FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Eu, cel mai bun
Text postat de Rosca Lucian
Eu, cel care ajunge în partea cealaltă spărgând Zidul, nu sunt același cu Eu care am ajuns în partea cealaltă sărind Zidul. Suntem doi inși total diferiți, atat de deosebiți incât nici nu aș putea spune « suntem « , « noi » sau « doi » fără a comite o cumplită nedreptate față de lucrurile care ne despart. De altfel eu, cel care vorbesc acum, nici nu ii tolerez la fel pe cei doi. Spre exemplu, nu mă suport deloc pe eu, cel care am spart Zidul. Eu acesta sunt un tip foarte vulgar si violent, fără pic de finețe, fără maniere, care nu suportă obstacolele de niciun fel, pe când Eu, cel care a menajat zidul si opera constructorilor, nu și respirația spectatorilor, sunt o persoană inteligentă, fină, recunoscatoare si altruistă, care știe să-i aprecieze pe ceilalți si să se bucure de aplauze chiar și atunci când aceștia se transformă intr-un obstacol pentru mine. Eu sunt maleabil nu distrug munca altora și sunt în stare să ocolesc obstacolele.
E frumoasă povestea asta despre Mine, însă nu e deloc adevărată, îmi șoptesc eu, cel care am doborât zidul și eu, cel care povestesc, e o minciună sfruntată, placută Mie, celui care sare Ziduri. Trebuie sa recunosc față de mine însumi că sar zidul pentru că nu-l pot doborî și nici nu-l pot ocoli, pentru că e plin de scări ușor de coborât, mai mult, nici măcar nu e un zid, e un gărduleț prăpădit care, deși stă să cadă, tot îmi dă de furcă.
Eu care povestesc și Eu care sar gardul suntem invidioși pe eu care rupe Zidul ca și când nu ar exista și care trece de El fără să se uite in urmă. Il urăsc cu atât mai mult cu cât știu că el știe că am sărit gardul clandestin, negăsind Poarta.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Eu, cel mai bun - e un text reusit!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-02-06 22:49:14
         
 
  Dilema de personalitate, de caracter, e un drum, in mod normal o singura data in viata treci prin asta, constiinta nu te va lasa sa sari a doua oara zidul, sau cel putin asa ar fi etic. Oricum, eu nu ma conformez, si nu stiu cati o fac :)  
Postat de catre Dan Muresan la data de 2009-02-06 11:59:11
         
 
  E altceva decat cu ceea ce ne-am obisnuit toti. M-am simtit si eu in spatele zidurilor de multe ori, iar normalitatea despre care vorbesti este sfasietoare. Pari unul dintre aceia care sar gardurile si ajung ceea ce sunt si ceea ce vor fi. Genial!  
Postat de catre Loger Dana la data de 2009-02-04 16:53:06
         
 
  A mai aparut in Cafeneaua si Agonia cu vreo 2 luni in urma. Multumesc pentru lectura si comentariu!


Lucian
 
Postat de catre Rosca Lucian la data de 2009-02-04 15:39:12
         
 
  Am constatat că a meritat lectura. Mai mult de-atât, am fost plăcut impresionat, însă am o dilemă; nu sunt convins că textul nu l-am mai citit, în această formă ori asaemănător.
De bine,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-02-04 08:24:46
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE