FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
LUMEA PIERDUTĂ - fragment
Text postat de Liviu S. Bordas




LUMEA PIERDUTĂ
fragment





Doar o lovitură de vîslă, și malul începu să-și piardă încet conturul. Deveni tot mai cenușiu, apoi albicios, pînă se pierdu de tot în pîcla aceea de început de zi, devenind una cu aburul gros care se ridica de pe întinderea de apă.

De undeva, de departe, parcă de la capăt de lume, răzbătu scurt hămăitul unui cîine. Bătu de cîteva ori din mal în mal, tot mai stins, pînă se pierdu și el în aerul vătuit. Numai clipocitul vîslelor mai tăia liniștea, și plescăitul cîte unui păstrăv pornit de dimineață să semene spaima morții prin puietul care se aținea către maluri.

Apoi, dinspre mijloc de apă porni, stins la început, tot mai șuierător pe măsură ce se apropia, fîlfîit de aripi. Negura prinse a se răsuci în fuioare cînd pe deasupra săgetă aerul un hultan cu ghearele strînse pe spinarea unui iepure. Părea o arătare din altă lume, din poveștile cu zmei și zgripțuroaice, acoperind cerul de deasupra cu umbra-i cenușie. Se pierdu și ea în ceața care înghițea și valea, și crestele, și siluetele brazilor pe care-i știam acolo dintotdeauna, semeți, unduindu-și vîrfurile în zefirul dimineții. Mă înghițea și pe mine, ghemuit în barca firavă, pornit, pentru a cîta oară, dar mereu la fel de uimit ca-n prima zi, să străbat fiorul acelor locuri.

Pierise orice reper, malurile puteau fi oriunde, sau puteau să nu mai fie deloc. Se întorsese parcă lumea aceea primordială, cînd pămîntul și apele erau una, nedespărțite de voia celui care-i dăduse naștere. Parcă nici gîndul omenesc nu luase încă ființă, căci mintea mi se golise de orice amintiri. Nici lotca nu mai era, topită în negura ce devenea tot mai deasă, purtîndu-mă fără știre spre un tărîm din care, odată ajuns, n-aș mai fi vrut să plec vreodată.

Fără vreun semn, o rază începu să-și croiască loc prin albul devenit tot mai lăptos, rupînd vraja. Aerul prinse a se încinge, ridicîndu-se treptat înspre tării. Ca de atîtea și de atîtea ori, soarele se arătă pe un petec albăstrui, la început firav și palid, apoi tot mai strălucitor, pînă îmbrăcă toată valea în culoare și lumină. Negurile se trăgeau prin văile înguste și întunecate, lăsînd locul unei noi zile și speranța unei alte dimineți în care locul și timpul, apele și uscatul, cerul și adîncurile văilor aveau să se îngemăneze din nou, precum la începuturile lumii... Iar o barcă firavă le va străbate, iar și iar, în căutarea acelui tărîm niciodată atins.



Dealul Botii, septembrie 2008


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  era asa:

'la buna continuare!'...

g.

nu-mi raspunde! thanx.

io.

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-10-05 22:50:13
         
 
  asa-i, Liviu:


'O visam noapte de noapte, între noi se ducea o luptă neostenită, ne pîndeam fără încetare, fiecare cu armele lui. Eu cu nălucile pe care le făceam să lunece printre ape, cu sclipiri înșelătoare, cu cîrligele ascuțite cu răbdarea celui care nu are alt țel în viață, ocnaș condamnat să trudească la zăbrelele care închid o fereastră care duce spre nicăieri, căci odată ajuns dincolo de zăbrele se deschid alte geamuri prinse în drugii groși de fier, iar cazna trebuie luată de la capăt... Ea, cu șiretenia căpătată de-a lungul timpului, cu iuțeala cu care spinteca adîncurile negre, cu acel simț care o făcea să-și încoarde brusc spinarea înainte de a apuca înșelătoarea nălucă și, deschizîndu-și înotătoarele de sub branhii asemeni unor evantaie, să se oprească la un lat de palmă de ceea ce părea a fi o pradă amețită de curenți, pentru ca apoi să dispară în adînc cu o bătaie scurtă a cozii...'


(Lostrita- Liviu -B)

fragmentul asta mi-a placut mult din 'Lostrita' - panda, adrenalina si ochiul 'dement'... la buna, continuare.

io,

g.

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-10-05 22:23:28
         
 
  E și o continuare, gina.
Mai există una postată mai demult. Lostrița.
Vor mai fi și altele, dacă timpul și dorința de a scrie mi le vor îngădui.

Gîndul bun e bine primit. Dar cred că asta o știi. Doar ai plecat de-aici.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 22:03:36
         
 
  mi-a placut 'patina scrierii'... nu se putea scrie despre un inceput de zi, decat 'asezat'... privitor. pasivitate care umple interiorul si-l framanta... ochiul il incanta, si naste un fel de 'freamat' ascuns.

ehei!... daca exista o continuare care sa 'improspateze' sufletul ori sa-l incite... multumeai fiecare 'cetitor', Liviu.

o sa fie o continuare, nu-i asa?

gand bun 'cata' Cluj...

regards,

goia



 
Postat de catre nula nada la data de 2008-10-05 21:55:09
         
 
  Tea, despre praful librăriilor era vorba. Sigur, situația rămîne neschimbată și dacă el este al bibliotecilor. Are semnificații clare: cartea pe care o umple praful e o carte necitită...

Îmi exprimam doar o îndoială cu privire la o părere a lui Radu.

Bucuros de întîlnire. Mulțumesc.
 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 21:53:35
         
 
  "Pierise orice reper, malurile puteau fi oriunde, sau puteau sa nu fie deloc."

Imi place ideea asta de deschidere fara limite.....trimiterea "inapoi" e fireasca, zic eu, pentru ca "mintea...se golise de orice amintiri"....

Calatoria asta a ta pe "Dealul Botii" sare afara din timp si tocmai acesta este farmecul scrierii tale, Liviu.

Nu vad de ce ar fi trebuit sa se intample altceva... CEVA se intampla!

cu placerea lecturii,

Calvar*

Ps. de ce ar trebui sa-ti pese de proful bibliotecilor?
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-10-05 20:06:16
         
 
  Sunteți binevenit, Cristian Munteanu. Ca, de altfel, toți de aici.

Mulțumesc.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 19:00:21
         
 
  Cum spuneați, domnule Bordaș, tot ce trăiești cu întreaga ființă și cu "pretenția" că știi să așterni în pagină, este spiritualitate, este artă.
Încântat de text și de însemnătatea lui pentru dumneavoastră!
Vot
Cu respect,
Cristi
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2008-10-05 17:56:30
         
 
  Gheorghiță, că veni vorba despre Sadoveanu. Mărturisesc că n-am mai deschis un volum de-al lui din tinerețea mea foarte fragedă și extrem de îndepărtată. Dacă spui că textul meu are iz sadovenian, înseamnă că e ceva adevăr în afirmația potrivit căreia lecturile copilăriei pot infuența, într-un fel sau altul, formarea viitorului adult.

Poate că Sadoveanu, trecînd prin Dealul Botii, ar fi reușit o descriere care să fascineze. Eu nu am făcut decît să înșir în pagină cîteva clipe trăite acolo. Le-am trăit cu întreaga mea ființă. Le voi retrăi mereu. E locul meu de suflet, locul în care mă retrag aproape în fiecare sfîrșit de săptămînă.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 11:47:59
         
 
  SADEdezamăgit, cine te pune să te repezi în pagină cu idei preconcepute? :))

Dacă intrai pur și simplu, fără să aștepți mare lucru, probabil ai fi putut să ieși din pagină fără trauma dezamăgirii! :)

Mulțumesc de trecere și de sinceritate.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 11:36:30
         
 
  Mărturisesc că sunt dezamăgit; mă aruncasem plin de curiozitate să lecturez o apariție rară, o proză sub semnătura "capului limpede"europeeic și nu am găsit, dincolo de un text corect scris tehnic,decît o vagă nostalgie cu parfum sadovenian! Poate dacă fragmentul "va dospi" să regăsim o pierdută lume originală...  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-10-05 11:02:33
         
 
  Adriana, versul tău întrece scrierea mea. Da, e o căutare nesfîrșită a ceva ce e mereu atît de aproape, și totuși, parcă, de neatins.

Radu, ai darul de a visa cu ochii deschiși. Ce crezi că se poate întîmpla din toate astea? Eventual, să ne întîlnim pe acel mal de baltă numai de tine știut, și să prindem un răsărit de soare. Mai departe, e mai greu...

Nici eu nu mă pot sili să povestesc tot ce-mi umple sufletul și memoria. Nu e ușor să deschizi băierile inimii și să așterni în pagină cuvintele care se bulucesc să iasă, dar se lasă al naibii de greu strunite spre a ieși ceva ce să placă ochiului și minții.

Celelalte sunt iluzii. Zic eu să nu-ți pui nădejdea în cărțulia mea pentru a pune mîna pe trei bijuterii care poartă un nume atît de celebru. Întîi, pentru că nu știu dacă voi apuca s-o scriu vreodată. Apoi, pentru că nu știu dacă, scris[ fiind, se va îndura cineva s-o publice. Iar în sfîrșit, pentru că nu știu dacă n-o va umple praful prin rafturi de librării, odată publicată. Cine mai citește astăzi asemenea lucruri?

Așa că mai rămîne să visăm că, spre seară, juvelnicul va fi plin, și că pronia cerească se va îndura de noi, îndreptînd gîndurile consoartelor de la ceea ce știu ele să facă cel mai bine. :))

Vă mulțumesc pentru trecerea prin colțul ăsta de lume și de suflet.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-05 10:49:35
         
 
  P.S. *  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-10-05 07:52:55
         
 
  iertată fie-mi această efuziune (pe cât de publică, pe atât de banală): una dintre puținele mele dorințe europeene a fost să prind cu măria-ta scriitorul un răsărit de soare, toamna, la început de septembrie, pe o baltă pe care o știu doar eu... și să te silesc apoi, pe înserat, s-o ''povestești'' națiunii ignorante, așa cum o faci acum, în timp ce eu caut vreascuri pentru foc, strâng juvelnicul și însăilez un fir epic credibil pentru consoartele isterizate
... iar din banii cuveniți în prima săptămână de după lansare, să-mi cumpăr 3 lansete Shakespeare de 3.6m, și 3 mulinete long cast cu 8 rulmenți, intrând astfel în istoria lansărilor spre altfel inaccesibilul stufăriș al malului opus
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-10-05 07:52:29
         
 
  uite cum doarme nisipul
într-un cuib de om
uite cum se întoarce el
pe o parte sau alta
ca toate cele care abia
mai pot ține în brațe
un somn
uite cît de nespus
e mereu răsăritul
cît de lung nesfîrșit
asfințitul
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2008-10-05 06:57:33
         
 
  nu prea e de comentat
aici pur si simplu te lasi furat de peisaj
imi e usor familiara calatoria
... sa cauti la nesfarsit un tarim
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2008-10-05 04:00:59
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23818
Comentarii: 120251
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE