PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Antologie adnotată I Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Bobîrnacul de Marin Sorescu Nimeni nu poate să-şi dea seama Ce efect poate avea acest Bobîrnac, Nimeni nici măcar dumnezeu nu poate Să-şi dea seama, Care a renunţat de mult la forţele obscure, El lucrînd cu forţele supranaturale Şi cu puterile înzecite. Să zicem că împing scama asta Dîndu-i un bobîrnac la moacă. Ea se prăbuşeşte şi se izbeşte de talpa de înger Care tocmai trece prin aer Îngerul răstoarnă un avion Şi căderea lui trage cerul Ca pe o prelată. Ecoul se amplifică, se amplifică Stelele încep să ţipe Simţind cerul frigîndu-le de sub tălpi Şi totul se amplifică Şi totul se ridică la pătrat La cel mai mare pătrat posibil - Sub ochii noştri. Stau şi eu aşadar şi desăvîrşesc Mici acţiuni, după puterile mele Fac bobîrnace - ca s-o spun pe şleau - Bobîrnace pentru zilele negre de repaus Pentru zilele negre de moarte Cînd nu se va mai mişca nimic Şi orice putere colosală va fi de prisos Şi doar un bobîrnac venit din urmă Mai poate declanşa fericit Maşinăria. Autoironie şi delir controlat. Punere la punct a artei şi a spiritului care de multe ori o iau razna cu închipuirea. Şi mai ales a grandomaniei autorului. Persiflare care numai aşa găseşte măsura insignifiantă şi totuşi colosală a actului "creator". Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Daca tot suntem, cumva, la ora de Sorescu, postez şi eu două texte pe care le consider unele dintre cele mai bune ale lui: "Arăt atât de îngrozitor Încât pierd mult timp Consolându-i pe cei Care vin să mă vadă. Ţipă, îşi pun mâinile la ochi, Blestemă. "De ce tocmai tu", se răstesc la mine. Doamne, unde eşti, Tu exişti? Eu încerc să le ridic moralul - Ei, lăsaţi, nu-i chiar aşa cum vi se pare. Săptămâna trecută arătam şi mai rău Boala e boală, totuşi. Face ravagii unde se încuibă Şi la urma urmei, toţi murim Şi vorba lui Hamlet: "Dacă-i acum Nu va fi altădată". De n-ar fi durerea asta ingrozitoare Aş accepta senin, mioritic, Chiar şi figura asta de schingiuit. Lumea e sinceră. Lumea suferă pentru mine. "Curaj" Aud din toate părţile Şi eu ce pot face? Îi consolez pe toţi, cum pot, Numai mie nu ştiu ce să-mi mai spun, Când rămân singur." (Arăt atât de îngrozitor) Tramvaiul trece prin faţa spitalului, Iar în faţa camerei mele Se schimbă macazul. M-am obişnuit cu acest zgomot feroviar, Dar uneori, noaptea, Îmi dă tresăriri. Uneori, noaptea, când Cu chiu cu vai reuşesc să aţipesc, Sună ca o bubuitură. Mi se pare că din fiecare tramvai Coboară un om şi vine în fugă Să ne aducă o veste. Îmi bate la uşă: Cine e, întreb eu plin de speranţă Intră! - Sunt eu, macazul. Te anunţ că a trecut şi tramvaiul 14. (Macazul - 07.XII.1996). În ziua următoare, pe 8, Sorescu a murit.   Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-07-13 16:46:00               domnule CTA, apropos de Sorescu, citez mai jos 2 versuri care-mi plac atat de mult incat probabil o sa le iau cu mine dincolo: "Trec pe cer, în formă fixă cocorii Sonetele ţăranilor." (Unghi)   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-07-13 15:19:35	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE