FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
PALIMPSESTUL LAVREI ALBASTRE
Text postat de Gheorghe Rechesan
În urmă cu un an, cam prin vară, cînd se pîrguie caisele și pocnesc harbujii pe cîmp, am făcut o călătorie pe la mănăstirile din Bucovina. Minunate locuri și aducătoare de liniște în sufletele celor tulburați de continua zbatere pentru existență!
Întruna din zile am poposit la un schit retras din calea circuitelor turistice, dar atît de potrivit pitulat într-o vîlcea însorită, la marginea unui crîng de fagi, încît ai fi zis că însăși pronia cerească l-a așezat acolo. Călugării, vreo șase la număr m-au primit cu bucurie, curioși să afle ce se mai întîmplă prin lumea largă. Erau tare izolați săracii, dar doritori de oaspeți și deschiși la inimă. Bucatele gătite în buna tradiție călugărească și vinișorul rubiniu, vîrtos și aromat de parcă strugurii erau culeși din grădina Edenului m-au fermecat și aș fi rămas mai multe zile acolo, în pacea mitocului, dacă n-ar fi intervenit o problemă delicată de igienă. Noi, orășenii putem dormi pe podele, într-o cabană părăsită din munți sau într-o șiră de fîn parfumat, dar cînd e vorba de necesități fiziologice ne blocăm!
Chiliile erau curate, mă spălam cu apă rece într-un lighean de tablă scorojit, dar cînd a trebuit să merg să mă ușurez, am recurs la toate resursele de voință pe care le puteam aduna.
Locul era, așa cum se obișnuiește în zonele în care folosirea unui closet englezesc pare un moft, o încropire de scînduri negeluite așezată deasupra unei gropi. Mi-am desfăcut cureaua, mi-am slobozit nădragii și m-am așezat timorat în dreptul deschizăturii rotunde. Deși latrina aceea rustică nu avea un bec în plafon, am observat la flacăruia pîlpîitoare a unui chibrit că nu se afla nici un sul de hîrtie igienică prin preajmă, ci doar un vraf de ziare vechi, pe care monahii le așezaseră acolo pentru utilizarea cuvenită. Acest amănunt m-a descurajat definitiv și am amînat acțiunea pînă la găsirea unui loc mai propice pentru satisfacerea nevoilor primordiale. Cînd m-am ridicat ca să părăsesc incinta, am zărit printre hîrtiile motolite un ghemotoc mărișor de pergament. L-am cercetat cu precauție și am observat că este un manuscris vechi, pătat de muște și cu slovele decolorate de vreme. L-am vîrît în buzunar și ajuns în chilie l-am cititt cu multă luare aminte. Nu părea a fi mai vechi de o sută-două de ani, avînd în vedere grafia cu litere latine. Vi-l înfățișez să-l lecturați și voi, exact așa cum l-am descifrat:

… ș’atuncea, într’o preasfîntă dzî dă Vineri, văzînd zarva, pizma șî mîncătoria dîntre stihuitori, care să’ntinsăsă în lavră mai abitir decît cele șepte plăgi ale Eghipetului, preacucernicul stareț Emanuil, slăvită fie-I amintirea, mă chemă la dînsu' și-mi grăi cam așe:
“ Ia aminte, diece Gheorghe, că precum Cartea Cărților dzîce, înainte de toate fost’a Voroava și pînă la Ea nimica vrednic de cuvîntat…iară cînd Voroava n’ a mai hi nici lavra noastă binecuvîntată întru Ea n’a mai viețui! Au de te socoți iscusît șî’n stare, s’arăți d’a fir a’n păr cum să petrecură faptile cele vrednice dă crezare, au cele dă rușine cătătoare, purcede și le înfățoșază…Or de nu, mai bine taci și socot că îi mai nemerit să lași dă izbeliște traiu’ nost nepriincios!
Aflat la o așa cumpănă a soartei mele mă perpeli precum păcătosu’ pre rug ori hartanul de berbecuț pe jar ș’ a doa dzî îi cuvîntai înalt păstoritorului nost:
“ Sfinția ta, nevrednic aș hi dacă m’ aș trage deoparte și făr de nădejde sălășuirea mea în lavra pe cari cucernicia ta o păstorești. Oi scrie dă tăte cum le’am văzut și cunoscut, fără sminteală or prefăcătorie, barem dacă cei încondeiați m’ or vrăjmăși ș’or stuchi blăstăme în urma mea …

Aici manuscrisul se întrerupe și urmează alte foi, unele desperecheate, altele cu pasaje lipsă, roase de șoareci sau spălate de ploi. Dacă veți fi curioși,o să vi le dezvălui pe toate.
Ajuns acasă, am căutat repede un amic, specialist în scrieri vechi, hagiografie și alte lucruri asemănătoare, editor la o cunoscută tipografie de profil, nu-i spun numele ca să nu-i pricinuiesc neajunsuri și i-am arătat palimpsestul. L-a cercetat iute și a pufnit în rîs:
-Dragul meu cred că ești victima unei farse! Un glumeț a făcut o plastografie și a pus-o în buda unei mănăstiri, mare scofală..acum cîteva luni, ceva asemănător a fost găsit în biblioteca Academiei, strecurat fără îndoială de aceeași mînă! Era semnat ca și acesta, de un anume arhidiacon Gheorghe ot Recaș, chipurile hronicar și căutător de apocrife…
Eu însă nu știu ce să cred, manuscrisul pare original, iar diecelul acela a trăit și a scris într-o perioadă foarte apropiată de vîrsta estimată a pergamentului… Voi ce ziceți?
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  PS Să mă ierte cititorii și cei noi și cei mai îmbătrîniți pe Europeea, pentru că închid caseta comentariilor; unul dintre năravurile lavrei bleu este acela de a se scrie multe, prea multe pe lînăgă subiectul textului.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-07-06 19:27:32
         
 
  Repostarea textelor din Lavra Sinilie, nu reprezintă revenirea mea în mijlocul saitului și nici vreun gest de orgoliu găunos. Le așez înapoi fiindcă aici le e locul, în ordinea în care au fost scrise în perioada aceea rodnică(cu mici modificări)pentru Europeea și europeici,așa cum remarca editorul Radu Ștefănescu, ceva între o compilație nevrednică de hronici și plagierea unor scrieri bisericești(opinia dezinhibatei colege ET)  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-07-06 19:09:51
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE