|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Silvia Van |
|
|
Nu înþeleg cum m-au strãpuns dintr-o datã atâtea drumuri de fier,
Cum s-au înºurubat fãrã sã ºtiu atâþia stâlpi cenuºii, arºi de furtunã
Trupul, autostradã, se chirceºte de praf ºi nori de cuvinte
Mi se-agaþã de tâmple perfid, pãsãri de pradã cu ciocul arzând,
Cu gheare de criþã, se rotesc pe sub pleoape, sfâºie cerul ºi-aºa aburit,
ªi-aºa sticlã verde, crãpatã la colþuri.
Prea multe câmpuri de luptã, prea multe tranºee deschise,
Ranã amarã pe frunte, arme îngrãmãdite de-a valma pe umeri,
La subraþ, sub arcade, depozite întregi golite, umplute pe datã
Ce caut eu în rotirea aceasta nebunã de umbre ce-au fost
Ce mai sunt, ce vor fi pânã când zarea se va închide în sine,
Pânã când marea îºi va sufla, vânt ºi val, sângele tot
În pãduri renãscute de arþari.
Viaþa-i prea scurtã, îmi strigã crispate ferestre tãind ilegal,
Ofensiv, camuflajul subþire, la ce bun sã lupþi când ºtii
Cã învinsul eºti tu, mirosul de hoit se înfige prea mult, prea
Adânc în talpa încãlþãrii ºi nãrile rupte nu mai simt niciodatã
Aroma subtilã de frate
Nedrept aruncatã în vârtej de nisipuri viclene, cu irisul tern,
Obosit, alunecat sub pasul nopþii scrâºnind peste cioburi de oglinzi
Mã revolt ºi mã trag înspre ziuã, preventiv, lucarnele casei le astup
Cu hârtie veche de ziar.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nicolae felicitari pentru comentariu. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2004-01-11 13:50:57 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Va revoltati pe viata c-ati fi pe nedrept aruncata in nisipuri viclene, in acelasi timp va plangeti de scurtimea ei!.
Va obosesc atatea campuri de lupta, atatea transee cand, in mod sigur „invinsul esti tu” si „zarea se va inchide in sine”. Aveti narile rupte si nu mai simtiti mirosul de frate.
Va intrebati ce cautati in rotirea aceasta de umbre.
Cine sunt umbrele, oamenii?
Mi-e teama ca sunteti un Don Quijote ce se bate cu umbrele, si-ati sapat singura transee si campuri de lupta, fiindca va e teama de o infrangere. Suntem proprii-i nostri invingatori-invinsi.
Umbrele acelea, iata, eu, suntem preocupati fiecare de propria rotire. Haideti sa ne rotim!
Marea s-a mai linistit. E ziua. Dumnezeu citeste ziarele vechi cu care v-ati camuflat. Daca suna la usa inseamna ca este bine.
|
|
|
|
Postat
de catre
nicolae tudor la data de
2004-01-11 13:32:38 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Un poem cutremurator. Sper ca faci distinctia necesara intre eul poetic si eul fizic. Numai si admitand conceptul "lupta" si imaginea "invinsul esti tu" dispare ori ar trebui sa nu mai fie certitudine. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2004-01-10 13:39:10 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|