|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Cristian Fara |
|
|
Uneori da, am putea trece împreunã
Prin poarta singurãtãþii
Spre þãrmul acela unde rãsãritul
Mai aºteaptã sã îngenunchem
Culorile palide ale amintirilor noastre
Alteori nu, nu timpul ne cãlãreºte frica
Într-o goanã nebunã spre nicãieri
Noi înºine nu ºtim ce sã facem
Cu atâtea vorbe care ne-au rãmas de prisos
Lângã turnul uitãrii - afarã.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Teea - multumesc pentru comentariu... da, sunt acele cuvinte pe care intarziem mereu sa le rostim, aici ascunse in spatele unei fotografii care ar fi trebuit sa opreasca timpul... dar ca ori ce fotografie nu e decat o mica capcana in care intram inadins... o poarta a singuratatii.
:)eu sunt nebunul acela! intr-una din zile mi-am luat desagii cu mine si... tot ratacesc prin virtual, dar de se vor usura cu cate un cuvant... unul singur... Cat sa cantareasca un cuvant?
|
|
|
|
Postat
de catre
Cristian Fara la data de
2005-05-22 23:59:08 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
ah ce poezie frumoasa, Cristian! Aveam nevoie de ea acum, a venit la momentul cel mai bun.
Prisosul vorbelor, atmosfera desueta, atemporala, amintirile, poarta singuratatii...
Vorbesti de bagaje individuale pe care toti le caram dupa noi, ca nebunul acela, fost librar din oraselul meu, care ducea mereu doua desagi grele cu hirtii si carti. Si ce mai ofta si transpira carand la ele, dar nu renunta, le purta cu sine in tot locul! |
|
|
|
Postat
de catre
teea mirescu la data de
2005-05-22 16:16:50 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|