FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Noapte bună, domnule Serghei!
Text postat de Atropa Belladonna
*Amicii (I)

Deși trecuse binișor de miezul nopții, bătrânul Serghei încă nu adormise. La un moment dat se ridică în capul oaselor, își luă bastonul ce-i stătea mereu în apropiere și-l împunse de câteva ori cu el pe Vasile, al cărui trup uscățiv abia se putea ghici în patul de alături:
- Vasile!...Vasile, dormi?
- Cum să dorm, dacă-mi faci acupunctură cu bastonul? Se oțărî la el bătrânul Vasile.
- Da’ ce faci?
- Număr oi!
- Vrei s-ajungi europarlamentar?
- Nu, vreau s-adorm!
- Și-ai numărat multe?
- Vreo 4 mii, numai’ până acum…
- Și…mai ai, mai ai?
- Cel puțin încă pe atâtea…
- Ei, atunci te las, dacă tot ești ocupat…da’ aveam ceva important să-ți spun…
- Spune!
- Ne măresc pensiile!
- Măi, să fie! Ai auzit tu?!
- Da! În 2050! Timpul, n-ar fi o problemă, că trece repede…numai noi, până atunci, să fim tari!
- În 2050?! Și crezi că până atunci, n-o să fim destul de țepeni?! Eu, unul, nu mai am mult și-nțepenesc!
- Ei, eu am vrut să-ți spun, ca să știi! Acu’, numără-ți oile…
- Ce-mi mai trebuie oi, dacă-mi măresc ăștia pensia? De-acum pot dormi și eu liniștit!…Noapte bună!
- Noapte bună!...
Nu trecură 5 minute și bătrânul Serghei reluă figura cu bastonul în coastele bietului Vasile:
- Dormi, Vasile?
- De ce?
- Am uitat să-ți mai spun ceva…
- Ce?
- Am avut un coșmar…
- Când ai apucat să-l ai, că nu te-am auzit închizând un ochi?!
- Da’ ce-s ochii mei, guri de canal, s-auzi tu când îi închid?!
- Așa, și?!
- Am visat că mă fugărea unul în jurul azilului. Și mă fugărea, și mă fugărea…
- Da’ și tu fugeai și fugeai, că erai sportiv de performanță!…
- Dacă eram eu sportiv, nu mai era ăla coșmar!...Că urmăritorul voia, dracu știe de ce, să mă castreze!…
- Și-ar fi fost vreo diferență?!
- Vezi, nu te lăsam eu mai bine cu oile tale?!…Ciobanul, tot cioban!
- Mai bine lasă tu prostiile și hai cu mine la baie, să tragem câte-o țigară!…
- Merg, da’ să știi că eu nu mai fumez!
- Măi, să fie! De când?
- De când m-am hotărât să mor sănătos!
- Bine, să fii sănătos! Da’ hai!
Serghei își puse pe el un halat gros și uzat, iar bătrânul Vasile își puse un fular gros în jurul gâtului, fes pe cap și un sacou de stofă pe umeri.
- Iar plecați, mă, în toiul nopții? Se auzi o voce răgușită din patul de lângă ușă. Acum, unde vă mai duceți?
- La bordel, Toadere! S-a deschis unul alături, lângă azil, îi răspunse Serghei. Mergi și dumneata, sau preferi să-ți aducem ceva la pachet? Mai bine ai merge personal, că săptămâna asta au o promoție pentru noi: ne lasă să ne uităm gratuit!…
- Hodorog nebun! Pe la biserica n-ai da…
- Ce să dau, că nu-i bordelul meu?! Hai, Vasile! Zise Serghei și-l scoase pe Vasile pe ușă, împingându-l ușurel de la spate.
- Iar nu ești în apele tale, de te iei de cele sfinte? Îi zise Vasile, după ce ușa se închise în urma lor.
- Nu mă iau de cele sfinte, da’ știi că nu suport ipocrizia! Răspunse revoltat Serghei. O viață i-am pupat în cur pe comuniști și-acum, la bătrânețe, ne întoarcem să-l pupăm pe Dumnezeu!
- Nu toți…da’ destui! Ia, taci un pic și-ascultă! Se-aude apa curgând în baie!
- Apa rece!
- De când auzi tu temperatura apei?!
- După presiune, e rece! Aia caldă, abia țârâie…o fi uitat-o deschisă vreun sclerozat…
- Noi, sigur nu, c-am fost ocupați cu alte chestii…
- Da, da, tu cu atletismul…
- Iar tu, cu politica!…
Intrară în baie și se îndreptară către cabinele de duș. Într-una din ele îl găsiră pe bietul Mitică, un bătrân sclerozat complet, sub jetul de apă rece ca gheața, vânăt de frig și cu hainele leoarcă.
- Ce faci, măi omule, aici? Îi zise Serghei cu blândețe și-l trase de mână afară din cabină, în timp ce Vasile se chinuia să oprească dușul.
- Așteptam autobuzul, răspunse senin Mitică, clănțănind din dinți.
- Și te-a prins ploaia fără umbrelă, continuă Serghei, în timp ce-și scotea halatul și-l înfășura în jurul bătrânului. Apoi continuă:
- Vasile, dă-mi fesul și haina ta, până-l duc pe amărât la infirmerie, să-i schimbe Lențica pelincile…
- Și eu?! Rămân dezbrăcat în cancerul acesta?
- Închide și tu crăcănatul ăla de geam sau fă niște flotări până mă întorc eu. Da’ vezi, menajează-te, nu fă mai mult de 50…
- Măi, să fie?! Și geamul, degeaba îl închid, nu-i vezi ditamai spărtura?
- Astup-o!
- Cu ce?!
- Cu izmenele tale, poate ți se mai aerisesc și ție…
- Hai, bine, ia haina, da’ lasă-mi un chibrit…
- Am și-o lumânare, ți-o las și pe asta?! Dacă te-apuci de flotări, nu se știe…
- Vezi, că ești neserios?!
- Hai, Mitică, să mergem, că nu fac față la doi sclerozați… spuse Serghei apucându-l de un braț și conducându-l spre ușa băii.
- Da’ bine că s-a oprit ploaia, nu-i așa? Întrebă bucuros Mitică
- Da, da…și-a ieșit și soarele…îi răspunse Serghei cu blândețe, arătând cu degetul către becul chior din holul lung, la capătul căruia nu exista nicio luminiță…

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Stiu ca am o capacitate, negativa, de a ma distra copios si apoi sa uit poantele.

Personajele de aici nu le mai pot uita.
Din ce in ce mai delicata, Belladona
- ma bucur sa te (re)citesc !
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-02-06 22:57:53
         
 
  Adriana, multumesc mult, ma uimeste rabdarea ta! Mie mi-e greu sa ma recitesc, dar va trebui s-o fac, textul e abia intr-o faza bruta, necosmetizata, necesita modificari, dar sper sa reusesc in final sa scot ceva acceptabil din el. In plus, e un experiment pentru mine, asa ca lipsa experientei e vizibila...

Val, milioane vechi, nu? :)) multumesc, iar in ce priveste modificarile de care vorbeai, le-am aflat si eu de curand!

Mitica, multumesc, ma bucur ca ti-a placut textul, din pacate nu e de felicitari...asta nu inseamna ca nu le primesc!:)
 
Postat de catre Atropa Belladonna la data de 2010-02-04 16:15:11
         
 
  Si mie mi-a placut bucata scrisa de bucatica otravita.
Felicitari!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-02-04 01:09:57
         
 
  Carmen, esti de milioane !
Minunat text.
Numai ce am primit un email din tara, de la niste amici care-mi spun ca s-a schimbat legea pensiilor. Nu stiu daca este ogluma sau nu ca acolo totul e posibil dar ti-l postez mai jos ca poate la tine nu a ajuns vestea asta:

Legea pensiilor in Romania....
Completari la Legea pensiilor....
A) Hotãrârea de Guvern nr. 13/2009:
Datoritã cresterii alarmante a numãrului de pensionari în raport cu populatia activã, precum si insuficientei fondurilor pentru majorarea pensiilor, Guvernul României hotãrãste:
Art. 1.- Începând cu data de 01.12.2009 pensionarii vor avea voie sã treacã strada pe culoarea rosie a semaforului.
Art. 2.- Dacã în termen de sase luni nu se obtin rezultatele scontate, începând cu data de 01.07.2010 trecerea pe culoarea rosie devine obligatorie pentru ei.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2010-02-03 23:16:18
         
 
  Carmen, marturisesc ca le-am citit ieri si pe celelalte si eu zic sa continui pentru ca merita!

Umor de buna calitate, ca de obicei!

Nu mai pot instela, dar las un vot si bucuria mea de a te citi din nou.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2010-02-03 23:02:51
         
 
  ecsi, ce-ti casuna pe buncii mei? :)  
Postat de catre Atropa Belladonna la data de 2010-02-03 21:51:23
         
 
  Lory, cand o tanara atat de frumoasa, de inteligenta si de talentata ca tine imi spune asa ceva, mie, ca femeie, neuronii mi-o iau galop pe aratura, nechezand in draci...nu ca mi-ar fi fost vreodata in alt loc decat pe aratura, dar acum m-alint si eu:). Multumiri, Suflete!

Adrian, masca si gura casca m-ai lasat! Multumesc.

Vero, ai vrut sa spui (ne)buna, dar ai gresit, te inteleg!:) Despre carte, ce sa spun?! Sper sa fie...cum spui tu! :) Multumiri!Multe!
 
Postat de catre Atropa Belladonna la data de 2010-02-03 21:41:52
         
 
  Exceptional
Notre respect
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2010-02-03 21:41:00
         
 
  Carmen,

Felicitari, esti buna!!!

Si cartea ta are mare succes pe la romanii de pe aici care te citesc.

*

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-02-03 21:33:28
         
 
  *  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-02-03 20:48:06
         
 
  Carmen... ce naiba să mai zic?;))))

decât că chapeau bas!!!!!


cu drag de tine, doamnă!*
 
Postat de catre hhhhhhhhhhhhh hhhhhhh la data de 2010-02-03 20:29:57
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23815
Comentarii: 120249
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE