Contrastul dintre vechi și proaspăt, dintre credința străveche și gestul reiterat mereu al ofrandei neîntinate face și farmecul, și puterea de seducție a poemului. E de remarcat și modul auster în care sînt înfățișate imaginile: nici pic de intruziune umană în text, lucrurile, prezentate eliptic, sînt grăitoare prin ele însele.
Deși în ton cu troița, (Ioana Dinescu) El si vesnicia, (Anonim) lumina vietii, (doina b) Cristul lăcrimând, (Eugen) lumina vietii, (Karla) ganduri pioase, (The Ironman) memorii stravechi, bat pasul pe loc neaducînd neașteptatul unei informații noi.
Pe calapodul originalului vitalitatea delicată a înfloririi este contrapusă șindrilei acoperite de mușchi: (doina b) un crin înflorit, (Karla) craite-nfloresc.
Repetînd ideea cucerniciei, (Ioana Dinescu) mugur de candela, cu îndrăzneala și forța metaforei, ripostează mai viguros ca originalul degradării șindrilei. Dar Ioana continuă recitalul găsind încă două completări antologice: El si-un greiere, pereche frapantă, asociere izbitoare prin umilitatea răbdătoare și tenace a celor altfel opuse, și (Ioana Dinescu) un cariu ateu, care pare să șubrezească insidios nu doar lăcașul ci și credința.