PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Acadeaua Text postat de Cristian Lisandru ... un gard de sârmă o separa de ceilalţi, ca o barieră cu ochiuri metalice prin care putea vedea vieţile altora, vieţi comune, supuse eşecurilor tulburătoare şi glazurate cu un strat consistent de resemnare sau vieţi fericite, voioase, zburdalnice, în care bucuriile cotidiene se împleteau satisfăcute cu liniştea interioară oferită de lipsa oricăror incertitudini, atunci când degetele sale încercau să ajungă mai aproape de lumea cealaltă putea să ia câte puţin din fiecare viaţă văzută, pândită, imaginată, interpretată şi gustată de la distanţă, printr-un ciudat dar al percepţiei care o trimitea, ciclic, în extaz sau în agonie, în mâhnire sau bucurie, în trecut, în prezent, poate şi în viitor, dar viitorul – gândea – nu este altceva decât o pojghiţă subţire pe care o spargi cu călcâiul la sfârşitul fiecărei zile, prezentul metamorfozat în trecut, la miezul nopţii, prezentul metamorfozat în viitor, în aceeaşi clipă, şi iată-te dintr-o dată un privilegiat călător temporal, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, numai că nu îţi dai seama de asta, nu ai timp pentru asta, blestematul acela de gard se afla acolo, lângă ea, de multă vreme, nici nu mai ştia de când, veniseră într-o zi nişte muncitori îmbrăcaţi în salopete portocalii, sulurile de sârmă erau imense, aparatele de sudură împrăştiaseră scântei, sub măştile acelea nu putuse vedea ochii bărbaţilor, ochii oamenilor – în general – o interesau de ani buni, deveniseră pur şi simplu o obsesie permanentă, nu dorea altceva decât să se plimbe printre oamenii de jos şi să le privească ochii, în ochii ei nu privea niciodată, însă, nu se întreba de ce?, nu se întreba cum ar fi dacă?, nu putea să pună o astfel de întrebare dar ar fi implorat o rătăcire de un veac prin ochii lor, oamenii aceia micuţi care trăiau într-o forfotă continuă, alergând dinspre trecut către viitor fără să rămână mai mult de o zi în prezent, împinse gardul de sârmă şi, pentru o clipă, avu certitudinea că lumea aceea o va primi cu braţele deschise, pe urmă simţi rezistenţa plasei de metal şi rămase cu privirea aţintită înspre un grup de copii care se jucau lângă o ţâşnitoare, un joc de-a războiul, cu siguranţă, un joc al oamenilor mari, unul în care, totuşi, nu moare nimeni, iar combatanţii sunt chemaţi la masă de către mame grijulii pentru care nu există niciodată garduri de sârmă, acadeaua avea un gust minunat, linse pofticioasă pelicula dulce şi se simţi copilă, plutind pe deasupra oraşului, agăţată de o mie de baloane colorate, de ce neapărat o mie?, de ce neapărat un gard de sârmă?, de ce neapărat un joc de-a războiul?, miros de clătite, dulceaţă de vişine, strecură acadeaua printre ochiurile plasei şi desfăcu degetele, lăsând-o să cadă, o pasăre multicoloră se avântă către copiii de jos, iar aceştia uitară să mai tragă unii către alţii cu puştile de lemn şi ţipară, răspândindu-se prin tot parcul, ar fi vrut să fie copilă, numai că acel gard de sârmă nu o separa numai de oraşul pe care îl privea de sus, în fiecare zi, ci şi de propriul trecut prin care zbura acum o acadea multicoloră transformată în pasăre... Cristian Lisandru Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Eu fug, uneori, de realitatea înconjurătoare... Gânduri bune la ceas de seară!   Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-06-13 17:42:35               Ca ghicitul în pete de culoare... Eu însă prefer trezirea la realitate. Pentru că am mers la capătul acestor stări și nu mi-a plăcut ce am găsit.   Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-13 14:36:44 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Mulțumesc pentru răbdare, domnule Marian Tudorel Lazăr. Este un text care a plecat de la o fotografie, recunosc că îmi plac textele acestea care punctul lipseşte, țin de o stare, de un gând, perspectivele pot fi diverse, iar interpretările asemenea.   Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-06-13 13:57:29               Am incercat ca, dincolo de fereastra textului, să văd ochii scriitorului. Dar nu am văzut decât o pasăre fără trup, cu aripi transparente, care îmi picură printre gratiile unei colivii agățate de bolta cerului o acadea multicoloră. Este bine și atât, dar parcă aș vrea să văd ceva mai mult.   Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-13 11:59:10	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE