FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
ATENȚIONARE
Text postat de Emanuel Cristescu
Ecsintescu,

Iar ai încălcat regulamentul Am invalidat eu comentariul incompatibil cu site-ul. Daca vei continua o vei lua iar de la capat, adica de la nivel 10.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Asa cum ai putea sa observi si singur, exintescule spirtual, noi nu te uram, ca sa fii demn de asta ar trebui sa ai VALOARE, esenta, quintesentza, miez. Tu esti insa numai suprafatza, si inca una rugoasa, nefinisata, bruta. Cum ar putea sa te urasca pe tine cineva? Domnul profesor de sport (cum cu impotenta ironie il numesti, fara sa intelegi ca a avea spirit nu tine de meserie) iti explica foarte parinteste, in comentariul de mai jos, ce este cu tine pe lume. Ia acest credit si foloseste-l, investeste cu cap in dezvoltarea fiintei tale si poate, cine stie, vei dobandi in cele din urma ce-ti lipseste. Noi te-am vrea normal, dar este evident ca in unele cazuri, cum este si al dumitale, sperantza se dovedeste zadarnica. Cu infinita intelegere, si pentru tine si pentru sustinatorul tau neconditionat, KV.  
Postat de catre sters sters la data de 2010-07-21 08:27:13
         
 
 
Photobucket - Video and Image Hosting


Deși limbajul încleiat, ca guma de mestecat, al corectitudinii politice vrea să renunțăm la cuvîntul handicapat, eu țin să-l reabilitez. Și asta pentru simplul fapt că, indiferent de motivele pentru care handicapul apare, el rămîne unul real și a evita să îl accepți în realitatea pe care doar acest nume i-l relevă este un lucru trist și imoral, o ascundere interesată după deget.

Handicapul este un dezavanataj, un impediment, un neajuns, un inconvenient al persoanei în viața sa, în eforturile sale de a fi măcar la nivelul onorabil al celorlalți. E o greutate, o piedică, o diferență serioasă și uneori decisivă, greu sau imposibil de recuperat, care reușește să te marcheze, să te stigmatizeze. Este desigur o infirmitate și cuvîntul handicapat nu este o insultă, ci doar o recunoaștere cinstită a stării de fapt. Cît de neplăcută ar fi ea.

Fără doar și poate, există alte rațiuni umanitare, mai totdeauna în exces, care țin să menajeze pe cei în cauză gratulîndu-i cu sintagme mîngîietoare – persoane cu dizabilități etc. A vorbi azi de handicapați e la fel de cinic ca a spune, ca-n poveste, că împăratul este gol. Pericolul de a nu spune însă infirmității pe nume este acela de a închide ochii, de a o răsfăța, de a o face prestigioasă și de a înlesni astfel victimizarea, văicăreala, milogeala.

Avînd nume bun, handicapatul nu mai ține să se recupereze, se crede la fel sau chiar mai presus de cei întregi, nu mai înțelege că diferența, chiar dacă nu-l acuză, îi impune un respect de netăgăduit pentru calitatea care-i lipsește, devine nerușinat și cere daune de la cei ce, în fond, n-au nici o vină pentru handicapul său (deși pot fi, evident, generoși cu el). În felul ăsta handicapul este mușamalizat, e declarat nul și mai ales nedrept.


*

Atitudinea față de handicap nu este însă una care să rămînă izolată în zona celor cu felurite dizabilități ratificate medical, ea pătrunde vertiginos și se extinde asupra vieții omului în întregime. Și, cum soluția a fost deja găsită acolo, ea poate fi lesne extrapolată la oamenii normali altfel, dar cu mari și inevitabile handicapuri în unele zone ale vieții lor. Căci există, nu-i așa, deja un mod prestigios, de extracție umanistă, de a-ți dosi metehnele și infirmitățile în spatele unor cuvinte nevinovate.

De multe ori, poeții au un incontestabil discernămînt în a demasca ironic ceea ce limbajul analgezic încearcă să ascundă pudic sub alinătoare cataplasme ideologice. O poezie a lui Sorescu, Iar, o spune fără menajamente oricui are curajul să se recunoască în ea:

„Ne scapă mereu cîte ceva în viață,
De aceea trebuie să ne naștem
Mereu.

Soldaților le scapă mai ales
Pacea,
Obișnuiți să doarmă
În zgomot de tobe, de tunuri,
La prima liniște deschid ochii,
Atît de larg îi deschid,
Că intră-n ei iarba și păsările
Ca în craterele vulcanilor stinși.

Somnambulilor le scapă nevăzută
Luna
Și se trezesc în mormînt
Și umblă tiptil pe acoperișurile coșciugelor
Și se suie-n vîrful unui fir de iarbă
Care-i aruncă afară
La gălbenușul ciudatei planete.”

Handicapul este aproape o fatalitate, prin simplul fapt că sîntem cum sîntem și perseverăm în a fi și a rămîne așa, și numai așa, riscăm să scăpăm alternativele vieții. Intrăm în fundături ale propriei existențe din care nu mai putem și nici nu mai vrem să ieșim. Asta dacă mai sîntem cumva conștienți de acest lucru și nu sîntem amețiți de ingenioasele pansamente ideologic-aseptice în stare să glorifice acea ipostază.

Inevitabil, viața pe care o ducem ne face să pierdem mereu cîte ceva ce merită trăit. Ceva ce ne-ar îmbogăți și împrospăta viața. E vorba de opțiunile noastre inflexibile, încăpățînate, inerțiale, ajunse cu timpul de-a dreptul înrăite. Cele care ne duc viața pe un drum fără ieșire care se pierde în desiș. Cele pe care Liiceanu le-a denumit încremenire în proiect și le-a calificat drept prostie.

Handicapul nostru este tocmai această insistență, diabolică prin perseverare, într-o eroare care altfel ar deveni umană.

Și n-avem nici o altă șansă decît să ne mai naștem o dată, să renaștem atunci cînd din întîmplare miracolul, oricare, s-a ivit în viața noastră umil, întrebător, fragil. Ca o moașă de țară. Gata să ne asiste fără să ne ceară vreo plată.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-07-21 08:07:28
         
 
  De ce il urati pe Ecsintescu?

Ar trebui sa raspundeti la aceasta intrebare.

Oare pentru ca v-am spus profesor de sport? Sau pentru ca in urma cu ceva ani imi spuneati sa nu va mai atac textele intrucat este loc pentru toata lumea. Si nu am fost de acord. Imi repugna compunerile, asta e!

Poate sunteti suparat intrucat si pentru caci ati parat acest site unui popa de pe Agonia. Loredana Cristea a sesizat delatiunea dvs de paracios dat cu rolele pe strada bunului simt cu semafoare incluse.

Domnule profesor de sport, varsta obliga! Sunteti niste copii fara minte. Noroc cu Ion Corbu ca v-a facut spatiu de joaca! Interzis adultilor.
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2010-07-21 01:40:45
         
 
  Pînă una, alta aveți posibilitatea să faceți apel la urgențe:

112? Repede, felcerul Făuricea și ambulanța veterinară, pute, Ecsintela Putorius își dă duhul…

Photobucket

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-07-20 23:19:18
         
 
  sunteți de tot râsul râsului, domnule cristescu, chiar aș fi vrut să pot...să trăiască ceea ce nu-i; să fie pură tezla tăhui...ești aiurea papașa, mi se aiurea despre tine, aveai șansa unică să-ți fiu...să mă săruți pe urme... cristescule...cel puțin, la un moment dat te bănuiam de inteligență...ia-l pe peia și fă-l tu, semănați,prețuosule...fudulia ta-i, pe fudulii...  
Postat de catre Petre Mocanu la data de 2010-07-20 21:14:24
         
 
  PAMPON: Ei și?

CRĂCĂNEL (plângând): Am plâns, cum plâng și acuma, căci eu țiu mult la amor; am plâns și am iertat-o... pe urmă am prins-o iar, și iar am plâns și iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des... așa cam de vreo cinci, șase ori... Ce-mi ziceam eu ? Vorba d-tale: femeie! ochi alunecoși...

PAMPON: Inimă zburdalnică!...

CRĂCĂNEL: Până când, într-o seară, mă duc, domnule, ca de obicei acasă; intru în sală, deșchizușa iatacului... întunerec... „Te-ai culcat?" nu răspunde nimini. Inima-ncepe să bată rău; aprinz lumânarea, și ce găsesc pe masă, domnule?

PAMPON: Ce?

CRĂCĂNEL: Un răvășel: „Mache, m-am plictisit să mai trăiesc cu o rublă ștearsă ca dumneatale. Nu mă căuta; am trecut cu neamțul meu în Bulgaria..."

(I.L. Caragiale - d'ale carnavalului)

altfel, ce să zic, măsura mi se pare prea severă...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-07-20 16:47:37
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23814
Comentarii: 120248
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE