| 
          
           
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | ... |  |   
            |  | Text 
                postat de  
                Daniel Criveanu                 |  |   
            |  | Deasupra zborului e doar privire. Deasupra anotmpului doar rana este
 Intors spre mine ca spre o poveste
 Invat din verbul a zidi, zidire.
 
 Si tac si mor si tot renasc aiurea
 Si ochiu-mi curge catre nicaieri
 Iar mersu-mi ostenit de primaveri
 Se sparge-ncet odata cu zidirea.
 |  |   
            |  |  
                
                Parcurge cronologic textele acestui autor
                
                 |  |   
            |  | Text anterior 				     				
				Text urmator |  |   
            |  | Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE 
              AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
 |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | Comentariile 
              userilor |  |  |  |  |  |   
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | In sfarsit dau si eu peste o poezie cu rima. Poezia parca e un cantec, si fiecare cuvintel are cantecelul lui.
 Aiurea, sau mai bine zis aiurea de tot, nu are cum sa fie. In fiecare viata trebuie sa existe ceva pentru care sa lupti, trebuie sa ai o "misiune" de indeplinit. Altfel..de ce sa ne tot nastem?
 Daca nu ai citit deja, iti recomand "Adam si Eva" de Liviu Rebreanu. E superba cartea...
 |  |  |   
            |  | Postat 
              de catre  
              l;'l da               la data de  
              2003-08-21 01:18:21 |  |  |   
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | Așa cum și spune, poetul Daniel Criveanu este preocupat să știe (a înîelege înseamnă a egala).  Invață zidirea din verbul a zidi, dar, asemeni lui Manole, mersul său către nicăieri este în gol,  Deasupra zborului, dincolo de el, e doar privire-  tot un fel de gol   Murind de tăceri, adunatele  primăveri dau rană, o rană aiurea.. Dacă poetul înțelege să tacă, fiindcă totul este inutil, înseamnă blazare, înseamnă tot mai rană, imposibilitatea de a mai renaște, chiar așa
 aiurea. Lipsește un crez puternic, o prietenie. Poate o iubire?
 Vă asigur că viața merită trăită, iar  bucuria o dă, de cele mai multe ori, lucrurile simple de tot.  Mersul  către nicăieri, dacă  îl conștientizați ca pe o libertate, vă va bucura. Dacă mergeți cu sentimentul distanței față de ceilalți, care merg tot spre nicăieri, s-ar putea să vă aștepte cineva dincolo de privire, dacă nu o iubire mare, atunci, cu siguranță, Dumnezeu, ca o poveste - o fi știind El ceva de ne tot mână pe drumul ăsta !
 Gândiți-vă că alții nu pot să meargă.
 
 
 
 |  |  |   
            |  | Postat 
              de catre  
              nicolae tudor               la data de  
              2003-08-19 20:10:16 |  |  |   
            |  |  
                Parcurge cronologic comentariile acestui autor
                 |  |  |   
            |  | Text anterior 
								     				
				                Text urmator |  |  |   
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | Bine ai venit pe site. ti-am spus ca merge repede ! OK. 
 Imi place "ochiul care curge catre nicaieri"
 bafta.
 |  |  |   
            |  | Postat 
              de catre  
              Elena Stefan               la data de  
              2003-08-04 00:00:01 |  |  |  | 
 
                     
            |  |  |  |   
            |  | Texte: 
              23983 |  |   
            |  | Comentarii: 
              120107 |  |   
            |  | Useri: 
              1426 |  |   
            |  |  |  |  |  |