PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Paty (4) Text postat de George (Dumitru) Corbeanu Într-o zi, în vieţile noastre şi aşa destul de agitate, a apărut un personaj nou. Îl chema Salvatore, era de naţionalitate română, şi răspundea la diminutivul de Salvi. În afara faptului că terminase o facultate şi începuse alta (era matematician şi viitor cibernetician) mai scria şi poezii. De fapt, nu scrisese decât una, din ceea ce ne-a marturisit mai târziu, în Cismigiu, într-o stare de depresie amestecată cu inspiraţie divină. Şi, inspirat cum era în momentele acelea, s-a gândit să o ofere în dar unei domnişoare îngândurate ce se plimba solitară prin parc. Prin nu ştiu ce coincidenţă ciudată, mai târziu, respectiv în perioada despre care vorbesc, se dovedi că această domnişoară nu era alta decât Paty a mea. Şi cum gestul poetului cu depresii şi apoi versurile măzgălite pe hârtie (ce avea să fie conservată între filele unei agende timp de mai bine de trei ani, ajungând deja papirus), avură un impact extraordinar asupra fiinţei fragile şi chinuite de întrebări fără răspuns care era Paty pe atunci, va închipuiţi ce furtună stârni în interiorul prietenei mele revederea lui Salvi în holul Facultăţii de Cibernetică Statistică şi Informatică Economică, ASE, Bucureşti. Se rememora cu exaltare scena din Cişmigiu, mai degrabă pentru a-i aminti lui Salvi întâmplarea care, pare-se, o cam uitase. Apoi, după câteva beri şi un pachet de ţigări Bran, că celelalte se cam scumpiseră, s-a hotărât că pentru a lua examenul de algebra avem nevoie de cunoştinţe în plus. De aceea, sufletist, domnul matematician acceptă să ne ajute. În consecinţă, timp de câteva zile ne-am întâlnit toţi trei la Salvi acasă, unde, încercând să nu călcăm în picioare intimitatea colegului său de apartament, luam lecţii de matematici. Deseori însă aceste lecţii degenerau în discuţii aprinse, cu noi pe de o parte şi el pe cealaltă, discuţii privind sensul existenţei în general şi psihologia cuplului în special, cu aplicabilitate imediată asupra noastră, adica a mea şi a lui Paty. Şi cum comunicarea dintre noi trei depăşise toate stavilele impuse de crispare, ajunsese să se vorbească cu o francheţe desăvârşită, alunecând inevitabil şi pe nesimţite la destăinuiri ale simţămintelor cele mai ascunse. În acele zile am aflat, fără mirare, cum că eu nu prea mă ridicam la standardele prietenei mele, că ea ar fi vrut mult mai mult de la partenerul ei, preferabil un artist, un arhitect, chiar şi un matematician, adică un om din aceia care stăteau cu capul în absolut, se hrăneau din absolut şi păsărele absolute li se roteau în jur. Şi toate acestea erau spuse cumva făcându-se abstracţie de existenţa mea efemeră pe acest pământ, proiectată în spaţiul strâmt al camerei din Costin Georgian. Bineînţeles, vorba îi era însoţită de înalţarea ochilor visători, dar nu spre steaua singurătăţii, ci spre domnul Salvatore, care, să nu uitam, cu toate că se hotărase să coboare, ancorat fiind în meandrele concretului (prin statutul sau de cibernetician în devenire), era, înainte de toate, matematician. Şi când te gândeai că mai bine de atât nu se poate, colac peste pupăză, am aflat că Salvi avea un copil de trei ani, rezultat al unei căsătorii eşuate. Brusc consideraţia pentru el crescu. Responsabilitatea paternităţii îl impovăra cu o problemă veridică, cum numai în vise găseşti. Cum să concurez eu cu aşa ceva? El avea un ditamai copilul, pe când eu nu eram decât un biet mucos cu buricul verde. După ce, într-un acces de sinceritate şi deschidere sufletească Salvi se hotărî să-i dea jurnalul său intim, Paty aproape căzu în extaz. Câteva zile mai târziu, după ce îl citi cuprinsă de o curiozitate flămândă, îmi mărturisi cu o voce gravă: - Jonny (aşa mi se zicea pe atunci), sunt într-o mare dilemă. Mă aflu cu fundul în două luntre. Aici făcu o mică pauză, de efect. - Pe tine te iubesc, continuă ea cu vocea gâtuită de frământări, şi de el sunt îndrăgostită. Nu ştiu ce să fac, ajută-mă! Acasă, m-am gândit mult cum aş putea-o ajuta. Era clar, sărăcuţa suferea. Aşa că, mărinimos şi altruist, l-am chemat pe Salvi la mine pentru dezbateri. - Ce dracu a apucat-o pe asta mă? îmi spuse superior din baie, în timp ce se bărbierea cu aparatul meu de ras. I s-a pus pata pe mine. N-am nici un chef de ea, nici măcar nu îmi place. - Păi dacă i-ai dat căcatu’ ăla de jurnal al tău! i-am urlat, ca să mă aud din dormitor. Ce te-a apucat? - Ea mi l-a cerut. N-am mai scăpat. Că ea mă înţelege, că ar vrea să mă cunoască mai bine. Că sigur sunt un om deosebit, dacă am un copil pe care nu prea pot să-l văd. Ce să fac? I-am zis să nu mă întrebe nimic, dacă vrea să mă cunoască, să citească jurnalu’ ăsta. Asta a fost. Cine ar fi crezut că o s-o ia razna? Se bărbierise şi acum îmi cerea un bluzon, că ale lui cam puţeau a fum. I-am dat. -Acum ce dracu facem? l-am întrebat în timp ce se îmbrăca. -Habar n-am, trebuie să-i treacă odată. Zi-i şi tu ceva, fă-o să-şi ia gândul de la mine, că doar sunteţi împreună. Auzi, n-ai ceva de mâncare? Că nu am prea mâncat azi. Aveam. În timp ce înfuleca a doua farfurie de mazăre, ţâr telefonul. Era Paty. Frământările i se accentuaseră, obsesia i se transforma în pasiune, totul pe fondul iubirii pentru mine pe care nu o putea nega. Închidea ochii şi Salvi îi plutea în negrul pleoapelor zâmbind, ca o apariţie mistică neobişnuită, cu mâinile intinse într-o chemare mută. I se împregnase pe retină, ca pe filmul unui aparat de fotografiat developat, îl vedea în negativ, cu ochii două pete albe, rotunde, dinţii negri, de un negru ca smoala, părul cărunt şi corp balţat, de arlechin. Iar chemarea era din ce în ce mai puternică, mai irezistibilă, dorinţa devenise apăsătoare, o gâtuia, îi apăsa bolnav cavitatea pleurală îngreunându-i respiraţia, sufocând-o. Se zvârcolea luptându-se cu himera ce-şi depăşise stadiul, ce se confunda acum cu realitatea, o realitate duală, spirit şi materie, apă şi foc, scrum şi cenuşă. -Ce zice? l-am auzit din bucătărie dupa ce am inchis telefonul. Vezi că fac o cafea. -Cică a început să te viseze cu ochii deschişi, i-am spus. -Zi-i să facă un duş rece! M-am conformat şi am sunat-o, sfătuindo cu afecţiune să se ducă la baie. Nu, că făsese mai devreme, fără nici un efect. Era de netăgăduit, problema devenise cât se poate de serioasă. Am încercat să-i deschid ochii, să-i arăt realitatea crudă conform căreia Salvi nu era decât un nimeni, unul dintre cei mulţi care îşi târâie trupul de pe o zi pe alta, lăsând în urmă, în trecerea lui lentă, de melc, o soţie şi un copil plăpând, martori necunoscuţi ai existenţei sale. Totuşi se distingea complet printre ceilalţi. Era curbat că o paranteză, stomacul aproape că îi depăsise şira spinării, ochii i se duseseră în fundul capului formând din orbite două peşteri vineţii, oasele feţei împingeau pielea cu furie, vrând să evadeze. Bărbia i se ascuţise peste măsură şi se ridicase cumva la nouăzeci de grade, împungând aerul din jur, făcându-l să vibreze. Pesemne nu mai mâncase bine de trei ani, de când se desparţise de nevastă şi copil. Şi am continuat astfel vreo zece minute, timp în care Salvi s-a aşezat lângă mine pe canapea, amestecând tacticos cafeaua aburindă. Nu putea să bea că-l frigea, aşa că mă privea, aprobând tot ceea ce ziceam cu un rictus întipărit pe faţa proaspăt dată cu after shave-ul meu. Tot ceea ce am reuşit să obţin de la ea a fost un “Lasa-mă să mă gândesc….am nevoie să gândesc, trebuie să lupt. Îţi voi spune mâine ce am hotărât.” A doua zi, la telefon, mi-a comunicat solemn, ca şi când mi-ar fi făcut o imensă favoare, că a hotărât să rămână cu mine. Dar să ştiu că i-a fost tare greu să ia o decizie, să renunţe la el, singurul om care a reuşit să o bulverseze în asemenea hal. Ştiam, aşa că i-am mulţumit călduros, promiţându-i, la fel de solemn, că nu o să regrete nici măcar o secundă hotărârea luată. Totul era aşa de intens, încât am reuşit chiar să-i smulg câteva sughiţuri înlăcrimate ce mă penetrau de dincolo de firul telefonic. Cel mai greu după aceea mi-a fost să scap de Salvi. Se obişnuise să mă viziteze, chiar să rămână peste noapte. Zicea că doreşte enorm să mă ajute la matematică, incluzând de data aceasta şi analiza. Dar pe parcursul lecţiilor i se făcea brusc foame, apoi avea mare nevoie de un duş, că, să vezi, cam transpirase pe drum. Apoi, o cafeluţă, bine, fie şi un ness şi cum se înserase afară, unde să se mai ducă el la ora asta? Hai că mergem împreuna la şcoală a doua zi. Ajunsesem să îmi fie frică să deschid uşa când auzeam soneria. Scăparea a sosit odată cu sesiunea. Ghinionul lui a fost că am luat examenul de algebră cu nota mai mare ca a sa, ceea ce, cu siguranţă, nu prea i-a picat bine. Şi odată examenul dat, nu vedeam de ce aş mai fi avut nevoie de meditaţii. Aşa că, mai direct, mai pe ocolite, am reuşit să-l ţin la distanţă. Apoi a dispărut, la fel de brusc cum apăruse. Nu a mai venit pe la şcoală, nu a mai venit pe la mine, nici un telefon, nimic. Mai târziu am aflat că suferise o operaţie destul de complicată la un ochi, care l-a ţinut departe de lume aproape un an de zile. Paty se ţinuse de cuvânt. Nici o vorbă despre el în tot timpul care a urmat, ca şi când nici nu ar fi existat, ca şi când ar fi fost doar o plăsmuire a imaginaţiei noastre, o prelungire a fiinţelor noastre, o încercare la care fusesem supuşi de subconştientul fiecăruia dintre noi. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Mersi Gina! Da, este un text care merita recitit, insa il mai las putin "la dospit". Daca il citesc acum , nu o sa schimb nicio virgula... caci nu as fi obiectiv.   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-23 10:09:47               mi-au placut cele scrise, le-am citit rabdator, atat de rabdator ca pot sa-ti spun ca ai typo, si mai pot sa-ti spun ca ai parti, care, neindoilenic, poti sa le elimini. nu am starea, nici dispozitia sa culeg in amanunt, sa-ti aduc in fata cele constatate... si Doamne, stiu ca as face o treaba buna. 'Era clar, sărăcuţa suferea' - un mic ex./ 'era clar, suferea' - suficient e necesar sa recitesti textul, George-D, sa-l parcurgi ca si cum tu esti cititorul/din afara/ detasat/ astfel, o sa poti sa-l 'slefuiesti'. succes inspre mai departe, gand bun tie, regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-09-23 04:02:59               Paty, number 4.   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-22 10:30:22	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE