|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Maria Prochipiuc |
|
|
Într-un colþ de cer
Rãdãcinile eternitãþii
Iºi sapã secunda în tainã.
Iluzie clãditã
Pe-un strop de moarte!
Culoarea vântului
Trist
Scriind silabele iubirii.
Eu sunt,
Tu eºti ... a nu mai fi!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Pentru N.A.I.
,,Iata ca si tu evoluezi printre efemerele iluzii !’’
M-am învãluit cu tristeþea ta ca sã mã pot regãsi aici la mine.Trebuie sã fac ceva!
Adevarul e ca mi-am dorit uneori ,,un strop de moarte’’ sã vãd ce se întâmplã dupã... ªi sunt sigurã cã am vrut sã scriu secunda!
Pentru N.T.
Dacã Nicolae A. încearcã sã tragã doar cu coada ochiului prin sufletul meu , tu vrei sã ºtii totul! Nu e chiar ,,un fel de n-ar mai fi’’, acel colþ de cer e o speranþã spre ceva care poate prinde rãdãcini e tocmai ce subliniezi ,, taina poate fi stropul de apã vie.’’
E adevarat: ,,E, totusi, mare lucru sã ai amintiri de-o secundã care sã aibe privilegiul de-a hrãni rãdãcinile eternitãþii. ‘’
Ce spui tu : ,,Ai o secundã în palmã ºi-þi zboarã precum fluturii, buburuzele, vrãbiile, sau visele-n zori’’ , pentru cã sunt o visãtoare îmi voi aduna palmele ca sã pot prinde în cãuºul inimii , clipa , clipa eternitãþii. <<>> ªi ce dacã sunt? Nu e o întâmplare! Nimic nu-i în zadar!
<<>>Unele Da , altele Nu!
Ai adus ceva nou aici ,nici nu-mi trecuse prin minte : ecoul – am incercat senzaþia ecoului!
|
|
|
|
Postat
de catre
Maria Prochipiuc la data de
2003-12-15 19:09:52 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Silabele eternitãþii, rãdãcinile iubirii- sãpate sau scrise, un cerc al iluziei, colorat trist, dat de-a dura –ntr-un colþ de cer de-un el ºi ea, un fel de n-ar mai fi.
Intre iluzie ºi amintire, taina poate fi stropul de apã vie.
La scara eternitãþii o secundã nu înseamnã nimic, dar nici nu se putea fãrã ea.
O secundã e viaþa omului… minerii mei sãpau cu viaþa lor o secundã în munte. ªi dura o veºnicie când þineau sisific muntele pe umeri.
E, totusi, mare lucru sã ai amintiri de-o secundã care sã aibe privilegiul de-a hrãni rãdãcinile eternitãþii.
Dar, când secunda aceea devine chip în clepsidrã, iar vântul aºteaptã cu fãlcile umflate sã-l ia, sã-l ducã ºi sã-l veºniceascã pe mormânturi sahariene, atunci devine iluzie. Ai o secundã în palmã ºi-þi zboarã precum fluturii, buburuzele, vrãbiile, sau visele-n zori.
In zadar strigi: eu sunt, tu eºti…ecoul se-ntoarce –ºi ce dacã sunt, ºi ce dacã eºti…?
Iluzii, ce mai!
|
|
|
|
Postat
de catre
nicolae tudor la data de
2003-12-15 08:10:59 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Iata ca si tu evoluezi printre efemerele iluzii !
Dar tristetea ta e mai mare decat a mea, eu imi vad iluziile calcate in picioare, dar tu pornesti de la iluzii cladite pe un strop de moarte ...
Culoarea vantului care scrie silabele iubirii m-a castigat, m- a fermecat ca imagine.
PS: Esti sigura ca ai vrut sa scrii "scunda" ? |
|
|
|
Postat
de catre
Nicolae Alexandru Isaia la data de
2003-12-14 19:07:05 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|