise parcã o a doua familie.
-Domnule, îmi zise el, sãtul de mine, dumneata eºti un caz ciudat.
Mã ascultase ca de obicei, fãrã sã mã întrerupã, apoi îºi luase capul în mâini, cãzând pe gânduri. Peste un timp îºi ridicase privirea, apoi se asezase lângã mine, pe canapea.
-Da, aºa oi fi, am aprobat, sãtul de el. Dar ajutaþi-mã!
-Se pare cã dumneata eºti veºnic nemulþumit de viaþa pe care o duci.
-Pãi ce mi-aº mai putea dori? Am fãcut pânã ºi un copil. Ce sã mai vreau de la viaþã? l-am întrebat obosit.
-O amantã.
-O amantã? Cum aºa?, am întrebat neîncrezãtor.
-Mi-ai zis cã visezi cã faci dragoste cu nevasta.
-Exact.
-Dar tocmai când sã o …hm, sã o pãtrunzi, sunã cineva la uºã.
-Nu cineva, ci administratorul blocului, care vine sã-mi ceara banii de întreþinere! Vedeþi, la noi în bloc aºa merg lucrurile. Nea Udriºte ãsta, administratorul, vine pe la toþi ºi cere banii. Un lucru bun, cã mã scuteºte sã-l caut eu pe el. Totuºi, ce cautã în visul meu? ªi unde e amanta?
-Aveþi puþinã rãbdare, interveni doctorul. Sã continui. Apoi pleacã, ºi dumneavoastrã reîncepeti.
-ªi iarãºi, când mã încalzesc ºi eu mai bine…sunã cineva la uºã! Aºa e, doar v-am spus, nu vãd de ce trebuie sã repetãm, ºtiu visul ãsta pe de rost, l-am analizat pe toate pãrþile!
M-am ridicat nervos din cale afarã ºi am început sã strãbat cãmãruþa de la un capãt la celalalt.
-Calmaþi-vã, îmi spuse psihologul liniºtit. Repetãm sã vã subliniez lucrurile importante. Deci…sunã cineva la uºã….de data aceasta vecinul de dedesubt, care vã anunþã cã îl inundaþi.
-Mda, vecinul Vãcãrelu…
-Rezolvaþi problema…dar dupã aceea nu mai aveþi chef de nevastã, subliniez, nu mai aveþi chef de nevastã!
-Pãi ºi nu vi se pare normal? Cine ar mai avea chef dupã asemenea întreruperi? Cã a trebuit sã chem instalatorul, sã repare þeava, sã loveascã, sã duduie! De unde chef dupã aºa ceva?
-Liniºtiþi-vã….acum aveþi tendinþa sã confundaþi visul cu ceva adevarat. Gândiþi-vã, totul se petrece în vis, fiecare lucru are o semnificaþie a sa, diferitã de cea realã. Aici fãcu o micã pauzã, de efect. Totul e cât se poate de clar, urmã. V-aþi sãturat de soþie, ºi aceastã saturaþie este subliniatã de intervenþiile din afarã, administratorul respectiv vecinul care vã taie avântul, nu vã lasã sã duceþi la capãt ceva odatã început. Aºadar, vã trebuie o amantã, domnul meu.
Am rãmas paf. Astea da conexiuni… Nu am avut ce face, a trebuit sã-i dau dreptate. Doar mã salvase de atâtea ori pânã acum. M-am aºezat mohorât pe scaunul de la biroul sãu.
-ªi cum gãsesc eu, domnule doctor, o amantã acum? Credeþi cã e aºa uºor? Pânã gãsesc ceva…mã omoarã visul ãsta, mã mãnâncã de viaþã!
-Lãsaþi, gãsim noi o soluþie, mã liniºti el. Uitaþi, ºtiu eu niºte tinerele, dornice de aventuri.
ªi mi-a dat câteva numere de telefon, sfãtuindu-mã sã spun cã sun din partea lui. “Doctorul acesta este o comoarã”, mi-am zis. M-am gandit cã dacã scap ºi de asta, îi fac statuie, chiar acolo, lângã a lui Mihai Viteazul.

Peste câteva sãptãmâni, mã delectam, fãrã ºtirea nevestei, cu un corp tânãr ºi fierbinte sub mine, într-o garsonierã din Drumul Taberei. Seara, acasã, am adormit sfârºit, ºi noaptea se scurse caldã, veghindu-mi somnul lin, de bebeluº.
Apoi toate visele încetarã. Era clar, în sfârsit eram mulþumit. Totul mergea ca pe roate, nevasta mã iubea, amantã mã adora, copilaºul începuse sã gângureascã dulce “Tati”, cãþeluºul ni se gudura zilnic pe la picioare, maºina mergea ca unsã, toate bune ºi frumoase, pânã când, dupã mai bine de un an de fericire, m-au lovit din nou visele.
Era unul singur, însã în mai multe variante, ce se sfârºeau într-un singur fel. Se fãcea cã dormeam, încercând sã visez dar orice crâmpei de vis dispãrea în neant, se deforma, se volatiliza, înainte sã prindã vreun contur. Mã trezeam, în vis, încercand sã-mi amintesc ce visasem, ºi nu reuºeam. Intram în panicã, o panicã totalã, inumanã, mi se facea o fricã de moarte ºi mã trezeam cu adevãrat, lac de sudoare. Da, visam cã nu mai pot visa, visam cã dorm un somn greu, de plumb, nespectaculos. Ajunsesem dupã un timp sã regret coºmarurile normale de dinainte.
Psihologul m-a ajutat ºi de data aceasta. Mi-a spus cã, bineînteles, iarãºi eram nemulþumit. Eram nemulþumit, sã vedeþi paradoxul, tocmai de faptul cã aveam tot ce-mi doream. Tocmai de faptul cã nu mai puteam aspira la altceva. Eram nemulþumit de faptul cã eram mult prea mulþumit. Se pare cã aveam un subconºtient mult mai complex decât se aºteptase el ºi, mai ales, decât mã aºteptasem eu.

Dupã aceastã ºedinþã, am hotãrât sã dau divorþ.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
 


Nemaiputnd suporta, m-am dus, ntr-un final, la psiholog.
-Domnule doctor, i-am zis cu disperare n glas, de cteva nopi visez faiana. Multa faiana, faiana neagr i alb, albastr cu reflexe argintii, mozaic. Cade peste mine, apsndu-m, sufocandu-m. M trezesc des i adorm greu, lovindu-m de acelai vis. Ajutai-m!

ncerc s m deprind de cealalt lectur pentru a putea intra din nou aici la tine i s pot gusta din frumuseea lecturii. ntmplri prezentate att de simplu dar de o frumusee fascinant, parcurgi rnd dup rnd, pentru c eti curios s mai afli nouti.

Realizri:

cu minile mpreunate, ca ntr-o rugciune
Subcontientul dumneavoastr este nemulumit!
Exact cu o secund nainte s alunec n nefiin, m trezeam buimac i transpirat
-Aha, am zis, eu nu tiam c asta vreau, dar subcontientul gsi de cuviina s-mi dea de tire
M-am gandit c dac scap i de asta, i fac statuie, chiar acolo, lng a lui Mihai Viteazul.

Detept foc psihologul sta. domnule, dar i dorina de mrirea a dumitalealtfel cum ai fi reuit attea? n concluzie: se pare c dumneata eti venic nemulumit de viaa pe care o duci.


O lectur de plcere!


  
Postat de catre Maria Prochipiuc la data de 2004-06-04 08:33:43
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Dana/Peta,

textul nu a avut ca destinatie amuzamentul cititorului, cel putin nu numai asta. Textul isi propune sa arate mai degraba faptul ca vrand-nevrand trebuie sa te supui regulilor/presiunilor societatii in care traiesti, nu conteaza daca tu esti sau nu esti pregatiti pentru asta, nu conteaza daca vrei sa nu sa faci parte din ea, sa parcurgi fiecare etapa asa cum trebuie, nu conteaza daca tu te simti bine intr-o camaruta si atat. Asa se face, asa trebuie sa faci si tu. De aceea aspiratiile personajului sunt mai curand impuse, nu sunt unele reale si de aceea nici inalte, sunt doar punctuale, strict materiale, pentru ca asta este lumea in care traim, o lume care rar iti mai permite o evadare interior.

da,este o insusire mecanica a lucrurilor, pentru ca este fortata, pentru ca nu este ce isi doreste.

pasajul acesta : "eram nemulumit, s vedei paradoxul, tocmai de faptul c aveam tot ce-mi doream. Tocmai de faptul c nu mai puteam aspira
la altceva" se refera la acele aspiratii "impuse" de societate (aici ma repet), la acele etape aproape obligatoriu de atins pentru a nu fi considerat un marginalizat, un , de ce nu, ratat, din punct de vedere social, un neimplinit.

Iar analiza ta nu este deloc "prea profunda", din contra, este tot ce imi doresc eu de la un comentariu, este o incercare de a intelege textul si de a-l trece prin filtrul personal.

Iti multumesc mult si te mai astept. 		 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2004-05-09 15:17:48
         
 
  Acum observ de cate ori am folosit substantivul "text" in comentariul anterior. N-am cum sa mai sterg.
Graba.. 		 
Postat de catre l;'l da la data de 2004-05-08 22:51:14
         
 
  Dupa o prima lectura, acest text imi pare exceptional.
Autorul e oarecum detasat de tot ce i se intampla, pentru ca daca nu ar fi ar da impresia de superficialitate in ceea ce priveste propria persoana. Povestirea are un fir ascendent, culminand cu o revelatie, si anume constientizarea unei vieti prea pline, sfarsind printr-un deznodamant sclipitor: renuntarea la nevasta.

Spui tu ca "eram nemulumit, s vedei paradoxul, tocmai de faptul c aveam tot ce-mi doream. Tocmai de faptul c nu mai puteam aspira la altceva". Intervin si eu aici - nu in calitate de psiholog :) - si iti spun ca s-ar putea sa gresesti. Eu cred ca personajul tau era nemultumit nu pentru ca nu putea aspira la altceva, intotdeauna mai exista un punct de atins, o dorinta, orice (apropo de asta, iti sugerez sa citesti parerile cititorilor de la "Tema saptamanii - Idealul"). El e nemultumit pentru ca toate lucrurile pe care le-a obtinut si le-a insusit prin gesturi aproape mecanice, pentru ca le-a capatat prea usor, prea repede. Iar "somnul de plumb, nespectaculos" este consecinta vietii banale a unui om ca oricare altul, care nu isi cunoaste particularitatile, ceea ce are el deosebit fata de ceilalti..

Poate e o analiza cam prea profunda ori sobra pentru un text al carui destinatie e amuzamentul cititorului.
Oricum, ti-am parcurs textul cu interes, l-am savurat, cum se spune. :)

Observ o asemanare cu textele lui Sorin Teodoriu, desi el e mai zapacit, se abandoneaza ceva mai mult in istorioarele lui.. 		 
Postat de catre l;'l da la data de 2004-05-08 22:44:43
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE