FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cum am ajuns să scriu proză erotică
Text postat de Cristian Vasiliu
Cum am ajuns să scriu proză erotică

A

Motto: “ Beția, Orgia și Arta se înțeleg de minune.“

Sunt un tip cu vederi liberale, dar asta nu aș pune-o în primul rând pe seama vârstei. Am schimbat prefixul anul trecut – nu fără unele dureri de neevitat ca și cazul extracțiilor de măsele! – și încă simt cum fierbe în vintre energia întrebărilor fără răspuns, însă cred că adevarata sursă a liberalismului meu este îngăduința. Da! Am ajuns la această concluzie în urma unei obositoare introspecții, într-una dintre zilele în care am avut șansa să rămân singur cu mine însumi. Nu știam că marile erori și marile orori apar de obicei tocmai fiindcă nu este nimeni în preajmă ca să-ți deschidă ochii. Dincolo de orice dubiu, cauza neînțelegerilor între personele de diverse convingeri politice, de diverse rase, de diverse credințe, de diverse vârste este aceea că indivizii așteaptă mai mult de la ceilalți decât la ei înșiși. Ei bine: nu! Eu sunt îngăduitor cu ceilalți, dar de o rigiditate extremă când vine vorba de persoana mea. Astfel libertatea mea nu stingherește pe nimeni – fiind foarte redusă de altfel! – și în același timp, îngădui libertățile altora. Se întâmplă uneori ca libertatea altora să ajungă să mă calce pe bătături, caz în care devin un tiran violent, dar asta este deja o altă chestiune.
Dar să revenim la subiectul pe care vi-l propusesem și pe care – până acum! – nu l-am abordat decât în titlu! Așa cum vă spuneam: sunt un tip liberal pentru că mi-am dezvoltat empatia ca pe un al șaselea simț. O folosesc zilnic – sau cel puțin o foloseam! – pentru a întelege senzații pe care nu le cunosc. Inutil să adaug în acest punct că sunt unele lucruri care scapă analizei directe prin intermediul marelui organ de simț care este creierul. Trebuie să le filtrezi: trebuie să le miroși, să le pipăi, să le guști, să le auzi – într-un cuvânt: să le trăiești tu însuți. Bunăoară beția bahică sau orgiastică. (Ajuns în acest punct simt nevoia să fac o mică paranteză. Nu sunt un sfânt! La viața mea am băut și am făcut dragoste cu femei, însă în mod controlat: adică n-am lăsat niciodată băutura sau femeia deasupra. Au sa fie destule persoane care o să-mi răstălmăcească vorbele dar nu-mi pasă.)
Așadar: beția bahică și beția orgiastică. Pentru că la un moment sau altul am găsit peste putință de a înțelege motivația persoanelor care recurg la aceste experiențe și pentru ca eram curios ce adevăruri se pot revela astfel, m-am decis să apelez la observația direct㠖 la prima mână. De fapt – ca să fiu până la capăt onest, mai ales ca această onestitate își va arata mai spre sfârșit importanța! – am avut mustrări de conștiință după ce, în urmă cu câteva zile, am extirpat molarii cariați ai unui bețiv într-un bar din Viena. Găsiți că este ceva comic în a cere un pic de lămâie pentru apa chioară de chiuvetă servită în loc de apă minerală? Ei bine: eu nu, dar abia mai târziu m-am găndit că poate este vina mea că sunt imun la un astfel de umor. Și astfel m-am hotărât, nu fără oarecare ezitări – asta neînsemnând că sunt mai puțin vinovat! – să las frânele rațiunii, să ies un pic din trup și să-mi testez rezistența la plăceri. Totul sub forma unui experiment în care urma să joc și rolul savantului obsedat și cel al soarecelui complet neajutorat. În fond, ce putea să se întâmple? Dacă ar fi să mi se pună această întrebare acum aș răspunde: „Multe!”, dar la momentul la care am luat hotărârea aveam impresia – pe care orice tânăr naiv o are! – că sunt artizanul propriului destin. Ceea ce urma sa se întâmple nu ar fi fost decât o mică abatere de la drumul drept. Dar ce mi-am dorit și ce-a ieșit!…
Ca întotdeauna când plănuiești ceva rău o serie de evenimente și coincidențe au contribuit la înfăptuirea acelui rău: deplasarea la Viena, ninsoarea, plictisul… O să-mi spuneți că sunt nebun dacă am ajuns să mă plictisesc în Viena, ba chiar cunosc câteva persoane care ar adăuga cu o nuanță de dispreț: „Ai văzut piața cutare, palatul cutare, expoziția cutare?”. Mărturisesc: nu sunt îndejuns de snob să pretind că am atâta cultură încât să gust plimbările printre pietre cu forme stranii și printre pânze vopsite – unde am fi ajuns dacă nu se inventa fotografia?.


B

Motto: “…o mică abatere de la drumul drept”

Iată-mă deci în Viena, singur în camera de hotel, într-o seară friguroasă de februarie, gândindu-mă la bețivul fericit cu fața osoasă, plete trase în fire și cu niște clape din dantură lipsă. De unde atâta fericire pe chipul său chiar și după ce pumnul meu blând îl dărâmase de pe scaun? Ce gânduri se învârteau în spatele ochilor lui mari și calini? O damă între două vârste ce își arunca pieptul în sus și fundul în spate, îl ajutase să se ridice și să își găsească dinții pe care și-i pierduse. Iar el, după ce mă fixase o clipă, își declarase supărarea: „N-aș fi crezut că poți să ai atâta forță, când îți curge prin vena apă!”. Știu: fusese un act de o cruzime inimaginabilă, mai ales că nici nu mi-am cerut scuze apoi. Ce rost ar fi avut? Eu aș fi fost la fel de nedumerit, iar el ar fi avut tot doi dinți mai puțin…Și cum stăteam eu în fața ferestrei și sondam atât întuneriul pătat de fulgi, cât și propria-mi conștiință (m-aș fi uitat la televizor, dar nu cunoșteam germana!), m-am decis: am comandat în cameră doua șampanii mari cu pecete alb㠖 șampanie în care făcea baie și tarul când venea la băi în Austria –, o sticlă de vodc㠖 nu-i țin minte soiul – și caviar. Te pui cu nemții? În următoarele cinci minute, tot ceea ce comandasem, plus niște pâinișoare prăjite și unt, se afla în camera mea. Șampaniile înotau într-o frapieră cu piciorul ornat cu sirene pe jumătate dezgolite, iar pe platou dansau vals două pahare de cristal cu un clinchet vesel și îmbietor. Rememorând aceste scene, pot pricepe limpede ce anume m-a împins și mai departe pe calea pierzaniei. Uneori echilibrul este atât de precar încât este de ajuns un fir de praf pentru a te împiedica și de a ajunge din vârful Lumii la picioarele Ei… Repet – nu sunt un virtuos! – dar urăsc excesele tocmai pentru că nu știu dacă mă pot opri la timp. Am căutat pe Internet un serviciu de escorte și în urma unei discuții împănate cu puținele cuvinte germane pe care le posed în vocabular: „Schneller! Schneller! Das is gut!” – câți dintre noi nu își amintesc clasicele filme porno nemțești? – am învitat la mine o tipă. Binențeles, nu pentru a-mi combate plictisul jucând șeptică…
„Binențeles, nu pentru a-mi combate plictisul jucând șeptică!” Nu îmi închipui că o să schițați vreun zâmbet la această glumă. Nici cunoscuții mei cărora le-am mai împărtășit această experiență nu au râs, iar eu nu sunt suficent de penibil pentru a nu-mi da seama când sunt penibil. Măcar sunt sincer, în ideea că asta este primul pas pentru a te accepta și a te împăca cu tine.
Mai mult nu o să adaug… În momentul în care blonda cu sânii mari – am uitat să precizez că solicitasem să fie neapărat blondă cu sânii mari – a bătut la ușă, eu deja îngurgitasem o cantitate considerabilă de alcool, suficentă pentru a mă teleporta într-o lume paralelă…

C

Motto: “…este de ajuns un fir de praf pentru a te împiedica și
de a ajunge din vârful Lumii la picioarele Ei”

A doua zi am găsit pe masă următorul manuscris:
„Lumea este la picioarele mele, iar eu sunt la picioarele Evei, gata pentru sacrificiul suprem. O ador. Iar ea la rândul ei își închină nurii unui zeu cu două anotimpuri. Acum este anotimpul fecundării, iar gesturile ei lascive nu sunt decât o imprecație a ploii. Stă în mijlocul patului ca o felină sătulă, dedublata prin aburii vitrolului de patruzeci de grade și soarbe din șampanie. Buzele ei roșii tânjesc după atingerea înțepătoare a lichidelor vitale. Da! Mă cheamă, iar chemarea ei îmi smulge așchii din trup. Prin mine trec curenți electrici și cred că am început să împrăștii o lumină fosforescentă. Sunt complet gol. Și ea este goală. Consimțim la Big-Bang. Dansez cu pași mărunți în jurul patului și apoi, ținând sticla de șampanie ca pe o extensie a erecției mă apropii, cu șoldurile împinse înainte, de paharul și buzele ei. Lichidul curge bolborosind.
O privesc cu setea lui Rembrant prin clar-obscurul încăperii. În mine s-a trezit pictorul. Apoi poetul, sculptorul și compozitorul. Aș picta Gioconda, aș scrie Luceafărul, as dezveli Coloana Infinutului și aș cânta Oda Bucuriei. Simt furtuna inspirației răscolindu-mi circumvoluțiunile, dar ce operă poate depăși perfectiunea trupului unei femei? O durere acută mă încearcă în zona din care Eu am smuls-o pe Ea. Sunt Dumnezeu și Adam în același timp; îmi admir coasta stropită cu șampanie și friptă pe grătarul patului, pe care sunt gata să o devorez. Mă învăluie un miros de lavandă și de migdale amare. Sunt gata pentru festin, sunt gata pentru nirvana („Rape me”! țipă Kurt Cobain în difuzorul CD-player-ului), sunt gata pentru moarte. Pentru că, fără ea, viața va fi lipsită de sens; pentru că în ea se întrupează toate femeile care au existat și care vor exista vreodată în Univers. Iar eu, gol dinaintea creației, adun în mine toți bărbații care au existat și care vor exista vreodată în Univers și toată sămânța lor. O simt în vintre gata să erupă și să bolborosească pe buzele ei precum șampania.
„Am să-ți spun Eva!” și astfel Ea va deveni Tu, iar Eu nu voi mai fii decât El, când din toata aceasta rătăcire nu va mai rămâne decât o gaură neagră!
„Am să-ți spun Eva!”. Picioarele ei fac un unghi perfect drept cu trupul. Susțin tavanul încăperii strâmte de hotel ce coboară încet către noi ca un instrument de tortură medievală. Și dintr-odată, sub efectul cuvintelor mele șoptite cu fervoarea unei rugi, picioarele transformate în coloane dorice, se încarcă de sarcini magnetice opuse și se resping. Se deschide în fața mea un abis, iar maelstromul mă trage spre adâncuri. Nu eu - ci mobilele, geamurile, tavanul! - au început să se rotească. Înca o dușcă de vodcă pentru a-mi trage răsuflarea înaintea scufundării. Primește-mă, Alfa si Omega vieții mele searbăde! Primește tăria Coloanei Infinitului, geamătul Imnului Bucuriei, buzele Giocondei și strălucirea Luceafărului. Și pe mine odată cu ele. Intru!...
Vodca îmi alimentează toate motoarele ființei. Înșir pe albul imaculat al patului pasaje întregi din Upanișade direct în Devanagari. Îmi scriu literele contorsionându-ne trupurile în inspirație de moment pentru a-i atinge, pentru a-i săruta și pentru a-i mirosi toate părțile corpului și pentru a o fora cât mai adânc. Da – câteodată ea este doar o gaură, iar eu doar un falus; două mari organe ce înfăpuiesc un act banal – , dar alteori îmi pare că nu mai suntem făcuți din carne ci din aur, iar actul pe care îl împlinim este un act al creației. În mine se aud milioane de Dumnezei dând din coadă pentru a inventa o noua viața în grădina Edenului. Respirațiile noastre au devenit Simunuri, gemetele – tunete, iar între noi au început să lucreze toate cele patru forțe ale universului. Ce fizician se mai poate îndoi de-acum de existența celei de-a cincea – forța iubirii?
Afară, odată cu prăbușirea mea, se prăbușesc din Rai și se zdrobesc de pămant toți îngerii. Ninge a păcat și a împăcare. Ninge și e frig în tot Universul mai puțin în această bulă a creației. Eu deasupra ei, ea deasupra mea, eu în spatele ei, ea în poala mea – stăpân și sclavă, sclav și stăpână. Degetele mele îi mângâie, ca o ploaie de vară cu stropi mari și deși, sânii; unghiile ei îmi brăzdează spatele – iar trupurile noastre se arcuiesc la unison. Am închis ochii pentru a ne întâlni în vis, acolo unde suntem singuri și unde poti umple cu fericire întreg Universul și nu doar o amărâtă camera de hotel…Sângerez…”




D

Motto: „…iar Eu nu voi mai fi decât El”

Ninsoarea se oprise dar cerul era cuprins încă de angoasă. Soarele se prefigura ca o pată galbenă prin perdeaua de nori, deasupra liniei de clădiri înghesuite ce împrejmuia un maidan cu lut roșiatic, acum pe jumătate îngropat sub zăpadă. În fața hotelului, niște copaci înalți și scheletici își agitau crengile ca și cum ar fi vrut să între în camera pentru a se adăposti de frig. Înăuntru, lumina murdară a dimineții desena arabescuri pe mocheta ce se întindea ca un mucegai prin toate colțurile. Tânărul sumar îmbrăcat se apropiase de fereastra tocmai pentru a beneficia de această lumină. Ținea în mână o hârtie acoperită cu un scris rotund și aplecat spre dreapta, fără mâzgălituri sau ștersături, ca și cum cel care ar fi scris nu ar fi avut nici o îndoială și nici o ezitare. Până și semnele de punctuație erau toate la locurile lor. Dar oricât de citeț ar fi fost textul, acesta juca prin fața ochilor celui ce îl citea. Tânărul era mahmur. Unele fraze nu aveau sens, unele se împleteau și se lungeau atât de mult încât până la urmă le abandona, iar altele – scurte și eliptice – îi deschideau în fața prea multe posibilități de interpretare. Cu cât înainta în lectură cu atât fiorul rece pe care îl încercase în momentul trezirii, urca mai sus pe sira spinării; iar în momentul în care a ajuns la jumătatea manuscrisului pentru a-și trage răsuflarea, nu și-a putut stăpâni un tremur nervos. Trecea de la nedumerire la spaimă.
S-a așezat la birou, scuturându-și capul ca și cum ar fi vrut să alunge bâzâitul de tonalitate joasă al mahmurelii, a aprins lampa și a privit spre pat. Zorii lăptoși s-au retras în teacă, fiindcă lumina rece a lămpii a alungat întunericul în afară. Pentru a-și recupera curajul sau pentru a se anestezia și mai tare, a sorbit direct din sticlă o gura mare de vodcă. Nu a reușit decât să-și redeștepte greața pe care mai devreme și-o domolise umezindu-și ceafa. Stomacul său era prea sensibil pentru scena grotescă la care asista. Lăbărțată pe mai bine de trei sferturi de pat zăcea o duduie minionă, mai degrabă grasă, de vreo patruzeci de ani. Unul dintre sâni îi atârna pe burtă, celalalt îi căzuse pe partea stângă, iar zona pubiană, bine umflată și împădurită, îi putea fi admirată în voie. Mai ciudat era însă faptul că femeia nu era dezbrăcată de tot: purta un corset de piele neagră, mănuși și cizme din același material și avea petrecută peste gât o zgardă cu ținte. Din locul în care se afla, tânărul nu îi putea vedea fața, fiindcă părul blond și aspru ca mustățile porumbului i se revărsase în dezordine pe întreaga suprafață a pernei. Un ochi mai atent ar fi observat și umbrele subțiri lăsate de colanele de grăsime din jurul burții, pielea cu aspect de portocală de pe coapse și umflăturile provocate de varicele din spatele genunchilor, dar tânărul era și așa destul de oripilat pentru a cerceta în amănunt totul. Oricine și-ar fi putut închipui ce se întâmplase în acel pat cu o seară în urmă !
Ca și cum s-ar fi știut privită, blonda și-a desfăcut brațele, cucerind și restul de pat și a scos un oftat mieros. Tânărul s-a zbârlit ca un cotoi. Pe jos zăceau răspândite uneltele dragostei: inele, belciuge, cătușe, lanțuri, bile și bice, iar trupul lui a început să-și amintească traumele nopții: îl dureau încheieturile, iar carnea dosului și a spatelui îl ustura îngrozitor mai ales când stătea jos. Doar penisul nu și-l mai simtea deloc, ca și cum ar fi suferit o intervenție chirugicală in acea zonă. S-a grăbit să se uite în chiloți pentru a se asigura că totul este la locul lui. L-a găsit doar un pic umflat și roșu, semn că și el avusese de suferit. Era salvat.
Orasul se făcea de-acum auzit până în cameră: tropotul pietonilor, mârâitul mașinilor, talăngile tramvaielor. Marea felină dădea și ea semne de trezire… Tânarul s-a lăsat în spătarul scaunului și a închis ochii în speranța absurdă că totul nu era decât un vis urât care o să dispară atunci când o să-i deschidă din nou. Contactul cu suprafața de lemn a scaunului i-a amintit însă ultimele cuvinte pe care le citise în manuscris: “Sângerez!”. “Dumnezeule!” Simțea maieul jilav lipindu-i-se de spate.
Da. Făcuse o greșeală și cu toate că nu ajunsese să înțeleagă toate urmările acestei greșeli, primul instinct fusese unul copilăresc. Își dorise să fugă. Nimeni nu îl cunoștea, nu trebuia să dea explicații nimănui, putea pretinde, chiar și fața de el, că nu se întâmplase nimic. Trebuia doar să distrugă dovezile. Mototolise în palme hârtiile pentru a le arunca la coș cu graba febrilă a celui ce putea fi surprins asupra faptului. Îi trecuse la un moment dat prin minte chiar să le ardă, dar imediat s-a rușinat. Marea lui trăsătură de caracter era calmul pe care se laudă că și-l poate păstra în orice circumstanțe. Era însă copleșit. Nu putea da vina pe Soartă pentru că știa prea bine că el este arhitectul acestui experiment eșuat. El își dorise să-ți injecteze direct în venă plăcerea, iar acum se forța cu înghițituri de vodcă să privească în fața realitatea ca un bărbat și să se calmeze. Nu putea însă scăpa de rușine. Și de greață…
În timp ce tânărul se luptase cu sine însuși, femeia se trezise, se rostogolise de câteva ori prin pat și apoi se târâse cu umerii căzuți – ceea ce dădea un balans obscen sânilor – spre baie. Fără să-l privească… “Mai bine” și-a zis, pentru ca nu se simțea în stare să-și disimuleze greața din privire. Dinspre așternuturile răscolite venea un damf de sex. A mai tras un gât de vodcă și și-a continuat lectura manuscrisului fără să fie deranjat de răpăitul dușului sau de glasul pițigăiat al blondei, ce cânta fals o melodie grunge.

E

Motto: “…a închis ochii în speranța absurdă că totul nu era decât un vis urât”

“Sângerez… Abia acum, prin durere, îmi iau în sfârșit în stăpânire trupul, abia acum ajung să-mi cunosc fiecare moleculă și să-mi înjectez în ea viața. Și vodcă. Sunt o capodoperă pe care ea tocmai a eliberat-o din piatră. “Eva! Mă eliberez!” țip, pentru ca Big-Crunch-ul meu să declanșeze în ea alt Big-Bang. Cădere. Toata masa Universului se concentrează acum într-un singur punct, iar eu sunt atras inexorabil spre el cu limba, cu degetul, cu penisul, cu nasul. Mă fac din ce în ce mai mic sub efectul gravitătii sau sub efectul poțiunii/prăjiturii magice– “Esse mich!” – și pot intra în lumea de o clipă a orgasmului. “Urmeaza-mă și tu Eva!” “Ja! Ja! Ich komme!“. „Urmează-mă și în cadere dupa cum m-ai împins la urcare!“. „Urmează-mă!“
S-a sfârșit începutul… Acum pot să-i admir chipul și trupul prin ochii estetului eliberat de carne. M-a regulat atât de bine încât mă simt imaculat. Organele noastre încă se îmbrățisează, dar noi ne-am rupt. Ne-am rupt tocmai pentru a ne putea bucura de măr. Am mușcat cu tărie, am mestecat; acum putem înghiți. “Înghite Eva!”… Ea toarce iar eu sângerez. Ce idee să beau vodcă cu sânge ! Bloody Eva! Înghit și eu.
Buzele… La început a fost Cuvântul, iar El a ieșit prin același loc prin care eu, înainte de Creație, am intrat. Eu am însămânțat acolo cuvântul: “Te iubesc!”. Eu l-am repetat mecanic – du-te, vino -, dar ea îl spiritualizează și îl primesc prin sărut înapoi. Învăț și eu astfel, atingând scoica întredeschisă ce păstrează încă gustul meu sărat, cum să modelez și să eliberez Cuvântul… Fundul. În mine urlă generații de lupi care au făcut sex pe la spate în timp ce urlau către luna. Eu sunt masculul Alfa, iar ea este femela Omega. Stă întinsă pe burta, cu capul afundat în pernă, iar cele două dealuri albe și parfumate înțeapă văzduhul. Mă invită să încerc căile întunecate pentru a-mi regăsi originea și pentru a-mi scruta viitorul; mă invită să-mi caut prada, s-o posed, s-o sfâșii și s-o ador. Îmi înfig colții în bucile Evei și apoi o încalec! Am clarviziunea androginului. Știu că fundul ei bombat este constituit astfel încât să corespundă pântecului meu scobit. Auu!...Sânii. Sunt mari – totul la Ea este mare! În repaos, linia lor discretă și delicată îmi induce prin hipnoză somnul. Amortesc. Visez să îmi culc capul între ei, ca le cuprind între buze sfârcurile groase și erecte ca niste dopuri de plută și ca să mă las cuprins de liniștea fătului legănat în lichidul amniotic. Vocea ei, ca un bănuț într-o cupă de cristal mă scutură cu putere. Nu își doreste decât să-i ating, să le frământ aluatul moale și să-i pun la dospit pe cuptorul dragostei. Când încep să se miște, sânii ei durdulii devin dintr-odată Cordilerii, iar Vezuviul meu, în urma mișcărilor tectonice, ajunge deasupra lor. Mișcarea de frecare îl erodează continuu până când lava țâșnește în valuri pe pieptul ei și se adună în valea gâtului. Abia acum pot cere dreptul la odihnă între sânii umezi și lipicioși… Păsărica (nota: aici de fapt în manuscris se putea citi un cuvant neaoș pe care l-am înlocuit nu numai din considerații estetice – nu îmi este frică de cuvinte! – ci și pentru a eluda cenzura). În fiecare bărbat zace un Ali-Baba – un hoț în căutarea aurului din peșterile muierilor, pentru că ne place ceea ce luam prin forță sau prin șiretenie, nu ceea ce ni se oferă. Mulți au rostit cuvintele magice însă puțini au trecut într-adevăr dincolo de porțile de carne, fiindcă oricare Adam are cheia unei singure Eve. Poate s-o încerce în mii de încuietori, doar una i se va deschide...Eva mi se deschide. Îmi ascult ecoul: “Eva! Comoara mea! Te-am găsit!”. Intru voinicește în pădure, urc muntele și apoi cobor în genunea care duce spre centrul Evei. Ies scântei. Adevărata lume se află închisă înăuntrul ei, acolo unde este cald ca într-un furnal. Aș vrea să pot să o apuc de punctul care poate mișca Pământul și să o întorc pe dos pentru ca și alții să o vadă asa cum este Ea în realitate. Un vagon imens…
Afară îngerii se vaită când ating pământul. Afară Edenul se prăbușește. Ce poate fi Raiul fără plăcerea carnală? Aici – înauntru – Iadul s-a pregatit pentru Sabat în cinstea noilor oaspeți: Adam și Eva… Ea îmi apare dinainte costumată în Diavol: corset, cizme, zgardă de piele. Plesnește din bici și învârte pe degete ca o promisiune inele, biluțe și cătușe. E rândul meu să fiu supus! Îmi plec ochii: “Stăpână! Iată robul tau!”. Așa cum stă, sfidătoare în fața patului, cu irișii mari și incandescenți ca ai unei pisici pe întuneric, îmi pare întruchiparea soliei neamului femeiesc, venită nu pentru a ne oferi pacea ci pentru a ne accepta predarea necondiționată. “Ești minunată, Eva!”. “

F

Motto: “Ești minunată, Eva!”

Minunată pe naiba! Am avut prilejul să îi privesc de aproape chipul după ce a ieșit din baie, s-a îmbrăcat și a venit să-mi ceară banii pe care îi datoram. Bleah! Pielea îi atârna pe oasele obrajilor, avea niște pungi umflate sub ochi, semn că organismul ei reținea apă, iar buzele și nasul ocupau pe fața ei rotundă aceeași suprafața pe care o ocupă Rusia și China la un loc pe glob. Nu vă mai spun de ridurile ce îi convergeau în colțul ochilor. Am privit-o atent ca un soi de autoflagelare. În taiorul strâns pe talie căpătase un aer feminin, însă după ce fusesem golit – nu! stors! – de dorință, feminitatea ei avea ceva libidinos. Nu cred că există vreun bărbat pe lumea asta care poate susține cu mâna pe inimă că a regulat în viața lui doar Ilene-Cosânzene, astfel încât mă așez în fața zidului fără frică. Nu va ridica nimeni piatra (în afară poate de niște tineri onaniști sau de niște bătrâni puritani). Încalc nivelul de bun simț al discretiei doar pentru a vă face să înțelegeți cum arăta în realitate obiectul inspirației mele bahice. Dacă aș avea la îndemână o sticlă de vodcă, aș trage în acest moment un gât strașnic și m-aș șterge apoi cu mâneca la gură ca un veritabil mujic rus.
Manuscrisul mai cuprindea vreo două pagini în care autorul intra în detalii scârboase despre utilitatea pe care Eva – să-i spunem Eva deși habar nu am care era numele ei adevărat – poate Sissi! - o dăduse inelelor, biluțelor și cătușelor, detalii pe care prefer să le trec sub tăcere. Rănile de pe spate încă nu s-au vindecat.
A fost o vreme în care am încercat să prezint această întâmplare la persoana a treia. Bănuiesc că știți genul ăla de povestiri care încep cu: “Să vezi ce i s-a întâmplat unui prieten de-al meu!” dar de fapt nu fac altceva decât să încerce să protejeze personajul principal de judecata sau batjocura ulterioară. N-a ținut! Desigur auditoriul era oarecum mai răbdător, puteam intra și în partea a treia a manuscrisului sub protecția anonimatului, dar fiindcă trebuia să modific prea multe amănunte, toată întâmplarea își pierdea din farmec. Unii ridicau din umeri; altii găseau că textul scris sub influența vodcii ar fi avut ceva valențe literare și mă rugau să-i transmit prietenului meu sfatul de a repeta experiența. Se prea poate ca ceea ce cuprinde manuscrisul din punct de vedere artistic – “O experiență postmodernist㔠spuneau cei mai entuziaști – să aibă o oarecare valoare – nu fiindcă ar fi produsul inteligenței mele! Doamne ferește! nu îmi asum paternitatea! – dar cred că subiectul este foarte prost ales. După ce mi-am plictisit toți prietenii până la urmă am lăsat-o baltă, clasificând totul.
Vă gândiți că am tras vreo concluzie?! Ei bine: da! Mi-am extins liberalismul până la extreme. De acum accept și ceea ce nu înțeleg: bețivii, onaniștii, drogații, poponarii, etc…, fără acel aer aspru și acuzator pe care obișnuiam să îl abordez. Mă feresc să îmi mai închipui de ce sunt ei ceea ce sunt și mai ales cum se simt ei în pielea lor. Deoarece ei nu sunt deloc curioși cum mă simt eu în pielea mea – a nu se înțelege prin asta că mă cred un om normal, iar pe ei niște monștri abominabili! –, de ce aș fi eu curios? Trăiește și lasă-i să moară!
Ajunși în acest punct vă veți întreba – plictisiți de moarte probabil! – dacă asta este într-adevăr tot! Ei bine: nu! Dar dacă considerați că și așa v-ați pierdut prea mult timp cu mine puteți să puneți capăt acestui monolog! De altfel, nimeni nu a ajuns niciodată atât de departe.

G

Motto: “Trăiește și lasă-i să moară!”

Un bar din Viena. Muzica grunge. Lumini galbene și violete mătura podeaua lucioasă. Doi tineri îmbrăcați casual beau. Unul – apă cu lămâie, celalalt – Martini alb.
Tânărul 1: Pur și simplu nu-mi amintesc! Cred că m-am simțit extraordinar, dar ce rost are plăcerea dacă nu-ți amintești nimic după?
Tânărul 2: Ai dreptate! Altă dată mă iei și pe mine și cel puțin unul dintre noi o să-și amintească. Iar dacă nu o să-mi amintesc nici eu atunci cel puțin vom compune o simfonie. Simfonia orgasmului.
Pe lângă cei doi tineri trece un bețiv susținut de o damă blondă, trecută de patruzeci de ani, cu sânii ridicați de sutien. Tânărul 1 se holbează la blondă. Blonda nu dă semne că l-ar recunoaște.
Bețivul (trăgând-o pe tipă spre el): Vezi moșule care e treaba cu apa plata și cu vodca. (Chicotește.) Hai Mary! (Se indepartează).
T1: Aia era tipa! Pot să jur! Oare ce…?
T2 (neîncrezător, privește în urma cuplului): Arată mai bine decât spuneai! Probabil că este Muza lui. Cine știe ce sămânța de artist zace în el ? Beția, Orgia și Arta se înțeleg de minune…Deci tu ai plătit pentru ceea ce bețivul ăla obține pe gratis. Stai liniștit! Pe el sexul îl costă mult mai mult! ? Nu vezi cum arată?
T1(varsă apa din pahar și se întoarce spre barman): Un Bloody Mary!

Sfârșit
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
   
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-23 08:22:02
         
 
  O proză scrisă de un poet este întotdeauna o surpriză...Cristi ne surprinde prin cursivitatea scrierii, idee și mesaj; ar fi de reproșat doar unele imagini cam stereotipe(poate voit) și graba redactării( mi-a sărit în pupile Rembrant!!!)  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-02-23 08:21:45
         
 
  Veronica i-ai dat vot pentru decenta? Sper ca da.

Sarut mana
 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-23 02:18:16
         
 
  O plăcută surpriză. Literatura înseamnă transfigurare și semnificație. Un text excelent. Scriitură aletră cu fascinația detaliului perceput inteligent textual. Bucuria și plăcerea scrierii precum și percepții fericirii, ca un fel de big bang ontogenetic transcend posibilul banal concupiscent.

Un text ecoliterar de forță și de trei stele. Felicitări.

Cred ca am citit alt text.

daca sunteti concupiscient cu autorul este ok

Textul nu are nimic.

Rog de la domnul Elena Stefan un comm autentic

Ca sa fiu invidios.

Unde e fortza? Fortza Neapole...

 
Postat de catre I BG la data de 2009-02-23 02:16:30
         
 
  Cristi, Da, e o scriere lucrata, matura, interesanta.

De doua ori insa scrii "fii", cand trebuie doar un i. (unul e in sectiunea C: "voi mai fii" si celallat e, cred, ami incolo).

De acord cu comentariul lui Liviu, reuseste sa fie decent, e de buna calitate.

Vot,

VPL

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-02-23 01:56:33
         
 
  O plăcută surpriză. Literatura înseamnă transfigurare și semnificație. Un text excelent. Scriitură aletră cu fascinația detaliului perceput inteligent textual. Bucuria și plăcerea scrierii precum și percepții fericirii, ca un fel de big bang ontogenetic transcend posibilul banal concupiscent.

Un text ecoliterar de forță și de trei stele. Felicitări.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-02-23 01:41:48
         
 
  si aici
un vot imi apartine
 
Postat de catre eugenia reiter la data de 2009-02-22 18:18:40
         
 
  Liviu, asa cum am mai spus, uneori mi-e teama sa aflu ce-mi trece prin cap. Daca mie, da' tie? :)

SIMT io ca a meritat.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-02-22 16:38:10
         
 
  Motivează! :)

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-22 15:32:23
         
 
  stea  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-02-22 15:30:02
         
 
  mult prea cuminte pentru gustul meu profan in ale genului, gust care vegeteaza pe undeva intr-o zona imposibil de precizat

intelegand firestile constrangeri ale momentului si locului,

vot
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-02-22 15:11:16
         
 
  Nu m-am răbdat. Revin.

Un exemplu despre cum se poate scrie proză erotică fără a cădea în vulgaritate sau fără a aluneca în clișee banale.

Spre luare aminte.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-22 15:04:03
         
 
  O scriere matură, concentrată, care ar cere coala de hîrtie în fața ochilor, hîrtia caldă, nu sclipirea rece a ecranului.

Fraza elaborată cu multă stăpînire, cu știința îmbinării narației cu gîndurile personajului.

Hai, că prea te laud. Mai bine las o stea.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-22 15:00:30
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE