|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depresie |
|
|
Text
postat de
Simona Dobrescu |
|
|
în cuibarul vremii se așterne rând
de celule oarbe care plâng încet
printre nopți de vată stinse-n violet
și-adunând în țurțuri ceasurile când
fredonam speranță-n chinuit falset;
îmi îngrop sub tâmple zilele trecând
și-mi privesc în palmă urma unui gând
rătăcit prin cute, sec și desuet;
trec tristeți cumplite pe deasupra, lent,
picurând în vene stropi subțiri de vin
și-n miofibrile, șfichiuri de curent
pe care-n tăcere vreau să le declin
iar din cartea vieții, cangrenând latent,
să întorc o filă... și să mor puțin
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Tea,
Shakespeare al lui Sorescu a făcut lumea în șapte zile și în ultima s-a dus să moară puțin.. Eu, abia atunci am început să mă deștept :)
Daniel,
Replica ta, îndreptată puțin spre ludic, îndulcește amarul din versurile mele. E minunată, am pus-o la colecție, mulțumesc pentru ea :)
Goia,
Trecerile tale prin paginile mele mă bucură. Adulmecăm schimbările, așa e... altfel, ne demagnetizăm :) Încântată și eu de regăsire.
Dan,
Te și văd acuma, într-un colț, fumând,
c-un pahar în față, de Fetească, plin;
și prin mine-ți trece, fără voie,-un gând:
Fă-mă Doamne tânăr, iar... măcar puțin... :)
Adelina,
Am revenit, da... oleacă depresivă, ce-i drept; da crez că n-o să mă țină mult :)
Elia:
Mă bucur și eu de bucuria ta. Tristețea asta e o stare trecătoare, da... cât mai trecătoare... așa sper și eu :)
Liviu,
Se întâmplă câteodată ca tristețea, plumbul din ea, să te sfâșie în bucăți pe care, când le pui la loc, să constați că iese altceva... iese lumină, iese culoare... și chiar zâmbet...
Vă mulțumesc mult, tuturor și mă bucur că v-am regăsit.
|
|
|
|
Postat
de catre
Simona Dobrescu la data de
2007-02-22 14:59:44 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ascult Sonata și citesc versuri. Nu știu în care e mai adîncă tristețea. Și atunci
mai întorc o filă... și mai mor puțin...
E de o tristețe sfîșietoare. Și, mai ales, în stare pură, fără niciun artificiu. Un vers scris din trăiri, nu din cuvinte...
Niciodată ploaia de afară nu mi s-a părut mai încărcată de tristețe. Printre nori de vată, strînși în violet...
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2007-02-22 10:05:10 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Frumos si trist, o stare trecatoare ramasa supsendata deasupra unor versuri ce au ales sa ramana.
Piruete nostalgice ale cuvintelor pe clapele de pian. Mi-a placut.
Si ma bucura faptul ca scrii inca - aici.
|
|
|
|
Postat
de catre
elia david la data de
2007-02-22 09:10:59 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Bine ai (re)venit Simona! Sa nu mai fugi, tu, femeie! Am simtit lipsa condeiului tau.
Admirabil versul! Tristetea lui copleseste dar nu impovareaza.
Drag,
Adelina. |
|
|
|
Postat
de catre
Adelina Ionescu la data de
2007-02-22 00:58:09 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
în cuibarul vremii stau încet la rând,
trag dintr-o țigară, beau un strop de vin,
o miocardită mă cam paște când
mă sărut-o fată... mai trăiesc puțin...
:)
Frumoasă poezie, Simona, dar așa triiistă...
O votez cu o strângere de... cord :)
|
|
|
|
Postat
de catre
Dan Norea la data de
2007-02-22 00:12:42 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
trec tristeți cumplite pe deasupra, lent,
picurând în vene stropi subțiri de vin
și-n miofibrile, șfichiuri de curent
pe care-n tăcere vreau să le declin
iar din cartea vieții, cangrenând latent,
să întorc o filă... și să mor puțin
viata, pe diagrama existentei...urcusuri si coborasuri...din cuibarul vremii adulmecam schimbarile...chiar coplesiti trebuie ca razbatem, altfel rolul secundar sau cel de "inlocuitor" ne paste...femeia stie sa defineasca si cuibarul si evadarea...asa cum tu aici...
ma bucur sa te regasesc, Doamna...
inspre alte citiri,
aprecieri,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2007-02-21 22:06:23 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
cernite, versurile parca rup din luna fir, pentru femeia-cuib, in aparare, cetate de sine,
totu`-i fluid, metaforele si ele parca se topesc si se aduna-n prefacere de sens,
apoi imaginea, apoi cantecul, angrenate perfect,
frumoasa revenire, Simona,
felicitari
gropile, ce mii...
orele astrale se închid zăcând
peste garduri unde tremură la pet
sucurile nopții cu parfum secret
de tămâie stoarsă nouă peste rând
și ne-ngroapă valsul popilor încet
cu blesteme-n clopot ca de lup flămând
goale-n cimitire de-ncleștări curând
oase trec prin inimi lasă alfabet
de mă duc aiurea ca un delicvent
îmbătat de miere îmbrăcat în scrin
cât mai curg din mine litere urgent
torn cucută multă-n cerul meu puțin
poate-așa litanii vor săpa-n ciment
gropile pe care greu mi le abțin
|
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Bratu la data de
2007-02-21 21:59:41 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ca Shakespeare-ul lui Sorescu, Simona? Ma bucur ca ai revenit pentru ca auzisem ca te-ai retras de pe site.
Inspirat sonet( care , desi imi place imaginea atasata, nu are nevoie de ea), metafore expresive care te dezvalue framantata, trecuta prin sita tristetii dar si cu incredere sterna. Superb, Calvar |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2007-02-21 20:07:47 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23983 |
|
|
Comentarii:
120107 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|