FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Maria Prochipiuc


Doamna Elena, o prezenþã femininã luminoasã de o aleasã bunãtate ºi o desãvârºitã iubire, fiica boierului Rosetti, nãscutã în þinuturile Vasluiului se îndrãgosteºte ºi se cãsãtoreºte cu viitorul domn Alexandru Ioan Cuza. El era o fire extrovertitã, impulsivpã, care se simþea bine printre oameni, foarte galant cu femeile. Ei s-au stabilit în modesta casa, a pãrinþilor lui Cuza, Ion si Sultana, din Galaþi. Doamna Elena Cuza primeºte vestea alegerii soþului ei ca domn, cu convingerea cã : ``Dumnezeu mã va ajuta pentru cã vom crede în misiunea nouã pe care ne-a dat-o, pentru cã voi uita de mine pentru þarã``.
Elena Cuza simte povara coroanei domneºti, ea se retrage în singurãtate pentru a se înarma cu rãbdare, armã care i-a dezorientat pe toþi duºmanii. Hotãrârea doamnei Elena Cuza de a se jertfi pentru binele þãrii ºi împãcarea într-un fel a domnitorului cu boierii moldoveni o face sã stea alãturi de soþul ei.
Elena Cuza este numitã în cercurile înalte``minunata principesã``. Ea a cãutat sã-l impunã pe domnitor celor care nu-l priveau cu ochi buni . Opera socialã de milã ºi ajutorare a copiilor lipsiþi o face pe principesã ca împreunã cu alte doamne harnice sã lucreze haine, pentru a aduce bucurii celor care nu aveau. Ea a dãruit bani, dar ºi suflet pentru aºezãrile sociale. În acea perioadã, Cuza, a fãcut marile reforme, susþinut ºi cãlãuzit de sufletul femeii care-ºi uitase de durerile personale, dãruindu-se þãrii. Vasile Alecsandri îi dedicã Mãriei Sale Doamnei`` volumul de poezii populare, ca un semn al legãturii ce se fãcuse între sufletul ei ºi al poporului, în ceea ce are el mai bun.
Farmecul ºi veselia naturalã ale lui Cuza atrãgeau femeile din societatea gãlãþeana ºi cea ieºeanã, faþã de care el nu rãmânea indiferent. Numeroasele sale infidelitati au devenit subiect de bârfe, ajunse ºi la urechile doamnei Elenei. Ea ºtie sã rabde umilinþele anonimelor ºi calomniilor cu tãria dragostei pe care o purta soþului ei. Stima de care se bucurã Elena Cuza în ochii strãinilor îi este de mare ajutor. La Cotroceni perechea domnitoare dãdea baluri încercând sã apropie ºi sã încãlzeascã inimile boierilor. Doamna Elena, într-o þinutã dreaptã, strângea mâna tuturor, zâmbea, împrãºtiind din durere, bucurie.
Sanatatea Elenei i-a fost afectata si Cuza i-a sugerat sa plece la Paris, a fost primul dintr-un ºir de asemenea exiluri, în primul rând pentru cã îºi dorea sã fie liber. În acest timp domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfãptuieºte secularizarea averilor mãnãstireºti, bucurând pe de-o parte, ºi creându-ºi duºmani pe de altã parte.
La scurtã vreme dupa reîntoarcerea ei, Cuza a informat-o, în maniera lui durã, cã Maria îi nãscuse un fiu nelegitim, Alexandru. In 1865 i-a urmat un altul, Dimitrie. I-a cerut sa accepte pe Alexandru în casã ºi sã semneze hârtiile de adopþiune. Fiecare suferinþã îi aduce doamnei o nouã forþã spiritualã, înfiiazã pe cei doi bãieþi ai domnitorului. Decizia ei de a accepta sã adopte pe cei doi fii naturali ai lui Cuza a venit tot din sentimentul matern neîmplinit. I-a iubit ºi i-a crescut de parca ar fi fost ai ei. La fel ca în tot ceea ce a facut, s-a dedicat lor în totalitate, renunþând la viaþa de Curte ºi la obligaþiile sociale. Oficial, s-a spus ca fuseserã adoptaþi doi copii fãrã pãrinþi, dar tot Bucureºtiul ºtia adevãrul. Îi primeºte în viaþa ei , în chip legal, pe copiii ce nu erau ai ei, luptând cu lumea din jurul ei. Pânã la urmã, tocmai acest gest a salvat casãtoria. Cãci Cuza îi iubea foarte mult pe baieþi ºi dragostea aceasta reciprocã a oferit cel mai solid liant. In plus, el ºtia cã soþia lui era o mamã mult mai bunã decât Maria.
Cuza sfida viaþa ca de obicei``Dacã între români s-or fi gãsind fanatici, în schimb nu se aflã asasini``, bolnav ºi pãrãsit aºteaptã verdictul sorþii. În ajunul Anului Nou 1864 , perechea domneascã a împãrþit daruri oaspeþilor ºi ``niciodata cuplul princiar nu mi s-a pãrut mai unit``comentase consulul Victor Place.
La 11 februarie 1866, Cezar Boliac, prieten cu domnitorul, îl anunþã cã armata va veni sã-l detroneze, dar Cuza nu a vrut sã fugã. În cursul nopþii este arestat. În exilul care a urmat detronãrii, singura care i-a fost aproape nu a fost decât doamna Elena. Chemarea datoriei a fost mai puternicã. Soþul ei era acum un exilat, un om bolnav, avea nevoie de dragostea copiilor, era deci datoria ei sã-i stea în preajmã. Au cãlãtorit împreunã la Ems, Paris, Aix les Bains, Reichenhall, ºi-au cumpãrat o casã frumoasã la Dabling, lângã Viena, o alta vilã lângã Florenþa, pentru a se stabili în final la Heidelberg. Anii de exil pot fi consideraþi cei mai fericiþi din viaþa ei. A reuºit, în sfârºit, sã-i câºtige respectul lui Cuza, chiar daca nu ºi dragostea, ºi printr-o tenacitate ieºitã din comun, sã iasã învingãtoare în ultima rundã. Elena l-a îngrijit cât a fost bolnav, în ultima perioadã a vieþii lui, ºi ea i-a stat la capatâi când a murit, la Heidel berg, în 1873. Elena i-a purtat lui Cuza aceeaºi dragoste ºi dupã moarte. ªi-a dedicat toata energia educãrii celor doi baieti, Alexandru si Dimitrie, o sarcinã nu tocmai uºoarã.
Dupã moartea soþului ei, doamna Elena se întoarce în þarã. De multe ori trecea neobservatã pe strãzile întortocheate ale Iaºilor, urcând dealul Copoului, spre Spitalul de copii, nimeni n-ar fi recunoscut-o pe mândra principesã Elena Rosetti – Cuza. Într-un mic orãºel de la poalele Ceahlãului, o bãtrânicã cu îmbrãcãminte întunecatã ºi asprã stã pe o bancã ºi îºi pipãie cu mâna hainele. Este oare, Doamna Elena Cuza, cea care a purtat cândva dantele spumoase, camelii în pãrul mãtãsos, cãutând sã împrãºtie bucurie în jur...?
Face un ultim drum la Ruginoasa, adunã ce a mai rãmas din omul care a fost numai energie ºi le îngroapã în cripta bisericii din Ruginoasa... auzea cum în þarã se dezvelesc monumente în cinstea aceluia care ``a înþeles , a iubit ºi a ridicat poporul românesc``
Când s-au împlinit 50 de ani de la Unire, Doamna Elena Cuza îi primeºte pe studenþii veniþi în pelerinaj la cãsuþa din Piatra Namþ, cu profesorul Nicolae Iorga. Erau emoþii pe care o femeie de 83 de ani nu le mai putea duce, o greutate uriaºã pentru puterile ei slãbite.
Întruchipând cele mai alese însuºiri feminine cu care a fost înzestratã de naturã, figura ei purificatã de cele trecãtoare se înalþã aidoma aromelor orientale...





Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ei da, avem nevoie de modele,chiar si usor idealizate in aceste vremuri in care valorile sunt rasturnate, cand parca nu am mai fi demni de faptele inaintasilor.
Am vazut si eu casa din Piatra Neamt, din pacate numai pe dinafara. Aproape ca nu am inteles sistemul de valori al acestei femei care opera cu alte unitati de masura decat cele ale veacului nostru in care se negociaza totul. Este extraordinar sa oferi fara sa ceri nimic. Iata insa ca, in schimb,posteritatea isi aduce aminte de astfel de personalitati- ce s-a ales oare din toti clevetitorii contemporani ilustrei si modestei printese ?- iar gestul colegei noastre face mai mult decat miliardele aruncate de catre autoritati in van, pentru tipul de "cinstire" gaunoasa, in care de fapt, vorbitorii se lauda pe ei cu gandul la cheful care va urma. Se uita de prea mult timp ca aceste miliarde sunt luate de la gura atator sarmani adusi in aceasta stare tocmai de cei care pretind ca vor sa-i ajute.
Multumim Maria pentru frumoasa, impresionanta si emotionanta evocare.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-01-26 09:46:14
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23823
Comentarii: 120256
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE