FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
OPINIE
Text postat de Emanuel Cristescu
În timp ce scriam un com. la textul "Monopolul...etc" postat de doamna ada chifor, textul a fost scos. Nu știu circumstanțele. Însă pe baza a ceea ce reușisem să citesc - atât textul cât și comentariile, dacă cineva a salvat topicul l-aș ruga să mi-l trimită și mie- mi-m format o opinie pe care o prezint mai jos.

Opinia mea este clară: textul de mai sus este o mizerie al cărei monopol, cum se remarca și în catrenul luat în discuție, aparține autoarei. Însă cred că are acoperire regulamentară. Nu prin faptul că aparține unei femei, ci prin faptul că nu folosește cuvinte vulgare și nu este un atac la persoană. A,veți spune, păi face trimitere la două conturi etc. etc. De acord. Însă înțelegerea, în sensul că ar fi atac la persoană, mai presupune o inferență logică suplimentară și obligatorie. Și anume tranzitivarea aserțiunilor din prima partre a textului asupra persoanelor care gestionează acele conturi. Până atunci, cum s-a văzut, textul poate fi , și a fost amendat extrem de simplu, prin luări de poziție, prin argumente. Foarte ușor autoarea poate fi pusă în autocontradicție. Catrenul a și făcut-o, evident cu mijloacele, specifice genului. Pentru că domnia sa folosește un nick, pentru că nick-urile nu sunt interzise pe Europeea și, în principal, pentru că valoarea de adevăr a spuselor domniei sale este zero.

Extrem de pertinente punctele de vedere ale "autorului retras". (Ca să nu mai fac un efort de cercetare a com-urilor poate că ar fi bine să-și decline nick-ul anterior)

Și, ce sancțiune mai mare poate fi atribuită textului de mai sus decât paragraful "Doamna Ada Chifor, va rog sa ma credeti ca faceti aceeasi greseala ca multi useri de aici. Vorbiti fara sa stiti nimic despre realitatea unui autor. Va asigur ca si Ioan Peia si Gheorghe Rechesan semneaza cu numele propriu, deci teroria cu "au nikuri", in sensul ca ar incerca sa isi mascheze identitatea, cade." scris de "autorul retras"?

Pe de altă parte, există, și regula aceasta nu ar trebui încălcată, principiul ascultării și părții celeilalte. Ce va fi determinat postarea acestui text? Nu cumva comportamentul angelic al distinșilor noștri colegi va fi depășit standardele angelice? Bun, știu, doamna a fost bine primită pe site, eu însumi m-am exprimat elogios, însă, domnia sa a depășit cadrul ideilor și a început pe site, arogându-și dreptul de a cataloga membrii site-ului într-un impardonabil mod, războiul. Un război inegal în care sigur va ieși pe locul al doilea dată fiind injustețea acuzelor și calibrul celor avuți în vedere! Singura șansă de coexistență a distinsei colege pe site, eu o văd în prezentarea explicită de scuze acelora pe care, nejustificat axiologic și procedural, i-a jignit. Iar cei jigniți să accepte scuzele și să ierte. Că altfel ajungem la nota de plată a Cinei celei de taină, cum v-am exemplificat într-un com. anterior.

În plus, nu pot să nu remarc poziția partizană a distinsului nostru coleg, Radu Ștefănescu. Acesta a căzut în capcana distinsei aspirante întru a ne fi colegă și aspirantă care deține o tehnică a manipulării veche decând lumea: divide et impera. Din fericire, aici această tehnică a fost demantelată aproape instant. Prin urmare partizanismul distinsului nostru coleg s-a manifestat din plin, este evident, și, neavând alte argumente, distinsul nostru coleg, a recurs la un ultim argument și anume la statutul de femeie al autoarei. Omenește poate fi de înțeles. Nu și-a putut domina interesul individual - aprecierea cu care l-a gratulat doamna chifor nu a putut fi ușor uitată- și astfel nu și-a onorat "obligațiile asumate" acelea de editor.

PS 1. Cine să poată strica imaginea de patriarh al sitelui și de ce nu? al înțelepciunii domniei voastre, Liviu Bordaș? Un text ca acela de mai sus? Și puful de păpădie se ține mai tare în legătura sa cu planta decât acest text în raport cu valoarea sa textuală intrinsecă și cu valoarea lui de adevăr. Nu reprezintă nici măcar "prejudiciul" pe care o scamă l-ar produce unui impecabil costum englezesc.

În sfârșit, distinsă colegă, fiți liniștită. Nu veți fi interzisă însă agresivitatea dumneavoastră textuală și ilogica taxonomică vă vor face inconfortabil statutul, în situația în care veți continua să postați texte precum acesta de deasupra comentariilor.

Așadar constat: un text mizerabil, apărat excesiv de partinc, pare a fi condus la retragerea a doi membri marcanți ai site-ului. Nu știu și nu pot decela nivelul lor de responsabilitate în escaladarea conflictului. Le reamnitesc faptul că, indiferent cât de dură ar fi o stare conflictuală, fuga, în opinia mea, nu este aducătoare de lauri. Chiar dacă unii susțin că ar fi sănătoasă.

PS. Acest com reprezintă poziția mea, limpede, clară, fără echivoc, formulată pe baza datelor pe care le-am aflat până acum. Aștept și alte puncte de vedre.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "și dacă permiteți asemenea scursori de limbaj pe un site literar, sunteți vinovat de neglijență în literatura română și ar trebui macăr să vă fie rușine.
Eu aici nu voi mai posta nici măcar un cuvânt."

"scursori de lilmbaj" - sintagmă pură, ca apa de ploaie!
"vinovat de neglijență față de literatura română"(!!!

Săraca de ea, Chiorpeaca! Și cînd dă să fie mai vitriolantă, o dă-n gard, ca Ieremia!
Păi, iacătă cît de vigilenți fuserăm față de chinuita literă română, ajunsă pe mîna chiorpecilor, că îi puserăm Ciorpecii știința la gazetă, ca să vază tot omul cam cine dă cu mopul peste vorbe!
Și, uite, că toot bîntuie prin zonă, ca o stafie din filmele horror, deși tot promite că e ultimul cuvînt pe care-l scrijelește pe garduri!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-07-04 14:28:29
         
 
  Clar,
Cine se-aseamănă se-adună!
OPERA MAGNA, Chiorpeaco, OPERA MAGNA citește și fă-i așa, o recenzie stilată, precum știi tu - marea descoperitoare de talente culinare!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-07-04 12:56:23
         
 
  Ada, te-as ruga sa nu parasesti siteul. Limbajul domnului in cauza este direct proportional cu propria-i neputinta. El asa face. E cameleon. Cand pozeaza in suferindul sef din punct de vedere metafizic, cand injura ca un golan. Cand ma vede cedeaza psihic.
Ramane ca-n seara aia!
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2010-07-04 12:24:49
         
 
  Păi ăsta de jos pe care-l încondeiez eu în comurile citate, madam Chiorpeacă, este de zece ori mai țăcănit ca tine.
Bucură-te pentru asta!
Ca să te convinge de ce îi trece prin creierul care-i băltește-n samahoancă, caută pe google "OPERA MAGNA" și te vei convinge. Acolo, într-un "dialog" nocturn cu mine, cînd era beat-muci, - cum, de altfel, e tot timpul - și-a dat arama pe față în plin sait.
Așa că, dacă ai intenția să faci pereche cu el, trebuie, mai întîi, să-ți pui mască de protecție.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-07-04 11:23:44
         
 
  Ce tot vrea vuvuzeaua asta de la noi, băi frate?
Auzi! ea îi acuză pe alții de clonare, cînd vine aici în costum de baletistă, a la opera din Sălcați!
Nichiforpeaco, ai terminat estrogenul și acușa ți s-a făcut foliculina ghemotoc prin sinapse? Du-te, bre, la băcănie și cumpără-ți un quintal, ca să ai pînă vei deveni statuie, cu ditamai cununa de dafini pe frunte. Așa cum te visezi tu cînd ți se pare că scrii...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-07-04 09:30:33
         
 
  Ca regulă generală: ghinionul statistic ca o poataie tarată, ca ăsta ce-și zice exintescu, să paraziteze destructiv o comunitate, face ca, în astfel de cazuri, comunitatea respectivă să regreseze în derizoriu absolut.
Nu rămîne decît să aștepte auto/vaccinul izbăvitor.
Postat de catre ioan peia la data de 2010-07-03 23:44:47


E posibil ca dl Cristescu să dorească un nou scandal, din rațiuni greu de decelat - sau poate că da! - dar a mizat prost pe situație: cu o scursură alcolică, tarat din uterul mămichii, așa ca tine, pînă și vidanjorii comunali refuză să mai aibă de-a face.
Postat de catre ioan peia la data de 2010-07-03 23:30:59

și dacă permiteți asemenea scursori de limbaj pe un site literar, sunteți vinovat de neglijență în literatura română și ar trebui macăr să vă fie rușine.
Eu aici nu voi mai posta nici măcar un cuvânt.
 
Postat de catre ada chifor la data de 2010-07-04 06:43:31
         
 
  Domnule Cristescu,
Prin ordinul de mai jos demonstrați clar că habar nu aveți de desfășurarea comentariilor respective. Dar repet aici, la așa-zisa OPINIE, nefondată și calomniatoare.
Afirmația mea ca cei doi (Peia și Rechesan) sunt veleitari vetuști, s-a aflat pe un text al meu comentat mizerabil de aceste persoane( dacă or fi și nu-s niște clone, pentru că am aflat tardiv ca aici se poate). Pe pagina mea, la momentul acela se mai aflau în afara celor doi, domnul Ștefănescu. Am citit textele postate pe cele trei pagini de autori. Dintre cele citite, l-am considerat autor elitist doar pe dl Ștefănescu, restul permițându-și critici doar de veleitari vetuști. Această afirmație mi-o mențin și acum.
Dumneavoastră, în schimb, faceți acest proces Kafka, eu nepemițându-vă a-i deveni protagonistă.

Nu reiau comentariile, le-am șters întru apărarea scriitorilor recenzați, care au fost făcuți varză de cei doi remarcabili membri ai dvs. precum și în apărarea membrilor site-ului meu considerați de Peia nedemni de literatură.

Așadar oricât v-ar plăcea scandalul nu vă voi da satisfacția continuării lui.
Ați mai făcut o greșeală gravă, domnule Cristescu, dându-i acces lui Peia la Cv-ul meu, pe care numai dvs vi l-am trimis înaintea acordării punctajului de 100 pe Europeea. Știți bine că ați încalcat drepturi de confidențialitate a datelor de identitate.

Cu toate acestea, eu m-am retras în liniște cu rugămintea să-mi ștergeși contul de pe un site în care am fost înjurată birjărește de Peia. Nu vreți!
Probabil că nici acest mesaj nu-l veți publica.
Asta este oglinda dvs! Să o purtați sănătos!
PUNCT!
 
Postat de catre ada chifor la data de 2010-07-04 06:38:57
         
 
  Repuneți pasajul cu fraz incriminată și să lăsăm pe alții să judece a cui este minciuna.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-07-03 14:09:03
         
 
  Dvs insiva ati constatat o interpretare rau voitoare , scoasa din contextul discutiei, care de altfel, nici nu a fost motivul hartuirii mele pe acest site.
Sigur ca punem punct intrucat mintiti a treia oara si intretineti acest litigiu, dvs ca manager de site.
Asadar rog inca o data, si ultima oara, sa imi anulati contul pe Europeea.
Eu... mesajele le-am arhivat.

ada chifor
 
Postat de catre ada chifor la data de 2010-07-03 11:05:00
         
 
  Ați declanșat incendiul. Și nu aveți capacitatea (trebuia să spun moralitatea să vă asumați consecințele) Sigur este de condamnat dacă ați fost, chiar și subsecvent impardonabilei dumneavoastră atitudini, jignită. Nu cunosc și nici nu doresc să cunosc evoluția disputei.

Însă eu însumi am constatat că, după primirea, cred eu onorabilă pe care v-am făcut-o, ați remarcat o singură valoare a site-ului despre ceilalți afirmând că ar fi niște veleitari, etc. (Nu am salvat respectiva mizerie pentru că nu merita)

În aceste condiții, nu-mi puteți atribui mie responsabilitatea reacțiile pe care le-ți primit (evident, după veleitarismul și lipsa de valoare a fiecăruia)

Așadar vă sugerez să punem punct acestei discuții. Textul de mai sus și comentariile vor râmâne cel puțin pentru conotațiile exemplificativ pedagogice.

Cât privește contul domniei voastre făcut, sper eu, în deplină libertate și responsabilitate, neexistând niciun fel de asumare din partea site-ului de anulare la cerere, aveți posibilitatea să x-ați numele și atât.

Punct.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-07-03 07:43:27
         
 
  Daca mijloacele de care vorbiti, domnule Em. Cristescu ar fi actionat in ambele sensuri, respectiv impotriva celor 100 de mesaje injurioase, in limbaj de birt, sub orice admisibilitate umana adresate adei chifor, atunci mesajul meu anterior nu ar fi existat.Din pacate, veridicitatea mesajului dvs este una trunchiata( cum puteti afirma ca am jignit un site cand aici sunt membrii ai propriului meu site, si admini ai propriului meu site?).Eu am raspuns hartuirii a doi dintre "membrii marcanti" ai Europeei si anume Peia si Rechesan. Ceea ce au reusit sa scrie in scurt timp de la intrarea mea in site, inclusiv injuratura "sictir"le denota eruditia.

De aceea, imi este clara sustinerea dvs in acest sens.
De aceea rog frumos si oficial, sa imi anulati contul de pe acest site. Trebuie sa aveti posibilitatea tehnica, intrucat este un drept al omului sa vrea sau nu sa fie membru al unei comunitati.

Acesta este punctul meu de vedere.
Rog, anulati-mi contul.
ada chifor

 
Postat de catre ada chifor la data de 2010-07-03 07:03:19
         
 
  "acest text al dvs fiind dezinformat si dezinformator"

"va rog cu respect sa anulati acest text."

Intervenția domniei voastre depășește cadrul unei opinii. Vă puteți exprima punctele de vedere însă nu domnia voastră este chemată să stabilească nivelul de veridicitate a ceea ce scriu eu și nu-mi amintesc să vă fi cerut acordul să-l public. Ștergerea textelor domniei voastre, pe care ați făcut-o liber, nu mă obligă în niciun fel să-mi șterg propriile texte. Nici chiar rugat!

Ați greșit jignind (prima) membrii unei comunități cu defectele și calitățile ei și, constat, continuați să jigniți. Este opțiunea dumneavoastră însă vă asigur că Europeea are mijloacele imunitare necesare apărării de orice agresiune.


V-am invalidat celelalte două comentarii care, de asemenea, erau jignitoare.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-07-02 14:29:32
         
 
  Dl Cristescu, eu mi-am sters toate textele si am renuntat de buna voie la statutul de autor Europeea datorita unor injurii de necontrolat si sub orice maniera umana de care am avut parte pe acest site. Am inteles tardiv ca aici functioneaza libera "o haita", nu-mi apartine calificativul. De aceea acest text al dvs fiind dezinformat si dezinformator, eu stergandu-mi textele voluntar( am vrut si contul dar nu am reusit tehnic vorbind) va rog cu respect sa anulati acest text.
Nu eu datorez scuze.

va multumesc pt primirea facuta, pentru aprecierea textelor mele, din pacate batjocorite de anumite persoane.
cu stima, ada
 
Postat de catre ada chifor la data de 2010-07-02 13:44:16
         
 
  Ada sau cum te mai numesti, nu ma mai cita, nu dovedesti nimic. N-ai cum sa intelegi ce scrie in acel text, sincer iti spun. Nu pentru ca nu ai putea intelege ci pentru ca privirile iti sunt incetosate de ura. Esti neagra asa cum iti este si mustatza. Nu ma mai citi. Eu cred ca esti bolnava de ura. Te rog sa nu-mi raspunzi, eu te voi ignora.  
Postat de catre sters sters la data de 2010-06-15 15:45:07
         
 
  Florică,
De fapt care-i rolul tău p-acilea, taicule, că în afară de jocul mărunt din glezne nu văd ce alt rost ai? Să bați la ușă? Ca-n bancul ăla al tău în care ne împărtășești din experiența personală? Să ne convingi ca să votăm împotriva moțiunii? Care e, bre?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-14 18:25:54
         
 
  Andrei Florian,
nu ar fi fost o înclinație a mea spre denunț, ci răspunsul la o rugăminte a domnului Cristescu, exprimată în text.
,, În timp ce scriam un com. la textul "Monopolul...etc" postat de doamna ada chifor, textul a fost scos. Nu știu circumstanțele. Însă pe baza a ceea ce reușisem să citesc - atât textul cât și comentariile, dacă cineva a salvat topicul l-aș ruga să mi-l trimită și mie"
În sfârșit...este ultima intervenție a mea.
 
Postat de catre Ioan Gelu Crisan la data de 2010-06-14 18:09:16
         
 
  Ioan Gelu Crisan, obisnuiti-va sa supotati ceea ce eu suport in mod permanent. Altfel spus, tocmai l-ati facut badaran pe domnul Peia si ceilalti care au afirmat despre mine ca as fi securist. Ironia mea nu isi fixase tinta in persoana domniei voastre, aceasta si-a dorit sa amendeze metoda folosita si inclinatia dumneavoastra spre denunt.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-14 17:36:59
         
 
  "Consider morala, decenta si disciplina ca fiind singurele temelii ale unei personalitati puternice. Inteligenta mea medie nu ma ajuta mai mult decat inspiratia de moment. Literatura nu este pentru mine o profesie si nu consider neaparat ca as avea talent. Am insa, uneori, cate ceva de spus si incerc sa fac asta cat mai bine si mai... literar cu putinta. . Kosta"

din Kosta Vianu, personalia.adevar grait-ati!

nu, domnule, Rechesan, nu fug, cum sa pierd capodopere literare ca dvs et Comp.
chiar va citesc incantata!
 
Postat de catre ada chifor la data de 2010-06-14 14:51:46
         
 
  nu, stimati scriitori, Kosta vianu si Rechesan, nu ma ascund...am tot incercat sa-mi sterg contul...nu reuseam, apoi am incercat sa modific toate rubricile, nu s-a sters. m-am reinscris cu contul vechi si m-a primit, nu am de gand sa fug, cum sa pierd capodopere literare ca dvs?

citesc cu nerabdare toata creatia domniilor voastre...si-l rog pe Gelu sa salveze in continuare.


Va sugerez cat pot de discret si de decent sa gasiti o solutie, un fel de perioada de proba, un fel de "carantina", nici nu stiu cum sa-i zic. Altfel, imberbii, stupizii, grabitii, va vor mai trage tzepe la greu, deprins cum sunteti sa tolerati, chiar daca laudabil si cu intentii bune. Al dvs dusman al site-ului Europeea, KV.....



...perioada in care grupul Voua sa injure pe saturate. Subscriu!
 
Postat de catre ada chifor la data de 2010-06-14 14:46:15
         
 
  Domnule Florian, opinia mea este că sunt opinii mult mai avizate aici, decât ar fi a mea.
Și încă ceva, nu trebuie să fiți, neapărat bădăran, cu un om despre care nu știți nimic. E ușor să-l faci securist, alții m-au făcut dușman al poporului.
Vă doresc, sănătate!
 
Postat de catre Ioan Gelu Crisan la data de 2010-06-14 14:43:51
         
 
  Ioan Gelu Crisan, in cazul acesta, adica aflat in poesesia comentariilor, cred ca ar fi interesant de stiut care este pozitia domniei voastre. Topicul este despre opinii. Altfel, chiar nu vad obiectul interventiei dumneavoastra din moment ce declarati ca nu va intereseaza ce se intampla aici. Aveti vreuna? Daca nu, aprindeti lumina pe hol si pastrati linistea asociatiei de locatari.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-14 14:26:37
         
 
  'genitrix" in latina insemna "nascatoare" iar ideea de apartenenta directa, de posesiune este chiar marca semantica a genitivului. Asta ca sa nu spuneti cumva ca nu stiu ce vorbesc...
 
Postat de catre sters sters la data de 2010-06-14 14:17:06
         
 
  "al", evident, da va mai las si voua, stimati barfitori cate un ascior. Glumesc. Ma grabesc, scriu prost, asta e realitatea! Bucurati-va!
De fapt acolo este un fals genitiv, e o constructie in forma genitivala, caci in intentia comunicarii nu este ceva de genul : refuzul (cui?) al realitatii ci (dupa logica) este vorba de un obiect al actiunii, dar actiunea e exprimata substantival (prin numele ei). Am putea discuta pana maine pe tema aceasta dar nu cu posesorii de dictionare si de gramatici, cu puitorii de virgule, ci cu adevaratii cunoscatori. Cu cel mai al dracului respect, Kaveul.
 
Postat de catre sters sters la data de 2010-06-14 14:10:00
         
 
  “ Altfel, cum ati numi un user care, in loc sa ia atitudine, oricare ar fi fost ea, isi salveaza discutiile derulate sub un text oarecare. Mie nu-mi miroase a user.”

Domnule Andrei Florian, dacă la mine vă referiți în textul de mai sus, să știți că am salvat comentariile pentru că erau multe și nu aveam timp să le citesc atunci și mă gândeam că textul ar putea fi șters până mă întorc. Nu mă interesează luptele care se dau aici.
 
Postat de catre Ioan Gelu Crisan la data de 2010-06-14 14:03:43
         
 
  Distinse Emanuel,
Plecarile de pe Europeea, asa cum s-au intamplat ele de-a lungul anilor, nu au fost "fugi" si nici nu au cautat dobandirea de lauri, e absurd sa te si gandesti ca unul pleaca pentru a fi... incununat! Ele reprezinta pur si simplu o atitudine de refuz total a unei realitati. Anume aceea ca pagina musteste de mediocritate, din cand in cand intrerupta de cate un text care merita citit. Am spus de la inceput ca nu vad in Ada Chifor nimic meritoriu, nici chiar in periutzele critice trase unor aparitii editoriale... normale, as zice, daca normalitatea in literatura n-ar insemna cu adevarat valoare. V-ati repezit sa ascultati de primul impuls, imbold, indemn, nu stiu ce a fost. Ati luat-o traditional, ca sa zic asa. Cum s-a vazut gadilata intre cornitze, nou-sosita (n-ar mai fi venit!) s-a si simtit datoare sa dea cu bata in balta si cu alte cele in alte cele, nu detaliez, ca sa nu deranjez cine stie ce sensibilitati. N-am beneficiat niciodata de atata credit in alb de la domnia ta si poate ca nici nu am meritat. Dar am reactionat de fiecare data cand insi fara merit real au manjit cu fel de fel de vorbe oameni absolut talentati de pe aici, altii decat mine, stiti foarte bine. Va sugerez cat pot de discret si de decent sa gasiti o solutie, un fel de perioada de proba, un fel de "carantina", nici nu stiu cum sa-i zic. Altfel, imberbii, stupizii, grabitii, va vor mai trage tzepe la greu, deprins cum sunteti sa tolerati, chiar daca laudabil si cu intentii bune. Al dvs dusman al site-ului Europeea, KV
 
Postat de catre sters sters la data de 2010-06-14 13:58:16
         
 
  Am cativa ani pe euro...
Si vor trebui sa treaca inca multi pana voi fi convins de adevarul pieselor de sah: anume ca orice mutare din partea oricui beneficiaza de un ATAC. Si ma intreb: cui foloseste?
In fapt, fiecare, imi inchipui, este intr-o transee si este inconjurat de-un fum existential. Iar cand simte un gol - daca nu-i la rand! - scoate capul si... TRAGE! Trage in ceilalti, in sine, trage in oricine. Fiindca lipseste IUBIREA.
Deunazi, fiica mea, s-a revoltat: "Tati, pe tine nu te misca ... iubirea?" Si am privit-o ingrozit fiindca nu eram capabil sa inteleg despre ce naiba vorbeste?
Si a trecut timpul. Si trece inca. Si tot nu stiu.
Doar am curajul sa tac.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2010-06-14 13:44:51
         
 
  Domnule Peia, tocmai aici e poanta. Altfel, cum ati numi un user care, in loc sa ia atitudine, oricare ar fi fost ea, isi salveaza discutiile derulate sub un text oarecare. Mie nu-mi miroase a user. Dar pentru ca observ ca va plac poantele cu securisti, mi-am adus aminte de unul:
Noape. Pe scara blocului se aud zbomote. Tot mai aproape, pe hol... bate cineva la usa.
- Cine e? ... intreaba locatarul
- Securitatea !
- Si ce vreti ?
- Sa discutam !
- Cati sunteti ?
- Doi !
- Doi ? Bine, atunci aprindeti becul pe hol si discutati, dar va rog sa o faceti in liniste!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-14 13:39:26
         
 
  Păi tu, Florică, nu ai acționat cu rapiditate?!
Cum se poa'? Ce misie ai tu p-aci, dacă nu ai strîns la dosărel amănuntele astea picante?
Eu aș propune să postezi și inegalabilele operete lirice ale împricinatei. Ca să vedem, cu toții, ce talent fără de seamăn s-a risipit în marea anodină a a celor patru lire, răscrăcărate în cele patru vînturi!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-14 12:54:18
         
 
  De comentat, as comenta, da'mi-e ca s-a insera... Wanda Pripor (cum cu genialitate a poreclit-o mai antart un consitean de mare isprava) a dovedit inca de la aparitia pe site ca e grobiana din nastere si nemultumita din fire. Poa' sa termine domnia sa inca o facultate Al.I. Cuza, daca o frige-o buza(daca mai manca doua castroane termina si doua stadioane)ca tot mustacioasa si rea va aparea. Asta ca sa fim manelisti pana la capat, cum ne-a botezat cu regeasca-i ingaduintza. Cinste lui, cinste lui, cinste propitarului, ca el a crezut-o de la inceput merituoasa, ceea ce a si cadorisit-o cu nivel, cum era si normal, traditional. Ce sa zic? Daca ati primit-o-n casa, acu va pasa! (a-i păsa cuiva insemna, in limba veche, a suferi, a suporta consecintele, da' nu crez sa se mai fandoseasca vreun limbist, fie el cat de batran, de acest adevar). Adalciza, nu cumva-i defecta priza?  
Postat de catre sters sters la data de 2010-06-14 12:50:31
         
 
  Ioan Gelu Crisan, eu cred ca este oportun, macar pentru o buna documentare, sa ne arati ce ai salvat si arhivat din respectiva discutie, pentru ca am o mare curiozitate :)  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-14 12:14:27
         
 
  YYYY XXXX (aka ada chifor)de ce te ascunzi după un nick ridicol și cometezi de pe un cont obscur, anodin ? Ce credibilitate mai poți avea în acest moment, după ce ai răsturnat haznaua pe-aici. Măcar ai decența și taci... sau dacă ai ceva de comunicat fă-o de pe contul cel curățel!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-14 12:04:17
         
 
  statu ia totu.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-14 10:29:25
         
 
  btw, stii bancul cu statuia?  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-14 10:19:14
         
 
  "O, tu, astru-ntre statui!"
E nevoie să accentuăm.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-14 10:07:01
         
 
  Panseurile tale metilo/fizice dăruiește-le panseluței Marmelada și nu te mai îngrija de soarta mea, nickule!
Sau ți-i teamă că strălucirea-ți unică pe bolta...ăăă... astrală, anume pe-acolo pe unde se bălăngăne statuile Marmeladei, s-ar putea să pălească? O, tu astru-ntre statui!
Drept să-ți spun nu ard de dorința de a mă întîlni cu marmeladele tale preferate pe aici. De asta să fii sigur. Este ca și cum aș bea cucută în doze progresive, pentru a deveni imun.
Nu e cazul.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-14 09:59:34
         
 
  Nu sunt parte în acest conflict, dar pentru o corectă informare a dumneavoastră, a celor care nu le-ați citit, vă pot pune la dispoziție comentariile la textul respectiv. Vreau să știu dacă acest lucru este oportun, deoarece ar ocupa prea mult loc, sunt vreo douăsprezece pagini de document word.

Cu stimă, I.G.C.
 
Postat de catre Ioan Gelu Crisan la data de 2010-06-14 09:46:08
         
 
  "eu mi-am retras textele, nu și ambasadorii de pe aici". (Ioan Peia)

maestre, cum nu exista penetrare fara retragere, tot asa, retragerea e preambulul unei noi si viguroase penetrari.

caci daca dragoste nu, nimic nu e, a zis un rebusist, odinioara.

adelante!
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-14 09:05:43
         
 
  precizare, pt a nu se face confuzii de competență: șăfu' este cel cu nickul, dă mai jos... se va înțelege, desigur)

erată: "evident că au aceeași "
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-14 05:08:45
         
 
  Vă ajut eu cu topicul cela faimos, dl Cristescu, dat fiind că nu prea se-nghesuie, văd, nimeni. Asta, pentru dobîndirea... "credibilității!"
(Specific, pentru a liniști transaminazele șăfului, că eu mi-am retras textele, nu și ambasadorii de pe aici. Așa că orice remarcă antelegentă dăspre una și alta, este răsufle din start!)

Iată perla polemistei:

Stimate domnule Radu Ștefănescu
De ce vă supărați?
Mizeria societății are forme diverse, perfide, în cele mai rezistente și uzitate căi de comunicare, inclusiv pe internet.
Gunoaiele își iau identități și scriu în miasmele Românicăi, bucuroase de libertatea manifestării vorbirii lor deșănțate, maneliste și monopolizatoare.
Gunoaiele au nick-uri, nu au fotografie, nu au date de identificare și multe conturi pe site-uri pornografice sau de second hand, de unde se inspiră ca să expire duhori pe cele literare.
Dacă sunt acceptate sau nu, dacă sunt date pe mâna codului penal sau nu, puțin le interesează.Ele acaparează tot!
Gunoaiele scriu!
Oamenii de bun simț tac sau se retrag în turnul lor de fildeș.
La ce bun un aspirator?
Gunoaiele au zeci de clone, se divid în progresie geometrică. Se distreză cu drogul lor de bășcălie ieftină, de jignire manelistă, pentru că atât sunt în stare să facă- Și e voie! E voie la murdărie!

Totuși în spatele acestor gunoaie, oameni tastează, nu?

Să-i ignorăm? Nu și în cazul în care provoacă o cangrenă letală.
Să-i excludem? Mai mult decât se exclud ei înșiși din orice grupare culturală, nu putem face.
Să-i lăsăm să scrie! E o propunere întru evaluarea corectă a nivelului subteran până la care poate coborî tulumba în asanarea mocirlei internetului făuritor de subcultură.


Aceste considerente sunt inspirate de prestarea în scris a două conturi, subliniez, două conturi ale site-ului Europeea, cu nikurile
ioan peia
și



Bon!
Acum, rog să-mi îngăduiți cîteva cuvinte care, evident că au aceași "acoperire regulamentară" pe care au avut-o cuvintele temutei polemiste, ot Bîrzoieni, dat fiind că nu au nimic vulgar în ele!

Specific florienesc: Acesta este un pamflet!

Uite că fusăi plecat și nu apucai să receptez reverberațiile astrale ale Marmeladei Chiorpec, care – văd acușa! – și-a luat opera-i magnanimă și s-a refugiat în Metagalaxia poetică a Sinelui chiorpechian! Să vezi doliu pe literaturile națională, internațională și astrală, dom’le! Să vezi plînsoare cu bulbuci și meteoriți!
Numa d’un lucru-mi pare rău: că nu apucai s-o întreb pe Marmelada asta a lui Chiorpec ce a văzut ea, – cu luneta ei de hermeneuta lui Tilică Frînaru – ce a văzut “murdarissim” în contul meu!
Alo, e cineva, bre, care să fi văzut “murdăria” aia, clamată de poeta astrală, în contul meu, prin textele mele? Dacă e cineva, să vorbească acum sau să tacă!
Domnu’ nick-șăf, poate matale ai văzut, taicule, și ai închis ochii?
Vino acilea și zi-ne, ca să ne facem autocritica. Și pe față, și pe dos!
Sau te-a paralizat Marmelada lirică a lu’ Chiorpec și ți-a inhibat reacțiile de coercițiune?
Pesemne că taman asta e!
Că cum veni, iote fixă iute locul starostelui și îi trase nește ondulații sensitive pe dorsală, de pică bietul big- nick pe spate, cît e de lung, și începu să trepideze ca șamanii loviți de amoc!
Păi mai putea el, sireacul, să rămînă lucid în condițiile astea? Dă-o-n fasole de literatură! Senzațiune dorsală să fie, că, vorba aia, nu ai oricînd prilejul să te cadorisească o “statuie astrală”, cu un crac pe Andromeda și ălălalt pe Proxima Centauri. Că cînd privi nickul în sus, cît pe ce să facă apoplexie: printre atîtea super-nove, hop! și o gaură neagră! Doamne fere, din care nici lumina nu mai scapă. Darămite un biet nick, cu stea în frunte. Mă rog, sau ceva mai pe lateral!
E, acu tre să recunoaștem că e de înțeles: cine a mai venit așa, deodată, și i-a pus dafinul pe creștetu-i nimbat nickului de la Sălcați, beatificîndu-l drept Papa al Poeților din incintă?! Nimeni. Ba unii, mai firoscoși, cică ceea ce scrie el, crezînd că-i poezie, este, în fapt – pardon de termenul critic: “scremere” folosit des chiar de domnia-sa – este, va’zică, un fel de scremere rebusisitică, din care nu pricepi nimic. E, ce să-i faci, eștia – firoscoșii, de – cică poezia este altceva decît jocuri cu bețigașe, aranjate după sunet! Și, supărat foarte pe zurbagii, a asmuțit pe Marmelada lu Chiorpec Ciubotariu, cu sula în mîinile-i abile, să împungă coastele beligerante. Și tare s-o bucurat! Dar ce cor de secunzi durdulii și jucăuși se aliniară-n front, bucuroși nevoie-mare! Mă rog, fiecare cu nevoile lui! Chiar și halvagioaicele care, mai deunăzi, se învîrtoșeaoră cu mare gureșie că le trimitea la vînătoare de pliznei. Eh… o tempora!... – vorba neamțului ajuns în Bulgaria, cu dirijabilul!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-14 05:06:36
         
 
  ...si am certitudinea ca toata aceasta mascarada e un scenariu.
la ceva foloseste? rating?
aberatia e evidenta.
postarea mea a venit dupa ce cele doua conturi erau deja calificate abjecte in limbaj.
daca asta e libertatea cuvantului unor persoane pe care le catalogati membri de seama ai Europeei, nu mai am nimic de adaugat.
postarile au fost sterse, asadar din acest moment, nu mai aveti credibilitate in orice ati afirma.


 
Postat de catre YYYY XXXX la data de 2010-06-14 00:14:49
         
 
  si eu..dar nu inainte de a incheia cu un citat al unui literat in viata sustinut de distinsul Rechesan Ghe.


Madam AdaManelista,
Știi care sunt adevăratele "mizerii" și "gunoaie" care murdăresc și jignesc ideea de literatură?
Tu și acoliții tăi!
Nu-ți e rușine, scribă a nimicului literar, să faci astfel de afirmații?
Tu, care te scremi să înșiri două vorbe chioambe și socotești că faci poezie?
Hai sictir!


mai mult decat atat nu am a spune.
ramaneti sanatosi!

si vers inalt Europeei!
cu stima domnule Emanuel Cristescu!
 
Postat de catre YYYY XXXX la data de 2010-06-13 23:59:50
         
 
  Domnule Cristescu- eu sunt nascuta in zodia racului, deci si cand ma retrag, merg inainte. :)

 
Postat de catre . Fiinta la data de 2010-06-13 21:39:46
         
 
  n -am știut, că de aia sînt doar șef de palier.
[email protected].
în afară de teama că o să-mi viruseze (iar) calculatorul, nu mă tem decît de impozite și taxe. Că de moarte tot nu scap...
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-13 20:31:27
         
 
  latunski.
Stîngaci în dezlegarea codurilor n-am priceput ce-i cu emailul ăla? Nu e vizibil decît pt adminstrație și poate-i mai bine așa...sau e scris cu chrilice?( adică subtil, dă un indiciu)
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-13 20:09:59
         
 
  maestre Rechesan, distinse fost si viitor coleg,

la capitolul retrageri, conduci detasat cu 5-1. azi ai castigat setul, felicitari.
(poti sa ma crezi, de meserie sunt contabil, daca poezia tot nu s-a lipit de mine, desi m-am straduit).

in fond, nu asta conteaza, de fapt acest du-te vino, ca sport, mi se pare benefic.
in plus, traim intr-o lume dinamica, fluida.
a se vedea opiniile din vale.

avand in vedere argumentele de mai sus, tinand cont de temperamentul hiperactiv al domniei tale, ca si de dorinta sincera de a ma intalni si de a-mi cere un autograf pe ultimul meu volum de pastise plagiate prin copiere la xerox dupa William Shakespeare, te astept marti seara, la prima canicula adevarata, cu un pamflet...

daca esti barbat, vino singur, daca esti femeie, cu atat mai mult, dar te rog eu frumos, rade-ti mustata :)

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-13 19:52:34
         
 
  Gh. Recheșan, stimate domnule, onorabile președinte (de asociație de locatari, evident), adresa mea de e-mail (pe românește) este în "profil".
Șef de palier, viitor șef de scară,
latunski.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-13 19:51:41
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Semnalez un alt text literar, mai amplu și de excepție, semnat Andrei Florian. Sau o fi scenariu de film?
Mai jos, neamule, mai jos, unde te duci cu privirea?
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-13 19:41:12
         
 
  Unii, cand vor sa fluiere, fluiera,iar altii, cand vor sa plece, se intorc. E si asta un semn al credibilitatii, nu?  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-13 19:32:52
         
 
  Nu aștept scuzele adei chifor, indiferent de justificări, textul postat este de o josnicie fără precedent la adresa numelui meu. Am constat doar că atacul la persoană era fățiș, logica absconsă a domnului Corbu îmi pare neconvingătoare și dinamitată de concluzia finală a acelui articol ( fără echivoc un articol, fiindcă nu avea nimic comun cu structura sau coordonatele unui pamflet)
Regret că am șters cele 2 pamflete ( care, paradoxal,au fost validate și chiar evidențiate) în care caricaturizam veleitarismul agresiv afișat pe site și valoarea producțiilor literare postate de ada chifor (aka Cristina Ștefan). Regret în același timp că le-am scris, reacția imundă și distorsionată a dînsei m-a convins de inutilitatea atitudinii mele.
Indiferent de intenția punitivă a administrației sau de consecințele acestui conflict, hotărîrea mea de a părăsi Europeea este, sper, de data aceasta irevocabilă (indiferent de ceea ce crede Radu Ștefănescu, campion al retragerilor sezoniere și al revenirilor intempestive) Puteți să o receptați și ca un protest față de subiectivitatea editorială. Îmi propun să evit pe viitor “personalități” de soiul adei chifor ( ca o paranteză picantă, chiar eu i-am adresat proprietarului cererea de acordare a nivelului 100)
Acest spațiu devine din păcate aproape exclusiv, un loc de desfășurare al conflictelor nonliterare, al socializării gratuite și al ofuscărilor vindicative și excesiv de rebarbative.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au lecturat încercările literare și mi-au împărtășit convingerile. Am certitudinea că ne vom reîntîlni în alte spații ale liternauticii mai puțin afectate de intransigență și veleitarism.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-13 19:21:58
         
 
  Domnule Cristescu, poate că v-ar fi util să citiți și comentariile la postarea Somn, aparținând Adei Chifor (încă se mai află în prima pagină). Mă tem că se află la originea textului retras, la care vă referiți aici.

 
Postat de catre Luchi Tenenhaus la data de 2010-06-13 18:54:21
         
 
  aferim! o sa repostez "asteroidul". cu update.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-13 18:53:04
         
 
  "eroarea domniei tale e profunda, insa nedemonstrabila.

astfel incat, aplec acest cap."

Așa o fi. Însă eu, poate mă repet,reafirm faptul că, în viață, credibilitatea este esențială. Și, pentru a fi credibil, trebuie să fii imparțial și corect întotdeauna. Există și instituția abținerii. Altfel partizanatul erodează. Devine inflaționist și scade puterea de valorizare.

Chiar și când greșești, dacă o faci involuntar, și în virtutea propriei subiectivități neinteresate, poți fi scuzabil.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-06-13 18:38:09
         
 
  Adriana Giurcă,

Mulțumesc pentru atitudine, echilibru și implicare. Chiar retrasă fiind. Și-ți mai mulțumesc pentru că m-ai ajutat să economisesc timp, declinându-ți identitatea.

Apropo, de ce "autor retras"?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-06-13 18:19:23
         
 
  Aproape zilnic mă minunez și eu de astfel de replici prin care lumea se reinventează. Fac parte dintre bucuriile aproape indicibile ale vieții. Și poate da, ai dreptate, pot reprezenta contrapartea!

De multe ori mă și minunez. Cu sânge textual, de ce nu? și cu suferință, oricum cu multă rispire de inteligență și spirit crativ, de-a lungul timpului s-a configurat aici o comunitate având o pasiune comună: literatura cu subcategorema ecoliteratură. În loc să lăsăm ceva "dâre" în acest domeniu ne pierdem foarte mult timp în dispute sterile, în mize mici și cădem în plas unor provocări extrem de facile. De meditat.

Oricum merită felicitat, încurajat și răsplătit puștiul.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-06-13 18:15:45
         
 
  Emanuel, un copil - din pura intamplare al meu, dar putea sa fie la fel de bine unul oarecare, a spus adineauri "tata, vreau pantalonii cu picioare mici". adica pantalonii scurti. auzind asta, imi vine sa ma las de tot ceea ce, cu emfaza naroada, numesc de 3 ani incoace, poezie.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-13 18:07:00
         
 
  Domnule Cristescu, confirm doar exactitatea citatului care imi apartine. Adriana Giurca. Am placerea sa va salut. Nu ii voi face proces de intentie nici lui Radu, nici lui Andrei. Sunt autori pe care ii respect si care, dupa opinia mea, au fost nedreptatiti la randul lor prin niste acuzatii nedrepte. N-am luat atitudine atunci, pentru ca asa cum zicea Andrei, unor acuzatii aberante nu merita sa le raspunzi. Voi reveni poate mai tarziu. Din pacate trebuie sa plec. Nu inainte de a va multumi pentru apreciere.  
Postat de catre . Fiinta la data de 2010-06-13 17:43:27
         
 
  Domnule Cristescu, dati-mi voie sa ii adresez doamnei Ada Chifor doua cuvinte . Doamna Ada, acest text este o provocare ieftina si reprezinta pozitia unuia care declara ca nu a fost martorul disputei. Sunt convins ca veti avea intelepciunea sa ignorati acest text.
Domnule Cristescu, consider ca ar trebui sa va documentati inainte sa opinati. Altfel, opinand dupa ureche, adica numai dupa o ureche, riscati ca opinia dumneavoastra sa ramana asa, intr-o ureche.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-13 17:27:45
         
 
  "Din fericire, aici această tehnică a fost demantelată aproape instant. Prin urmare partizanismul distinsului nostru coleg s-a manifestat din plin, este evident, și, neavând alte argumente, distinsul nostru coleg, a recurs la un ultim argument și anume la statutul de femeie al autoarei." - Emanuel Cristescu

domnule amiral si mare sef de flota,

ierataciune...

am scris din pozitia unuia care nu a purtat cu femeia decat lupte individuale, in general corp la corp, in spatii intime. si nici macar acolo nu am castigat intotdeauna. m-am temut.

in ceea ce priveste cugetarea
: Nu și-a putut domina interesul individual - aprecierea cu care l-a gratulat doamna chifor nu a putut fi ușor uitată- și astfel nu și-a onorat "obligațiile asumate" acelea de editor",

eroarea domniei tale e profunda, insa nedemonstrabila.

astfel incat, aplec acest cap.

si astept sanctiuni.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-13 17:17:24
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE