FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
PILULA DE SEARĂ - 4
Text postat de Liviu S. Bordas



S.O.S.



O cursa contra-cronometru s-a declansat pentru salvarea unui grup de aproximativ 200 de balene, care au esuat duminica seara pe o insula din sudul Australiei, relateaza AFP.






O întreagă armada s-a strîns pe coastele insulei King, din largul Australiei, pentru salvarea unui grup de aproximativ două sute de balene pilot eșuate din motive necunoscute.

Dacă avem în vedere faptul că este vorba despre 150 de salvatori profesioniști, dacă ne gîndim la echipamentele puse la bătaie, la combustibilul consumat, la desfășurarea de auxiliari, începînd cu ecologiștii gură-cască aflați și ei în treabă pe acolo și terminînd cu reporterii și operatorii zecilor de televiziuni, gata pregătiți să imortalizeze evenimentul, costurile întregii operațiuni se vor fi situînd la niște sume cu extrem de multe zerouri în coadă.

Aceeași AFP ne anunță că peste 150 de balene au decedat, că 14 fuseseră salvate pînă la acea oră și că operațiunile vor fi reluate imediat ce nivelul apelor o va permite.

Nu am înțeles niciodată cetaceele. Cînd au la îndemînă abisurile albastre și întinderile nesfîrșite de apă, ele se înghesuie periodic pe cîte o fîșie îngustă de nisip, într-un colectiv efort sinucigaș, spre disperarea și uriașa cheltuială a iubitorilor de mamifere marine și chiar a agențiilor guvernamentale însărcinate cu prezervarea biodiversității.

Ferice de ele că nu au eșuat pe coastele românești ale Mării Negre, unde autoritățile ar fi închis de îndată casa de bani, motivînd că dacă din administrarea spitalului de nebuni de la Poiana Mare, unde eșuaseră sute de bolnavi psihic, nu au putut scoate profit, nevoite fiind să-l închidă, nu văd de ce ar investi într-o păguboasă acțiune de salvare a unor balene eșuate din propria lor neglijență pe nisipurile noastre.

Și, chiar dacă acei nebuni frumoși, pasionații întru salvarea cetaceelor, și-ar fi făcut apariția în largul Mamaiei (și ar fi făcut-o, cu siguranță), probabil că balenele ar fi sucombat pînă la finalizarea formalităților privind accesul navelor în apele teritoriale, plata taxei portuare și a celei de la barierele primarului Mazăre, respectiv pînă la negocierea peșcheșurilor cuvenite după rang și funcție.

Acțiunea armadei din mările australiene oferă și soluția pentru nebunii din spitalele patriei. Aceștia urmează a fi declarați entități biologice în pragul extincției. Fapt, de altfel, nu departe de adevăr.

Mai rămîne ca guvernul să convingă vreo organizație nonguvernamentală internațională că nebunii noștri au eșuat în mizerele spitale cu pure intenții suicidare. Operațiune publicitară și de lobby care va costa, potrivit uzanțelor neaoș-balcanice, cîteva milioane bune. În bancnote verzi. Pe principiul fifty-fifty. Sume care vor îngloba, bineînțeles, economiile realizate de ministerul sănătății prin experimentul Poiana Mare, care își va vădi astfel utilitatea.

Singurul argument care ar putea fi opus ar fi acela că operațiunile de salvare nu au caracter de urgență, numărul nebunilor din România fiind constant.

Doar populația se află în permanentă scădere.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  RK, fii binevenit în clubul salvatorilor de cetacee.
:)

Mulțumesc.


 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-05 08:23:40
         
 
  "Nu am înțeles niciodată cetaceele."
- dar oamenii? ("când au la îndemână...")

- mi-a plăcut mult...

vot *
cu prețuire,

r.k.
 
Postat de catre Rudolph Kuttesch la data de 2009-03-05 02:46:52
         
 
  Nu pot scrie ca Nae Ionescu.

Probabil, nici el ca mine. :))

Mulțumesc pentru osteneala de a te fi aplecat asupra textului. Și pentru opinii.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-03 21:24:22
         
 
  "neingrijit"-m-am grabit putin cu asta.Cred ca sunt expresii gen "Și, chiar dacă acei nebuni frumoși, pasionații întru salvarea cetaceelor, și-ar fi făcut apariția în largul Mamaiei..." care dau un aer de nehotarare articolului.Pe urma in unele locuri mi se pare prea personal stilul "Nu am înțeles niciodată cetaceele","Ferice de ele că nu au eșuat pe coastele românești ale Mării Negre"-expresii care nu fac pe cititor sa se framante si sa caute sa-si faca o opinie in urma articolului ci au deja una in fata,cea a jurnalistului...

Sunt multe de spus despre acest editorial.Eu as inclina spre stilul redutabil,impersonal,rece,fraze indestructibile prin alcatuire si duritate,logic,fara prea multe"nu-uri",fara expresii care seamana a "datul cu parerea".

Simple pareri zic,insa articolul e prea bun ca sa ramana asa,cu un pic de pasiune se poate face din el un editorial-idee asemenea editorialelor lui Nae Ionescu.Ducem lipsa de acest gen de editorial iar acesta e foarte aproape de el...
 
Postat de catre Bun Tare la data de 2009-03-03 21:17:44
         
 
  Double I, mulțumesc. Chiar dacă e din tastatură, nu din condei. :))

Alensis, chiar este un editorial. Își așteaptă ziarul.
Pe de altă parte, argumentează: unde e neîngrijit și care ar fi forma potrivită?

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-03 11:24:00
         
 
  Un pic mai ingrijit si cu o alta forma,textul ar putea fi un editorial de ziar.

Vot!
 
Postat de catre Bun Tare la data de 2009-03-03 10:32:10
         
 
  Vot pentru condei.  
Postat de catre Ion Ion la data de 2009-03-03 10:19:49
         
 
  Doar stii ca ma dau in vant dupa ele. Iti amintesti discutia noastra cu Romeo? cam tot asa. :)  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-03 10:03:34
         
 
  Amelia, spre deosebire de europarlamentari (despre care taman m-ai învățat că nu ne reprezintă), balenele vorbesc în numele cuiva.

Mai cercetez. :)

Adriana, n-am emoticonul ăla cu plecăciuni... :)

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-03 09:42:53
         
 
  vot  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-03 09:12:17
         
 
  Si totuși, e ceva putred în Australia...

Balenele pe cine reprezentau?

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-03-02 22:16:58
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE