PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Paty (5) Text postat de George (Dumitru) Corbeanu Prima noastră plecare împreună a fost imediat după sesiune, la Sinaia. Colonelul, om influent, apreciind că nu picasem nici un examen din cele două date, ne făcuse rost de un sejur de zece zile într-o bază a armatei care practica preţuri de nimic. Noaptea dinaintea plecării am petrecut-o la mine, făcând repetiţia generală. Goi, sub plapumă, ne puneam problema dacă putem rezista fără să facem sex, amândoi în aceeaşi cameră de hotel, cu duş şi prosoape curate la orice oră, ghiftuiţi de grătarele la preţuri derizorii. De fapt problema era doar pe jumătate pusă, pentru că o privea numai pe ea, nu şi pe mine, care consideram în adâncul meu că din contră, de ce să rezistăm, mai ales că aveam duş şi prosoape curate la orice oră. Dar, în timp ce o mângâiam tandru pe sexul care începuse să i se umezească, încercând cu disperare să-mi înlocuiesc mâna cu altceva - însă lovindu-mă de fiecare dată de respingerea ei fermă -, întrebându-mă cum de reuşea să se stăpânească şi de ce o făcea, am asigurat-o sincer că o să rezistăm, să stea liniştită, zece zile nu e mult, nu o să-i fac nimic, că doar nu am de ce. Odată ajunşi acolo ne-am dat seama că n-o să ne abţinem orice s-ar întampla, aşa că nu prea mai avea rost să ne chinuim. Şi doar trecuseră câteva luni, deci îi prezentam destulă încredere de acum. Adică nu risca să o părăsesc imediat după, mai ales dacă îmi oferea bucaţele mici, să nu mă satur din prima, ci să tânjesc de fiecare dată după mai mult. În concluzie, iată-ne în pat, încercând din răsputeri s-o facem. Cum nerăbdarea mea îşi atinsese cotele cele mai înalte, m-am repezit ca un uliu asupra despărţiturii care promitea atât de multe, fără să ţin însă cont că aveam să fiu pe un teren arid, secetos, fără umezeală. Drept urmare pielea ce-mi acoperea capul penisului se intinse cu atâta furie încât crăpă pe alocuri lasând în urma o usturime îngrozitoare şi firicele de sânge. Asta a fost tot ce s-a întâmplat acolo la munte, restul de nouă zile şi jumătate petrecându-ni-le cuminţi, faţă în faţă într-un bar sau pe cărările abrupte ce străbăteau versanţii, în drumeţii obositoare. Descoperisem plăcerea drumurilor prin pădure, magia naturii care ne învăluia cu o atmosferă misterioasă. Frunzele ruginii erau îngheţate pe jumătate şi acoperite cu fărâme de zăpadă, ca nişte bucăţele de vată uitate printe pomi. Firicele de muşchi verzi-maronii se iţeau de după coaja vreunui brad secular aratându-ne, obosite, nordul. Rădăcinile, martore mute ale schimbărilor perpetue a scoarţei terestre, îşi scoseseră spinările curbate la suprafaţă, împletindu-se, întretăindu-se, într-un năvod de fire groase, ca nişte şerpi gigantici gri închis, însufletiţi parcă de orice adiere a vântului. Îmi plăcea să merg cu capul pe spate, să pătrund cu privirea printre crengile încârligate ca miriade de degete descărnate ce ne împresurau într-o îmbrătişare veşnică, în căutarea fragmentelor de cer. Era vreme frumoasă, chiar daca era în februarie. Soarele îşi arunca razele spre noi cu furie, împrăştiind o lumină lăptoasă, care cobora printre frunze, crengi şi coroane, ca o ceaţă sticloasă, lăsând o urmă aproape imperceptibilă de albastru cu reflexe argintii. Liniştea era totală, apăsătoare, spartă doar de respiraţiile noastre îngreunate de efortul urcuşului. Din când în când ne întâlneam cu grupuleţe de turişti care coborau vertiginos pe serpentine, grăbiţi să se întoarcă în oraş înainte de apusul soarelui. Atunci şi noi acceleram ritmul, dar în sens opus, să ajungem cât mai repede la ţintă. Acolo, abia trăgându-ne suflul, ne întindeam pe pământul rece şi priveam cerul. De obicei începea să se însereze şi nori cenuşii se mişcau ameninţători, întâlnindu-se undeva, deasupra noastră, ostili unii altora. Seara ne-o petreceam la restaurant, mâncând cu poftă întreţinută de aerul tare, de munte, apoi, în cameră, cădeam rupţi, iar dorinţa se transforma într-un somn greu, fără vise. Orice încercare de explorare vaginală sfârşea în gemete de durere din partea mea şi în priviri dezamăgite către tavanul înalt şi gălbejit, din partea ei. Cu toate astea în acea perioadă bagajul meu de cunoştinte se mări considerabil. Văzând că de intrat nu se poate intra, chiar dacă crăpătura se lărgea generoasă şi umedă de la anticoncepţionalele locale chinezeşti, prietena mea s-a gândit să nu stea cu mâinile în sân şi, între drumeţii, a început să-mi studieze anatomia. Îndeletnicire presărată cu observaţii extrem de utile, cum ar fi că membrul meu, în cea mai măiestuoasă erecţie a sa, tot nu întrecea în lungime pe cel al fostului ei prieten, Adi, matematicianul. Eram pe aproape, îmi mai lipseau câţiva centrimetri. În plus al lui era puţin curbat, ca un iatagan turcesc. După acele câteva zile, simţeam că îl cunosc pe acest stimabil individ mai ceva ca pe mine. Îi ştiam toate părţile intime, descrise picant, în comparaţie cu ale mele. De pildă sfârcurile sale erau mai mari şi mai rotunde iar când se întăreau, deveneau aproape obraznice, că nu te puteai abţine să nu le muşti uşor. Dinţii de jos îi erau drepti, nu ca ai mei încălecaţi, buzele erau mai tari şi părul pubian mai des şi parcă mai scurt. Totuşi eu aveam picioare mai frumoase, drepte, aproape feminine nu strâmbe, crăcănate ca ale lui. Şi fundul s-ar putea spune că îmi era puţin mai bombat, blugii parcă se mulau mai bine. Înghiţeam informaţiile gratuite ce mi se ofereau cu un nod în gat, zâmbindu-i frumos, încercând chiar să par curios, întrebându-mă când o să pună capăt acestor momente penibile. Luară într-un târziu sfârşit, în ajunul plecării. Am răsuflat uşurat. La puţin timp după sosirea noastră în Bucureşti, a trebuit să mă duc acasă, în oraşul meu natal. Pe vremea aceea purtam un început de plete, încercând să afişez un aer rebel. Speram că aşa devin mai interesant pentru fetele cu care aş putea intra în contact. Mergeam cu un grup de prieteni spre un club-bar în care de obicei (dar asta noi nu aveam de unde să ştim) se strângeau rock-erii. Nu ştiu de ce, dar aceştia au călcat pe coadă nişte de băieţaşi “de cartier” de la marginea Constanţei, care au jurat să se răzbune. În consecinţă, orice persoană cu părul puţin mai lung decât un nivel acceptabil care se îndrepta spre acel bar sfârşea prin a fi cotonogită. Cum locaţia clubului era la intrarea Parcului Tăbăcăriei iar afară deja se înserase binişor, noi, prinşi în mijlocul unei conversaţii din acelea contradictorii care nu ducea nicăieri, nu am dat nici cea mai mică atenţie indivizilor care păreau a sta paşnici pe bănci. Cu atât mai rău, caci ne-am trezit culcaţi la pământ şi loviţi din plin cu lanţuri grele pe spate şi pe fund şi cu vârfurile bocancilor în cap. Norocul meu a fost că purtam o geacă dintr-o imitaţie proastă de piele care se dovedi însă destul de rezistentă, atenuând astfel majoritatea loviturilor. Ceea ce m-a facut să urlu de durere a fost doar o bucata de lanţ poposind pe buca stângă, lasându-şi urma impregnată acolo pentru luni întregi. Cât despre hematoamele de pe cap, nu pot spune decât că mă dureau îngrozitor în momentele in care mă scremeam pe toaletă. Ceilalţi prieteni ai mei au suferit mai mult, unul ajungând la spital cu arcada şiroind de sânge iar celălalt, care era fată, culegându-şi dintele din faţa de pe jos, luată, în furia salbatica a atacatorilor, drept băiat. Aşa că distracţia noastră s-a spart înainte de a începe, iar eu m-am întors la Bucureşti ca un martir al revoluţiei sociale generate de divergenţa opiniilor privind ritmurile muzicale. Tot atunci am aflat că asemenea bătăi erau mai degrabă o tradiţie de familie, din ceea ce mi-a povestit tatăl meu, cu zâmbetul pe buze. Şi el păţise aşa ceva la vârsta tinereţii. Ceea ce reuşi el şi eu nu, a fost mutilarea unuia dintre vrăjmaşi, constând în muşcarea până la sânge a degetului mic de la o mână, dovadă de extremă barbăţie ce şi-a pus amprenta asupra vieţii lui viitoare. Întâmplarea aceasta avu morala şi consecinţele ei. Paty, impresionată până la lacrimi, mai ales de urma mov-trandafirie a semnului lasat de lanţ de pe fundul meu, mă consolă cât de mult putu, cu o aşa nobleţe sufletească, încât ne trezirăm întinşi pe canapea, eu peste ea, într-o copulare dezlănţuită. De data aceasta nu am întămpinat nici o stăvilă, drumul era neted şi ud, mişcarea de dute-vino continuă şi gâfâielile sacadate. Am ţinut-o aproape douăzeci de minute în aceeaşi poziţie, apăsându-mi tot corpul peste al ei. Într-un final mă plictisisem, obosisem şi mă năclăia sudoarea. Că să termin mai repede mi-am închipuit că aveam de a face cu un fotomodel ciocolatiu sau o actriţă preferată. Odată lucrul încheiat, m-am aşezat pe spate privind tavanul, mândru de performanţa mea. - Mai vreau, am auzit-o dintr-odată. Se stârnise. - No că acum nu mai pot, i-am zis maimuţărându-mă. Lasă-mă să mă hodinesc putin, că ai scos untul din mine. - Dar era aşa de bine, de ce te-ai oprit, nu trebuia să te opreşti. M-am oprit că obosisem ca dracu. Şi pentru că oricât aş fi continuat să împing, nu mai simţeam altceva decât o durere la baza sculei, ca şi când cineva ar fi legat-o cu o sfoară şi o smucea cu o răutate perversă. - Păi dacă eşti aşa frumoasă…, i-am zis mângâind-o pe obraz. Nu am avut ce face, am terminat fără voia mea. După ce am facut un duş, revenit în pat, am întrebat-o cât am putut de blând, însă cuprins de o curiozitate aproape femeiască, de ce mă minţise, de ce îmi spusese că nu o făcuse cu nimeni până acum. - Păi nu am vrut să-ţi faci cine ştie ce părere despre mine, îmi spuse ea serioasă, aprinzându-şi o ţigară. - Cum adică? Eram nedumerit. - Păi ce ai fi crezut tu dacă ai fi ştiut că m-am culcat cu Adi? Cum m-ai mai fi privit? Ca pe o uşuratică, nu-i aşa? Ciudată gândire mai avea. - Te-aş fi privit că pe un om normal. Nu e nimic uşuratic aici. Aşa cum te privesc şi acum. Numai că acum văd şi o mare doză de nesinceritate iar încrederea mea în tine scade. Cine ştie câte mi-ai mai ascuns? - Nu ţi-am mai ascuns nimic, se repezi ea să-mi spună. Absolut nimic, crede-mă. Nu am mai facut nimic cu nimeni, în afara lui Adi. Mă crezi nu-i aşa? Şi începu să plângă. Nu-mi plăcea că plângea, mă enerva la culme. Îmi venea să mă ridic şi să o las acolo, cu ţigara pe jumătate fumată în mâna, cu ochii înrosiţi şi rimelul scurgându-se grotesc pe obrajii umeziţi de lacrimi. Dar nu am făcut-o, mi-era lehamite, ştiam că nu nu voi face faţă vreunei scene patetice. Aşa că i-am zis că o cred. Apoi m-am întors cu spatele şi am adormit fără nici o grijă. Începând din acea seară, viaţa noastră sexuală se îmbunătăţi considerabil. Mă socoteam fericit, mă felicitam pentru răbdarea de care dădusem dovadă în tot acest timp. O făceam de fiecare dată când rămânea peste noapte. Adesea începeam ceva chiar şi ziua, dar ca de obicei, nu duceam nimic la bun sfârşit. Niciodată nu am înţeles frica aceasta a ei pentru zi. Numai noaptea îmi dădea mână liberă, mă lăsa să o mângâi pe tot corpul apoi să o pătrund. Lumina o speria, ideea că aş putea să o văd toată, goală, o făcea să dea înapoi, să mă oprească la jumătate, excitat şi nervos, şoptindu-mi “aşteaptă până diseară…”. Pesemne considera că numai întunericul poate dizolva în misterul şi măreţia sa semnificaţia actului în sine. Numai el putea înghiţi liniile trupurilor noastre, numai el ne putea reduce la stadiul de fiinţe fără carapace, fără ascunziş. Sau poate că numai el, în nemărginita lui înţelegere, ne putea ascunde toate imperfecţiunile, transformându-ne în ceva fără formă. Totuşi, erau zile în care Paty deborda de dorinţă, aşa că mă stârnea în public, pe holurile facultăţii, pe stradă, în metrou. Îmi băga mâna în buzunarele rupte ale pantalonilor, în mijlocul mulţimii, şi începea să-mi masese penisul. Apoi se lipea de mine languroasă spunându-mi că nu mai poate, că vrea să mă simtă înăuntru, dur şi mare. Îşi alegea momentele şi locurile cele mai nepotrivite pentru astfel de scene. Culcată pe pervazul unei ferestre din holul facultăţii, începea să tremure conducându-mă spre nasturii blugilor care îi stăteau gata a pleznească de încordare. În cofetăriile din Piaţa Romană, cu o mână fuma, aparent degajată, pe când cu cealaltă mă atingea, îşi încârliga degetele printre nasturii mei, mă lăsa să o apas între picioare în timp ce, calm, îi ceream chelneriţei două beri şi o prăjitură. În tramvai mi se punea în brate şi se freca de piciorul meu, cu ochii închişi, ingnorând lumea din jur, totul. Nu mai existau decât ea şi genunchiul meu ascuţit, rupt de corpul părinte, izolat în spaţiu şi timp, însufleţit de dorinţa ei, contopindu-se cu ea, mulându-i-se pe pulpele fierbinţi. În fiecare din aceste situaţii transfigurarea era totală, reuşind să ne înălţăm deasupra realităţii corporale, într-un spaţiu guvernat de dorinţă reprimată, de frisoane înşelătoare, de electrizări la intensitate maximă. Era mai frumos decât orice lucru dus până la capăt, era incitant, frustrant, era ca un joc de-a şoarecele şi pisica, joc devenit realitate, realitate devenind dorinţă, vârtej al hormonilor înnebuniţi, al spermatozoizilor ametiţi şi a ovulelor pulsânde, nefecundate încă. Era fărâma de absolut, singura la care omul poate ajunge, era marea trecere, era o picătură de moarte, un strop de viaţă, ambele îngemănându-se în nonmaterie, pe care o purtam în noi, care ne purta în ea, posedându-ne, înlănţuindu-ne, închistându-ne. Era mărginire şi nemărginire, haos abisal şi ordine universală. Era contracţie, dilatare, puls furibund, cascadă de globule roşii şi albe, tremur încandescent, durere voluptoasă. Era totul şi nimic. Asta până când a apărut Luluţă…. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Gina, multumesc pentru rabdare in lectura, si mai ales pentru comm. Comentariile voastra (tu, vero, radu, etc) sunt foarte constructive si va multumesc pentru asta. De obicei nu ma intereseaza prea mult ce a placut in textul meu, ma intereseaza mult ce NU a placut. Asa cum am zis si lui radu, copularea o pastrez. Insa o sa omor perfectul simplu din paragraful acela. Legat de pielea aceea - hm, cred ca m-am aruncat cam departe. O sa reformulez. E posibil, asta sunt sigur, dar nu stiu daca am nimerit eu cuvintele potrivite pentru a descrie ce am vrut. Asa ca... ori reformulez, ori suprim! A inceput sa imi placa sa tai din text, cu toate ca initial ma doare, doar e ca si copilul meu... Multumesc pentru increderea acordata. Dupa ce termin toate capitolele pe care le am in minte, am sa revin asupra intrgului text tinannd cont de tot ce mi-ati scris. George   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-25 10:05:51               Radu - "suna a reclamatie facuta la politie de un tip ultragiat in metrou de o pensionara cu inclinatii perverse" - haha, asta mi-a placut. Ai dreptate! Am sa revin asupra paragrafului astuia. "Copularea" o pastrez, chiar daca nu ti-a palcut, insa o sa scap de perfectul simplu de acolo. Acum, ce zic aici nu incearca sa fie o justificare, doar, poate o explicatie a ceea ce am vrut sa fac - am vrut sa expun experienta personajului masculin dintr-o perspectiva detasata, adica timpul povestirii este destul de indepartat de timpul actiunii. Nu am vrut ca paragraful acesta sa denote erotism, ci mai degraba sa prezinte fapte. Banuiesc ca nu mi-a iesit taman ok :) dar... mergem inainte, procesul creatiei este unul complex si presupune multe cizelari. Stii tu. Cu prietenie George   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-25 09:58:04               nici pe mine nu m-a incantat aceasta postare: George-D, incep cu paragraful adus de radu-stef: 'avu', 'putu', 'copulare dezlantuita', 'noblete sufleteasca'... etc. - nu stapanesti scrierea! 'Drept urmare pielea ce-mi acoperea capul penisului se intinse cu atâta furie încât crăpă pe alocuri lasând în urma o usturime îngrozitoare şi firicele de sânge.' no' asta, 'mo' lasat total 'confuza'! - nu zic ca nu-i 'posibil', insa, nu ai reusit sa doar 'initiezi' cele detalii!" 'Dar nu am făcut-o, mi-era lehamite, ştiam că nu nu voi face faţă vreunei scene patetice. Aşa că i-am zis că o cred. Apoi m-am întors cu spatele şi am adormit fără nici o grijă.' cred! nu-i de lepadat fragmentul asta! trebuie doar sa-l poti inchega! - merita! stiu ca o sa-i dai de capat! nu dispera! te citesc in continuare, asta just! regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-09-24 23:08:07               George, sincer, nu-mi place episodul de azi ''Întâmplarea aceasta avu morala şi consecinţele ei. Paty, impresionată până la lacrimi, mai ales de urma mov-trandafirie a semnului lasat de lanţ de pe fundul meu, mă consolă cât de mult putu, cu o aşa nobleţe sufletească, încât ne trezirăm întinşi pe canapea, eu peste ea, într-o copulare dezlănţuită. De data aceasta nu am întămpinat nici o stăvilă, drumul era neted şi ud, mişcarea de dute-vino continuă şi gâfâielile sacadate.'' genul asta sobru si scrobit de erotism imi evoca, nu stiu de ce, prima lectie comunista de educatie sexuala de prin clasa a VI-a, urmata de filmul alb-negru suedez ''Printesa'', eveniment cu totul memorabil pentru mintea mea de copil: dupa aproape o ora jumatate in care nu s-a intamplat nimic interesant, (n-am vazut nici macar o glezna, or noi cu speranta asta veniseram acolo), in final baietii dau niste grosplanuri cu o nastere in direct, intr-o baie de sange; (evident ca efectul obtinut a fost cel scontat, adica mi-a pierit orice chef sa mai trag cu coada ochiului in vestiarul fetelor la ora de sport, si crede-ma, ca nu numai mie). A trecut vreun an pana ne-am revenit! vorba asta ''copulare''... scuza-ma... ''începea să-mi masese penisul'' - exista mii de alte moduri in care poti sa faci chestia asta sa semene a literatura; asa, suna a reclamatie facuta la politie de un tip ultragiat in metrou de o pensionara cu inclinatii perverse si ''urma mov-trandafirie a semnului '' - e cam pleonastica ''stăvilă'' - typo, si mai sunt   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-09-24 22:12:41 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Elena, tot respectul pentru nea Gheorghe! stie el ce zice... Iti stau la dispozitie pentru orice intrebare ;) GD   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-24 19:52:14               / aici, imi amintesti de nea Gheorghe, un nene din satul in care am copilarit, povestea, la o barfa:) o intamplare si s-a exprimat chiar asa:) "Şi pentru că oricât aş fi continuat să împing, nu mai simţeam altceva decât o durere la baza sculei" ...... punctat elegant:)) " Că să termin mai repede mi-am închipuit că aveam de a face cu un fotomodel ciocolatiu sau o actriţă preferată." :)) .... oh, God ! aprecieri pentru sinceritate. toti barbatii fac la fel:)) cred ca... si femeile ?!? :))ca o nemarginire, haos abisal in aceasta oranduire universala. * lecturat cu interes, placere, scrierea ta. as avea multe intrebari, dar ... data viitoare:)) sa vedem ce minuni face Lulută colegial ET   Postat de catre ambigua departare la data de 2008-09-24 18:16:24               Paty, number five! Mai electrica ca oricand...   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-24 17:41:32	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE