PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
PALIMPSESTUL LAVREI ALBASTRE Text postat de Gheorghe Rechesan În urmă cu un an, cam prin vară, cînd se pîrguie caisele şi pocnesc harbujii pe cîmp, am făcut o călătorie pe la mănăstirile din Bucovina. Minunate locuri şi aducătoare de linişte în sufletele celor tulburaţi de continua zbatere pentru existenţă! Întruna din zile am poposit la un schit retras din calea circuitelor turistice, dar atît de potrivit pitulat într-o vîlcea însorită, la marginea unui crîng de fagi, încît ai fi zis că însăşi pronia cerească l-a aşezat acolo. Călugării, vreo şase la număr m-au primit cu bucurie, curioşi să afle ce se mai întîmplă prin lumea largă. Erau tare izolaţi săracii, dar doritori de oaspeţi şi deschişi la inimă. Bucatele gătite în buna tradiţie călugărească şi vinişorul rubiniu, vîrtos şi aromat de parcă strugurii erau culeşi din grădina Edenului m-au fermecat şi aş fi rămas mai multe zile acolo, în pacea mitocului, dacă n-ar fi intervenit o problemă delicată de igienă. Noi, orăşenii putem dormi pe podele, într-o cabană părăsită din munţi sau într-o şiră de fîn parfumat, dar cînd e vorba de necesităţi fiziologice ne blocăm! Chiliile erau curate, mă spălam cu apă rece într-un lighean de tablă scorojit, dar cînd a trebuit să merg să mă uşurez, am recurs la toate resursele de voinţă pe care le puteam aduna. Locul era, aşa cum se obişnuieşte în zonele în care folosirea unui closet englezesc pare un moft, o încropire de scînduri negeluite aşezată deasupra unei gropi. Mi-am desfăcut cureaua, mi-am slobozit nădragii şi m-am aşezat timorat în dreptul deschizăturii rotunde. Deşi latrina aceea rustică nu avea un bec în plafon, am observat la flacăruia pîlpîitoare a unui chibrit că nu se afla nici un sul de hîrtie igienică prin preajmă, ci doar un vraf de ziare vechi, pe care monahii le aşezaseră acolo pentru utilizarea cuvenită. Acest amănunt m-a descurajat definitiv şi am amînat acţiunea pînă la găsirea unui loc mai propice pentru satisfacerea nevoilor primordiale. Cînd m-am ridicat ca să părăsesc incinta, am zărit printre hîrtiile motolite un ghemotoc mărişor de pergament. L-am cercetat cu precauţie şi am observat că este un manuscris vechi, pătat de muşte şi cu slovele decolorate de vreme. L-am vîrît în buzunar şi ajuns în chilie l-am cititt cu multă luare aminte. Nu părea a fi mai vechi de o sută-două de ani, avînd în vedere grafia cu litere latine. Vi-l înfăţişez să-l lecturaţi şi voi, exact aşa cum l-am descifrat: … ş’atuncea, într’o preasfîntă dzî dă Vineri, văzînd zarva, pizma şî mîncătoria dîntre stihuitori, care să’ntinsăsă în lavră mai abitir decît cele şepte plăgi ale Eghipetului, preacucernicul stareţ Emanuil, slăvită fie-I amintirea, mă chemă la dînsu' şi-mi grăi cam aşe: “ Ia aminte, diece Gheorghe, că precum Cartea Cărţilor dzîce, înainte de toate fost’a Voroava şi pînă la Ea nimica vrednic de cuvîntat…iară cînd Voroava n’ a mai hi nici lavra noastă binecuvîntată întru Ea n’a mai vieţui! Au de te socoţi iscusît şî’n stare, s’arăţi d’a fir a’n păr cum să petrecură faptile cele vrednice dă crezare, au cele dă ruşine cătătoare, purcede şi le înfăţoşază…Or de nu, mai bine taci şi socot că îi mai nemerit să laşi dă izbelişte traiu’ nost nepriincios! Aflat la o aşa cumpănă a soartei mele mă perpeli precum păcătosu’ pre rug ori hartanul de berbecuţ pe jar ş’ a doa dzî îi cuvîntai înalt păstoritorului nost: “ Sfinţia ta, nevrednic aş hi dacă m’ aş trage deoparte şi făr de nădejde sălăşuirea mea în lavra pe cari cucernicia ta o păstoreşti. Oi scrie dă tăte cum le’am văzut şi cunoscut, fără sminteală or prefăcătorie, barem dacă cei încondeiaţi m’ or vrăjmăşi ş’or stuchi blăstăme în urma mea … Aici manuscrisul se întrerupe şi urmează alte foi, unele desperecheate, altele cu pasaje lipsă, roase de şoareci sau spălate de ploi. Dacă veţi fi curioşi,o să vi le dezvălui pe toate. Ajuns acasă, am căutat repede un amic, specialist în scrieri vechi, hagiografie şi alte lucruri asemănătoare, editor la o cunoscută tipografie de profil, nu-i spun numele ca să nu-i pricinuiesc neajunsuri şi i-am arătat palimpsestul. L-a cercetat iute şi a pufnit în rîs: -Dragul meu cred că eşti victima unei farse! Un glumeţ a făcut o plastografie şi a pus-o în buda unei mănăstiri, mare scofală..acum cîteva luni, ceva asemănător a fost găsit în biblioteca Academiei, strecurat fără îndoială de aceeaşi mînă! Era semnat ca şi acesta, de un anume arhidiacon Gheorghe ot Recaş, chipurile hronicar şi căutător de apocrife… Eu însă nu ştiu ce să cred, manuscrisul pare original, iar diecelul acela a trăit şi a scris într-o perioadă foarte apropiată de vîrsta estimată a pergamentului… Voi ce ziceţi? Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   PS Să mă ierte cititorii şi cei noi şi cei mai îmbătrîniţi pe Europeea, pentru că închid caseta comentariilor; unul dintre năravurile lavrei bleu este acela de a se scrie multe, prea multe pe lînăgă subiectul textului.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-07-06 19:27:32               Repostarea textelor din Lavra Sinilie, nu reprezintă revenirea mea în mijlocul saitului şi nici vreun gest de orgoliu găunos. Le aşez înapoi fiindcă aici le e locul, în ordinea în care au fost scrise în perioada aceea rodnică(cu mici modificări)pentru Europeea şi europeici,aşa cum remarca editorul Radu Ştefănescu, ceva între o compilaţie nevrednică de hronici şi plagierea unor scrieri bisericeşti(opinia dezinhibatei colege ET)   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-07-06 19:09:51	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE