FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
FOAMEA DE LIBERTATE SI LIBERTATEA DE A TRAI FLĂMÎND
Text postat de Liviu S. Bordas




FOAMEA DE LIBERTATE SI LIBERTATEA DE A TRAI FLĂMÎND





Detest să mă lansez în teme politice. Detest politica pe acest site. De fapt, detest politica oriunde s-ar exprima ea. De ce o detest ar fi o întrebare firească. Poate pentru că e făcută de politicieni. Iar dacă despre politică nu vreau să vorbesc, despre politicieni mi-e silă să o fac. Meritul le aparține în totalitate.


Nu aș fi deschis acest topic dacă nu mi-ar reveni în minte, obsesiv, cîteva comentarii expuse lecturii noastre și, prin urmare, supuse atenției noastre, aici, în acest spațiu virtual.

Primul:

În final, ceea ce e mai dureros e că în asemenea momente ies la suprafață tarele noastre: pensionari care au alergat toată viața după căpătuială se văd acum la mâna unui stat în disoluție. Ei, care ar fi trebuit să înțeleagă ceva din viață, și, poate cel mai important, tocmai demnitatea, nu-și pot stăpâni umorile, și asta ca rod al unei mentalități materialiste ce visa tihna îmbelșugată și prosperitatea omului mulțumit de sine. Nepricepând ce se întâmplă încep să caute vinovații, năluci țâșnite din vechi resentimente le dau târcoale de peste tot, și atunci toți din jur sunt niște netrebnici care nu sunt în stare să se revolte împotriva hoților de sus din cauză că ar avea „mentalități de turmă supusă”. Bieții de ei nu înțeleg că cine face parte din turm㠄paște iarbă gras㔠și privește spre cer, nu iese în stradă. Se spune că este de neprețuit primul zâmbet al unul copil, dar a ajuns să-mi fie dor de zâmbetul cald al unui bătrân care să fi depășit instinctele primare ale îndestulării trupului.

Să spun că citatul m-a uluit prin cinismul lui? Așa l-am și catalogat atunci cînd a fost postat, stăpînit totuși de gîndul că, cine știe, poate mă înșel eu.

Nu mă înșelasem, și o constat cu regret. Nu a trecut mult timp pînă la postarea unui alt comentariu, poate nu atît de explicit, dar la fel de cinic:

Și, pe urmă, te mai înșeli cu ceva: nu tu erai pedeleul al doilea, cine naiba nu te știe că tu ești milos cu pensionarii și ceri, pentru ei, cărniță?

Iar apoi:

uite de ce nu putem plânge după pâine, nu putem să fim roșii, și nici nu facem apologia materialismului dialectic al burții

Exemplificat cu Golanul post mortem al lui Cristi Pațurcă. Urmat de un alt exemplu, tot muzical, din repertoriul genialului Tudor Gheorghe. Ridică-te, Gheorghe, ridică-ze, Ioane. Și comentariul aferent:

E o contradicție imensă în cele scrâșnite de tine, așa cum ne-ai obișnuit pe toți. Cocoțat pe stâlp, îi acuzi pe copăceii ceaușiști că-s șterși la fund de Băse, iar, pe de altă parte te milogești pentru asistență din partea aceluiași stat nevrednic. În orice caz, mâine sau peste treizeci de ani, mă pot scoate în stradă "n" motive, dar niciodată foamea. De la Arhanghel (nu Tătuc cum transcrii în limbajul epocii materialiste pe care-o adori în secret) am învățat să fiu demnă și să-mi iubesc libertatea


Nu vreau să comentez citatele. Nici modul în care înțelege autoarea lor să mistifice realitatea. Nici pe acela al încercării de manipulare prin atașarea la comentarii a unor cîntece. Mă rezum la a le sublinia existența. Și la a mă întreba dacă pensionarii de astăzi au sau nu dreptul la acea lopată de rumenă pîine cu care începe cîntecul lui Tudor Gheorghe pe textul lui Radu Gyr. Pentru că ei oricum nu mai pot visa la văzduhul liber de mîine. Nu mai pot visa să bea libertatea din ciuturi. Pentru ei, zarzării s-au scuturat demult.


Nedumerit, cu un gust amar, mă întreb dacă mai gîndesc și alții ca autoarea comentariilor citate. Mă întreb dacă atitudinea mea față de problemele, reale, zic eu, reale și dureroase, ale bătrînilor acestei nații, este una singulară. Mă întreb, în final, ce ruptură s-a produs, ce falie adîncă s-a căscat între generații. Și cît este de firesc să fie așa.


Textul de față nu se vrea altceva decît este. O invitație la opinii. O invitație la dialog.


Post scriptum

Voi da și numele persoanei căreia îi apartin comentariile din care am citat. Amelia Cojocaru. Nu vreau să creadă că i-aș cere socoteală. Are același drept de a-și exprima crezul ca și cel al pensionarilor de a-și apăra demnitatea. Demnitate care, pentru ei, înglobează și decența traiului. Felia de rumenă pîine este, printre altele, parte a acestei decențe.




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Am o masterandă care lucrează într-o firmă de recuperări creanțe! Oamenii se sinucid pe capete. Autorii morali și reali aceea care au "legalizat" sistemul ticăloșit. Situația este atât de gravă că numai fanaticii nu o pot înțelege.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-06-09 15:44:06
         
 
  Efectul Volkoff acționează încă. Efectul Volkoff, pentru națiunile captive, este ori poate fi devastator. La o comparație lucidă comuniștii par niște pigmei pe lângă gangsterii de partid care se poartă azi în România ca niște forțe de ocupație. Ghinionul lor este că, deși sunt ași ai manipulării, sunt ignoranți în ale economiei și managementului. Kalașnibocul este paralel cu realitatea.

Sunt depuse pe măsura 322 peste 2300 de proiecte. Au finantat vreo 300 pentru comunele lor. Proiecte finalizate. Gata de semnat contracte și de pus în operă. O simplă realocare a fondurilor structurale, neconsumate la alte măsuri ar putea aduce în câteva luni peste 16 miliarde eur în piața românească pentru modernizarea localităților rurale. Care ar antrena cerere de forță de muncă, de bunuri produse și servicii. Apoi punerea în mișcare a economiei nu se face cu vorbe scuipate în cadența kalașnibocului aspra națiunii. În situații de criză oamenii normali la cap cer păreri, se sfătuiesc, etc. Ciuma portocalie care temporar a pus mâna pe putere DECIDE. Ei decid. Ei hotărăsc. Ei sunt intransigenți. Nimeni nu este mai deștept ca ei. Rezultatul? Se vede cu ochiul liber. Aș fi fost bucuros să fiu obligat să recunosc faptul că am greșit în noiembrie! Din păcate am apreciat corect. S-a ajuns la Băsejunge. Și asta nu este totul. Golgota românilor abia începe.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-06-09 15:27:50
         
 
  Vai tu, cîtă deșteptăciune pe capul tău, Florică!
Știi să copiezi bancuri vechi, bre?
Am rîs de m-am prăpădit, ce mai.
Și cine era, tată, comunistul?
Ăla care îl întreba pe Năstase cu ce a greșit țara asta de va trebui să aleagă între doi comuniști?
Ai uitat să precizezi și ne lași pe noi să deducem?

Știi care este deosebirea fundamentală dintre mine și tine, dintre noi și voi, to'ar'șu maior?
Că noi nu roadem oasele de la masa Mai-Marilor, așa ca voi, și nici nu facem flotări lingvistice sub nivelul genunchilor, pentru a le procura plăceri perverse acelorași Mai-Mari!
Ete ce chestie!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-09 15:06:18
         
 
  Un comunist soseste cu intirziere la impartirea darurilor, iar Dumnezeu ii spune amarit:
- Imi pare rau de tine, nu mi-a mai ramas decit frumusetea si prostia,fiule, ce sa-ti fac? Alege-ti.
- Apoi, Doamne, frumusetea-i trecatoare,nu?
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-09 13:48:54
         
 
  Foaie verde vîrf de spic
Hai să ne dixtrăm un pic!

„La ora asta, în România, nu exista un lider politic în afara de actualul președinte care să treacă poporul prin deșert. Și românii știu asta.”

Aforismul îi aparține lui Sebastian Lăzăroiu: licențiat în sociologie, masterat în politologie, doctorat în sociologie, consilier prezidențial, profesor SNSPA, profesor Universitatea București, director CURS, director CSOP, cărți, publicații, articole, conferințe etc.
etc.
etc.

Gata, bre. Acum are și moț! Ne-am dat dracu’! Eu v-am zis că nu mai e mult până la beatificarea lui Bălălău. Dar Lăzăroiu depășește orice așteptări. Asta e deja dambla grea!

Acu’ n-o fi Băsescu chiar Moise, dar să ne imaginăm că e un Yankel sau măcar un Șlomo micuț. Pe urmă purcedem la interpretarea evangheliei de la Golden Blitz. Și descoperim că până să se așeze Yankel/Șlomo/ Moise alcoolistu’ în fruntea tribului acolo nu era deșert. Da’ alde Yankel și ai lui furaseră totul. Și vânduseră tot ce furaseră ca să-și cumpere beutură. Pe urmă din mărunțișul rămas au cumpărat o hartă și au zbierat: Băi, voi vedeți deșertu’ pe care l-am făcut noi acilea? Ei, uite cine are harta!

Faza cu Marea Roșie nu i-a ieșit, decât parțial. Că din ea nu s-a desprins decât gașca Oprea. Da’ pentru efect a contat. Așa se valida Yankel ca profet.

Și i-a zis Yankel poporului său: Urmați-mă! Și ei i-au răspuns: Nem tudom!

Iar Domnul a zis lui Yankel: suie-te la mine, pe munte și rămâni acolo. Eu îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile, pe care le-am scris pentru învățătura lor.

Yankel a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe munte. Și când a ieșit a dat tablele cu Legea și poruncile pe două navete cu whiskey.

Hai că nici măcar nu e amuzant.
Moise Băsescu! Asta ne mai lipsea!
Profetu’ Mangă, idolul pârnăiașilor.

Și pentru că m-a incitat, am și eu câteva întrebări, în completare:
- cum de a dat acelasi popor mai întâi pe maresalul Antonescu și acum pe cel care va scoate țara din robie?
- ce e pe malul celălalt?
- există celălalt mal?
- va dura tot 40 de ani trecerea?
- mergem pe jos sau folosim Q7?
- ce numar avem la Q7? Este cumva “B-69-EBA”?
- cine sunt idolii de aur? Au vreo legatura cu Roșia Montană sau cu Guță, Printesa Ardealului și Copilul de Aur?
- suntem poporul ales?
- daca da, cine ne-a ales și pentru ce?
- ne va apăra scutul antirachetă de dușmănia istorică cu supusii altor profeti?


Sursa: http://atitudini.wordpress.com/2010/06/08/poporul-ales/
(mult mai spumos întocmită povestea)
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-09 11:13:05
         
 
  Sau el făcu asta mai tîrziu, cînd se civilizară minerii și nu au acceptat tangajul drumului-de-fier, decît cu voie de la stăpînire?
Dar fac eu confuzie sau în FSN-ul ăla iliescian era băgat și Băsescu pînă-n gît, laolaltă cu vechea gardă de revoluționari închipuiți, care, azi, și-au schimbat coloarea, dară năravul ba?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-09 00:43:28
         
 
  Păi domnii mineri ăia, parcă traseră la lopețile feroviare puse la dispoziție de zeul vostru, Băsescu, bre Florică, taman cînd era ditamai ministru la blindate!
Sau ce?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-09 00:36:26
         
 
  Ioan J, daca mai ai si alte argumente inteligente, altele decat violentele de tipul mineriadelor, spune-le pe toate ca sa stiu de ce sa-mi fie frica. Inceteaza sa mai fi ridicol inainte sa ti-o spuna ceilalti.

 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-09 00:17:20
         
 
  fătuca aia, nu fătuca ai (usturoi)!  
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-08 22:27:42
         
 
  Florian, tu ai sarcină de la partid să fii "Gică-contra"? Puncul 3 al proclamației lui Ioan Peia vă definește! Mai e și fătuca ai, fost ministru, trecută pe linie moartă, pentru delapidare. Până o curățați, sau o faceți uitată. Mai e și doamna miss, care o tot dă cu coronița în baltă. Ce femeie, "intelectuală la cap", își expune bulanele pentru un moment de glorie, efemeră?! Mai efemeră, chiar, decât tinerețea. Fii fată serioasă!

Cică pe primul cosaș al țării, după măsurile lu' pește hamsie prăjită, îl mai întrece la cosit doar moartea!

În curând, după ce-au să-și facă semnul crucii, ca la vederea Satanei, au să vă ia oamenii cu pietre. Prietenește îți spun: lasă-le dracului de virgule, vezi pe unde îți salvezi marochinăria! Ca să scapi cu ea netăbăcită.

ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-08 22:26:28
         
 
  Îmi place cum ai scris "NASUL"!
Gura păcătosului!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-08 20:19:01
         
 
  Domnule Peia, ma scuzati, m-am luat cu treaba si am uitat. In seara aceasta la "Nasul" vom trata punctul 3 pe larg.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 20:18:14
         
 
  Dacă Florică se dă după cireș, - obicei tipic junilor naramazi - să îi răspundem noi, pe puncte:

1. Insinuezi, în răspuns, că aș fi adeptul lui Jiji și al lui Vadim, printr-o răsucire de frază care se vrea inteligentă, dar care nu spune decît că, aflîndu-te matale în dificultate, încerci o abureală demnă de miticii cu școla de spionaj făcută la urgență! Mai mult: este un mod absolut necinstit de a pune în cîrca altcuiva fapte imputabile ție-ți ori cercului în care te-nvîrți, făcînd pe principialul.
2. ..."Nu detin probe care sa ii incrmineze si altfel decat moral..."(!!)
Adevărul e că moralitatea, în cazul vostru, nu poate fi invocată decît ca pură noțiune teoretică. Altfel, șmekerii au fost suficient de parșivi și inteligenți ca să nu lase urme.
3. Se pare că a fost întrebarea la care e cel mai greu de răspuns, ținînd cont de faptul că ar însemna recunoașterea unei unanimități complet decredibilizante.
O punem pe seama unei virgule nesăbuite care, da, îmi este, vai! imputabilă, chiar mai imputabilă decît faptul că nu fac exerciții de admirație la picioarele jupînului...
4."... a fost transat in mod barbatesc" (!!)
Perfect bărbătesc pentru un predsedateli comunist - afirmația îi aparține!
Asemeni atitudinii tale & co, care ați sărit ca arși cînd ați auzit ce a făcut Tătucul vostru. Mai exact, ați făcut pe morții-n păpușoi!
Și ați așteptat să se sesizeze alții!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-08 20:13:35
         
 
  Total oftopic, dar foarte interesant si de luat aminte ce si unde copiem acte importante:

 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 19:32:33
         
 
  Ștefănescule,
Explicații inutile!
Am reținut că, dacă insistai puțin, îl rătăceai pe nea Nice ăla, cu trappa, printre scutece!
Precoce, tată, ca nimeni altul!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-08 19:17:17
         
 
  Mr. Florică,
Consideră-te un mare vigilent și șterge tu virgula aia de unde a picat,– gest care, în fine, are pregnanța unuia de un derizoriu mai mult decît infim, (redundanță intenționată!) și iesplică-mi, bre, cum devine cazul no3. Că te văz băiet deștept, adică bine instruit!!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-08 19:15:20
         
 
  nu, domnilor, subiectul nu e incheiat... dar banuind ca rabdarea gazdei Liviu Bordas are totusi o limita, voi deschide un topic separat :)

Liviu, cu mare intarziere, scuze.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-08 18:56:29
         
 
  Ștefănescu, m-ai întrebat (cu deștu-n nas) cei aia "trappe". Ți-am răspuns, atunci când ai renunțat la tonul neo-securist, de interogatoriu, și ai înțeles să întrebi într-un mod cuviincios:

"E un franțuzism. Înseamnă trapă." Evident, în sensul propriu.

De "trapper" am citit, pe la nouă-zece ani, în romanul "Winetou", autor Karl May, nefiind Internet în vremea aceea. De Nietzsche am auzit ceva mai târziu, iar de citit, l-am citit și mai târziu, și nu în întregime. Întâmplarea a făcut să mă cunosc, destul de bine, cu profesorul Simion Dănilă (care este și un reputat dialectolog), unul dintre traducătorii lui Nietzsche în limba română. Dacă nu mă înșel, profesorul Dănilă a tradus și poeziile filozofului. Înainte de "revoluție". El mi-a lămurit unele întrebări privitoare la filozofia acestuia.

Înainte de lovitura de stat pe care ați dat-o în Decembrie '89, puteai citi Nietzsche, printre rânduri, în cărțile unor marxiști care, chipurile, îl combăteau. Pa!

Ioan J

P.S. Consider subiectul încheiat.
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-08 18:34:38
         
 
  Domnule Peia, pentru faptul ca reusiti sa va exprimati in limitele unei decente acceptabile, de data aceasta am hotarat sa va raspund la intrebari. Altfel, adica in lipsa unei coerente si a unei decente minimale, v-as fi ignorat. Sa o luam pe puncte.
1. Cine votat-o pe Elena Basescu a votat-o pentru ca pe Gigi Becali si pe Vadim Tribunu nu i-ar fi votat oricat ai fi insistat dumneata. Listele de europarlamentari ale tuturor partidelor politice nu au convins pe nimeni
2. Blaga, Videanu si Berceanu sunt personaje controversate, recunosc. Nu detin probe care sa ii incrmineze si altfel decat moral si nici altcineva nu are. Din considerente de imagine, si eu consider ca acestia ar trebui sa paraseasca prima scena a politicii.
3. Dupa ce eliminati virgula dintre subiect si predicat, promit sa va raspund si la acest punct. Celalta virgula este bine plasata?
4. Cazul amintit de dumneavoastra a fost transat in mod barbatesc de catre Presedinte. Mai mult decat v-a spus presedintele nu va pot spune nici eu, pentru ca n-am informatii din sistem.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 18:30:55
         
 
  Bre Florică,
Uite care-i treaba: ca să nu te mai vedem jubilînd p-acilea, ca o cocotă de pe vremea can-can-ului, te rog să răspunzi, fără opturi propagandistice, la următoarele întrebări:
1. Alegerea Elenei Băsescu în ditamai Parlamentul uropean, fu o chestie de succesuri, sau o josnică manevră de fals electoral? Și dacă da, te simți flatarisit de reprezentare, ori de cite ori o auzi bîiguind și ea cîte ceva, după fițuica scrisă de altcineva?
2. Clanul videnilor, de la Monte Carlo, este o nevinovată adunare de moguli, carele își mai oblojesc rănile ideologice pe plăjile cele aristocratice, după intensele lupte anticonstituționale, sau o adunare de mafioți?
3. Cazul madam Vergu, este tipic pentru toată măhărimea pedelistă, sau toată măhărimea pedelistă e trasă la șapirograf după modelul Vergu?
4. Decorarea lu fostu șef al Poliției Capitalei, buldog communist, care fu defintiv condamnat la închisoare pentru crimă împotriva unor tineri, inclusiv împotriva dizidentului Gheorghe Ursu, fu o greșeală… intenționată băsesciană, sau o intenție expresă, descoperită, din nefericire, la timp, de către ticăloasa presă antibă/sesciană?

Deocamdată, pentru a nu-ți încăraca prea tare cip-ul, ne oprim aci.
Mai avem și altele, dar s-o luăm apostolește!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-08 17:36:06
         
 
  2. Acelasi mijloc - a taia, a smulge - este ales instinctiv si in lupta impotriva unei dorinte de catre cei care au o vointa prea slaba, degenerata, pentru a-si gasi masura in satisfacerea acelei dorinte; de catre acele naturi care au nevoie de la trappe * (o trapa), in sens figurat (si in sens propriu...), de o declaratie de razboi exagerata, si de un abis intre ei si pasiune".

* adica viata monahala si gaura in care cad cei ce stingheresc (n.trad.) (Trad. Excelentissim din franglez㠖 Ștefănescu)

Același mijloc: castrare, eradicare, e ales instinctiv în lupta cu o poftă de către cei prea lipsiți de voință, prea degenerați pentru a-și putea impune o măsură în aceasta, de acele naturi având nevoie de o trappe, metaforic vorbind (și nemetaforic), de o irevocabilă declarație oarecare de dușmănie, de o prăpastie între ei și pasiune. ( Traducătorul, mai puțin priceput, în viziunea traducătorului excelentissim, Ioan Jorz)

Toată noaptea n-am dormit! Mi-am spus: dom’le, ce profund trebuie să fie omu’ ăsta, - Radu Ștefănescu, traducătoru’, direct din teutongleză! Profund și insondabil în cugetul lui exersat la patru corzi. Sau coarde? Uite,că nici măcar diferența asta nu o sesizez! LA fel cum nu sesizai nici diferența dintre „la trappe” și „trappe”!! Este una, ce-i drept, de vreo 440 de Hz, prefixată pe trappa aia, dar, probabil că nu e cea reală.
Veni, însă, ziua și, odată cu ea, lumina cea aducătoare de limpezime!
O, fiat lux!!
Iote că el – Radu Șekspirologu, proaspătul iubitor de valpurgii, văzu lucruri mult mai profunde în trappa aia (musai cu doi de „p”) în care eu, în nevolnicia-mi speculativă, nu văzusem decît o capcană oareșcare! Ei bine, mi s-a dezvelit adevărul, în crunta lui nuditate: trappa nu era, bre, capacană, ptiu! ci, o trappă, în sens figurat, adicătelea… un duh de trappă, cum ar veni! Aaașa daaaa!!... Pentru că eu – nătîngul! – chiar mi-am îimaginat că ra vorba de vînătorii ăia de prin norduri, carele ședeau la pîndă cu capcanele desfăcute, gata să prindă în ele picior de inși cu “voința slabă”!
Nu mai zic de “abisul” șekspirologului, vizavi de “prăpastia” din partea astălaltă, care – nota bene! – prăpastia e ceva care se pipăie (!), nemetaforic, iar㠓abisul” – un fel de metaforă goală ca o beșică de săpun!
Profund, bre, profund, n-am ce zice!
La mai mare, traducătorule, la mai mare!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-08 17:35:34
         
 
  imi amintesc cu mare drag de un anunt lipit pe usa de la intarea blocului unde locuiesc si azi... au trecut ani multi de atunci, ehei...

angajam femee de servici
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-08 16:26:23
         
 
  "Femeie de servici"? Come on, pana si presedintii de asociatii de locatari stiu sa scrie romaneste.
Ia mai straduieste-te! ...eventual consulta-te si cu administratorul, poate iese ceva vesel.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 15:48:01
         
 
  domnule Florian
Realizați ridicolul acestei opinii? Păi în blocul acela dumneata nu ai fi primit nici măcar ca femeie de servici!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-08 15:33:01
         
 
  Observ ca tineti mortis sa va manifestati opinia din pozitia de presedinte de asociatie de locatari. N-am nimic impotriva acestui aspect comic atat timp cat va rezumati sa afisati listele cu datornicii la intretinere. Continuati!  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 15:26:20
         
 
 
Așa cum bănuiam, în lipsă de argumente deveniți oranj în cerul gurii și amenințător, deși firesc ar fi fost după lecturarea linkului să vă cereți scuze pt sintagma "sîsîit roșu";din fericire cititorii mei sunt, dacă nu mai inteligenți,măcar mai dotați cu simțul umorului decît mercenarii mandarinului!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-08 15:08:34
         
 
  "Acum vorbesc ca sa intelegeti dumneavoastra"(citat din Catalin Voicu);
In acest caz, domnule Rechesan, adica in lipsa unui respect minimal, aveti grija pe unde calcati, pentru ca nu este suficient sa abordati un ton superior in lipsa unor argumente care sa il sustina, si nici sa afisati atitudinea aceasta de presedinte de asociatie de locatari pe un site unde activeaza autori inteligenti.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 15:01:24
         
 
  PPS:
Doar pentru că adie din direcția matale un vag aer de calomniere:
http://www.roliteratura.ro/text/Mov-in-alcov.html
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-08 14:39:02
         
 
  PS Oricum între "mov" și "oranj" suferiți de cecitate la toate culorile spectrului, chiar la lungimea tot mai sonoră a undei din stradă!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-08 14:36:02
         
 
  Mai taie domle Andrei din suficiență( nu tot ce zboară pe cerul opiniilor e "roșu" suspect deși metoda în sine de anatemizare ce o împrumutați e paradoxal din acea zonă a spectrului)respect pentru matale nu am, cum ziceam e inutil să-ți explic "filmul", voi cei colorați în nuanța mandarinei mărșăluiți zeloși, mai mult sau mai puțin convinși că dețineți codul seifului!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-08 14:32:01
         
 
  Va respect optiunea si fluieratul. Chiar si sasaitul rosu vi-l respect, dar credeam ca aveti o opinie clar conturata pe care doriti sa o impartasiti in mod critic cu autorul textului, nu cu mine.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 14:20:16
         
 
  Domnule Florian,
Asemenea autorului, detest controversele pe teme politice, mai ales cînd oponentul șuieră în lungimea de undă portocalie; ce am de "fluierat", fluier în texte!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-08 14:14:45
         
 
  Ioan Jorz, Ioan Peia, iata citatul corect:

"2. Acelasi mijloc - a taia, a smulge - este ales instinctiv si in lupta impotriva unei dorinte de catre cei care au o vointa prea slaba, degenerata, pentru a-si gasi masura in satisfacerea acelei dorinte; de catre acele naturi care au nevoie de la trappe * (o trapa), in sens figurat (si in sens propriu...), de o declaratie de razboi exagerata, si de un abis intre ei si pasiune".

* adica viata monahala si gaura in care cad cei ce stingheresc (n.trad.)

"la trappe" era, evident, din franceza. in plus, trebuia sa va dea de gandit ca orrice insertie a unui termen din alta limba trebuie insotit de un asterisc sau de ghilimele, si mai apoi, de o nota de subsol.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-08 13:49:12
         
 
  Domnule Rechesan, din sasaiala dumneavoastra se intelege ca sunteti de parare ca fluieratul domnului Bordas este melodios si are forta. Nimic despre versuri? nimic despre corul de fluierasi? Stiam despe dumneavoastra ca sunteti un spirit critic. E drept ca nu l-am obsevat decat in subsolul unor texte semnate de distinsele noastre colege, dar parca nu-mi vine sa cred ca nu va asumati o pozitie clara in subsolul domnului Bordas. Hai, curaj, mai incercati o data.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 13:44:28
         
 
  Din cît îl cunosc eu pe Liviu(superficial și virtual firește) știu că în general nu postează text decît cînd are ceva important de spus, sau cînd, parafrazînd titlul unei pelicule proiectate la recentul festival de film din urbea-i natală, are chef să fluiere, o face melodios și cu forță, indiferent de sîsîielile inadecvate din subsol!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-06-08 13:31:00
         
 
  dom' profesor nea Buricea, ar fi o pierdere de vreme sa te contrazic. asa o fi. o singura dorinta as mai avea, anume ca dintre infometatii mai jos mentionati de matale, sa pic in ghearele unui vegetarian. ideal ar fi fost sa ma manance o femeie, dar vad ca nu e niciuna...

multa sanatate...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-08 13:08:04
         
 
  Mai usor cu amenintarile, domnule Buricea, mai domol, pentru ca va creste tensiunea si ametiti. Va napadesc amintirile sedintelor de partid unde sa infierati elementele dusmanoase, dusmanii poporului? Ehee, ce vremuri!!
Sunteti nostalgic, nu-i asa? Lasati ca trece!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-08 11:36:46
         
 
  În concluzie,
Aici s-a format o baricadă!
De o parte a acesteia se află niște "vântură lume":GRadul,PAmelia, TAndrei iar de celaltă parte se află oameni de înaltă ținută civică și morală: Ioan Peia, L. Bordaș, Jorz, Latunski, Kosta la care, sigur, vor adera milioane de oameni înfometați.

GRadule, TAndrei, PAmelia,
când foamea îi va răscula, Cristoși să fiți , nu veți scăpa nici în mormânt!
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2010-06-08 08:53:04
         
 
  "Nenumăratele gesturi de nepăsare, de adaptare comodă, de justificare facilă a nedreptății sau de tacită promovare a ei, de participare la crearea unei opinii publice confuze care face posibil răul, toate acestea favorizează culpa politică pentru anumite situații și evenimente." (Karl Jaspers - Exigența necondiționată)  
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-08 00:07:39
         
 
  Nici doamna/domnișoara,- sau ce va fi fiind? - Amelia nu ne spuse ce condițiune socială are, nici foarte informatul Ștefănescu nu ne dezvălui...
Am rămas, cu alte cuvinte, complet în suspans cu dorința noastră de a muri demni și cu spălătura stomacală făcută, pentru a nu impieta supra ideii de puritate spirituală!...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 23:59:35
         
 
  Explică-le celor doi care l-au tradus, nu mie, par egzamplu.
Ce sibilinic ai devenit, brusc, la miez de noapte!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 23:47:26
         
 
  Asa precum suck - sucker, e o regula a sufixului aici. daca sunteti cuminti, va explic eu maine ce scria de fapt acolo...  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-07 23:42:29
         
 
  Dragule GRadule,
O să te dezamăgesc, dar am făcut apel al alții, pare-se mai deștepți decît tine!
E un cărțoi mare, scris cu destulă pricepere.
Pînă vei scrie și tu la fel, recitește pasajul din Nietzsche și vezi, poate că merge varianta dezvăluită de către mine. Că "prăpastia" aia evocată ceva mai la vale, tot un fel de "trapă - capcană" pare a fi.
Asta dacă nu ești în continuare adormit și, mai știi? aflat sub influența aforismului ăla.
Că "trapul" cred că e conseința neplăcută a faptului că, de la o anumită cantitate încolo, începi să vezi fluturați zburători pe pereți și să auzi curse pe hipodrom!
Și să faci pe deșteptul în mod gratuit!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 23:35:51
         
 
  Dumnezeule, acum vad! trap = capcana si nu trapper! ala e vanatorul, Ioane. auzi, bre, cred ca l-ai invatat de la cinematograf. oricum, ai ceva ureche muzicala.

sau ala o fi "capacană". posibil, mon vieux.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-07 23:26:47
         
 
  P.S. adios!  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-07 23:21:38
         
 
  mulțam frumos, fraților Petreuș!

(Jorz maestre, "trappe" n-are nicio noima in context, si pun pariu ca e un typo in citatul in care l-ai luat cu o superba ingenuitate - nu zic ignoranta, ca nu e ecoliterar - de pe net), dar fie si un lup mancat de oaie.

dom' Peia, pe vremea cand eu aflam - la vremea mea - ce e "trap", aflai si matale, tot la școala. dar vezi, mai depinde si de școala.

ma scularati, pardon, din somn...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-07 23:21:25
         
 
  Iar trapeurii,- niște vînători din nordul Americii care se servesc de capcane.
În englezește, capacană = trapper.
Scuze de completare, Ioan Jorz.!
Dar nu voiam să adoarmă virgulă Rădulescu virgulă și să aibă virgulă coșmaruri de traducător șekspirian, virgulă virgulă rămas în suspans cu vorbele de împrumut!
Punct.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 23:06:34
         
 
  E un franțuzism. Înseamnă trapă.
Credeam că voi nu dormiți niciodată. Faceți cu schimbul?
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-07 23:02:44
         
 
  scuza-ma, domnule Jorz. ce e "trappe"? cu umilinta astept sa-mi raspunzi in cel mult 15', pentru ca virgula dupa aceea virgula in marea mea nemernicie virgula am de gand sa ma culc.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-07 22:50:59
         
 
  De ce nu-l întrebi pe Nietzsche? :)))
Eu am să-ți răspund, atunci când mă vei întreba politicos. Și vei renunța la imperativ.
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-07 22:36:13
         
 
  ce inseamna "trappe", inteleptule? astept.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-07 22:25:08
         
 
  Q.E.D
„Biserica a pus dintotdeauna accentul pe eradicare (a senzualității, a mândriei, a setei de putere, setei de câștig, setei de răzbunare), dar a ataca pasiunile la rădăcină înseamnă a ataca viața la rădăcină: practica bisericii e ostilă vieții. Același mijloc: castrare, eradicare, e ales instinctiv în lupta cu o poftă de către cei prea lipsiți de voință, prea degenerați pentru a-și putea impune o măsură în aceasta, de acele naturi având nevoie de o trappe, metaforic vorbind (și nemetaforic), de o irevocabilă declarație oarecare de dușmănie, de o prăpastie între ei și pasiune. Mijloacele radicale le sunt indispensabile doar degeneraților; slăbiciunea voinței, mai precis incapacitatea de a nu reacționa la un stimul, nu e ea însăși decât o altă formă de degenerare.”
Friedrich Nietzsche - Amurgul idolilor
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-07 22:05:51
         
 
  Of! Eu nu reușesc să mă esprim corect, nici măcar atunci cînd mă străduiesc!
Dacă nu am sînge prezidențial în vine...
"SUCCESURI, bre"!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 21:57:31
         
 
  Să fii iubit, Florică, și bine notat în registrele divine!
Populiștii ce suntem, apreciem cu asupra de măsură gestul vostru generos și vă dorim numai "sucesuri"!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 21:55:35
         
 
  Domnilor, Dumnezeu ne va judeca pe toti cu o singura dreapta masura, fiecaruia dupa fapta si suflet. Nu as fi crezut ca voi intalni atat populism ieftin adunat intr-un singur loc. Inchid discutia aici, nu inainte de a va asigura noi, copiii comunistilor de ieri si ai pensionarilor de azi, v-am iertat. Istoria, insa, nu uita, iar memoria colectiva nu poate fi manipulata.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-07 21:53:15
         
 
  Rădulescule,
De făcut pantofii doamnei, e drept că nu merit să-i fac!

Vreau să zic: nu mă pot coborî la un astfel de gest, căci, demnitatea, deh! aia care mă obligă să mă gîndesc la haleala de zi cu zi, nu mă lasă.
Dar văd că pantofii i-i tot faci matale, că, cine știe, mîine-poimîine ieșiți împreună la promenadă și ai și tu cu cine să te fălești!
Un doftor re un doftor, totuși!
Cu toate că noi, eștia mai inculți, vedem lucrurile puțintel altfel.
Mitocani, de!
Am întrebat-o pe doamna de propria-i biografie ca să văd de pe ce poziție vorbește, nu de alta. Sau mă rog, nu din motive securistice, așa cum insinuezi tu. Dar, se vede treaba că îți scapă și ție o judecată logică elementară: eu nu știu biografia doamnei, deși, după tine, ar fi trebuit, căci, nu-i așa? serviciul de informații ar fi trebuit să funcționeze.
Dar uite că taman tu știi ce e cu doamna, adică ești bine informat, dinainte de a înceraca eu să aflu aci, pe față,- nu ca tine, prin dos!
Deh, se pare că la lecția cu logica ai lipsit din front!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 21:42:59
         
 
  Se pare că, între timp, am aflat!
Deci, concluzia ar fi că doamna Amelia este un geniu financiar: ea a reușit să mediteze elevi pe gratis, ba, mai mult, din bănișorii ei de leafă, adecă numa vreo 9 milioane, să le și ia bomboane, sălămele și pîinici, pentru că ea - ființă diafană și imponderabilă fiind - se hrănește cu iubire!!
Spune doamna doftor, căzînd în mod flagrant într-o groapă logică:

“În plus excursii la munte, la mare (mulți nu văzuseră muntele sau marea niciodată), le-am cumpărat mâncare, le-am plătit, acolo, biletele la jocurile de tot felul.”

Da’ de ce doamna, îi hrăneați pe bieții copii? Păi nu vă dați seama că, astfel, îi educați în religia atît de hulitei burți, în loc să se întrețină cu mană cerască, așa, precum dumnetale? Uite cum le perverteați demnitatea cu chiar mînuța voastră pedagogică!
Păi una predicați și alta făptuiți?!!!
Vreți să ajungă și ei la aceeași scîrboasă concluzie materialistă la care au ajuns, din nefericire, amărîții ăia de pensionari care, în loc să postească, fac greva burții?
Mi-aduc aminte că Stalin, supărat pe mujicii ruși – pare-mi-se, ucrainieni – pentru că refuzau pactul cu colhozurile, a instituit o blocadă alimentară și i-a executat prin înfometare. Iar nesimțiții de mujici, creștini pîrîți! în loc să cadă în rugăciuni mîntuitoare către Domnu’ și să-și păstreze demnitatea credinței neatinsă, ei bine, ei - blasfemie! - au devenitără canibali!!!
Ce să-i faci Amalia, vița asta pîrlită uită să ne spună că oamenii pot trăi cu simțul demnității prins la brăcinar, pe care îl pot folosi așa, precum cosorul lui Moceanu, la curățat buruienile materialiste ce devenim, în momente de ultimatum fiziologic.
Of, of, dar va veni doamna doftor în științe ezoterice și ne va explica modalitatea în care vom muri cu demnitatea imaculată, într-o societate a beatnicilor lucizi, iar nu a stîlpnicilor hămesiți!!


 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 21:34:28
         
 
  Amelia Cojocaru, trec peste josnicia atacului la persoană (pot folosi pluralul, nu, fără să greșesc?) cu eleganța a ceea ce am fost, sunt și voi rămîne: un domn. Lasă-mă pe mine să apreciez cît este materialism și cît este idealism și cîtă inteligență și frumusețe sufletească se ascunde acolo unde vezi doar mediocritate.

Și nu, nu mi-e rușine să iau partea pensionarilor. Invoc unul dintre drepturile lor fundamentale. Acela la o viață demnă din punct de vedere material. Să însemne asta că-i privesc ca pe niște animale? Doar o minte mult prea plină de patimă ar putea aprecia așa.

Mă opresc aici. Nu înainte de a-ți aminti că m-am ferit să te jignesc vreodată. Ce m-a oprit? Probabil ceea ce multora le lipsește. Bunul simț.



 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-06-07 21:32:44
         
 
  "aș vrea să ne spună, - dar sincer! - cîți ani are, cu ce se ocupă și ce i-au fost părinții".

(Ioan Peia)

o retorica tipica de securist a obsedantului deceniu. Peia, daca tot vrei sa afli ce si cum, o sa te informez ca n-ai merita nici macar sa-i faci pantofii...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-06-07 21:18:41
         
 
  Deocamdată, înainte de a mai spune cîte ceva, vizavi de gogorițele idealiste răsturnate pe aci de Amelia Cojocaru, aș vrea să ne spună, - dar sincer! - cîți ani are, cu ce se ocupă și ce i-au fost părinții. Nu din alte motive, - doamne fere!- ci doar pentru că am vrea să vedem și să luăm aminte în ce contexte speciale ia naștere o astfel de demnitate exemplară!! Să nu mai gîndim cu infamele burți care, - blasfemie! - din cînd în cînd mai trebuie și mințite cu cevașilea mestecătură...!  
Postat de catre ioan peia la data de 2010-06-07 20:53:50
         
 
  Te las să ai ultimul cuvânt, Liviu Bordaș! Nu am crezut până-n ultimul moment, acesta, că ești atâta de limitat: intelectual, moral, sufletește, că setea ta revanșardă față de mine în numele unei fâțe mediocre și materialiste va strânge atâta ură. Nu poți depăși materialismul, niciun ateu nu poate asta, și când se apropie clipa, sunteți ca dulăii cărora li se strânge funia de par. Pe voi nu vă așteaptă nimic dincolo, și de-aia sunteți atâta de goi și încrâncenați după cărniță!
Amărâții de pensionari nu sunt animale, Liviu Bordaș, sunt oameni, și îi umilești în fiecare post și nu ți-e măcar rușine pentru asta. Copiii care-și schimbă încălțările? Știu, mă duc de cinci ani de zile în fiecare sâmbătă și fac meditații cu ei la școală pierzând pe drum ore întregi, iar acolo s-au adunat mii de ore de meditații neplătite la română, matematică, geografie sau biologie, atât cât m-am priceput și eu. Mi-au intrat copii la facultăți umaniste, de drept, filosofie sau istorie ani în șir fără să-mi plătească 3 parale jumătate, era inadmisibil să le pretind ceva, am trăit odată cu fiecare din ei (și au fost zeci, poate chiar sute) bucuria. Până anul ăsta, salariul meu era de 9 milioane de lei, iar acum, cu doctoratul, ating 11 și două sute înainte de reduceri. Fac și eu ce pot, iar iubirea lor mă hrănește cu-adevărat. În plus excursii la munte, la mare (mulți nu văzuseră muntele sau marea niciodată), le-am cumpărat mâncare, le-am plătit, acolo, biletele la jocurile de tot felul. Până acum nu mi-a fost niciodată silă, dar văzând mizilicurile pe care le așterni fără ca nimeni să te tragă de mânecă, îmi cer scuze că vreodată am putut să-ți dau o brumă de credit. Păcat

este ultimul meu post pe acest site

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-07 20:51:40
         
 
  Kakaia kombat? Că nici nu știu ce e mai rău! Un intelectual de carton ori o mironosiță fanatică?Balanța trage către ultima, ce se pare că îi învață istorie pe cei din clasele gimnaziale...  
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-07 20:48:44
         
 
  Nu am văzut copii cu părinți care-i iubesc și care să le fie alături și care să moară de foame.

Serios? Dar copii care își schimbă între ei încălțările pentru a ieși din casă? Dar bătrîni care penduleazî între nevoia de medicamente și nevoia de hrană?

Pentru ce să iasă bătrînii în stradă? Pentru libertatea de expresie? O au. Pentru libertatea de exprimare? O au. Ceea ce li se răpește prin recentele măsuri este libertatea de a trăi. Pentru că un om nu se hrănește doar sufletește. Și nu își vindecă bolile visînd la demnitate. Care demnitate, în condițiile date? Aceea de a închide ochii. Aceea de a-și lua zilele. De a alege unica, pentru el, clipă a libertății. A libertății supreme.


Despre asta vorbeam. Nu despre altceva. Nu cred însă că ești dispusă să înțelegi.



Andrei Florian,

Comunistii au fost o adunatura e indivizi selectionati dupa gradul de violenta cu care obisnuiesc sa relationeze cu ceilalti, precum si dupa procentul de populism si demagogie din discurs.


Să-ți dau niște nume din actualitate? De la putere, bineînțeles. Oameni tineri, pe baricadele din 89 erau niște puștani.

Cei aflați în pragul senectuții nu pot fi solidari pentru simplul motiv că nu pot fi solidari cu ghiftuiții zilei. Sau, mai bine zis, ghiftuiții zilei nu doresc să fie solidari cu sărăcimea. Ei vor egalitate, dar nu pentru căței. Așa că își plimbă dosurile de pe fotoliul ministerial (din piele, cum altfel) în scaunul limuzinei ministeriale (tot piele, că altfel fac alergie) și fac training (așa se zice?) în hoteluri de la munte. În timp ce montrii ăștia de pensionari îndrăznesc să cîrtească atunci cînd guvernul, în numele solidarității sociale, le taie colesterolul cu cea mai părintească și creștinească grijă.

Ioan Jorz, solitaire, latunschi, Mihai Robea, Gheorghe Oncioiu, Kosta, îmi pare rău că nu pot polemiza cu voi. Așa, ca de la comunist la comunist. Nu sunt eu de vină că nu mă combateți :)


 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-06-07 20:10:47
         
 
  Nu am niciun respect pentru un om pe care nu-l mișcă decât lipsa pâinii. Presupune mentalitate de sclav. Datorită mentalității de sclavi am ajuns în halul în care suntem. Toți se raportează doar la bunăstare. Părinți care își cresc copiii cu îndemnul „învață carte ca să câștigi bine”, „nu intra la Liceul Tonitza ci la Liceul de Informatică, să nu mori de foame”, „nu face litere ci ASE-ul, să devii contabil”. Mi-e scârbă pur și simplu. Câtă vreme iți cedezi libertatea, sau pe a copilului tău, la modul cel mai josnic, pentru bani, să nu te miri că nu vei obține niciodată nici bani, nici respect. Pleacă precum hoardele goniți de foame să devină căpșunari în Spania, în timp ce copiii lor se sinucid în țară de dor. Am elevi care gem de durere, care se uită hăbăuci pe geam, absenți, distruși, crescuți de mătuși, care primesc pentru asta suma în euro lunar. Și copiii primesc: pantofi sport și geci occidentale.
Vorbesc cu mame din Italia, din Spania. Îmi justifică: Ce să facem, nu aveam ce mânca. Da, acum au ce mânca. Cu ce preț?
Până nu înțelege fiecare că nu câștigul banilor e esențialul în viață, nu cum te hrănești, ci cum trăiești, cât de liber și demn ești, totul e de pomană. Nu am văzut copii cu părinți care-i iubesc și care să le fie alături și care să moară de foame. Am văzut în schimb zeci de copii fără părinți, distruși sufletește.
Nu vreau să fac o apologie sentimentală. Știu că oricine analizează la rece îmi va da dreptate. Nici nu e vorba de pensionari. În fapt, ei erau pretextul. Nu mă interesează că un om are 80 de ani sau 20 de ani. Mă interesează coloana vertebrală a acestuia. Este inadmisibil ca oameni bătrâni să iasă în stradă doar pentru mâncare. Nu au ieșit în stradă în 2003, când țara asta și-a pierdut independența, c㠄poate o ducem mai bine în UE”. Nu au ieșit în stradă când patrimoniul statului român (care le aparținea și lor) a fost înstrăinat, tăiat la fiare vechi, dezmembrat, subevaluat. Nu, pe ei îi interesau pensiile. Dacă mâine se va spune că, în scopul unei mai bune organizări a societății, li se vor restrânge drepturile civile, că nu vor mai putea circula decât în anumite perimetre, că vor trebui să iasă în fiecare seară în piața publică și să îi cânte ode lui Băsescu, să își scoată icoanele din case și să renunțe la mormintele părinților în scopul câștigării unor terenuri pentru agricultură (cei de la Roșia Montană au făcut-o deja, pentru bani), credeți că vor ieși în stradă? Câtă vreme le va veni pensia, vor bârfi pe la colțuri, dar vor sta cuminți.
La fiecare alegeri se dă mită electorală: studenților, pensionarilor, țăranilor. Pentru un câștig mizer votează orice. Care naiba război între generații? Între bătrânii politicieni sastisiți și lupii tineri, mai cinici și versați chiar decât cei bătrâni? Ați văzut atmosfera de plictisit din universități? Ce mai știți de celebra studențime idealistă, coșmarul oricărei clase politice altădată?
Nu are rost să continui rechizitoriul, oricine știe starea de lucruri, se vede cu ochiul liber. Dar nimeni nu discută cauzele, cu excepția arătării cu degetul la clasa politică și la „mentalitățile învechite ale românilor” . Complet fals. Clasa politică e produsul sistemului politic (nu am niciun fel de simpatii politice, eventual pot acorda încredere unor oameni politici), clasa oamenilor de afaceri e produsul sistemului economic, mentalitățile nu sunt vechi, ci noi, produsul lipsei de valori și a goanei orbești după câștig facil și adoptarea modului de viață occidental.
Nu printr-un îngust interes materialist se va schimba țara asta. Ci prin demnitatea omului. Dacă țăranii care au plecat masiv peste hotare ar fi rămas în satele românești, ar fi gândit ca niște oameni liberi (iar datoria elitei românești asta era, să-i facă liberi!!!), ar fi trecut la forme de cooperare, ar fi utilizat puținul pământ (unii au destul) inteligent, s-ar fi schimbat fața satelor românești. Nu mai erau azi în grija statului. Dar pentru asta era nevoie de muncă fără garanția unor câștiguri rapide, era nevoie de sentimentul solidarității în comunitate, era nevoie de implicarea tinerilor, care să-și facă un mod de viață din valorile tari (modestia, răbdarea, iubirea de aproapele, familia, iubirea de pământ). Azi, tinerii sunt ca și pensionarii: vor distracție și mâncare bună. Tinerii sunt slugile Europei, iar bătrânii ai televizorului.


Da, unica noastră șansă este creștinismul, trăit, cu reverberații în tot comportamentul individual și social. Dar nu tot felul de surogate de creștinism, precum „creștinește înseamnă să împarți cu cel de lângă tine în mod egal, Biserica e instituție filantropică, decât să construiască biserici, popii mai bine ar construi cantine etc.”. Nu prin cantine vor fi oamenii mai buni, că scris este: „omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu”. Nu intenționez să țin o predică, nu sunt eu îndrituită, dar este evident că mila creștină își are izvorul în credință, iar grija de aproapele nu se limitează a-i îndestula burta, ci a-l ajuta să stea pe picioarele sale, pentru ca apoi să se îngrijească de toate cele. Iar a sta pe picioarele sale nu înseamnă să aibă bunuri materiale, ar fi picioare de lut, înseamnă a fi om liber.
Nu, scopul este schimbarea interioară a omului, celelalte vor veni de la sine. Nu va fi, poate, o societate a succesului, dar în mod sigur va fi una solidă, bazată pe respectul față de valoare, față de muncă.


Pt. Liviu Bordaș: Când scria Radu Gyr „Ridică-te...” țăranii trecuseră prin foametea din 1946-1947, așa încât postarea și-a avut rolul ei, nu am manipulat nimic. Și atunci, Gyr le cerea același lucru: lăsați lopata rumenă de pâine cu care vă îmbie comuniștii, nu răscoala sclavilor este soluția, ci trăirea demnă pentru libertate. Atunci nimeni nu vă va putea subjuga conștiințele.
Dacă un pensionar mai poate visa la „orizontul liber de mâine”? Fiecare dintre noi suntem pensionari, Liviu, în fapt, pentru toți orizontul este limitat, iar mâine poate fi azi sau poimâine, nu durata are importanță, ci clipa unică a libertății, care poate dura și doar o secundă și îți ajunge viața toată, fiindcă e prefigurarea a ceea ce depășește temporalul. Trăind pentru libertate, cum te pot atinge pedeleii, pesedeii, peneleii, cum poți ridica ode și te închina omului, când ai respirat Absolutul?


 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2010-06-07 17:35:09
         
 
  Punerea semnului "egal" intre pensionari si comunisti indica precaritatea gandirii acestei gornitze de partid cu creier exact cat ii trebuie ca sa poata debita asemenea insanitati. Vedea-l-as pensionar si ii mai doresc sa traiasca el si idolii lui pana cand va ajunge el la varsta senectutii. Daca pensionar = comunst atunci cine dracu putea ajunge reprezentant al Romaniei in strainatate pe vremea mult-prea-tarziu-impuscatului daca nu unul cu ochi albastri? E drept, cu unul mai inchis si celalalt si mai inchis, da nu conteaza. Vedea-v-as pensionari, arhanghelilor, in guvernare pedelista. Destula pedeapsa.  
Postat de catre sters sters la data de 2010-06-07 15:40:43
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Domnule Bordas, e inutil sa ocolim termenii. Comunistii au fost niste monstri, iar termenul il stiu inca de pe cand eram foarte mic. Bunicul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, ceferist de profesie, obisnuia sa imi spuna, cand venea vorba despre ce vreau eu sa ma fac cand voi fi mare :" Ma, poti sa te faci ce vrei tu, pentru ca te vad istet, dar daca te vei face comunist, vreun monstru de activist, vin dupa tine cu locomotiva si te calc"
Mai in gluma, mai in serios, mama il certa pe bunicul pentru ca ma indoctrina de mic dar am avut ocazia sa-i cunosc si eu pe acesti monstri cand am fost suficient de mare.
Da, comunistii au fost cei care au ucis tinerii iesiti in strada in 89, comunistii si-au ucis intelectualii, preotii, taranii care nu se lasau colectivizati, comunistii si-au ucis liderii, familia odiosilor Ceausescu. Iar acum, la senectute, cand tara le cere sa fie solidari cu noi, copiii lor, tot comunistii sunt cei care refuza.
Fostii comunisti din generatia parintilor nostri nu vor intelege niciodata, nimic. Comunistii au fost o adunatura e indivizi selectionati dupa gradul de violenta cu care obisnuiesc sa relationeze cu ceilalti, precum si dupa procentul de populism si demagogie din discurs. Din fericire pentru Romania, aceasta generatie este in curs de disparitie. Se stinge natural in sanul societatii care i-a produs. Noi, urmasii lor, i-am iertat, pentru ca iertarea este crestineasca, dar avem datoria sa le povestim copiilor nostri despre ororile comunistilor si sa-i amenintam, la randul nostru, cu locomotiva :)
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-07 09:59:19
         
 
  Vai! Ce rațiune înălțătoare mi-a fost dat să aud:

"E o idiotenie sa consideri ca pensionarii sunt rupti de familiile lor, dar nici nu le poti satisface mofturile de mici monstri comunisti."

Într-adevăr, cu cât cinism, pensionarii, ajunși vampiri, prin niște manevre oculte, sug sângele poporului. Și, pe zi ce trece, vor tot mai mult. Halal!

P.S. "Imi iubesc mama, ………… si o ajutam toti copiii, fiecare dupa puteri."

Cred că aici s-a comis o omisiune, fraza trebuind continuată cu: «fiecăreia după nevoi».
Și nevoia, musai, să fie cântărită.
 
Postat de catre Gheorghe Oncioiu la data de 2010-06-07 07:10:53
         
 
  E o idiotenie sa consideri ca pensionarii sunt rupti de familiile lor, dar nici nu le poti satisface mofturile de mici monstri comunisti
Andrei Florian


Definitorie frază. Prin finalul ei.

Știu. Cei din urmă vor fi cei dintîi. Zicere creștină. Veche de cînd biserica și mereu actuală. Sau actualizată.

Voi reveni.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-06-07 06:54:41
         
 
  n-are rost, Liviule, iti faci sange rau degeaba, lasa-i in lumea lor, noi stim ca aici sunt o mana de oameni talentati, cu echilibru, cativa mai sar calul, probabil vor da dovada de mai multa moderatie.
Strici orzul pe gaste, cele bune iti doresc!
 
Postat de catre mihai robea la data de 2010-06-07 01:57:16
         
 
  Vreau sa stiu si eu despre ce falie vorbesti ca s-a cascat intre generatii. Despre ce conflict social vorbesti?
Faptul ca faci o confuzie si incurci planul social cu cel politic, nu ma mira deloc. Esti intr-o eroare totala.
Romanii sunt ca intr-o familie care trebuie sa traverseze o criza economica. Ia hai sa facem o paralela si sa presupunem ca avem o familie formata dintr-un barbat activ, acesta fiind sectorul privat, o femeie casnica, mama a trei copii, aceastia intrupand sectorul bugetar, si doi bunici, pensionarii. Tatal, din cauza crizei incepe sa aduca din ce in ce mai putini bani acasa iar portiile devin din ce in ce mai mici, tuturor. La un moment dat, bunicul, unul mai senil de felul lui, uitand ce vremuri am fost siliti sa traim sub regimul pe care ni l-a lasat mostenire, se trezeste si spune: NU, eu vreau sa manac tot la fel de mult ca pe vremea comunistilor.
Bine, spune barbatul casei, dar nu mai suntem pe vremea comunistilor, slava Domnului, iar eu am redus ratia de mancare mai mult copiilor decat dumneavoastra.
Nu ma intereseaza, se infurie bunicul comunist, nu ma intereseaza si nici nu vreau sa aud. Eu maine mor si vreau sa mor satul. Nu ma intereseaza ca este criza.

Nimeni nu are nimic cu pensionarii. Toti avem cate unul sau mai multi in grija. Toti avem parinti. E o idiotenie sa consideri ca pensionarii sunt rupti de familiile lor, dar nici nu le poti satisface mofturile de mici monstri comunisti. Altfel, si la noi ca peste tot in lumea crestina, femeile, batranii si copiii sunt salvati inaintea barbatilor capabili sa lupte cu greutatile sau cu efectele unor catastrofe. Intotdeauna a fost asa.
Imi iubesc mama, pensionara si ea, singurul parinte ramas in viata si o ajutam toti copiii, fiecare dupa puteri. De altfel, mai in gluma, mai in serios, mama mea ne spune cu fiecare ocazie care i se iveste ca singurul lucru bun pe care l-au facut comunistii a fost ca le-au fortat "mana" sa faca copii.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-06-07 01:20:51
         
 
  "De la Arhanghel(...)am învățat să fiu demnă și să-mi iubesc libertatea." (Amelia Cojocaru
Întrebare: Este vorba, cumva, despre Arhanghelul Metatron care a coborît cu hîrzobul în pădurea Dobrina, la anul de grație 1919? Și care, pensionar fiind, a lăsat locul confratelui mai tînăr,- Mihail?

 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-06-07 01:16:14
         
 
  Amelia Cojocaru, Adrian A. Gheorghesei, haidem să ne-o închipuim pe Eba (EBA) punând virgulele, acolo unde nu prisosesc! E un exercițiu (de imaginație) prea greu, prea dureros? Uni(i) oameni nu vrea să vorbește cu tine. Poate, pentru că ai „succesuri”! Vorbim de un euro-parlamentar aici, Dumnezeule! Asta-i republica P.D.L-istă? Doamne, ferește! Oricât piper s-ar arunca în ochii orbilor, nu se rezolvă probema!
Cineva, nu-i dau numele, spunea că ne îndreptăm spre o nouă dictatură. Greșit! Suntem într-o nouă dictatură! Dictatura semi-analfabeților!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-07 01:01:55
         
 
  Si da, vad comentariul lui Ioan si pot spune ca si eu am un sentiment sumbru privind ziua de maine. A fost deschisa cutia, nu a pandorei, ci a tuturor sentimentelor conflictuale si dusmanoase. In conditiile astea nu se mai poate gandi rational. De asta nici nu se poate prevedea ce va fi maine. Vad la tv cum se tot numara voturile pentru si contra motiunii de cenzura, la rece, insa tara fierbe.  
Postat de catre . solitaire la data de 2010-06-07 00:40:13
         
 
  Da, e surprinzator cum o criza, o stare acuta, ne aduce brusc in/la lumina aspecte ale sufletului si constiintei pe care nici nu le banuiam ca ar fi in noi si tot asa de brusc sa ne transforme in cu totul alti oameni. Nu comentez pozitia Amaliei, vorba ta, are dreptul la opinie.
Zi de zi, ne dam plini de compasiune, si dintr-o data, pe fondul crizei ne trezim ca facem acuzatii si aratam cu degetul.
Nu ma mai mir de nimic Liviu, asta denota cat de firavi suntem prin aceste schimbari de conjuctura daca nu suntem legati de ceva mult mai sus decat noi ci doar de acea bucata de paine. Nu, pensionarii nu sunt vinovati ca au aceasta mentalitate de a fi legati de acea paine, idealul comunist, de care au fost pusi mai mult sau mai putin sa se ataseze, s-a dus ca un abur.
Si nu stiu daca e o ruptura intre generatii, pentru ca nici cei tineri nu isi mai gasesc idealul pentru ce sa rabzi si sa induri, cred ca mai repede ne inghesuim unii in altii, pentru ca, de data asta, nici macar acea cartela nu mai exista, aveai atunci siguranta unei felii de paine, azi... nu mai e nimic sigur.
 
Postat de catre . solitaire la data de 2010-06-07 00:36:43
         
 
  Liviu S. Bordas, dacă gravitatea problemelor semmnalate, în acest text, nu m-ar împiedica la remarci, cu caracter gramatical, aș observa că, vorba unui hâtru de pe site, este nevoie de o mână de virgule, în text, și în comentariile citate, așa că: ,,,,,,,,,,,,,,,... Suficient!

Altminteri, ai un punct de vedere curajos, și just! Cui servește această învrăjbire, a celorlalți, și mulți, împotriva pensionarilor? Credeam că este clar principiul „împrumutului între generații”! Parcă așa se definește pensia! Nu vreau să cred, mi-e peste poate, că sunt unii care gândesc altfel! Să fie nevoie de o nouă revoluție? Și nu la lovitura de stat, din Decembrie, 1989, mă refer aici. Sincer, mă gândesc la Che Guevara!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2010-06-07 00:33:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE