FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Derbedeu
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu

Textul ăsta e din preistoria site-ului. Aș zice, din epoca pietrei neșlefuite. Asta doar cronologic vorbind. Or fi trecut niște ani de-atunci. Dar aici, istoria e ciclică și se învîrte în aceeași bătătură, tot pe loc, pe loc, pe loc...

(Orice asemănare cu persoane și situații cunoscute este întîmplătoare, nedorită și dezavuată de autor. El a pus doar mîna pe dicționar și a vrut să învețe, să știe și să se bucure de înțelepciunea cuvintelor.)


Oricine nu se crede, satisfăcut și suficient, un vorbitor de excepție al limbii materne simte din cînd în cînd nevoia să consulte dicționarul și să se întrebe ce înseamnă cîte un cuvînt care pînă atunci părea că nu-i pune nici o problemă. Cuvinte care par pînă la un moment dat de la sine înțelese se dovedesc atunci prăpăstioase, știm încă să le folosim în contexte, avem intimitatea uzului, dar înțelesul lor devine deodată extrem de vag. Ne dăm de fapt seama că, tocmai pentru că le-am folosit mereu fără nici o teamă, nu mai putem preciza ce înseamnă cînd trebuie doar să le gîndim. Și, evident, nici n-am știut vreodată.

Multe din aceste cuvinte sînt cele cu care caracterizăm succint și decisiv, de obicei ofensator, pe cei cărora ne adresăm. Uzul își ia astfel revanșa asupra înțelesului, cuvîntul devine oarecum opac, nu mai știm dacă înseamnă sau nu ceva, știm doar cum să abuzăm de conotația sa injurioasă. Transparența pălește căci folosim cuvîntul doar pragmatic ca pe un instrument oarecare, ca pe o armă, importantă fiind acum lovitura și nu subtilitatea ei.

Atunci cînd însă vrei nu doar să ataci cu arme tocite și boante, trebuie să revii la instrumente de incizie mai fine, la bisturiu și laser. Părăsești ideea că bîta ar fi suficientă și încerci să afli și să ai la îndemînă și sensul mai percutant al cuvintelor. Faptul că îi spui cuiva că nu-i decît un derbedeu nu mai poate fi satisfăcător, el ține de o eficacitate superficială, lipsită de o adevărată satisfacție spirituală.

Toată lumea va recunoaște în derbedeu un golan, o haimana, un vagabond (am subliniat cuvîntul pentru că el are totuși o anume transparenț㠖 hoinăreala fără rost, orizont și țintă), cuvinte cu aceeași lejeră tentă insultătoare. Dar ce incriminează aceste cuvinte? În primul rînd, un ins neașezat la casa și în rostul său, un bate-poduri, un om fără căpătîi, o persoană fără o ocupație bine definită, serioasă, stabilă, care trăiește din expediente, un terchea-berchea. Dar asta e numai părerea oamenilor gospodari și cuminți, mentalitatea care constată, prin prisma unei viziuni domestice, neintegrarea social-economică a individului vizat.

O grămadă de regionalisme, sinonime și ele cu cuvîntul, par să adauge sare și piper în modul cum e mînuit cuvîntul: (pop. și fam.) teleleu, (reg.) hârbar, hârbareț, ulițar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. și Transilv.) ulițarnic, (Transilv. și Ban.) vandralău, vandraș, vandroc, vandrocaș, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) ștrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) budușlău. Fără să reușească însă să-i surprindă mai bine sensul.

Haimanaua și derbedeul sînt cuvinte de origine turcească, s-ar putea să fi însemnat ceva mai consistent în limba de origine, româna a pierdut memoria acelei semnificații și nu ne poate spune mai mult. Există însă un sinonim edificator, lichea, tot de origine turcească. El vine de la leke – nerușinare – și ne deschide drumul spre a înțelege trăsăturile de caracter ale derbedeului. Este un om de nimic, fără caracter, lipsit de demnitate, un netrebnic, o secătură.

Oriunde s-ar afla, derbedeul se poartă ca o pușlama, e prost crescut, bădăran, mitocan, mojic, mîrlan. Neintegrarea sa este deja la limita permanentei turbulențe publice: este un zavragiu, caută scandalul cu lumînarea, e arțăgos și gîlcevitor, clonțos și cîrciogar. Nu cedează, o ține maț-călugăr pînă-n pînzele albe.

Pușlamaua ne mai dă o mînă de ajutor. Deși DEX-ul îl considera cu etimologie necunoscută, noul DEX îl consideră ca provenind din puști – băiat tânăr, băiețaș, copil, ștrengar. Și iată că pușlamaua poate deveni de-a dreptul simpatică, un derbedeu recuperat, ștrengarul nostru, imatur, necopt, cu caș la gură. Handicapatul nostru drag, dar și speranța noastră de mîine.

Numai că dicționaul nu ne lasă liniștiți și ne mai face o surpriză. Tristă acum. Puști provine din turcescul pușt – desfrînat.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ati uitat javra, CARE E UN FEL DE CAINE FARA ROST, la fel de prost ca si stapanul, caci nimeni cu cap nu tine pe langa el o cotarla inutila si rapanoasa. Ati omis secatura, care este un ins sec de orice rost pe lume, care nu este in stare de nici un gest de consistenta. Ati nedreptatit prin necitare jagardeaua, lepra hoata si nedemna, care nu produce ci consuma numai, nesfiindu-se nici sa intinda mana si sa ceara, chiar daca n-are nici un drept. Tot fara legatura cu persoanele reale, evident. Si fara nici o contingenta cu insi de pe aici sau de aiurea. Pur si simplu din dictionar. Din experienta milenara a frumoasei si nepartinitoarei limbi romanesti. K  
Postat de catre sters sters la data de 2008-04-04 22:54:23
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE