FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Nina Carp
Lãsând în urmã cu pãrere de rãu încântãtoarele priveliºti de la popasul Lepºa ºi umbra muntelui Fântâna lui Bucur, cu tot cu trista ºi tulburãtoarea ei legendã, cãlãtorul prinde a cãlca pe vechi tãrâmuri de baladã, într-un colþ de þarã unde ºi azi costumul naþional este cel de toate zilele. Pe acolo ºi-a îndrumat pasul – precum spune tot o legendã – ºi Mãria Sa ªtefan cel Mare, în zilele cele sumbre de dupã cumpãna cea mare de la Valea Albã, când umbla sã-ºi tocmeascã altã oaste, din þãranii ºi oierii acelor locuri, care veºnic au stat c-o mânã pe plug ºi cealaltã pe armã, gata oricând sã-ºi apere glia ºi neamul. ªi mai zice legenda cum cã domnul ar fi nimerit la casa unei vrednice vrâncioaie, unde-i azi satul Vrâncioaia, care i-a încredinþat toþi cei ºapte feciorii ai ei, sã-i fie strângãtori de oaste nouã ºi ajutor întru biruirea ºi alungarea sultanului, ispravã pentru care au fost dãruiþi fiecare cu câte un munte vrâncean.
Dar vremurile sau tot prefãcut, turcul o tot schimbat domniile la Þara Moldovei cum schimbã þiganul caii ºi-au ajuns astfel pe tron domni cu tot mai puþinã vlagã ºi cu puþinã dorinþã de a pune botniþã turcului, care a prins a se înstãpâni în þarã ºi a o prãda ca în codru, ucigând ºi schilodind oameni nevinovaþi. Din sat în sat, din plai în plai, în cele din urmã turcii au pãtruns ºi-n Þara Vrancei, aducând cu ei durere ºi lacrimi amare. Printre victimele lor în acea vreme de zbucium s-a aflat ºi-o mândrã vrânceancã, pe care miºeii au rãpus-o într-un loc ce se cheamã de atunci încoace Priporul Mândrei, aflat pe DN 2D, între satele Colacu ºi Tichiriº, la numai câþiva kilometri de satul legendarei Vrâncioaia.
* * *
De câteva zile încoace veºtile cele rele se þeseau ca sita la cumãtra ºi gura lumii nu mai contenea sã le foarfece ºi sã le întoarcã pe-o parte ºi pe alta.
- Ai auzât, fã Safto? îºi întreabã o suratã vecina. Cicã mai încoa’ di Odobeºti beºlii turci l-or ucis pi un ghet creºtin numa’ pintru cã nu ºi-o scos mai rapid cãciula din cap când treceu ii pi lângã dânsu’.
- Asta-i nica þaþã, fã, cî dor ºî boierii noºtri ti ieu în ºfichiul harapnicului dacî ti puni dracu sî ti mai mocoºãºti când sî-þ scoþi cãciula-n faþa lor; eu am auzât cî dincolo de Tichiriº i-or scos ochii unui om numa’ pintru cî o îndrãznit sî-i râdice spre dânºii când o intrat în ograda lui.
- Aista-i sfârºâtu’ lumii, fã soro!... Sfârºâtu, bre!... Cî ci alt anticrist mai trebui pi lume decât aista!? Aºã-i cum zâci popa cî scrii la cartea sfântã.
- Batã-i unui Dumnezeu sâ-i batã cum a ºti mai ghine ºi odatî cu dânºâi sã-l cotonogeascâ ºî pi nimernicu’ ista di vodã, care nici habar n-are di þarî ºi-ar hi în stare sî ni deii cu tãtu-n mâna turcilor, numa sî nu-l dãrâme din scaun. Doamne! Unde nu s-ar scula amu ghetu Mãria Sa ªtefan cel Mare sî vadî în ci râs ºi-n ci batgiocurî o ajuns þara lui, la ci jãcuialî o încãput...
În bordeiaºul ei de sub o geanã de pãdure, tocmai în marginea satului ºi Domnica Brebului þinea sfat cu fie-sa, Mândra, despre a cãrei frumuseþe se dusese buhul în toatã Þara Vrancei. Nici una nu era, barem care sã se poatã mãsura cu ea în frumuseþe ºi-n vrednicie. Ziceau unii, cã pânã ºi sfântul soare se opreºte în crucea amiezii ºi se minuneazã de frumuseþea Mândrei; ºi mai ziceau acei oameni cã Mândra ar fi leitã-poleitã ca strãmoaºele dace, care erau femei mlãdii ca trestia, cu pãrul galben ca spicul grâului abia copt ºi ochii albaºtri-verzui, plini pânã-n fundul lor de firiºoare aurii, cum sunt tãurile din munþi, ºi vrednice de nu le rãbda pãmântul sã steie ºi ele locului barem cât stã mâþa-n coadã.
- Dacã aveam ºî noi un bãrbat în casã, alta era socoteala, cã ar hi avut cine sã-i arate turcului ciomagul ori bãrdiþa; da’ aºã... numai noi douã... ci putem face!? se cãina lelea Domnica, plinã de griji ºi de supãrare.
- La nevoie om învãþa ºî noi ci sî facem, mamã! îi rãspunse Mândra bãtãioasã. Întâi ºi-ntâi di tãti sî ni ferim a da ochii cu dânºii, iar dacî om vide º-om vide cî nu-i chip altmineri... ori împuºcãm fuga, ori punem mâna pi baltage ºî ne împotrivim.
- Ci ti împotriveºti, fa?! ªî cu ci? Cî odatã ti înhaþã cu arcanu’, ti aburcî pi ºaua calului ºî dusã ai fost! Pi urmî nu-þ mai rãmâne decât sã plângi într-un fund di harem, câti zâli îi mai ave, ori sî þi li curmi sângurã, cu mâna ta.
- E!... Nu-i dracu’ chiar asã di negru, mamã! Poate cã-s zvonuri, cã vorba ceea, ºtii ºî matali cum îi pi la noi: tuºãºti odatã-n marginea asta di sat ºâ-n partea ceilaltã ajungi vestea cî ai cherit di rãpciugã.
- Hei, fato, fato!... Întotdeauna au ajuns rãu ºî au plãtit amarnic tribut prostiei lor cei ca tine, care au zâs cã las’ mai esti timp, poate n-a fi nica ºî s-au culcat pi ureche pânî s-or trezât cu duºmani pi cap. Tu nu fã ca ei, draga mamei Mândrã! Pune mâna ºî-þ pregãteºte di tãte, într-o bocceluþã, vorgheºte ºî cu celelalte feti din sat, cî ºî pi ele li paºte aceiaº nãpastî ºî dacã or ajungi turcii pânã la vãgãuna noatrã, înhãþaþi îndatã tãºulcili ºî vã amistuiþi prin tihãrãi pânã o trece ºî nãpasta asta.
Vreo câteva zile în ºir n-a fost nimic. Parcã nici n-ar fi bântuit vreodatã turcii prin þarã. Dar într-o joi dupã-amiazã, pe coasta pripoarelor s-a arãtat o ceatã de beºlii cu ºalvari albaºtri, imineii roºii ºi jiletci vineþii, care au prins sã prade ºi sã silniceascã în Tichiriº, învârtind iataganele ºi detunând pe dupã case cu sâneþele mai lungi ca ei. Vestea a ajuns într-un suflet ºi la Colacu.
- Fugiþi, fetelor! Fugiþi nevestelor, cã îi prãpãdul lumii!... Or intrat turcii-n Tichiriº ºî nica nu mai rãmâne-n urma lor!... Spintecã copchii, ucid oamenii, înhaþã tãt ci li iasã-n cali ºî ºi fimei ºî pi feti li batgiocoresc ºî li duc cu duc cu dânºii, rãcnea pe linia satului o nevastã care alerga cât o þineau picioarele, cu pãrul vâlvoi ºi broboada cãzutã pe spate.
Tiptil, pe dupã garduri, prin dosul grãdinilor, fetele ºi nevestele cele tinere s-au scurs din sate ºi au luat-o la sãnãtoasa cãtre tihãriile ºtiute de când erau de-o ºchioapã, unde sperau sã steie liniºtite pânã ce o trece ºi pacostea cu turcii.
La ele, din când în când, se mai repezea moº Andrei Lupan, care cunoºtea toate locurile ca în palmã ºi reuºea sã se fereascã de ochii baºliilor ce iscodeau în toate pãrþile, ca niºte copoi, ca sã afle undei muieritul cel tânãr ºi frumos, cã doar nu se putea sã fie un sat numai de babe ºi moºnegi ºi slute la care nici dracu’ nu s-ar fi putut uita fãrã sã-ºi stucheascã-n sân de spaimã. Cunoºteau ºi ei nãravul ghiaurilor de a da dosurile la vremi de restriºte ºi se sileau sã afle acele dosuri. Dar moºul se strecura printre dânºii ca o zvârlugã ºi se ducea la fete cu veºti de la casele lor ºi cu câte ceva de ale gurii în traistã.
- Pi la mini pi acasã ce mai este, moº Andrei, l-a întrebat Mândra într-o zi, vãzându-l cã o cam ocoleºte ºi-ºi cam fereºte ochii de ochii ei. Mama ci mai faci? Cum sî mai discurcî cu turcii?
- D-apoi dã!...Ci sî facî?!... ªi ea, cu necazurile; da’ nu prea ghini, cî tot boleºti di câtiva zâli-ncoace.
- Vai di mine! sãri Mândra de la locul ei. Da’ ci ari, moºule? O betejât-o cumva vr’un turc? Cî doar n-ave nic când am plecar eu de-acasã.
- Atunci nu, da’ amu are ºî nu ºtii nimenea ci; o apucat-o aºã, din sãnin, un giunghi sub o coastã ºî de-atunci o þâne de nici sî rãsufle ca lumea nu mai poate.
- ªî nu s-o gãsât nimenea sî-i deie o mânã de ajutor?... S-o cheme pi baba doftoroaie, sî-i deii niºti leacuri de-ale ii?...
- Iaca nu! Cî cine era sã sî ducã pi izgheliºtea asta pânã unde o dus mutut iapa ºî surdu roata, cî zãrghita ceea de babã o plecat din sat ºî s-o mutat într-un bordeieº, la dracu-n praznic, toma pi su’ holmu’ lui Trencea, unde strânge ea buruienili ºî hierbe tãt feliu di leacuri. Aºã cî la mã-ta s-or dus numa’ babili di pi la noi, cu ci leacuri or mai ºtiut ºî ele, da’ n-o fost de nici un folos; parcã le-o pus alãturi...
- Ei-ha!...Moº Andreii! Ia sã vezi ce mã duc eu dupã hoaºca ceea!...
Din pãmânt ºî chiatrã sacî o scot ºî tot îi duc leacuri mãmuchii!
- ªãzi chiniºor, Mândrã hãi ºî nu ti apuca di prostii, cî drumurile-s baibe di turci ºî frumoasî cum eºti... când or da cu ochii di tini...
- Da’ ci? Socoþî matali cî eu îs aºã de proastî, încât sî li ies în cali? O ieu prin dosuri, o tai de-a dreptul pi scurtãturi ºi-ndatã-s la dânsa.
A doua zi spre searã, cu ulcica de leacuri într-o mânã, Mândra grãbea cãtre maicã-sa alergând ca o cãprioarã, din tufiº în tufiº, din copac în copac, numai ochi ºi urechi, ca sã prindã de veste din timp dacã-i vreo primejdie. Totuºi, cu toatã atenþia ei, n-a oblicit cã dupã o cãpiþã de fân îi un turc toropit de rachiul care i se urcase sub fes. Odatã s-a pomenit cu matahala-n calea ei, aþinând-o cu braþele întinse, de parcã ar fi huºuit o gãinã. ªi era atât de negru, de buzat ºi de ciuruit de vãrsat încât biata Mândra a crezut cã-i dracu’ ºi-a rãmas împietritã câteva clipe. Destul ca baragladina sã puie mâna pe dânsa ºi sã înceapã a o mozoli, dând sã-i rupã iea de dânsa ºi sã-i suflece catrinþa, de începuse a simþi cum îi bate vântul printre pulpele goale. Asta o fãcu sã-ºi iasã din amorþire, sã arunce ulcica cu leacuri cât colo ºi sã înceapã a se brãþãlui cu namila de turc, smulgându-i smocuri din barba rarã, ca de þap ºi sã-l gherãie pe ochi. Iar când i-a venit mai la îndemânã, a zmucit hangerul de la brâul beºliului ºi i l-a înfipt în piept pânã la prãsele. Odatã numai a cãscat turcul gura, ca peºtele scos pe uscat ºi-a cãzut fãrã sã zicã barem of.
Speriatã ºi ea, Mândra s-a întors în scurt s-o rupã de fugã spre tihãrii, dar din urma eu bubuirã nãpraznic douã focuri de sâneaþã ºi fata cãzu dintr-o bucatã, de parcã s-ar fi împiedicat de ceva. Trãseserã doi turci care tocmai ieºierã din Tichiriº cu douã sarsanale de gobãi la spinare ºi se grãbeau spre ciracul lor sã-i ajute sã supuie fata ºi s-o împartã cu el.
De atunci, priorul acela dintre Colacu ºi Tichiriº, altãdatã greu de urcat când începeau ploile ºi se muiau hleiurile, poartã numele de Priporul Mândrei. Iar de la el spre vãi, drumul se scurge lin, fãrã suiºuri ºi coborâºuri mari, spre largurile zãrii, spre alte numeroase popasuri cu legende de pe întinsul pãmânt românesc.
Autor:VICTOR POGOR
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Frumuseþea limbajului ºi curgerea legendei te captiveazã. Aproape cã nu mai ai timp sã vezi subtextul unor observaþii de mare profunzime ºi, de ce nu ?, de mare actualitate: "Batã-i unui Dumnezeu sâ-i batã cum a ºti mai ghine ºi odatî cu dânºâi sã-l cotonogeascâ ºî pi nimernicu’ ista di vodã, care nici habar n-are di þarî ºi-ar hi în stare sî ni deii cu tãtu-n mâna turcilor, numa sî nu-l dãrâme din scaun. Doamne! Unde nu s-ar scula amu ghetu Mãria Sa ªtefan cel Mare sî vadî în ci râs ºi-n ci batgiocurî o ajuns þara lui, la ci jãcuialî o încãput..."
O frumosã lecþie de patriotism pur, o pildã pentru cei care suntem, din pacate mulþi nedemni de faptele înaintaºilor. Blestemata idee a capului plecat pe care sabia nu-l taie...
Aºa s-a "construit" istoria acestei þãri. Pare cã fiecare loc a fost sfinþit cu sânge jertfit. ªi când auzi vorbindu+se de chemarea þãrii poate cã în fond este de fapt chemarea sângelui.
O nuvelã frumoasã în stil clasic ºi cu un limbaj, încã pãstrat, ca un fel de legendã vie.

Superb ºi gestul urmaºilor de a publica acest text în memoria cuiva care fizic nu mai este printre noi însã care, prin acest gest, ne este spiritual aproape.

S-au strecurat doua greºeli de grafie "undei" în loc de "unde-i" si "chiniºor" in loc de "ghiniºor"
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-04-17 09:29:11
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Dupa ce am citit aceasta poveste - deopotriva dureroasa si fermecatoare- scrisa intr- un limbaj curat, de legenda, am asteptat sa citesc in continuare si alte povesti asa cum v-ati propus. Va rog sa reveniti si cu alte legende scrise, culese de distinsul dumneavoastra parinte.  
Postat de catre Nicolae Alexandru Isaia la data de 2004-03-03 14:47:35
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE