PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
ÎNVIEREA EVROPEEI Text postat de Gheorghe Rechesan Iacă, sfîrşindu-să şi-a lui Gustar lună, preasfinţia sa Manuil, ce îmblase şi dînsul tătă vara pe meleaguri streine ca să-şi stîmpere nesaţul de cunoaşteri noi, să-napoie în lăcaşul ctitoriei sale. Ş-apropiindu-să de mururile sinilii, amarnic se mîhni cucernicul ieromonah al Evropeii, căci întristătoare înfăţoşare i s'arată dinainte: farba cea semeaţă ca' naltu' văzduhului, cari împodobea păreţii cei făloşi, să coşcovisă, clopotniţa sta într'o dungă, gata-gata să se năruie, fereştile iereau colbuite ca la casă nelăcuită, iară chiliile goale, pline de paingi, goale iereau, căci fîrtaţii plecasără care-ncotro, mînaţi de neastîmpăr, or' doar hălăduind pre pustii în doru' lelii. De durere-n inimă şi ciudă, i să prelinsără preacucernicului cîteva lacrimi amare-n barbă, ş'atît de goală i să păru pîrdalnica dă vieaţă, că alta nu făcu decît că să-ntinsă sfîrşit dă vlagă p'un mundir, în chilia sa. Multe ca muştele venite la miere i să-ncîlceau gîndurile pîn glagorie, da' zău vă spui vouă, că nu ştia încotro s'o apuce din pricina deznădejdii. Şi cum sta el aşa-ngîndurat, îl prinsă aţipeala şi lunecă domol în braţele somnului. Iară cum dormea aşa, muncit dă griji fără leac, numa că i s'arătă în vis arhanghelul Gavriil, cel dă minuni vestitor şi gonitor dă spurcăciune, lesne de cunoscut dupe mantia sinilie, aripele albe de golub şi lumina înaltă ce-i îmbrăca făptura. Numa în loc de paloş de foc, sfîntul avea în brîncă o peană semeaţă dîntre cele menite scrisului. Se-nspăimîntă oleacă stareţul, dară sfîntul îl ostoi grăindu-i aşa: " Ce stai Manuile şi plîngi,precum Ieremia, au naţia lui Iuda-n robie lîngă apa Vavilonului ? " Şi-n vis îi întoarsă preacucernicul cuvîntul, arhanghelului: " Păi cum să nu lăcrimez ÎntîiVestitorule, dacă iacă preaplinul izvodirii mele, zidirea cea curată a glagoriei, s' află-n ruină? Au pedepsitu-m-o Ceriul şi cel PreaÎnţelept pentru trufia me?" Şi-i răspunse cu glas tunător Arhanghelul, întristatului stareţ, de-i bubuiră surlele îngereşti în bagdadia sufletului: " Manuile lasă boceala, că nu eşti zău, fimeie slabă dă înger, ci ditamai ieromonahul! Scoală-te îmbracă-ţi patrafirul, ia-ţi sfeştocul şî sfinţeşte înc' odat zîdurile lavrei.Iară după ce-ai isprăvit sfeştania, bate tare clopotul cel mare să s-adune cucernicii, pisarii şi prozodierii şi fă o slujbă de tîrnosire ca să-ţi hie lăcaşu' precum nou şi neîntinat!" Aşa îi grăi Arhanghelul părintelui Manuil şi se făcu fum, iară stareţul deşteptîndu-se, cunoscu înţelepciunea DintîiVestitorului, îşi suflecă mînecile sutanei şi s-aşternu pe treabă. Spoi de noi zidurile şi chiliile, aerisi şi şterse colbul din toate ungherele, iară cînd isprăvi dădu glas clopotului cu atîta tărie, dă credeai că se surpă baierele Ceriului. Dă hier de-ţi ierea inima şi nu puteai rămîne surd ori nesimţitor! Şi numa ce se gătă dangătul cela şi-ncepură a veni, cari cum putea, unii pre gios, alţii aburcaţi pe v'un asin, or duşi pă brînci, copchii cei pierduţi ai Evropeei:spăşiţi şi ruşinaţi, cu pozonarele goale dă stihuiri, cu privirile rătăcite, dar liotă toţi s-adunară-n trapeză, înaintea preacucernicului. Se bucură inima stareţului văzîndu-i şi după ce muie busuiocul în agheasmă şi-i stropi cu osîrdie, le grăi cam aşa: " Nu mor caii cînd vor cînii şi nici mortu' de la groapă nu să-ntoarce, da drept vă zîc vouă, mari şi mici, deopotrivă, că Evropeia n-a pierit...stau zidurile ei curate şi duhu-i neîntinat! Să mă ierte Ăl de Sus de am trufia să crez că fitece sfîrşit îi un nou început şi doar prin bunătate, sfinţenie şi trudă vom izbîndi. Lăsaţi sfada şi zavistia la poarta mitocului, curăţiţi-vă de păcate, lepădaţi ura şi duşmănia şi purcedeţi degrabă la prozodit. Iară cela care de-acuma nainte îmi va călca porunca, amarnic îl va ajunge mînia mea: cetluit va sta în chilie, doar cu pîne uscată şi bozie din călămări în loc de apă şi căluş în gură va avea, ori de cîte ori va înălţa glasul!" Aşa glăsui părintele Manuil din marea lui bunătate, iară ucenicii se bucurară deopotrivă că-şi aflaseră iară lăcaş de închinăciune şi sălaş de stihuire. După ce mersără toţi în chilile lor, preasfîntul îi mai mustră oleacă pe unii fîrtaţi, precum pisarul Corneliu că-i prea încrîncenat şi lipsit dă umilinţă, ori pre copchilul cel iubit al său, Traian, zis "Clondir"că-i prea slobod la gură. Şi pre mine mă aghesmui niţel preasfinţia -sa că-s prea cîrcotaş şi mă-ndes să spîrcui în vorbe sufletele preagingaşe şi c'ar hi vremea să mă mulcomesc. Şi uite aşa, din osîrdia întemeitorului ei învie lavra sinilie, precum Lazăr cel răpus din mormînt, căci destul fu să zică preaînţeleptul Manuil voroava: " Scoală-te Europee şi umblă!" ca duhul sălaşului Cuvîntului Preacurat, mitocosit cum ierea şi oploşit prin bălării să se trezească! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE