FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Radiografia unui zâmbet în colțul gurii
Text postat de Relu Cazacu
Îmi zâmbești iar
din colțul gurii
de pe radiografia pulmonară
sufocată de trecutul irespirabil
îmbâcsit cu patru pachete de Marlboro
și cinci cafele pe zi
mă oripilează ochii tăi
au culoarea palmelor de viață
ți-ai pus coastele în pungă
și îți cureți oasele
de milenara carne a timpului
ești galbenă ca ultima lumânare cu păr roșu
sorb sângele hepatic de toamnă
mă uit la tine
știu
ne vom întâlni în ultimul colț al pătratului
dar...
nu te mai iubesc
respir
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vă urez succes și îmi doresc să reușiți, aș vrea să fiu gelos pe dumneavoastră.  
Postat de catre Relu Cazacu la data de 2016-06-13 19:34:25
         
 
  Eu o voi face să citească, iar dacă nu, cel puțin să asculte... poezie și nu numai. Am o viață întreagă de acum înainte să încerc. Poezia este ca religia: rolul ei este să unească oameni. Dar cum îi va uni, dacă nu vorbește pe înțelesul lor. Cât privește pe cei care preferă să scrie pentru un public restrâns de culți, nu-i bai pentru mine, dar sper să-i fac geloși și să vrea să mă urmeze.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-13 19:09:02
         
 
  Domnule Marian , lumea nu citește în ziua de azi, nici proză sau dramaturgie, nu doar poezia este atinsă de acest flagel al lipsei de cititori.
Dacă poezia este criptată prost nu este poezie, este doar o alăturare de cuvinte.
Limbajul comun dintre scriitor ( nu doar de poezie) și cititor lipsește din cauza ( și îmi pare rău să o spun) lipsei de cultură. Dacă vreți să scrieți pentru manelisti va trebui să scrieți manele. Hip-hop-ul are câțiva artiști froarte buni ( poeți) dar la fel ca și în poezie sunt marginalizați , vă pot da un exemplu Cedry2k ( vă recomand să îl ascultați când o să aveti puțin timp), același lucru se întâmplă și în cazul scenariștilor care ajung să facă filmele independent.
 
Postat de catre Relu Cazacu la data de 2016-06-13 16:09:21
         
 
  Adevărat, domnule Relu, dar v-ați gândit că tocmai de aceea prea puțină lume citește poezie? Și atunci de ce să continuăm cu pretenția încăpățânată ca cititorul să se chinuie să înțeleagă volens-nolens mesajul nostru, indiferent de modul în care este criptat! Dar dacă este criptat prost și doar noi ne putem bucura de el? De aceea, ca să facem să coincidă ce criptăm noi cu ce înțelege cititorul, avem nevoie de feedback, pe care nu-l vom obține decât dacă vom decripta noi înșine propriul mesaj și vom compara cu ce a înțeles celălalt. În concluzie, eu sunt pentru autodecodare, ba chiar consider că aceasta este absolut necesară, până se crează un limbaj comun între cele două părți: poetul și cititorul. Limbaj comun care, în acest moment, nu există. Scriitorii au ajuns o castă închisă hermetic care scriu pentru ei și se citesc între ei. Aceasta dorești...? Eu, unul, doresc să scriu pentru ”prostime” și să nu-i mai las doar pe maneliști, rapperi, hip-hop-eri și scenariști să facă aceasta!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-13 11:46:42
         
 
  Domnule Marian, poezia pentru mine este codarea unor trăiri și sentimente . Dacă tot eu mă apuc și o decodific mai bine scriu proză. Îmi amintesc de orele de limbă și literatură română din școală , nu țin mine să fi citit vreun comentariu al autorului despre propriul text. Cititorul poate avea o decriptare proprie ,poate rezona sau nu cu poezia, nu una impusă ,chiar dacă autorul o impune.  
Postat de catre Relu Cazacu la data de 2016-06-12 23:33:08
         
 
  De ce oare au impresia unii poeți că decriptarea mesajului poetic, așa cum îl văd ei, înseamnă omorârea poeziei?! Atunci ce rost mai au traducătorii! Ce valoare are o perlă dacă scoica în care se află nu este măcar întredeschisă... Dar cea mai frumoasă perlă nu este aceea din cutie, ci cea aflată pe gâtul unei femei, femeia iubită, care în cazul poetului este... cititorul.
Da, înțeleg scrisul ca o eliberare, l-am practicat și îl practic, este ”Te Ri Rem-ul” meu. Dar ca să se poată elibera și cititorul împreună cu noi, părerea mea este că musai și el trebuie să-l înțeleagă. Și atunci decriptarea textului va face ca și cititorul să se poată bucura de... criptarea noastră.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-12 22:59:48
         
 
  Doamnă Elena Ștefan , vă mulțumesc pentru apreciere și încurajare .  
Postat de catre Relu Cazacu la data de 2016-06-12 22:47:38
         
 
  Domnule Marian , nu îmi place să îmi decriptez textul , își pierde cu siguranță din farmec, dar o voi face.
"Îmi zâmbești iar" evidențiază de la începutul textului că mă adreseaz cuiva."iar" de la început și "nu te mai" de la final subliniază o comunicare anterioară cu această entitate , o comunicare premergătoare textului. Ceea ce am descoperit pe"radiografia pulmonară" nu este altceva decât rezultatul unei perioade extrem de viciate" trecutul irespirabil/ îmbâcsit cu patru pachete de Marlboro/ și cinci cafele pe zi" , obiceiuri practicate într-o perioadă de depresie unde vedeam Moartea ca pe ceva frumos .
"mă oripilează "-arată destul de clar că ceea ce am văzut nu este ceea ce mi-am imaginat și dorit.
"au culoarea palmelor de viată/ ți-ai pus coastele în pungă/ și îți cureți oasele/ de milenara carne a timpului/ ești galbenă ca ultima lumânare cu păr roșu "-este descrierea imagini inefabile a morții simțită aproape atunci( nu reușiți să vă imaginați cum arată"palmele de viață" , probabil că nu ați primit una până acum, eu da). Cam atât acum , oricum am omorât această poezie.
Acum sper să o înțelegeți.
 
Postat de catre Relu Cazacu la data de 2016-06-12 22:35:29
         
 
  Nu l-am citit pe Nichita și nici nu știu când îl voi citi. Preocupat de ”logica formală”, grăbit să acumulez informații fără de care ”e ușor a scrie versuri, ce nimic nu au a spune” nu am mai avut timp de cultură poetică. Dar, din aceste puține exemple date, pot spune că Nichita este cel puțin un aisberg a cărui topire ar potoli cu ușurință setea unui oraș... Și chiar dacă nu înțeleg din prima ce vrea să spună, totuși ”simt” (corect este ”intuiesc”) că acolo ”este ceva”. Din păcate, nu același lucru pot spune și despre ghicitorile contemporane prezentate poetic, dar care nu rămân decât ghicitori. De ce? Pur și simplu este vorba de procente: prea mult de ghicit, prea puțină poezie față de ghicitoare, chiar dacă poezia este la fel de densă ca materia dintr-o gaură neagră... Sau poate aceasta-i problema, că cine ar fi nebun să intre într-o gaură neagră...?
Totuși, chiar dacă poemul de mai sus nu se ridică la înălțimea lui Nichita, aș putea spune că tinde. Ce-i lipsește autorului să ajungă la asemenea înălțimi? Nu știu, poate nebunia lui Nichita ... Dar cine poate face asemenea pas?! Mai ales când nu știi cum te vei zdrobi și ce va ieși în final...
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-12 22:27:54
         
 
  Atenție, aplicarea logicii formale, curente, în percepția și interpretarea unui poem reprezintă o eroare. O mare eroare. În cadrul unui poem operează logica poetică. Aceasta este cu totul și cu totul altceva decât logica matematică sau logica de tip curent, formal în care operează silogismul, terțiul exclus, etc. De exemplu, în logica formală spusele lui Nichita "N-ai să vii și n-ai să morți" nu au sens. În logică poetică reprezintă o noutate excelentă. Sau "vrei pielea mea să-ți fie ia care te-mbracă domnișoară?" Am citat, din memorie tot din Nichita. Și pentru că am atins îngerul să mai redau ceva, aparent fără logică, din același Nichita: "pentru că vă este talpa/ nepupată mult prea alba/ și nesupt vă este sfârcul/ și mult prea puțin preamultul" Pentru oenolectorul poetic adevărate bijuterii. De colecție.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-06-12 21:57:10
         
 
  Relu, eu îți mulțumesc că nu te superi la comentariile mele de cititor neexperimentat de poezie. Deci... oricât încerc, nu reușesc să-mi închipui cum ar arăta ”palmele de viață”, de aceea nu reușesc să înțeleg metafora. Pe de altă parte, credeam că sarcasmul poeziei este autosarcasm. Ca atare nu înțeleg ce vrea să spun㠔ești galbenă”, adică nu înțeleg de ce folosești femininul, tu fiind mascul, doar dacă nu folosești sarcasmul față de altcineva, de parte femeiască. Te referi la radiografie? Dar nu prea am văzut niciuna galbenă. Oricum, dacă nu înțeleg eu la ce te referi, oare alții vor înțelege? Iar un poem neînțeles poate fi de o inestimabilă valoare, dar ce folos? Sau nu poate fi...? Chiar așa, să fie acest poem un soi de ”piatră pe care au aruncat-o zidarii”...?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-12 21:32:18
         
 
  Un poem anamneză. Cu o puternică forță ilocuționară de tip sarcastic. Un fel de poem acuză. Aproape inchizitorială. Zâmbetul din colțul gurii este decriptat iar din hermeneutica textuală pare a rezulta rechizitoriul timpului ajuns la limita întâlnirii: "ultimul colț al pătratului".
Un poem bun pe care, este adevărat, și de încurajare, l-am înstelat.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-06-12 17:04:48
         
 
  Nu , pentru că nu este o poezie de dragoste ( dragoste între un bărbat și o femeie). Poate fi considerată o poezie: de dragoste pentru viață, de eliberare din încorsetarea viciilor pe ultima sută de metri.
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Și dacă mai aveți întrebări legate de text vă aștept cu cel mai mare interes.
 
Postat de catre Relu Cazacu la data de 2016-06-12 16:11:26
         
 
  Pot să numesc poezia aceasta ”Dragoste pe fundal de film horror”? Eu așa o văd... Mă înșel?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-12 15:41:54
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE