FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
tălpile mele pe tălpile ei
Text postat de nastia muresan
preț de-o vară șesul a fost tărâmul poveștii cu lumea răsturnată
la o palmă sub noi, alți copii după chipul și asemănarea noastră
trăiau cu capul în jos,
tălpile noastre stăteau pe tălpile lor, pășeam în același timp și în aceeași direcție
ne însoțeam peste tot doar că lumea lor era
cu susu-n jos.
pământurile noastre erau lipite unul de altul cerurile erau capătul lumii.
la ei florile și iarba atârnau iar merele roșii cădeau pe cerul de dedesubt.
îi chema ca pe noi dar de-a-ndoaselea acidor, airam, aitsan, uigres, iahim
vorbeau între ei de la coadă la cap
ăciresib al megrem ion ăcinimud eraceif nî
ceea ce nu era adevărat dar erau cele
două cuvinte lungi care-i puneau pe toți în încurcătură.
știi, frământarea și teama mea erau
că aitsan din lumea aceea întoarsă trebuia să-și țină mereu
rochița cu mâinile ca să nu-i vină poalele în cap de aceea mă mai așezam
din când în când ca să poată și ea să stea liniștită sau să dea din mâini fără griji.

http://i126.photobucket.com/albums/p98/nastia129/florisiflori.jpg
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  e posibil, iulia....nici eu nu-mi amintesc daca aici a mai fost postata anterior, ma bucur oricum ca ai trecut pe aici si ca te facsineaza..:)  
Postat de catre nastia muresan la data de 2010-08-05 23:36:40
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  scuze, *mai, *ma
uf, canicula :)
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-08-05 00:14:22
         
 
  viziunea asta am mai comentat-o candva. nu-mi ami amintesc exact, dar am fascineaza !

da, trebuie sa ma uit si pe fotobucket
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-08-05 00:13:02
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE