|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
gheorghe Sarbu |
|
|
De lângã havuz
( din volumul de sertar Cardinalul Alb )
Etceterenita …
Dacã faptã nu gãseºti, adevãrul lipseºte de acolo.
Oh, nu, nu sunt abstract; uneori, lucrul este atât de despuiat de simplitate, încât surprinde prin amploare de sensuri.
Radicalul de funcþie care este lumea, cu indicele ei omul, machiavelic la nevoi, parþialitate întruchipatã devenit bogat, nu are multe rezultate pozitive cu care sã se laude la preluarea ºtafetei de cãtre mileniul 3, ceea ce solicitã ca, în imediata actualitate, sã decidã între cele douã concepte: a face bani sau a naºte gândire; unde, a face bani este deprindere, ºi nu menire, cum este a naºte gândire. Opþiunea pe care radicalul de funcþie, lumea, fie cã doreºte, fie cã nu vrea, este instaurarea pe soclul sistemului de valori “ realitatea lucrurilor “ a celui de-al 2-lea radical de funcþie, a naºte gândire, cu indicele sãu, a concepe deprinderi utile necesarului. A face bani, aºadar, nu dispare, ci doar trece de sub radical în valenþã de indice. Este stringentã nevoie de cel de-al 2-lea radical de funcþie, o datã pentru bipolare, a doua oarã pentru elongaþie, evident, epistemologic, grafiat cu orientare cãtre altima, unde rolul pivot al extrapolãrii îl are pimnia. Orice altã orientare este aducãtoare de eºec. De asemenea, nici construcþia dupã artificii de calcul buric-ice nu are oazã. Tot astfel stau lucrurile ºi în privinþa experimentului, indiferent de natura acestuia. Spun simplu: lumea, fãrã radicalul de funcþie a naºte gândire, cu indicele sãu, a concepe deprinderi utile necesarului, nu are alt viitor, iar viitorul în care ne aflãm nu dã semne cã posedã altã deschidere întru creºtere. Desigur, trebuie sã ne preocupe dezvoltarea specificelor regionale, dar, numai în evoluþia pacifist-caracterialã a Intregului, care este Cetatea Mare, Terra.
Libertatea nu are graniþe.
Arta nu are graniþe.
ªtiinþa nu are graniþe.
Ca ºi pararelã, ºi omul trebuie sã nu aibã graniþe.
Încrederea vine ca ºi mireasa, ºi pleacã dupã partaj.
L-am avut printre noi pe Iisus. În loc sã-l pãstrãm ca Model, l-am urcat pe cruce. Altfel spus, Iisus reprezintã prima ºansã, pe care radicalul de funcþie, lumea, l-a ratat: rara-avis-iana. Dacã rateazã ºi ºansa celui de-al 2-lea radical de funcþie, lumea va înainta cu dezinvoltura proprie tinereþii, pe drumul cel farã de întoarcere: pragmatismul orb.
Gândul posteazã în paginile istoriei mâinile, ºi nu invers.
Gânditorul trebuie ascultat deci; el este singurul care ºtie ce spune ºi spune ce ºtie; ºi, de pe banca de lângã havuz, astfel vã zic vouã: cãci, sã se ajungã la raþiune, nu de scarã e nevoie …
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|