FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Diasporă și Diasporă
Text postat de Emanuel Cristescu
"1 decembrie.
Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.

Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din Partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu
ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilitățile..."

"1 decembrie.

Dragi români de pretutindeni,

Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum și îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura și limba românească. Doresc să vă felicit și să vă mulțumesc pentru contribuția pe care o aduceți la dezvoltarea comunităților și a țărilor în care vă aflați, precum și pentru păstrarea și afirmarea valorilor și tradițiilor românești. Din Australia până în America de Nord, din Europa și până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanță drapelul național al României, au dus la cele mai prestigioase universități frumosul grai românesc și excelează în orice domeniu activează, făcând cinste țării natale.

Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de
Dumnezeu și să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M.
Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci
datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenția că suntem cel mai
vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

Doresc să vă felicit, de asemenea, și cu ocazia „Zilei Naționale a
României”. Avem datoria de a păstra vie și a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea și libertatea poporului, precum și de a privi spre viitor cu optimismul, curajul și încrederea cu care au făcut-o și strămoșii noștri, de la cei căzuți pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.

Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune
gânduri și urări de sănătate, fericire și succes. Fie ca Dumnezeu să
binecuvânteze România și pe români, oriunde s-ar afla ei.

La Mulți Ani România!
La Mulți Ani români de pretutindeni!

Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/"


....


"Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit
scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de
pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar
dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă
privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați.
Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă
primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.

Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași.

Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la
Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o

ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un
sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat
că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva , sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești,
primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu
mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap,
împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?

Ca să îmi arătați că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile româneș
ti”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin , și cum niște copii devotați se antrenează să evină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea.

Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și
atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?

Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe

emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de
pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din
care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și
dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru
familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau
pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în
țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile
românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile
românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți
totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”.

În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în urînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa
mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin.
Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd
politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstrați măcar distanța tăcerii?

Ioan-Florin Florescu"
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Am primit pe mess:

"Schimbarea este aproape ! Acum nu se mai pune decît problema : CÎND ?
Iată lista tehnicienilor străini din viitorul guvern:

1. Nimika Nuimoka
2. Yaspaga Shidute
3. Vreypostu Daybanu
4. Undeypliku Katesparg
5. Winoakuma Kuosuma
6. Furatzara Kutotu
7. Bagabany Labayatu
8. Totkumita Madeskurk
9. Nufurytu Furyo
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-01-22 19:51:24
         
 
  @ioan peia: nu intelegi nimic. Promit ca data viitoare o sa iti fac un desen.

 
Postat de catre General Motors la data de 2012-01-21 21:00:59
         
 
  O fi Spiridon?!!
Cel urecheat de jupîn Dumitrache, pentru că trage la aghioase și bea tutun?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-21 19:51:31
         
 
  Că tot ne vorbește aferică, una-două, de personaje caragialine! iată, pe lîngă blonda Zoe, Mahnificul Tipătescu, agilul Pristanda, mai apare și William Brînzovenescu, anume cel pe care-l ia plînsoarea cu gîndul la țărișoara lui!
Dar, oare, Boc ce echivalență să aibă în aceeași galerie de personagii?
Încearcă cineva?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-21 19:34:52
         
 
  Erată: Fiindcă există încetățenit și legalizat dreptul de a refuza executarea ordinelor ilegale, precum și a ordinelor care încalcă drepturile omului. Iar comasarea alegerilor încalcă un asemenea drept: Protocolul 2 art 3  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-21 19:32:01
         
 
  I-a împărți William Brînzovenescu!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-21 19:31:04
         
 
  "Ca si romanii din Romania, romanii din diaspora au fost impartiti in mod sensibil egal intre Basescu si Geoana."

Greșit. Total greșit. "Au fost împărțiți" Cum "au fost împărțiți" Cine i-a împărțit? Etica supremă? Sfântul duh? Dumezeu? "Au fost împărțiți" presupune o conștiință externă! Nu, distinse coleg, românii din România și românii din diaspora, ca persoane mature, autoconștiente și responsabile și-au asumat, ori au fost manipulați să-și asume ori, cel mai mizerabil, au primit ordin să-și asume, o opțiune. Prin urmare nu au fost împărțiți ci s-au delimitat față de o poziție ori alta. Respectiv, acutizat, și-au asumat o opțiune pro-Băsescu sau anti-Băsescu. Asta, întru claritate și separarea apelor. Evaluarea etică a oțiunii proprii si-o face fiecare în raport cu principiile etice care-l guvernează! Însă, atenție, și alții pot face evaluări asupra oricărui tip de opțiuni. Și, uneori, când opțiunile au consecințe exagerate asupra altora mai apare câte un Nurenberg! La care, argumente de tipul "am primit ordin" nu sunt acceptate. Fiindcă există încetățenit și legalizat de a refuza executarea ordinelor ilegale, precum și a încălcarea ordinelor privind drepturile omului. Iar comasarea alegerilor încalcă un asemenea drept: Protocolul 2 art 3.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-21 19:29:28
         
 
  Simpatia ta pt băsescu, epipoetule, ne jignește!
Întîi că, iată, unde a adus poporul!
Mai apoi, în alt plan, că a admira un ins viclean, vulgar, resentimentar pînă la demență machiavelică acută, înseamnă a celebra și apologiza șemekeria, minciuna, sperjurul. De ce oare? S-ar părea că omul admiră modelele care i se potrivesc.
Păi, altfel?!...
Dar ar trebui să ieși colea, în stradă, și să le spui milioanelor de români (o, nu doar celor cîțiva care stau și tremură în stradă, protestînd, ci al multor altora care nu sunt acolo. Ceea ce, în paranteză fie spus, glăsuiește ceva despre conștiința socială a românașilor. Dar asta-i altă gîscă!)
Oricum, îmi pare bine că te-ai dat în fapt: ești agent de influență portocaliu!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-21 19:09:21
         
 
  Ca si romanii din Romania, romanii din diaspora au fost impartiti in mod sensibil egal intre Basescu si Geoana. Iar Basescu sunt convins ca nu ar fi castigat in 2009 daca avea un contracandidat viabil.
La fel ca in 2004, cand lumea avotat de fapt impotriva lui Adrian Nastase, nu neaparat pentru Basescu. Matrozul a astiut intotdeauna sa profite la maxim de anumite conjuncturi favorabile. Nu degeaba i se spune lup de mare.



 
Postat de catre General Motors la data de 2012-01-21 16:38:27
         
 
  "nu poți pune în aceeași "oală etică" diaspora care se solidarizează cu protestatarii cu diaspora care critică protestatarii." (Emanuel Cristescu)

Pai eu ce va tot spun ca la alegerile din 2009 procentul voturilor pro-Basescu ar fi trebuit sa fie sensibil egal cu procentul pro-Geoana. Doar am fost la alegeri si am discutat cu lumea.

 
Postat de catre General Motors la data de 2012-01-21 16:26:10
         
 
  Deci, putem opera tranșant o deosebire semantică între diasporezi români adevărați - cei care protestează - și transfugi, adică cei care transfug de la datoria de neam, anume aceea de a scăpa țara de derbedii de la putere.
Și cine sunt, se vede foooarte clar!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-21 15:55:26
         
 
  Madrid, Stuttgart, Lisabona, Strasbourg, Paris! Diaspora se solidarizează cu protestatarii din România.

Așadar titlul, evident intenționat, a fost bine ales. Pentru că nu poți pune în aceeași "oală etică" diaspora care se solidarizează cu protestatarii cu diaspora care critică protestatarii. Prin urmare, kantian, potrivit legii morale putem spune fără teama de a greși: diaspora are două opțiuni morale antinomice. Și, astfel, nu putem defini o singură DIASPORĂ. Pentru că binele și răul nu sunt, nu pot fi congruente. Ar fi un paradox logic.!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-21 14:24:58
         
 
  Dar, hai să lămuresc, pentru curiozitatea ta... firească, nu "obsedantă", ca a mea, un fapt:
Mi s-a comunicat de la server că IP-ul meu a fost, timp de mai multe după amiezi și seri, la rînd, mai puțin azi - de ce, oare?! - a fost blocat sistematic, de undeva, din spațiul intergalactic!
Ce zici de chestia asta, cerceluș?
Îi întrebi pe confrații tăi, cu ochi albăstrui, de ce s-o fi întîmplat asta?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-20 21:09:58
         
 
  Păi, postează-te numai acolo, măi cercele! În the oaza ai de liniște mormîntală, de poeței făcuți al apelul de seară, cu batistuța sterilizată și ... ..."împarfumată", prinsă la "botoneră”, poeței care se felicitează antre ei pentru geniul cosmic care-i umple pînă la refuz. Ei, citadela de trandafiri ai frumașaților artei stihuitoare. Și pe acre-I doare-n orificiu de existența mizeră a altora. Ei n-au treabă, ei locuiesc în țara lu’ Papură-mpărat, care străluce ca soarele pe cer. Fie-le adormirea maicii domnului, ușoară și inspirațiunea senzuală!


Da' nu mi-ai răspuns la întrebare: ce cauți tu pe aici, finuțule, în cloaca asta de "viermi, nevrotici, inepți ai mahalalelor” care obișnuiess să rotească adevărul direct în față, fără menajamente și perifraze savante. I-aca-așa, cum ți-l spun eu ție sau oricui se dă ceea ce nu este.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-20 21:06:28
         
 
  Eu postez si pe saitul Agonia, Ioane.
Tu, in schimb, nu mai postezi acolo caci nu ti-au permis editorii toate gunoaiele, tiganiile si insultele ce le postezi pe acest sait.
Simple as that !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-20 20:29:50
         
 
  Dar eu nu-nțeleg un lucru, cercele?
Dacă saitul ăla potolit, al morților vii, îți pare atît de plin de bun-simț, ce cauți tu p-acilea, brusc, subit și dintr-o dată?
Ai frun rost?
Divulgă-l și pormitem să nu spunem nimănui!!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-20 20:10:58
         
 
  Ce treabă am eu cu Crcel?
Păi, el e reprezentantul tipic al inșilor fără coloană vertebrală, care ar sluji pe oricine îl angajează.
El este (sunt) toți cercelușii minori ai oricărei societăți trădate.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-20 20:08:44
         
 
  Cerceluș,
Diaspora de care vorbești este aia manipulată de Brînză și ai lui.
Sau nu tu te deduși anti mai acuș vreo cîteva ore, postînd scrisoarea românilor din Spania?
Acu îți iei gestul înapoi?
Te-ai gîndit la sfatul meu, să mai aștepți oleacă, să vezi cum pică banul și după aia să-ți schimbi culoarea?

Unii s-au putut înșela, să zicem, la vot, dar după ce vreme de-a rîndul ați primit semnale că insul este avid de putere și un mare viclean, de ce l-ați mai susținut? Și, asta, pînă în ultima clipă, cînd vă făcurăți și voi că parcă-parcă ați auzit de protestele din România!
Cu cine credeți că viorbiți?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-20 20:06:02
         
 
  Totuși, eu continuu să te-ntreb: ce treabă ai tu cu țara asta, măi cercele? (ioan peia)

Dar tu ce treaba ai cu Cercel?

 
Postat de catre General Motors la data de 2012-01-20 18:48:26
         
 
  Ioane,
Diaspora a votat cu Basescu sperand sa scape tara de comunisti, dar voi si acum inca mai sperati si trageti sfori sa va reluati locurile prin parlament ca reprezentanti ai natiunii romane.
Ce-ai facut tu, e gargara comunista.
Nu-mi spune mie povesti d-astea ca am auzit eu si pe altii mai buni ca tine.
Tu nu vezi ca te dai de gol prin vorbele si felul cum vorbesti ?!
Numai securistii de pe timpul lui Ceausescu vorbeau cu "Băi Coacă", Băi Cercele", ca niste marlani ce erau, colega, draga.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-20 18:04:38
         
 
  PS: Iar mi se împiedică accesul la Europeea!
Cei ce deservesc serverul meu îmi spun și tot îmi spun că problema este pe traseul Giurgiu-București!
A trebuit să tot încerc, timp de vreo oră și ceva, ca să pot plasa comul...
"Obsedat" mai sunt, doamne!
Da', dar cerceluș știe!
Are el nește antene paraboloide, care-i vîjîie-n creier ca ventilatoarele Siemens, la subtensiuni de rețea, și prinde tot cu ele!
E foarte informat.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-20 17:58:03
         
 
  "Si daca ar fi sa pice toti nenorocitii care au batjocorit, jefuit si calcat in picioare tot ce-i romanesc si tara aia, nu m-as mira ca tu sa nu fi pe lista." (cerceluș)

Iar avansezi teorii fără acoperire, cercele, de-acolo, din foișorul tău luxos, lustruit cu banii noștri, pt care ai făcut propagandă băsistă, și acum te dai anti!...
Pînă mai ieri îl pupai în orificiu pe băsescu, uitași, vericule! Ce memorie scurtă!
Cîtă prefăcătorie și minciună zac în unii indivizi. De, pigmentați și la caracter, nu numai la tegument! Da’ eu zic să nu te grăbești, că, așa cum am mai spus, totul e pe muchie, căpcăunul nu se dă dus cu una, cu două, ai putea să mai sugi ceva biștari apărîndu-l!
Ai învățat prost la cursul de ideologie, neică.
Și vorbești fără să ai habar, de prin americile alea țîțoase!
Cînd, spre ex, tu umblai pe coclauri yankee și petreceai în plăceri, lustruind bastoane culturale, eu…
… înainte de ’89, eram chemat la sediul securității să dau socoteală pentru poezia pusă la gazeta de perete a satului;
… am scos primul ziar particualr - și unicul exemplar - (îl am și acum) din Giurgiu, pe banii mei, fiind anti-fesenist convins și anti/iliescist, în timp ce Giurgiul era fieful feseneilor (printre care și băsiștii de azi!), fapt pt care era să fiu linșat în autobuz;
…ieșeam la mitinguri, cu o mână de oameni, și ne umpleau de scuipați și înjurături, de pe trotuare, prozeliții regimului.
…eram prezent la toate mitingurile din Piața Universității, protestînd împotriva comuniștilor iliesciști, drapați în democrați cu față umană.
… am scăpat de mineri, refugiindu-mă în clădirea fostului minister al industriilor, de pe vremea ceaușistă, cu sediul pe Victoriei.
…am trudit, apoi, ca întreprinzător, cunoscînd sute de funcționari pîrîți, corupți și abuzivi, timp de aproape 20 de ani, și m-am ales cu praful de pe tobă, căci zbirii finațelor îți luau tot ce aveai și te mai scoteau și dator;
… am umblat prin aproape toată ȚARA ROMÂNEASCĂ, nu la dracu-n praznic, pe unde ești tu, și am văzut și suportat multe. Știu, cercelușe, frecangiu de lemne-seci, în chip de statui, știu, pe propria-mi piele CU CE SE MĂNÎNCĂ ROMÂNIA!
Tu ce dracului știi, de la Cucuieții din deal?
Faci gargară proletară, la ocarină și fanfară!
Tu și amicul tău, zis, cioacă, doi pigmentați din valea seacă!
Înțelegi de ce îți spun să nu te mai vîri unde nu-ți fierbe?
Să nu te mai dai ACUM antibăsescian, că se cheamă că ești un mare prefăcut, mincinos și profitor. Un ins mărunt și umflat la centură, plesnind de sănătate și fericire rotunjită la compresor? Pe-aici se trăiește greu, cercele, nu ca pe-acolo, pe unde ai spălat tu putina, dînd cu sictir pămîntului care te-a hrănit pînă ai crescut mare și tare! Ai făcut pe dizidentul, servindu-i pe comuniștii lui ceaușescu, ai lui ilescu, ai lui băsescu și care s-or mai nimeri. Of course, nu pe gratis!
Așa că, “ciocu mic”, cum le plăcea să spună portocaliilor tăi, pe care-i renegi acum, vai, cu atîta vehemență!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-20 17:47:46
         
 
  Si ar mai fi ceva ce ar trebui sa-ti reamintesc, Ioane.
Aceeasi politica de dezbinare intre romanii din tara si cei din exil, astazi "diaspora", a fost dusa si inainte de '89 de comunisti.
Asa ca, nu te mai agita, ca nu tine !
Si daca ar fi sa pice toti nenorocitii care au batjocorit, jefuit si calcat in picioare tot ce-i romanesc si tara aia, nu m-as mira ca tu sa nu fi pe lista.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-20 15:53:47
         
 
  Ioane, draga,
Tu o arati ca esti obsedat. Nu mai e necesar sa o mai spun si eu. N-are nicio legatura computerul tau cu cei care au iesit in piata si nu te mai agita atat ca te-ai dat deja in fapt.
Tu esti acela si tie nu-ti pasa de tara aia si de poporul ala. Nu vrei nimic altceva decat sa-l belesti pe Base, pe cand noi, cei din diaspora am dori sa dispara toti, de la Ilescu pana la Base, care au jefuit si au pradat tara si poporul roman. Pentru tine e important numai marinarul sa dispara ca vechea clica sa-si reia locul.
Agitatori ca tine am cunoscut pe vremea lui Ceausescu, asa ca, fii decent. Se vede de la o posta in serviciul cui te afli si mai ales te dau de gol stelutele.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-20 15:15:49
         
 
  "Domnule profesor,
Nici pomeneala ! De la San Francisco pana la Giurgiu, orisicare este capabil sa intre pe Europeea. Asta este ideea unui obsedat." (Cercel)

Cercele,
Știi tu așa sigur că eu sunt "obsedat" și că nu îmi e clar despre ce vorbesc cînd spun că nu mai pot acceasa acest sait, începînd de la o anume oră, cînd iese lumea-n Piață, știi tu asta, cu toate că, repet: pot verifica cu iuțeala fulgerului dacă serverul meu e de vină au ba? Ești tu așa de bine informat, măi cercele, care dacă mă insulți, atunci, eu, "obsedatul", îți spun că mișcarea ta mizeră, de acum, de a te trage uuușor partea asta – gestul etern al oricărui arivist mărunt și profitor! - nu poate convinge un "obsedat"? Că nu o faci, iarăși, din interes? Interesul obedient al oricărui profitor?

Totuși, eu continuu să te-ntreb: ce treabă ai tu cu țara asta, măi cercele, și de ce încerci să te amesteci cu cei plecați de curînd în țări străin-străine, ca să-și cîștige pîinea? Ce treabă ai tu cu ei, care ai părăsit țara asta de un veac, durîndute-n orificiu de ea, și ai trăit bine-mersi, vînzînd surcele jupuite cu briceagul!
Tu ești din neamul luiu Brînză ăla, măi cercele, nu te mai da patriot, că nu ține.
Tu și cu Cioacă sunteți partea ailaltă a diasporei, care, iacă ce se scrie mai sus, sugeți la țîța poporului roman, servindu-i pe dictatori.
Asta sunteți, pigmentaților! (Contrapondere la “obsedatule”!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-20 13:23:56
         
 
  Apreciez și respect orice poziție.
Sunt însă situații, în viață, când apele trebuie separte de uscat. Sigur este și acest protest o variantă. Însă noi acum trebuie să ne asumăm o poziție. Acum trebuie să găsim o soluție. Ori dacă negăm totul ajungem la Proudhon și la anarhie. Sunt forțe politice care pot participa la alegeri.

Iată, mai jos, o poziție clar exprimată:

http://www.youtube.com/watch?v=LYNlbXAATEc&feature=share
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-20 03:28:13
         
 
  Domnule profesor,
Este protest si-n Spania, si-nca foarte mare !
L-am gasit pe net, si-l postez mai jos pentru toti fratii mei romani din tara si din diaspora.

PROTEST



Noi, românii din Madrid ne alăturăm protestanților din Țară și ne exprimăm adeziunea totală față de cererile lor perfect legitime.

Totodată protestăm și noi împotriva liderilor politici actuali care au îndrăznit să-și erijeze intruși prin înșelătorii și hoții în fruntea unei diaspore românești care nu există, ÎN NICI UN CAZ, datorită vreunui merit de-al lor, ci care s-a format datorită dezastrului economic pe care l-au provocat ei, pe rând, cât au fost la putere, obligându-ne astfel pe noi să ne rupem de familii pentru a munci în străinătate spre a reuși să ne menținem traiul.

Sprijiniți de președintele Băsescu, de guvern, de clasa lor politică din parlament și de biserica adventistă din Castellon, cei care s-au erijat singuri în reprezentanți ai diasporei, Gabriel Brânză William și Daniel Ioniță au avut îndrăzneala să se înfrupte până și din impozitele și taxele aferente transferurilor noastre de bani către familiile din Țară. Ba mai mult, chiar cu ocazia recentei sărbătoriri a Zilei Naționale a României, cei doi au cumpărat cu bani de la Buget pe cântăreții Irina Loghin și Fuego pentru a le face ilegal aici în Spania o adevărată campanie preelectorală, împărțind spectatorilor stegulețe albastre cu reclama „William Brânză, prietenul vostru”, și ABSOLUT NICI UN STEGULEȚ CU TRICOLORUL ROMÂNESC, cei doi cântăreți strigând spectatorilor „Brânz㠖 prahovean de-al meu!”(Irina Loghin) și „Mulțumim domnului Brânză, că datorită lui sunt eu aici unde sunt” (Fuego)!

Astfel de comportamente care ies din sfera CULTURII și a interesului cultural Național, dar care încalcă actuala Constituție și sprijină politicienii ca aceștia, care au delapidat peste trei milioane de euro de la Bugetul Țării cu „PoștaRomână din Castellon”, nu trebuiesc trecute cu vederea, oricât de pregătit și de talentat ar fi artistul care se pretează la așa ceva, înfrățindu-se, pentru bani, până și cu HOȚII NOTORII!!!

Rușine să le fie tuturor politicienilor din ultimii 65 de ani, care au preluat puterea politică în 30 Decembrie 1945 prin sprijinul direct al trupelor staliniste și al comuniștilor străini infiltrați în Țară, nicidecum prin voința liber exprimată a poporului nostru. Să le fie rușine și politicienilor de azi, din care nu excludem opoziția, pentru că nutresc încă, și după 20 de ani, numai interese personale și de partid, fiind total nepăsători față de nivelul de trai actual al cetățenilor, conducând pe rând, în mod express și cu bună stiință Țara numai către corupție și dezastru economic.

Este rușinos pentru toți parlamentarii care susțin că sunt cinstiți și devotați, și care încă demostrează lașitate față de interesul Țării și al tuturor românilor, tolerând actuala formă și structură politică de stat, în loc să lupte pentru refacerea Structurii de Stat pe care am avut-o până la al II-lea Război Mondial, unica formă, aceea de Monarhie Constituțională, în care Țara a înregistrat progrese notabile economice, politice, sociale și militare, și românilor ridicându-li-se continuu nivel de trai spre decență și bunăstare, fară a încuraja delicvența, ci pedepsind fărădelegile politicienilor, inclusiv arestarea lui Antonescu pentru grava eroare de a ordona Armatei Române trecerea Nistrului și a susține ororile hitleriste.

Rușine tuturor mediilor de informare și profesorilor de istorie, care încă mai îndrăznesc să țină poporul în dezinformare, sprijinind în acest mod vechile strategii și minciuni comuniste ale celor care denigrează Casa noastră Regală. Până și sub conducerea unicului Rege rău pe care l-am avut în Istorie, Carol al II-lea, România se poate mândri cu faptul că a avut cel mai înalt nivel de trai din întreaga Europă(!!!), în timp ce, de când Țara a fost făcută cu forța „republică”, nivelul nostru de trai a scăzut continuu până azi, ajungând să fim cotați în lume chiar și în urma țărilor din America Latină.

Rușine tuturor conducătorilor de Culte catolice, protestante și neoprotestante din România, cărora oamenii le calcă pragurile căutând disperați o cale de salvare din sărăcia instalată și susținută cu premeditare de politicianismul ultimilor 65 de ani, căci, DE CÂND ELE S-AU ÎNFIINȚAT ȘI PÂNĂ AZI, îndrăznesc subtil să devieze atenția și dragostea românilor față de propria noastră Istorie, îndemnându-i pe oameni să-și tragă învățături din istorii străine până și de Creștinism, adăugând la aceasta și faptul că în adunările lor nu au pomenit în predici faptele de vitejie și de eroism ale Domnitorilor și Regilor care i-am avut, limitându-se doar la cele specificate în Vechiul Testament. De ce? Cu ce este mai presus regele David sau Solomon, față de Domnul nostru Ștefan cel Mare, spre exemplu, sau Mihai Viteazu, sau Mircea cel Bătrân, sau Constantin Brâncoveanu...? Cu nimic! Sau poate doar, sunt într-adevăr mai prejos ai noștri, prin numărul extrem de mic și neînsemnat de femei pe care le-au avut ca soții legitime, NICIDECUM LA GRĂMADĂ, cum l-au avut cei din Biblie, într-un număr astronomic. Cu ce este mai prejos Regele Ferdinand față de regii Vechiului Testament, Rege care, pentru că a jurat credință Poporului Român, nu a cutezat să îndrepte armele până și spre poporul din care-și trăgea rădăcinile, când situația a cerut-o?

Iată cinste și devotament, după care putem judeca mitocănia trădătorului Băsescu, a celorlalți președinții pe care i-am avut și a tuturor politicienilor de după 1989, mitocănie pe care o au și și-o exprimă numai FAȚĂ DE ROMÂNI ȘI DE CEI CARE SE SIMT ROMÂNI ÎN INIMILE LOR!!! Nu-i mai înțelege nici Dumnezeu, căci pentru a pune mâna pe putere AU FOST ÎNSTARE să dea mâna până și cu dracii comuniști de la Moscova, încă din primele minut de libertate!!!

Iată unde au dus toate aceste fapte ale lor, de lideri aleși, indiferent de funcția lor ocupată, politică sau religioasă, în fața grupărilor de oameni din România!



Dragi români,

Imnul Țării, de la Revoluție încoace, îi adoarme pe parlamentarii în scaune, nu-i deșteaptă, pentru că ei sunt români doar pe hârtie, adică în acte, iar în inimă NU!

Nu există nici un popor mai tolerant și total nerasist, ca noi. Cinste vouă, tuturor românilor din Țară, că ați sărit împotriva actualei puteri, apărând cinstea și demnitatea domnului doctor Arafat, neamestecându-l cu cei care fac fărădelegi și terorism în lume! Din cauza aceasta, pentru fapta aceasta dumnezeiască pe care ați înfăptuit-o într-un mod atâta de deliberat și din suflet, ne alăturăm și noi cauzei dumneavoastră, din toată inima. Tot aceeași atitudine am păstrat-o și față de țigani, armeni, unguri, evrei, ceangăi și câți or mai fi prin actualul parlament. Ei trebuie să înțeleagă lucrul acesta, că ei deși trăiesc sub cerul României pe salarii astronomice, deși au fost aleși fără părtinire în cele mai înalte funcții de Stat, totuși nu s-au grăbit să facă astfel de fapte mărețe, de a apăra în primul rând interesele celor mai săraci oameni ai Țării. Nu credem că ar fi făcut așa ceva un alt popor al unei țări civilizate a Europei Occidentale, cu atâta ușurință și simplitate. Ați dovedit în modul cel mai dezinteresat că VALOAREA UMANĂ este mai presus în inima românului, decât orice formă de rasism, oricât de suavă ar fi ea, și că lucrul acesta nu este proporțional cu gradul civilizat de trai sau cu nivelul ridicat de cultură, ci DOAR CU CURĂȚIA SUFLETULUI! CINSTE VOUĂ!



Totuși, de-acum înainte, CU ACEEAȘI VEHEMENȚĂ ȘI PROMPTITUDINE, trebuie să-i pedepsim pe cei care ne înșală și dorm în băncile parlamentului fără a se sfii nici măcar de camerele de luat vederi, sau care fură azi din buzunarele cetățenilor întregii lumi, indiferent de originea ce o au, ținând cont, în modul cel mai strict, de faptul că au naționalitate română pe pașaport și ne defăimează pe toți din această cauză, prin faptele antisociale pe care le comit.



Ultimul care a mințit, făcându-ne de râs în lume, și care a jignit pe cetățeanul român, să fie trădătorul, vânzătorul de țară și iersponsabilul Băsescu, care a afirmat, contrar chiar și Constituției actuale, c㠄Statul nu este obligat să asigure un trai decent tuturor cetățenilor țării”!



Ultimul guvern care a servit numai partidului care l-a propulsat, în detrimentul Țării, și care deasemenea a jignit cetățenii români ieșiți spontan în stradă pentru apărarea până și a celui mai elementar drept, AL SĂNĂTĂȚII, să fie guvernul Boc!



Ultimul partid care a mai furat în bloc Țara și care a cutezat chiar să-i scoată la vânzare pământul și zăcămintele naturale contra comisioane mușamalizate, făcându-ne doar în ultimul lor mandat TRIPLU DATORI băncilor speculante externe, să fie pdl-ul!!!



NU TRECEȚI CU VEDEREA, CI ÎNȚELEGEȚI că cei din opoziție sunt de acord cu cererea dumneavoastră de alegeri anticipate, care este și a noastră, deoarece le convine mai mult aceasta, decât o revenire la Monarhia Constituțională, pentru că nu vor să aibe ca și SUPRACONTROL al activităților lor nelegale, al comportamentului lor delicvent „în costum și cravată”, și al exprimărilor lor deșănțate, având OAMENI INTEGRI, ca Regele Mihai I, care să-i controleze și să le impună respectarea cetățeanului îndiferent de etnie, sex și religie, oricât de sărac sau de incult ar fi el.



NU UITAȚI(!!!) că la revoluție am fost atenționați de domnul Dumitru Mazilu, că DACĂ VOM PĂRĂSI STRADA, VOM PIERDE TOT>>, ...ȘI AȘA S-A ÎNTÂMPLAT.



Haideți să punem interesul actual major și acut al ȚĂRII NOASTRE mai presus de orice, să extirpăm toate aceste „celule” ale cancerului comunist malign din trupul Istoriei noastre milenare și să reînnodăm firul vieții României noastre dragi, de acolo de unde l-au rupt părinții politicienilor de azi.



CONTAȚI PE ROMÂNII DIN AFARA GRANIȚELOR, CĂCI, LA NEVOIE, DACĂ SITUAȚIA O VA CERE, VOM LĂSA TOT ȘI VOM VENI ACASĂ, SĂ LUPTĂM ALĂTURI DE VOI, CĂCI NOI NU NE-AM PĂRĂSIT ȚARA, CI AM PLECAT DOAR SĂ MUNCIM, PENTRU CĂ NU NE PUTEM PĂTA CINSTEA DE OM, COBORÂNDU-NE LA UN NIVEL CA AL LOR, DE „HOȚI PARLAMENTARI”!



Mesajul nostru către dumneavoastră nu este: „deșteptă-te române!”, ci SĂ VEGHEM ÎMPREUNĂ LA ADEVĂR!!!, căci RUDELE VOASTRE CELE MAI APROPIATE SUNTEM NOI, cei care am lăsat mândria acasă, pentru a ne coborâ la a munci orice, PE CALE CINSTITĂ, printre străini, pentru a vă putea trimite bani acasă, să putem supraviețui împreună.



Nu vă lăsați, nici influiențați și nici înduplecați, de cei care se infiltrează printre dumneavoastră făcând propagandă meschină și care încă mai speră într-o mai bună conducere republicană parlamentară, formată din actualii politicieni, deși ei nu au demonstrat loialitate față de interesele voastre în tot acest timp de 20 de ani ce l-au avut la dispoziție, ci s-au alăturat intereselor dictatorilor, când Țara a fost sub dictatură, iar apoi au acționat consecvent în interesele lor personale și de partid, de când Țara noastră este liberă.



DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-20 02:39:46
         
 
  Exact asta susțin milioane de români: suntem în dictatură. Oamenii asta strigă: jos Băsescu, jos dictstorul, ALEGERI ANTICIPATE. Pentru că un singur om și-a creat printr-o viclenie diabolică un sistem de pârghii care îi permită să hotărască tot. Și, dictatura, sper să fiți de acord cu mine, este un lucru rău. Evident că răul se tranzitivează asupra tuturor acelora care îl utilizează ori îl susțin.(lucrul rău) Noi nu dorim să-l distrugem ci, democratic, adică prin alegeri libere anticipate nu comasate și falsificate să-l scostem de la putereși să stopăm distrugerea. Însă vă admir această susținere necondiționată a ceea ce eu denumesc "lucru rău" adică dictatura. Pe care, într-o intervenție televizată, în această seară, bănuiesc, deocamdată voalat,însă nominal, a dezavuat-o și o reprezentantă a Guvernului USA, de care înțeleg că vă disociați!

PS. Pentru unii useri. În România zeci de mii de oameni protestează în stradă. Cu aceste proteste s-au solidarizat români din diaspora, după câte știu, până acum la Londra, în Italia, mâine la Strasbourg și sper ca astfel de solidarizări să mai apară. În România, acum, sunt arestați oameni, sunt bătuți, răniți duși cu duba și anchetați. Se dă cu gaze lacrimogene și chiar s-a tras. Cunoaștem, cel puțin de la Volkoff, mijloacele de diversiune și dezinformare printre care și ducerea în derizoriu, deturnarea ideii,aglomerarea cu intervenții nesemnificative, schimbarea sensului unei idei, etc. etc. Că nu aveți compasiune pentru acești oameni, că nu aveți compasiune pentru milioanele care suferă de foame, frig, boli, care se sinucid pe capete, este opțiunea dumneavoastră morală. Însă un pic de decență cred că nu ar strica! Să aveți o noapte frumoasă!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-20 02:09:47
         
 
  Domnul Cristescu
Eu sunt de parere ca numai intr-o dictatura exista dusmani politici care trebuiesc distrusi prin orice mijloace . Intr-o democratie exista numai oponenti politici care pot sau nu fi invinsi prin singura arma permisa, alegerile libere. Deci in diasporele care activeaza in tarile democrate nu veti gasi niciodata dusmani ai Ronaniei, ci numai oponenti care nu sunt de acord cu ideile unui partid politic sau altul.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-20 01:43:59
         
 
  Asta pare-a fi ca meciul de zilele trecute dintre Real Madrid si Barcelona din Copa del Rey.
Dar am gasit o stire si mai senzationala care, pe noi romanii, ne face sa fim si mai mandri !

http://www.timesnewroman.ro/monden/6189-nord-coreeenii-plang-in-strada-fiindca-s-au-terminat-biletele-la-fuego-
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-20 00:42:16
         
 
  Pe surse: "Jandarmii au terminat de bătut toți manifestanții reținuți în urma protestelor"
sursa:
http://www.timesnewroman.ro/politic/6396-jandarmii-au-terminat-de-batut-toti-manifestantii-retinuti-in-urma-protestelor
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-19 23:36:35
         
 
  Mă uit la televiziune. Incredibil. Democrația în România este abolită. Protestatari pașnici loviți și maltratați de brutele regimului. Să sperăm că sunt ultimele lor zbateri.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-19 23:30:16
         
 
  Err: să-l vadă  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-19 23:13:19
         
 
  Superb. Superb. Emoționant chiar. Vin de la un miting pe care, regret, Cioran și Noica nu au mai avut ocazia să le vadă! Li s-ar fi relevat fibra profundă, spiritul lăuntric al unui popor milenar. Răbdător, tolerant dar până la anumite limite!

"Diaspora nu este nici buna nici rea ci pur si simplu diaspora."

Din păcate nu pot fi de acord cu domnia voastră. "Diaspora" este un concept aditiv. Și conține cele două, la limită, diaspore, pe care, eram convins că le puteți decela conceptual. Și ați și făcut-o. Conclusiv greșit dar, aproape feudian, ați făcut-o, evident conceptual. Da, există diasporă care face bine României și o diasporă care face rău României.

Pentru că nu pot fi încadrate în același concept etic o parte a diasporei care susține, încă mai susține, un regim politic iresponsabil și altă parte care susține opoziția acelui regim. Ca să înțelegeți mai bine, nemți sunt și SS-iștii și non-SS-iștii! Asta înseamnă, raportându-ne la principii axiologice și la etică, sigur cu relativitatea socială inerentă, că sunt grade diferite de moralitate respectiv de bine și rău în opțiunile celor două părți ale aceluiași întreg: DIASPORA, în cazul nostru. Pentru a avea o judecată (opțiune, decizie) morală, în viziune kantiană, este esențial "să prescrii sau să impui acțiuni care pot fi universale. Imperativele morale nu sunt condiționate. Ele sunt necondiționate sau categorice ceea ce presupune respectarea lor, chiar dacă ne place sau nu. De exemplu, se prescrie obligația respectării angajamentelor luate, a nu minți, a fi cinstit și a proteja viața fără condiționări. Deci, nu condiționăm posibilitatea de a fi fericit cu: “Dacă vrei să fi fericit, respectă promisiunile făcute”."

Cum bine știți, democrația presupune să mă bat până la ultima picătură de energie pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine!

Să auzim de bine!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-19 23:08:31
         
 
  "Nu, distinse coleg. Nu-i așa. Actuala putere a luat Romania cu cca 750.000 de bugetari, cu o creștere economică și cu mai mult de 400.000 de firme decât atât.

Prin poliica arogantă, proastă, incompetentă, au ajuns la 1.400.000 bugetari, au omorât 400.000 de firme, au "produs" 1.000.000 de șomeri și au obligat alte câteva milioane de oameni să ia calea străinătății. În plus au legalizat regimul ticăloșit și au generalizat corupția. Acesta, în câteva fraze, este cruntul și crudul adevăr.

Ceilalți au plătit la alegeri. Au fost anchetați, judecați, exonerați, etc. Ei au venit pe cai mari fluturând steagul anticorupției, al lui să trăiți bine, etc. etc.

Încercarea de a-i include în această responsabilitate individuală și pe alții este fie o naivitate, fie o ticăloșie!

Sper ca intevenția domniei voastre să fie una sinceră, în care chiar să credeți. Adică una naivă. Pentru că nu-mi imaginez ca un om de inteligența și umorul dumneavoastră să legitimeze cu bună știință o ticăloșie! "
(Emanuel Cristescu)

Domnule Cristescu,
Sa o luam pe rand:
1) Faptul ca au dublat birocratia este un lucru de condamnat, Romania avea o birocratie arhisuficienta si asa. Faptul ca acesta crestere de birocratie a fost facuta, probabil, pe linie de partid este un lucru si mai de condamnat. Nepotismul, de asemenea, nu are ce cauta in politica de angajare a celor care lucreaxa pentru stat.
2)Faptul ca omorarat 1.000.000 de locuri de munca prin falimentarea a 400.000 de companii pune ceva semne de intrebare. Avnd in vedere ca fiecare companie are un proprietar care, acum dupa omorare, face parte si el din milionul de someri
rezulta ca proletari adevarati erau numai sase sute de mi, deci 1,5 proletari pe companie daca definim drept capitalisti pe cei patru sute de mi de proprieri ai celor patru sute de mi de companide companii. Avandu-se in vedere ca nici unui capitalist nu i se poate interzice sa nu-si angajeze mama, tata sau catelul in compania lui, acest lucru s-a intamplat cu siguranta pentru a obtine niste avantaje financiare date in Romania pentru a incuraja micile compani particulare ca ele sa devina mari in urma procesului de crestere. Desi nu cunosc legislatia din Romania, banuiesc ca era vorba de niste scutiri de taxe pe profit sau lucruri de genul asta. Ori daca dulgherul X isi face o companie pe a caror state de plata apar numai numele sotiei care este casnica si nu este dulgherita si al baiatului lui care, fiind de meserie golan se sfieste sa practice dulgheria, asta nu inseamna ca a aparut o noua companie care a creat dou locuri de munca ci ca a aparut o noua companie al carui produs de baza este evaziunea fiscala.
Si mai apare si o alta intrebare: sa zicem ca in Romania au disparut datorita guvernarii proaste jumatate din numarul companiilor. Tot mai raman patru sute de mi de companii in viata. Impartin cele patru milioane de lucratori angajati in industria partculara (e adevarat ca aceasta cifra eu o am dintr-un citat al lui Basescu, dar orice sef de stat cand vorbeste de numarul angajatilor are interes sa umfle cifra nu sa o desumfle) la cele patru sute de mi de companii ramase in viata rezulta o cifra medie de zece angajati pe companie. Insa in Romania exista si companii cum este Oracle unde lucreaza 2000 de oameni, sau Microsoftul care probabil ca si ea are sute daca nu mi de salariati, Siemensul care nici ea nu se incurca cu zece salariati, exista si o filiala a unei companii americane numita Catalist careia eu i-am dat drumul acum cinsprezece ani care are si ea vreo patruzeci de ingineri angajati. Parerea mea este ca in Romania nu numai ca nu au disparut patru sute de mi de companii, dar nu au existat niciodata patru sute de mi de companii fiindca cu o forta de munca de patru milioane nu se poate creea niciodata o masa de patru sute de mi de compani, cu o cifra medie de zece angajati dintre care patru, (presedintele, secretara, portarul si contabilul) adica patruzeci la suta din angajati sunt neproductivi.
3) Faptul ca celelalte guvernari au platit la alegeri m-ar bucura daca asi afla ca un fost prim ministru al Romaniei se afla in puscarie sau un fost presedinte al Romaniei s-ar afla in puscarie pentru ticalosiile si fraudele facute sub guvernarea lor. Imi vine greu sa cred ca toata coruptia din trecut s-a intamplat fara stirea sefilor supremi asa cum imi vine greu sa cred actuala coruptie si hotie se intampla fara stirea conducerii actuale. Chiar si in cazul in care nu se poate dovedi ca au stiut tot ar putea fi bagati in puscarie pentru neglijenta crasa in exercitarea sarcinilor de serviciu care a adus pagube Poporului Roman. Eu nu cred ca o sa apuc ziua in acest lucru se va intampla in Romania. Cu o justitie corupta si aservita tot timpul celor care se afla la putere nu se poate realiza asa ceva.
4) Interventiile mele (cu exceptia celor umoristice) sunt tot timpul sincere fiindca in afara de interese sentimentale (dorinta de a vedea ca romanilor le merge mai bine) nu am alte interese in Romania. Nu am nici interese politice nici financiare. E posibil ca parerile mele sa nu fie totdeauna corecte, sau si mai rau, sa fie tot timpul gresite, dar asta nu da nimanui dreptul sa puna la indoiala sinceritatea lor sau sa le criminalizeze asa cum incearca sa o faca anumiti colegi de site. Este dreptul lor sa nu fie de acord cu parerile mele asa cum este dreptul meu sa nu fiu de acord cu parerile lor. Democratia, pentru a putea exista, are dreptate de acest drept fundamental. Daca citim cu atentie istoria vom vedea ca orice dictatura nu a inceput cu eliminarea fizica a adversarilor politici ci cu demonizarea parerilor politice ale oponentilor,dupa care a urmat cenzurarea parerilor politice ale oponentilor si numai dupa acea s-a trecut la "solutia finala" adica eliminarea fizica a oponentilor. Asa cum am mai spus atat constitutia americana cat si cea romaneasca imi da dreptul sa nu am dreptate in parerile mele.
5) Titlul sub care a aparut scrisoarea diasporezului Ioan-Florin Florescu pentru care am o stima si intelegere cum numai un diasporez o poate avea fata de alt diasporez nu cred ca este bine ales fiindca sugereaza ca este o diaspora buna (cea din care face parte domnul Florescu) si una rea din care fac parte alti diasporezi. Diaspora nu este nici buna nici rea ci pur si simplu diaspora. Ea este din punct de vedere politic la fel de diversa cum este si populatia Romaniei: uni sunt mai de stanga, alti mai de dreapta iar altii se situeaza la centru. Nu am insa nimic impotriva ca sa se ia dreptul de vot diasporezilor plecati definitiv din tara daca Poporul Roman gasete de cuvinta sa faca asa ceva. Cu diasporezi plecati temporar din tara lucrurile stau altfel. Nu poti sa iei dreptul la vot unui om care a plecat din tara impins de nevoie, dar care intentioneaza sa se intoarca dupa ce a facut ceva bani in strainatate. El are interese mult mai reale ca Romania sa mearga bine atunci cand el se intoarce in tara lui de bastina, pe cand un diasporez definitiv are mai mult interese sentimentale ca tara unde s-a nascut sa mearga bine. Cat despre cea de a teia categorie, a diasporezilor care ar avea interes ca Romania sa mearga prost eu cred ca ea nu exista, sau daca exista e alcatuita dintr-o mana de nebuni, fiindca nici un om cu mintea intreaga nu se poate bucura cand lucrurile in tara in care s-a nascut merg prost.
Cu tot respectul
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-19 18:19:02
         
 
  Domnule profesor,
Nici pomeneala ! De la San Francisco pana la Giurgiu, orisicare este capabil sa intre pe Europeea. Asta este ideea unui obsedat. Fiti pe pace ca nimeni nu-si pierde vremea sa monitorizeze acest site. Iar pe Agonia, faptul ca nu se permit comentarii la persoana, insulte si injurii, avand o regula acolo (ca si aici de fapt), numai ca acolo se respecta, nu inseamna ca editorii de pe Agonia si onorabilul Radu Herinean, sunt de culoare oranj.
Eu nu am gasit mai multa decenta si bun simt ca pe Agonia pe niciun alt site literar romanesc.
Orice om sanatos la cap si fara prejudecati vede acest lucru.
Sa fim seriosi !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-19 16:31:08
         
 
  La mine funcționează perfect. Veți fi având net oranj la Giurgiu. Utilizați vreun praf deparazitant! Ori antioranjgutaniadă!

Nu știu ce se întâmplă. Este posibil să fie restricționat. Mai confirmă cineva? Dar nu cred că se preocupă ei de Europeea! Ăștia sunt ca Goering, parcă. Atunci când aud de cultură le vine să scoat pistolul! Nu-i vedeți pe toți cum vorbesc?

Domnule Peia, Știți care ar fi triumful Europeii?
Ca aceia care sunt puși să ne monitorizeze, citind și înțelegând și și ei, cultivându-se adică, și, mai ales, constatând cu propriile lor simțuri că nu spunem decât adevărul, să treacă de partea noastră. Vă așteptăm dragilor și vă mulțumim pentru, probabil, rapoartele tolerante pe care le faceți. De ce spun că sunt tolerante? Pentru că altfel am fi fost demult închiși. Vedeți domnule coleg, ce poate face cultura dintr-un om? Fie el și instruit? Mă rog, doar instruit!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-19 13:23:59
         
 
  Vă informez din nou, dle Cristescu, că începînd cu orele 14.00, fapt care s-a întîmplat și ieri, îm prelungirea celorlate zile, de cînd a reapărut fenomenul Piața Universității, saitul Europeea nu mai poate fi accesat. În pofisa faptului că netul funcționează. Agonia - saitul morților vii - care nu prea au ei simpatii prodemonstranți, ba chiar sunt portocalii sadea, în frunte cu herinean și popa cel armean, - saitul morților vii, zic, nu are probleme.
Ceea ce, nu-i așa? chiar este grăitor.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-19 13:08:08
         
 
  Invitație

Cei care doresc sunt invitați astăzi la Arcul de Triumf la ora 15, intrarea dinspre Parcul Herăstrău, pentru a participa la "Marșul pentru recuperarea democratică a României."

PS. Vom fi huiduiți de oameni plătiți de doamna Udrea. Iată știrea: "Doamna Udrea a platit revolutionarii lui Maries sa vina sa ne injure. Daca e pe banii doamnei Udrea, e bine. Oricum, ei vor fi 100, noi vom fi cateva mii."


http://www.pesurse.ro/#/2012/1/19/ponta-basescu-isi-da-demisia-anul-asta-ca-mubarak.html
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-19 13:00:55
         
 
  Cioacă habar n-are ce se întîmplă pe aici!
Vorbește și el să n-adoarmă!
E ca și cum eu m-aș apuca să le dau lecții patagonezilor, cum să trăiască în condiții ostile, precum cele de de acolo.
Inșii ăștia care își ventilează și ei aerul de sub limbă, pentru că n-au ce face, sunt de un penibil absolut.

Iar muhaiele de soiul afereilor sunt cu nemiluita.
Polonicele pe care le folosesc sunt umplute cu terciul scatologic, pe care lipsa totală de demnitate omenească, moralitate, rectitudinea, etc, caracterizează asemenea exemplare umane ce au îmbăloșit omenirea, de-a lungul secolelor, cu urmele lor lichefiate, de tîrîtoare zoomorfe.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-19 12:59:27
         
 
  O minima morala l-ar obliga pe insul cocotat in frunte sa-si prezinte o demisie onorabila. Tot astfel marionetele sale, asa multe cate sunt. N-o fac si cred ca nici n-o vor face, specia aceasta de politician a disparut de pe fatza acestui pamant, cam de multisor. si totusi, e asa de simplu sa ramai om!  
Postat de catre sters sters la data de 2012-01-19 12:56:05
         
 
  Alta problema: pe sustinatorii prioectului rosia montana i-as obliga sa isi mute domiciliul pe o colina de langa lacul cu cianuri. Le-as face vila pe cheltuiala mea si i-as obliga numai sa se mute acolo, ca sa se bucure de aerul curat si de natura nepoluata pe care ne-o garanteaza vrednicii nostri functionari de la mediu si, bineinteles, cel pe care il avem in loc de presedinte. in loc de unul cum ar trebui, vreau sa zic. Nu?  
Postat de catre sters sters la data de 2012-01-19 12:52:38
         
 
  pe de alta parte, nu pot sa nu remarc imensa lasitate gretzoasa de care dau dovada toti acesti stipendiati, fara osebire: n-au curajul de a se exprima in piatza, in fatza celor cu alta opinie decat ei, ci numai aici, unde e cald si bine si la nevoie poti sa-ti scuipi invectivele in freza preopinentului fara teama unei pedepse pe masura, caci proprietarul este, iata, peste masura de indulgent. In piatza, basistilor, la baia de multime! face bine la intelect!  
Postat de catre sters sters la data de 2012-01-19 12:48:04
         
 
  pot sa constat doar atat: Afeul a evoluat in declaratii de la basismul deschis, barbatesc, afirmat cu tandretze, la un soi de neutralitate jucata, adica tot o incercare de a inchide ochii la derapajele idolului sau, prin deplasarea vinovatiei catre intreaga clasa politica. Nu, cei din strada nu-mi par sa aiba decat culoarea unei crunte dezamagiri, e-adevarat, imprimata de intreaga clasa politica, dar asta nu-i face pe cei de la putere nici nevinovati si nici mai simpatici. domnule AF, nu este demn sa mai apareti in public cu asemenea sustineri inepte, macar pana apucati sa va schimbati vremelnicii stapani. Dupa aceea, cine stie? Poate! E insa destul de jenant ca in schimbul unui salariu lunar sa fii nevoit sa faci ceea ce faci dumneata aici, in ciuda evidentei. Pentru un intelectual ar trebui sa fie jenant. A propos, scrieti cumva cu lingura cu care mancati?  
Postat de catre sters sters la data de 2012-01-19 12:44:13
         
 
  Er. decât acum!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-19 11:19:27
         
 
  Nu, distinse coleg. Nu-i așa. Actuala putere a luat Romania cu cca 750.000 de bugetari, cu o creștere economică și cu mai mult de 400.000 de firme decât atât.

Prin poliica arogantă, proastă, incompetentă, au ajuns la 1.400.000 bugetari, au omorât 400.000 de firme, au "produs" 1.000.000 de șomeri și au obligat alte câteva milioane de oameni să ia calea străinătății. În plus au legalizat regimul ticăloșit și au generalizat corupția. Acesta, în câteva fraze, este cruntul și crudul adevăr.

Ceilalți au plătit la alegeri. Au fost anchetați, judecați, exonerați, etc. Ei au venit pe cai mari fluturând steagul anticorupției, al lui să trăiți bine, etc. etc.

Încercarea de a-i include în această responsabilitate individuală și pe alții este fie o naivitate, fie o ticăloșie!

Sper ca intevenția domniei voastre să fie una sinceră, în care chiar să credeți. Adică una naivă. Pentru că nu-mi imaginez ca un om de inteligența și umorul dumneavoastră să legitimeze cu bună știință o ticăloșie!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-19 11:18:46
         
 
  "v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea."
(Ioan-Florin Florescu)

Inca o spicuire din care reiese ca guvernul actual a pus numai ultima picatura care a facut ca domnul Ioan-Florin Florescu sa emigreze. Bineinteles ca guvernul actual are vina de a fi pus acea picatura care l-a facut pe domnul Florescu sa emigreze, dar nu sunt de fel convins ca guvernul care il va inlocuii pe actualul intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat va reusi sa reduca rata de emigrare.
Cat priveste scrisorea senatorului Badea, eu, ca diasprez, nu o gasesc de fel jignitoare. Ce e rau in faptul ca sunt rugati romanii din strainatate sa nu uite ca sunt romani? Ce e rau in faptul ca sunt rugati sa-si aduca si sa-si cinsteasca stramosii? Ar fi mai bine pentru Romania, ca ei s-o blesteme fata de straini, sa spuna ca istoria Poporului Roman nu face doua parale si ca Poporul Roman nu este capabil sa dea conducatori de valoare? Eu am intalnit, ce-i drept extrem de rar, si astfel de romani in diaspora care isi injosesc tara si traditiile in fata strainilor fara sa-si dea seama ca sustinand ca Poporul Roman este un popor de nimic in mintea interlocutorului lui apare intrebarea:
-Pai daca poporul din care te tragi tu esste de nimic, tu ce fel de om esti? Afirmatia din tinerete a lui Cioran ca Poporul Roman este un popor de nimic nu a fost altceva decat o bravada de tanar dornic de afirmare (cred ca avea numai 23 de ani cand a scris cartea) care apoi a fost contrazisa insasi de existenta autorului ei fiindca un popor de nimic nu poate da nastere unui Cioran. Si cioran daca s-ar fi nascut in Franta si nu Romania nu ar ar fi intrat in cultura franceza, fiindca ar fi studiat filosofia cu un profesor francez si nu cu Nae Ionescu.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-19 10:53:19
         
 
  "Are ori nu dreptate domnul Ioan-Florin Florescu?"
(Emanuel Cristescu)

"Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd
politicienii îmi vorbesc despre România."
(Ioan-Florin Florescu)

Pai, domnule Cristescu, daca nu ar avea dreptate i-ati fi dat dumneavoastra girul autoritatii de care dispuneti, publicandu-i scrisoarea?
Are dreptate suta la suta. Daca asi fi avut talent i-asi fi scris si eu o scrisoare similara presedintelui de atunci, care era cel mai iubit fiu al Poporului Roman. Din diaspora, bineinteles!
Dupa mania pe care o vad in omul asta pot sa garantez ca nu se va mai intoarce niciodata in Romania. Fiindca in citatul din el pe care l-am dat in motto am impresia ca se refera nu numai la guvernarea Basescu, ci si la guvernarile Iliesci, Constantinescu si guvernarea care va veni. Fiindca nu zice politicienii PDL sau PDS sau liberali, ci politicieni in general. Eu ii doresc acestui om care a emigrat fiindca a ajuns la capatul puterilor, asa cum au emigrat vasta majoritate a diasporezilor sa-l ajute Dumnezeu sa treaca cu bine peste perioada de inceput a vietii de emigrant, care este cea mai grea. Dupa aceea se va simtii din ce in ce mai bine. Si va incepe sa faca ca mine, domnul Cercel, si parintele Sorin Olariu, adica sa dea, spre disperarea cronicarului si generalului sfaturi la romani. Eu incerc sa nu mai dau nici un fel de sfaturi ( cer scuze ca nu reusesc totdeauna sa ma tin de cuvant) fiindca le dau dreptate celor doi: e usor sa dai sfaturi de la distanta. Si, din pacate, nu de sfaturi duce Romania nevoie in momentul de fata.


 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-19 09:24:40
         
 
  Cam prea multă divagație în raport cu un subiect clar!

Are ori nu dreptate domnul Ioan-Florin Florescu?

Dar asta este. Un fel de grămadă organizată. Ca la rugby. Numai că la rugby se concentrază asupra balonului oval. Adică a subiectului. La noi, dimpotrivă. Pe distragerea atenției de la subiect!

Ce se întâmplă în România acum era previzibil de mult. De când ilegitimitatea s-a autoproclamt legitimă. Ilegitimitate care, iată, se conștientizează, de către popor, pe zi ce trece. Iată ce scriam încă din 2010

"PS. Statul național român se va salva. Pentru că situația se va acutiza de asemenea manieră încât lumea nu-i va mai suporta. Dacă tu crezi în știință, ei bine, sociologia este o știință. Pe care Ceaușescu nu o suporta. Ei bine vezi sondajele. 17% PDL! de la cât? Și trendul descrescător se menține.

Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-06-20 18:24:52"


Într-un pamflet scris tot în 2010 scriam despre Kalașniboc: "Sacadat și clănțănitor, scuipă cuvintele pe care le are în încărcătorul automat.Cu mare viteză Și nu poate fi oprit în nici un fel Are costuri mici de întreținere și este ideal pentru războiul de gherilă. În general cu persoane fără apărare. Este prevăzut cu trăgaci. Pe care apasă doar persoane îndrituite. Este perfect în iresponsabilitate."

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=37901

L-am văzut ieri vorbind despre dialog social. Boc și dialogul social! Contradicție în termeni. Un fel de oximoron pedelist. Însă o făcea pe altă voce. Pe o cu totul altă voce. Părea un fel de cântec de lebădă! După ani de aroganță, răsuflarea rece a Pieței, direct în ceafă, probabil, dă fiori. Care alterează vocea!




 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-19 08:54:10
         
 
  Valeriu,
De data asta nu cred ca ai dreptate, numarul celor nu vor sa munceasca si stau cu mana intinsa la guvern sa li se dea este extrem de mic. Spun asta cunoscand situatia neamurilor mele din Romania care cer cam ce cerem si noi pe aicea, o asistenta medicala mai buna, pensii din care sa se poata cat de cat traii, etc. Si cei care sunt tineri sunt dornici sa munceasca daca li s-ar da posibilitatea. Probabil ca si in neamurile tale din Romania situatia e la fel. Nenorocirea este ca numarul locurilor de munca din Romania s-a redus simtitor datorita crizei mondiale, datoria publica s-a marit datorita faptului ca incasarile din taxe a scazut si persoanele cele mai calificate, pleaca, asa cum am plecat si noi, din disperare, in tari cu standard de viata mai ridicat. Am doi nepoti medici care sunt tineri (sub 30 de ani) care au emigrat in Germania. In Romania erau platiti cu 400 de euro pe luna in Germania sunt platiti de zece ori mai mult. Cum preturile la alimente si energie in Germania si Romania sunt cam la fel iti dai seama cat de mare este tentatia de a pleca pentru cei care pot sa faca asa ceva. Nenorocirea este ca dupa plecarea guvernari Basescu situatia nu se va schimba simtitor, datoria publica va fi aceiasi la fel si numarul pensionarilor si a lucratorilor la stat care vor trebuii platiti cumva. In astfel de situatii de criza cel mai bun ar fi un guvern de uniune nationala care, spunand oamenilor adevarul, ar putea declansa o discutie publica pentru gasirea unor cai de compromis care sunt mai putin dureroase pentru rezolvarea unor probleme. Cum asa ceva se pare ca nu este posibil decat in Germania (asa numite marile coalitii in care opozitia si partidul majoritar fac guvern comun) in situatii de crize economice, in Romania un guvern despre care opozitia spune ca nu face nimic bine va fi inlocuit cu un alt guvern iesit din opozitie despre care actualii guvernati vor spune ca nu face nimic bine. Si problemele nu numai ca vor ramane aceleasi dar vor continua sa se agraveze.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-19 07:49:53
         
 
  Ma Ioane,
Iar amesteci borcanele.
Niciun diasporean nu are nimic cu tara aia bogata si frumoasa, ci cu jagardelele care o sug, cu aia care nu vor sa munceasca si stau cu mana intinsa la guvern ca sa le dea, cu hotii , borfasii si gargaristii care profita si traiesc acolo fara sa transpire.
Apropos,
Tu ti-ai gasit de lucru ceva ?
Ca ultima data ne-ai spus ca tu nu vrei sa muncesti pentru un regim ca asta.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-19 02:22:24
         
 
  "Știi ce, cioacă: dacă tot ești așa de înfierbîntat după buricul elenei udrea, eu te sfătuiesc să-i iei poza tine, sub plapumă și să-i pupi cîrlionții de sub țundră, în timp ce-ți evoci fierbinte, cu mîna dreaptă, amintirile!"
(generalul Ioan Peia)

Domnul general
Eu cred ca remarca de mai sus are in ea atata irascibilitate ori din cauza primului motiv, ori din cauza celui de al doilea, ori din cauza ambelor motive.
Primul motiv ar fi ca, devenind un sfant ateu, ati renuntat definitiv la proverbul religios "ce e frumos si lui Dumnezu ii place" Si va scoate din sarite faptul ca alti inca mai ravnesc.
Al doilea motiv ar fi ca ati devenit gelos si temator, gandind ca oferind azil politic cuplului prezidential imi voi retrage invitatia pe care v-am facut-o de a locui la mine pana va puneti pe membrele inferiore care se mai numesc si picioare in tara cu stdiul cel mai inaintat de putrefactie. Nu va faceti probleme ca am loc pentru toti.

p.s.
Eee, daca daca asi avea si eu indemanrea dumnevoastra la manuirea labei scriitoricesti, v-as putea raspunde mai inspirat, dara asa...
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-19 01:05:00
         
 
  Uite, frate, că a apărut și plișcoci!
Marta din post!
Pe el nu-l numărasem.
E al noulea cafeniu!
E ofticat, săracu! Dacă-i pică regimu', cine să-l mai miruiască pe el cu părăluțe moca pentru bîzdîgăniile lui culturnice, asezonate cu parfum de cîrnați și plăcințele, și stropite, din belșug cu tulburel!
Îi plîng de milă!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 23:36:49
         
 
  Măi chibiților de peste baltă,
N-ar fi mai bine să tocați voi semințe prin curțile voastre, la umbra corcodușului în floare, pe-acolo, pe unde v-ați pripășit, ca potîrnichile fără cuib, și să ne lăsați pe noi în pace, cu ale noastre? Ce vă tot zgîiți peste gard și rînjiți ca deștepții? Mîncați-vă, taică, tainul primit de politrucii lui băsescu, care v-au plătit pînă acum să le asigurați voturile necesare ca să ne aduceți pacostea pe cap.
Nu vă e așa un pic de rușine să faceți glume idioate, în timp ce pe aici situația este cît se poate de dramatică? Ce treabă aveți voi cu țara asta, măi nomazilor, de tot o bășcăliți atîta și ne dați sfaturi de cum să trăim noi, așa ca voi, pigmentaților?

Știi ce, cioacă: dacă tot ești așa de înfierbîntat după buricul elenei udrea, eu te sfătuiesc să-i iei poza tine, sub plapumă și să-i pupi cîrlionții de sub țundră, în timp ce-ți evoci fierbinte, cu mîna dreaptă, amintirile!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 23:31:20
         
 
  Nene Mitica,
Trebuie facut sa taca si scos tap ispasitor. Asa e la noi. Crezi ca-i mai dau timp sa vorbeasca cei din "opozitie" ?
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 19:35:17
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Valeriu
La ce poate fi bun un presedinde care nu este in stare nici macar sa fure? Daca vor exista indivizi adepti ai solutiei finale pe pielea presedintelui Basescu, eu voi fi primul care nu numai ca voi sari in aparare lui dar ii voi acorda si azil politic. Si asta nu numai lui dar si Elenei Udrea. Sotia lui Basescu nu are nevoie de protectia mea, fiindca ea, luptand de o viata, si asta zi si noapte, cu lupul de mare va fi declarata de rasculati eroina a arevolutiei.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-18 19:24:37
         
 
  Nene Mitica,
Daca tot tragi nadejde sa cada Base,
hai sa facem pariu daca si asta, ca si ceausescu, va fi sau nu, impuscat de ceilalti hoti.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 19:09:10
         
 
  Liviule
Sti cumva daca manifestanti romani din fata ambasadei romane din Londra au avut si sprijin international? Te intreb asta fiindca eu stiu din propria mea experienta cat de important este sprijinul mondial in astfel de ocazi. In Decembrie 89 noi romanii din zona San Francisco, ne-am hotarat sa facem ceva ca sa grabim caderea dictatorului. Asa ca am facut o mobilizare masiva pentru o manifestatie care, pentru a avea un efect mai masiv, trebuia tinuta in fata primariei din Sanfrancisco. Manifestatia trebuia sa aiba loc pe 21 sau 22 Decembrie, nu mai tin bine data, e mult timp de atunci, dar ce imi amintesc cu siguranta este ca era intr-o Sambata, fiindca imperialisti Yanchei pentru care lucrau viitori protestatari nici n-au voit sa auda cand le-am propus sa demonstram intr-o zi lucratoare, adica pe banii lor. Cu o zi sau doua inainte de a tine noi demonstratia, Ceasescu, auzind probabil ce-i pregatim, s-a hotarat sa ne saboteze efortul si a parasit puterea. Dar noi tot nu ne-am lasat, asa ca ne-am prezentat in fata primariei transformand manifestatia de protest intr-una de bucurie. La manifestatie s-au prezentat vre-o zece unguri adevarati (mi-am dat seama de asta fiindca nu vorbeau romaneste) fiecare cu cate dous steaguri, unul maghiar si unul cu gaura romanesca in el, vreo douazeci de romani si vreo ... cinzeci de chinezi. Era dupa ce ce ei pierdusera lupta in Tianamen Square asa ca pe lozincile lor scria in romana, englez si chineza "voi ati reusit, noi ica nu", pe lozincile maghiarilor scria in maghiara, romana si engleza "noi suntem frati" iar pe ale noastre scria in romana si engleza numai "Jos Ceauseascu" pentr ai arata dictatorului ca, trecand timpurile cand el facea ceeace vrea, va pleca de la putere nu cand vrea el ci cand vrem noi, poporul. Manifestatia a avut destul de multi spectatori, majoritatea din ei politisti trimis de organizatia de mentine a ordinei pentru a ne ajuta in efortul nostru revolutionar. Unul din acesti sprijinitori inarmati care nu prea le avea cu geografia m-a intrebat daca Romania se invecineaza cu China.
Parerea mea este ca Basescu nu va cadea fara o bobilizare mondiala, ca acea facuta de noi.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-18 18:53:01
         
 
  Liviule,
Si aia au fost platiti !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 18:14:59
         
 
  Cei care manifestau în fața Ambasadei României la Londra or fi tot ciumpalaci? viermi? mahalagii agresivi? I-o fi scos în stradă vreun partid de opoziție? Vor fi întrebat vreun polițist englez ce au voie și ce nu au voie să strige?

Sursele, sursele nu spun nimic?

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-01-18 18:04:12
         
 
  Matale stii ca eu sunt de centru !  
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 17:56:20
         
 
  Draga Vali,
Eu nu numai ca te cred cand imi spui ca ai vrea sa fi in cabinet (singur?) cu doamna Udrea ci sunt si ferm convins, stiind ce nivel politic ridicat ai, ca ai atacao, nu laturalnic cum face donum Cristescu, ci frontal.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-18 17:49:26
         
 
  Dle Andrei Florian, se pregateste un atac mediatic in forta. Si nimeni nu isi cere iertare.

Acum 20 de la Sediul USL de la Posta Vitan in autoturismul B 101 KAN marca Dacia, de culoare rosie, s-au incarcat peste 6000 de ziare care vor fi distribuite diseara in Piata Universitatii.

Asta traim. Nu exista niciun lider politic care sa poata rezolva aceasta criza. Pana la urma trebuie sa ii dam dreptate d-lui Roncea. Se incearca tehnica transferului de legitimitate.
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2012-01-18 17:44:28
         
 
  Nene Mitica,
Cu Udrea si eu as vrea sa fiu in cabinet !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 17:32:19
         
 
  "Continuați-vă ideea: probabil ceva de genul "așa că tot mai bine este cu domnul Băsescu Boc și Udrea""
(Emanuel Crsistescu)

Eu sunt de parere ca mie nu mi-ar mai bine cu Basescu, Boc, Iliescu sau alti politicieni. Insa cu Elena Udrea nu numai ca mi-ar merge mai bine ci mi-ar merge chiar cu mult mai bine. Si sunt convins ca si dumneavoastra v-ar merge cu Elena Udrea cu foarte mult mai bine. Fiindca din observatiile mele aceasta dotata politicianca este ca un balsam pentru sufletul si alte organe omenesti.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-18 17:16:08
         
 
  Lucia Hossu-Longin în Piața Universității (azi, 18.01.2012): locul meu este aici, în Piață, pentru că această mișcare este una anticomunistă, pentru că reforma care ni se propune, măsurile luate pînă acum de guvernanți, sunt comuniste.

Ce poți să-i spui? Că face parte din mahalaua invocată de Baconski? Că e ciumpalac sau vierme, apud unii reprezentanți de vază ai PDL? Că face parte din ...ulime?

Pe bune, nu pe surse.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-01-18 17:07:58
         
 
  Pe surse:
Mai inainte de a incerca sa mearga in Piata Universitatii, un politician – orice politician – ar trebui sa faca altceva. Sa isi ceara public iertare de la cetatenii Romaniei. De la toti cetatenii Romaniei
sursa: http://www.contributors.ro/dezbatere/reinventarea-civismului/
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 16:29:27
         
 
  Am gasit un articol interesant intr-unul din ziarele de la voi din Romania, din care, la fel, am concluzionat ca nu guvernul si nici Base ar avea vreo vina, ci oamenii.

http://www.ziuadevest.ro/actualitate/22780-doi-investitori-canadieni-de-origine-roman-regret-c-s-au-intors-in-ar-.html
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 16:26:11
         
 
  Apropos,
mai aveti mineri prin tara ?
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 16:14:53
         
 
  Esti optimist, Ioane !
Am sa te aud eu dup'aia, dupa ce l-oti da pe Base jos ! Numa' ca, din cutiuța ta, nu prea vad cum ai sa-l dai, tot asteptnd provincia.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 16:13:47
         
 
  Și ce te freacă pe tine grija, măi Cercele, de ce se va-ntîmpla cu noi?
Ne dai tu să mâncăm? Ne treci strada tu? Ne schimbi scutecele?
Veziți, taică, de lemenle tale seci, cioplite cu briceagul de la cingătoare și lasă-ne pe noi, în grija noastră! C㠓bucuroși le-om duce toate”!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 16:08:15
         
 
  Domnule profesor, Corbu,
Citind commurile de mai jos, am concluzionat foarte simplu ca toti, absolut toti aveti dreptate, inclusiv Ioan Florin Florescu, autorul scrisorii catre senatorul Viorel Badea.
Poate ca, alegerile anticipate, vor fi solutia de calmare a spiritelor, dar v-ati gandit cumva ce se va intampla apoi ?
Va asteptati cumva ca salariile si pensiile sa creasca, si laptele si mierea sa curga din abundenta ? Sau este important numai ca Basescu sa fie dat jos.
Mi-e teama ca istoria se va repeta.
Asa s-a intamplat si cu Ceausescu. Toti l-au vrut jos si au facut-o, dar iata ce s-a intamplat apoi !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-01-18 16:02:16
         
 
  Domnule Cristescu, protestul din strada este expresia cea mai elocventa a unei democratii veritabile. Niciodata nu voi milita altfel decat in favoarea liberei expresii, indiferent de mediul in care se produce. Ceea ce sustin eu, este ca mediul politic, iar acum reiau pentru a nu stiu cata oara, "In totlitatea lui, mediul politic, FARA EXCEPTIE, este compromis" si ca manifestatia nemultumirilor publice nu merita manjita de interesele meschine de partid, oricare ar fi partidul respectiv.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 15:36:12
         
 
  În piață și în toată România se cere ALUNGAREA DE LA PUTERE A CLICII BĂSISTE.
Și cred că e singura frază validă, care trebuie repetată la infinit, fără a mai pierde timpul cu replici date propagandiștilor oranj, făcuți la apelul de seară.
Ai auzit/citit, afereștoy?
În piață și în toată România se cere ALUNGAREA DE LA PUTERE A CLICII BĂSISTE.
Rămîi fără slujbuliță! Îmi vine să-ți plîng de milă!
Va trebui, după aia, să te duci în piață și să protestezi - ca ciumpalacii, țăranii, pegra mahalaleor – împotriva stăpînirii care te-a lăsat fără obiectul muncii: papagalul!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 15:31:27
         
 
  Nu, dipotriva, va lasati dus de curent, dar asta nu presupune nimic altceva. Este o discutie argumentata in care eu incerc sa imi justific pozitia pe marturii iar dumneavostra pe presupuneri. Atat si nimic mai mult.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 15:28:39
         
 
  cand toata lumea stie ce s-a intamplat in '89
Postat de catre Andrei Florian

Chiar credeți, sau încercați să mă convingeți pe mine că înot împotriva curentului?

O fi vreo nouă primă analiză profesionistă, și eu nu am aflat...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-01-18 15:22:22
         
 
  Domnule Andrei Florian, cu tot respectul și cu toată delicatețea de care sunt în stare aș vrea să vă reamintesc faptul că suntem în ianuarie 2012 și că piața, strada, opoziția, cetățenii strigă "jos Băsescu" "alegeri anticipate" și altele de acest fel! Încercați să reveniți în actualitate și exprimați-vă dacă puteți, ideile dumneavoastră. Mai puți citarea de link-uri!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 15:19:50
         
 
  Ți-ai făcut portretul robot și ți-ai divulgat metodele învățate la școala de aferei înstelați, neamule!
Cu cine vei fi crezînd tu că stai de vorbă, vîndutule?
Nu-ți merge.
Vă cunosc ca pe caii breji.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 15:18:17
         
 
  Domnule Bordas, nu eu am avansat aceasta presupunere, dar este perfect contextuala cu ceea ce sustineti dumneavoastra. Ori, banuiesc ca nu doriti sa mai sustineti, acum, dupa mai bine de 20 de ani de dezvaluiri de presa, cand toata lumea stie ce s-a intamplat in '89, ca ar fi precum sustine domnul Iliescu.
Adica, nu ma jigniti, va rog!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 15:16:15
         
 
  Insist să discutați civilizat. Nu mă obligați să vă reduc nivelul. Pentru că, dacă mai continuați să vă jigniți o voi face. Și pe urmă o să mă învinovățiți pe mine. Cu sau fără Băsescu, va trebui să trăim împreună în România!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 15:14:37
         
 
  Domnule Peia, e fumata si asta: “Calomniati, criticati, insinuati, intotdeauna va ramane ceva in capetele oamenilor! A convinge nu inseamna altceva decat a introduce neobosit cateva fapte inexacte in creiere bine pregatite dinainte. Proportia indicata: 90-95% adevar fata de 10-5% minciuna. Mai mult, ar fi ineficient; mai putin ar fi prea evident, acesta este principiul fundamental al ciudatei alchimii a minciunii” (Remi Kauffer)
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 15:11:58
         
 
  Știti cine e "paranoic", măi fiu de coropopircăniță!

Geneticul matale de pe țeava tunului!
...Că te-a făcut!

Știți să insultați?
Iote că și noi știm.
Măsură pt măsură.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 15:10:38
         
 
  Agenturili, nu?

Pare cunoscut. Vezi marea înghesuială din 89, cum vă place să numiți acele evenimente, domnule AF.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-01-18 15:09:35
         
 
  Cînd ești în vîrtejul puhoiului și gata să te-neci, nu mai stai să te-ntrebi ce-o să faci după ce ajungi la mal. Dai din mîini pe cît poți de tare ca să te salvezi, măi afe/nimeni cu moț!
Băsescu și ai lui sunt ciuma nației și trebuie să extirpăm buboiul de urgență.
După aia, vom vedea, măi propagandistule disperat la ideea că rămîi fără chenzina aia murdară, pe care ți-o cîștigi cu prețul unei mîrșave prozelitism.
Dar ian uite ce dîrzenie pe el! Asta vine, desigur, din din spaima că ți se vor tăia stipendiile. Va trebui să ajungi și tu în situația "ciumpalacilor" din stradă, ca să vezi cum e.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 15:08:21
         
 
  Pe cînd o analiză economică făcută de Redacția Politică? Că analiză politică făcută de Redacția Economică tocmai am citit.

Începe extrem de modest: A aparut prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu și continuă apoteotic, pentru a sfîrși apocaliptic:realizata de o minte stralucita, cu o evidenta cunoastere a mecanismelor razboiului secret impotriva Romaniei

Domnule AF, mă dezamăgești.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-01-18 15:07:13
         
 
  Nu am citit tot.
Alerg între problemele mele și iute-iute dau și pe aici.
Dar nu strică să repetăm, să repetăm pînă le va intra bine în cap, odată și odată, și ălora cu cartelă de reprezentare la stăpîni!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 15:01:57
         
 
  Mai precis, punctul 4:
4. Un alt procedeu de manipulare care este folosit pe larg de către “unitatea informațional㔠din media este “demonizarea neutrilor”. Orice individ care nu achiesează complet și total la “avântul protestatar” este declarat “băsist”, “portocaliu”, “agent al serviciilor băsesciene” și “susținător al dictaturii”. Scopul acestei manipulări este impunerea unei alegeri binare: fie individul îl susține în totalitate pe Băsescu și, implicit, toate aspectele negative ale actualului sistem, fie trebuie să-i susțină întrutotul pe protestatari și să iasă în stradă. Inamicul de moarte al oricărei “revoluții colorate” este cetățeanul care gândește limpede și își pune o întrebare simplă: ce se întâmplă după schimbare? În conse­cință, oricine care-și va pune această întrebare va fi discreditat și declarat “suporter băsist”, deși această întrebare este de bun simț.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 14:59:35
         
 
  Domnule Bordas, sunteti tot atat de paranoic precum domnul Peia, si respectati sablonul intocmai ca la manual. Va rog sa cititi urmatorul articol si sa va recnsiderati pozitia. In opinia dumneavoastra, orice persoana cu alte orientari politice nu poate fi decat asa precum presupuneti.
Pe surse:
http://www.ziaristionline.ro/2012/01/17/prima-analiza-profesionista-asupra-revoltei-anti-basescu-occupy-romania-revolutia-lichelelor/
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 14:55:48
         
 
  Domnule Peia,

Este exact scrisoarea de mai sus. Înseamnă că ați primit-o și dumneavoastră? Și nu ați citit-o pe ce de mai sus?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 14:52:28
         
 
  Postez mai jos scrisoarea dlui Ioan-Florin Florescu, - o excelntă replică dată unui senator portocaliu, și nu numai:

1 decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.

Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din
partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite
cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea
d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se
cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilitățile...

1 decembrie.

Dragi români de pretutindeni,

Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor
din lumea
întreagă, calde felicitări, precum și îndemnul de a păstra în
suflet spiritul, cultura și limba românească. Doresc să vă felicit și să
vă mulțumesc pentru contribuția pe care o aduceți la dezvoltarea
comunităților și a țărilor în care vă aflați, precum și pentru păstrarea
și afirmarea valorilor și tradițiilor românești. Din
Australia până în
America de Nord, din Europa și până în Asia, românii au ridicat pe
podiumurile sportului de performanță drapelul național al României, au
dus la cele mai prestigioase universități frumosul grai românesc și
excelează în orice domeniu activează, făcând cinste țării natale.

Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de
Dumnezeu și să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M.
Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci
datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenția că suntem cel mai
vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

Doresc să vă felicit, de asemenea, și cu ocazia „Zilei Naționale a
României”. Avem datoria de a păstra vie și a cinsti amintirea celor ce
au luptat pentru unitatea și libertatea poporului, precum și de a privi
spre viitor cu optimismul, curajul și încrederea cu care au făcut-o și

strămoșii noștri, de la cei căzuți pe câmpul de luptă, până la cei care
au pierit în inumanele închisori comuniste.

Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune

gânduri și urări de sănătate, fericire și succes. Fie ca Dumnezeu să
binecuvânteze România și pe români, oriunde s-ar afla ei.

La Mulți Ani România!
La Mulți Ani români de pretutindeni!

Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/

....

Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit
scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de
pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar
dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă
privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați.
Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă
primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile
românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar
singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare
indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un
restaurant dintr-un orășel scoțian.

Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre
numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram
un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact
din Iași.
Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la
Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688,
prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că
sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o
ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un
sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat
că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la
Paris și
Geneva , sau
că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești,
primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu
mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap,
împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni”
care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?

Ca să îmi arătați că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce
nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu
m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele
mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru
care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează
atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de
istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung
banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de
pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul
României la
Berlin , și cum niște copii devotați se antrenează să devină
campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care
n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi
arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub
schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma
urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să
devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt,
în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea.

Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și
atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?

Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe
emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de
pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de
pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din
care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe
alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în
urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și
dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru
familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau
pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în
țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te
afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile
românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile
românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți
totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a
nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat
pentru libertatea poporului”.
In Franța am cunoscut un om care și-a
pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează
acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă
asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în
care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în
curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre
Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa
mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin.
Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd
politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o
hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură
de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstrați măcar distanța
tăcerii?

Ioan-Florin Florescu
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-18 14:50:19
         
 
  Good point! distinse Liviu S. Bordaș.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 14:49:06
         
 
  Tot pe surse (altele, desigur):


"Organizațiile semnatare sunt alături de protestatarii din Piața Universității și resping propunerea de a lua parte la mascarada de dialog social propusă de trimisul principalului partid de guvernământ, Prim Vicepreședintele PDL, Teodor Baconschi. Acesta a invitat unele ONG-uri la consfătuire după ce, în prealabil, manifestanții din Piața Universității au fost jigniți incalificabil de liderii Partidului Democrat Liberal. Baconschi însuși i-a numit pe manifestanți o "mahala ineptă și violentă”. De altfel, a fost un întreg concurs de invective din partea PDL – senatorul Iulian Urban i-a numit pe protestatari "viermi” și mai apoi, un alt lider al PDL a spus: "ce să faci, nu poți să-ți dai demisia pentru niște ciumpalaci”!
În acest context, cerem oficial Guvernului și PDL să își ceară scuze public pentru aceste jigniri aduse populației.
Experiența ultimilor ani ne-a demonstrat disprețul profund al actualului regim pentru societatea civilă, manifestat prin lipsa dialogului social și civic, suspendarea consultărilor publice în privința unor legi de maximă importanță pentru societate prin asumarea răspunderii, invocarea majorității parlamentare ca argument suprem în favoarea oricărei decizii politice. Politicienii trebuie să învețe să asculte de vocea societății civile și de revendicările ei.
De aceea, organizațiile semnatare, inclusiv APADOR-CH, pe care o parte a presei s-a grăbit să o indice ca participant la întâlnirea sugerată de dl. Baconschi, anunță că nu vor participa la false consultări, demers generat în mod evident numai de teama Guvernului de a-și pierde poziția și privilegiile.
Până atunci, vom continua să protestăm:
1. Împotriva comasării alegerilor, un abuz la adresa principiilor democratice.
2. Împotriva corupției și ineficienței în general, inclusiv din sistemul sanitar. Împotriva periclitării unui sistem care funcționează: SMURD.
3. Împotriva ineficienței gestionării fondurilor publice și mai ales a celor europene.
4. Împotriva subfinanțării educației în favoarea armatei și a serviciilor secrete.
5. Împotriva abuzurilor politicienilor asupra mediului înconjurător: împotriva tăierilor ilegale de copaci, împotriva gunoielor care acoperă jumătate din țară, împotriva introducerii vânătorii în ariile protejate, s.a.
6. Împotriva proiectului de la Roșia Montana și a implicării Președintelui Băsescu în susținerea și promovarea fățisă a unui interes privat.
7. Împotriva distrugerii patrimoniului arhitectural național prin complicitatea autorităților cu interese imobiliare nelegitime.
8. Împotriva aroganței și disprețului clasei politice față de aplicarea legilor transparenței și împotriva blocării accesului publicului la luarea deciziilor.
9. Împotriva încălcării drepturilor și libertăților categoriilor defavorizate și ale minorităților.
10. Împotriva abuzurilor forțelor de ordine și împotriva încălcării, în mod repetat, a dreptului la exprimarea opiniei și a dreptului de a protesta
11. Împotriva abuzivei asumări de răspundere a Guvernului în chestiuni vitale pentru societate, care ar trebui să facă obiectul dezbaterilor amănunțite în Parlament, împotriva abundenței de ordonanțe de urgență și a lipsei dialogului social real. Împotriva adoptării legislației în lipsa studiilor de impact și împotriva modificării, în mod repetat, a legislației, fapt care produce haos.
12. Împotriva comportamentului abuziv și antidemocratic al Președintelui Băsescu și al altor lideri politici.
13. Împotriva inechității în societate, a distanței uriașe între săracii și bogații din România, întreținută de toată clasa politică.
14. Împotriva tendinței în creștere, de ignorare a cadrului legal al transparenței administrative și a formulării politicilor publice, care au redus majoritatea consultărilor cu societatea la gesturi pur formale, atunci când acestea nu au fost chiar eliminate cu desăvârșire.

În aceeași măsura, ne exprimăm revolta și îngrijorarea față de calitatea slabă a liderilor politici din opoziție, complici la fenomene pentru care învinuim și puterea, cum ar fi politizarea administrației locale, nepotismul, corupția, traseismul politic și incapacitatea de a reforma partidele din care fac parte.
Oana Preda, Centrul de Resurse pentru participare publică - CeRe
Ioan Tănase, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni – ANBCC
Diana-Olivia Hatneanu, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Costel Popa, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Liviu Mihaiu, Asociația Salvați Dunarea și Delta
Lavinia Andrei, Terra Mileniul III
Alina Mungiu Pippidi, Societatea Academică din România
Payer Maria Magdalena, Asociația Heidenroslein
Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
Violeta Alexandru, Institutul pentru Politici Publice - IPP
Mihai Bumbeș, Asociația Civică Miliția Spirituală
Ionuț Sibian, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
Claudia Pamfil, Grupul pentru Dezvoltare Locala
Mircea Toma, Agenția de Monitorizare a Presei Active Watch
Miruna Ralea, Asociația Alma-Ro
Christian Mititelu, Alianța Civică
Viorel Micescu, CENTRAS
Cristian Pîrvulescu, Asociația Pro Democrația
Mădălina Mocan, Centrul Rațiu pentru Democrație
Ruxandra Sasu, Fundația PACT
Mircea Ilie, Viitor Plus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă
Doru Mitrana, Asociația Mai Mult Verde
Ștefana Bianu, RPER-Fr "Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie"
Vasile Ernu, Critic Atac
Voicu Rădescu, Green Hours



Domnule Andrei Florian, cred că acele cursuri avand ca obiect arta manipulării au constituit o cheltuială exagerată (din partea organizatorilor) și au adus un venit consistent (lectorilor).

Presupun că sunteți unul dintre cursanții inteligenți, ceea ce mă determină să apreciez, analizîndu-vă prestația, că toată acea cheltuială a fost inutilă și că toate acele venituri sunt nemeritate. Dacă un cursant inteligent reușește atît de puțin, care vor fi fost rezultatele celor de la mijlocul ierarhiei?

Dacă nu ați urmat un asemenea curs, vă rog să primiți scuzele mele. Cu mențiunea, ca un corolar, că ar trebui să urmați unul, dacă doriți neapărat să convingeți. Dar unul făcut la nivel de profesioniști. Altfel, riscați să rămîneți un simplu amator, cu rezultate pe măsură. Ridicole, adică.

Înghesuiala din ’89 și înghesuiala din Piața Universității sunt doar două exemple de încercare de manipulare. Nereușite, ambele.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-01-18 14:45:53
         
 
  V-am prevenit încă din 2009 că la o astfel de situație se va ajunge, pentru că domnul Băsescu a făcut o încălcare fără precedent a Constituției întorcând pe dos rezultatul alegerilor. Cu date, cifre prevederi constituționale, doctrină și exemple din alte state europene, am făcut demonstrația. http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=35878

Parlamentul actual este nelegitim. Paralamentari aleși într-o direcție și trecuți prin șantaj, corupere, cumpărare, în direcție opusă. De aceea acest blocaj. PARLAMENTUL actual, cu aparență formal, de legalitate, pe fond este ILEGITIM! De aceea piața dorește alegeri anticipate. Este ușor, extrem de ușor de înțeles. Insist, faceți un efort de înțelegere. Ori doriți să repet?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 14:45:23
         
 
  Nu, domnule Cristescu, partidele politice au un instrument mult mai puternic, anume votul din Parlamentul Romaniei, expresia vointei populare exprimate la vot. Dar cum politica este o curva, nu ma surprinde ca alege sa se intoarca in strada, acolo unde se simte mai bine decat in institutiile democratic alese.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 14:36:25
         
 
  Nu, distinse coleg,

Opoziția, care de mult cere ceea ce și Piața cere acum, s-a mobilizat pentru solidarizare. Și ce e rău că sunt aceiași oameni, deși e parțial adevărat, Băsescu este altul?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 14:27:10
         
 
  Nu, nu. Nu am de gand sa spun nimic in plus decat ceea ce spun. Partidele s-au mobilizat cu scopul vizibil sa deturneze natura protestului "spontan". Pentru ca, vedeti dumneavostra, avem de-a face cu aceleasi personaje. Voiculescu, Patriciu, Iliescu, Hrebenciuc, Tariceanu, Dan Radu Rusanu, adica toti obositii.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 14:05:11
         
 
  Și vă răspund: da. Am scris-o mai demult pe site. Nu este un secret. Disperat de ce se întâmplă în țară m-am înscris într-un partid ca să-mi pot promova ideile. Regret că ani de zile am stat deoparte! E ceva nedemocratic ori rău aici? Însă în piață m-am dus în calitatea mea de cetățean. Pe mine nu mă interesează angajarea ori neangajarea dumnevoastră ci doar ideile și argumentele dumneavoastră. Constat că până acum vă limitați la distragerea atenției și la eschive. Aștept să mă copleșiți cu argumentele dumneavoastră!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 13:53:21
         
 
  Nu, nu. Intrebarea era punctuala. As putea, chiar, sa fiu si mai punctual si va intreb daca sunteti inrolat politic. Dar nu asta era ideea, pentru ca si membrii de partid sunt cetateni liberi sa isi exprime opinia in piata publica. Intrebarea este daca ati vazut semne ca partidele politice ar dori sa confiste inghesuiala din Piata Universitatii.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 13:36:38
         
 
  Doar ce spuneam mai jos că ieri am văzut minim trei tipuri de diversiuni. Una dintre ele PDL=USL. Însă, bag seama, dacă mai discutăm un pic, o să încercați să mă convingeți că mitingul este unul pro Băsescu și camarila!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 13:31:51
         
 
  Asa sper si eu, domnule Cristescu, ca nu va raspunde la comenzi politice. Altfel, s-ar compromite grav in preajma celui care a confiscat,odata, inghesuiala din '89. Din informatiile mele, insa, multi dintre cei care se gasesc in piata sunt membri ai partidelor de opozitie. Cunoasteti vreunul, adica ati vazut vreunul prin piata?  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 13:28:13
         
 
  Continuați-vă ideea: probabil ceva de genul "așa că tot mai bine este cu domnul Băsescu Boc și Udrea" S-a auzit Piața? Piațaaaa drepți! Piaaaaaațțțțțaaaaa la stân-ga. Pe loc repaus. Însă, să vezi surpriză! Piața nu răspunde la comenzi!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 13:21:51
         
 
  Cu privire la politicieni, la absolut toti politicienii de pe scena politica, am renuntat sa imi mai pun intrebari. De altfel, cred ca a sosit timpul sa se intrebe ei insisi ce au devenit.
Si nu e sofism. Daca pana astazi, revoltele populare aveau un aer curat, unul veritabil, odata cu implicarea partidelor politice risca sa devina irespirabil.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 13:18:06
         
 
  Sofism. Nu vă întrebați ce este cineva ci întrebați-vă ce devine: democrat, antidemocrat, etc.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 13:11:54
         
 
  Domnule Cristescu, va reamintesc ca si Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost prefect al județului Teleorman pe vremea cand era inscris in Partidul Democrat. Daca doriti sa imi spuneti ca politica este ca o curva, nu mai este necesar sa insistati.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 12:58:21
         
 
  Oamenii inteligenți extrag din contingentul cotidian faptele semnificative. Încât, pe surse, se zvonește că s-a inițiat un proiect de lege cu următorul subiect: "spune-mi ce este important din ce vezi ca să-ți spun cine ești." În expunerea de motive este invocată pilda potrivit căreia tu îi arăți luna și el vede negrul de sub unghia arătătorului!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 12:53:30
         
 
  Pe surse:
Un tânăr a apucat să participe doar câteva zeci de minute la protest, când mama sa a intrat în mijlocul protestatarilor și l-a lovit în repetate rânduri cu palmele pe fiul său, scoțându-l din mulțime, întrebându-l în mod repetat: "Ce ți-au dat mă, bani?!", relatează Mediafax.

În cele din urmă, tânărul a părăsit mulțimea și a plecat împreună cu femeia. Câteva minute mai târziu, o altă femeie, împreună cu fiul său minor, a venit să-și ia soțul din rândul protestatarilor, lovindu-l cu palmele și întrebându-l de ce nu stă acasă.

Întrebat de reporteri de ce îl lovește, femeia a refuzat să răspundă, bărbatul fiind cel care a declarat că i se promiseseră alimente dacă va participa la proteste. "De trei zile stau aici. Au zis că îmi dau și mie alimente", a spus bărbatul, fără să răspundă însă cine îi promisese alimentele. Tot în timpul protestelor, jandarmii mehedințeni au scos din mulțime un bărbat care era băut și care intrase în conflict cu protestatarii.

Sursa: http://www.realitatea.net/protestatari-scosi-in-palme-de-mame-si-de-sotii-barbatii-spun-ca-li-s-au-promis-alimente_905046.html#ixzz1jkchGdqJ
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 12:47:38
         
 
  Erată: dacă piața va conștentiza că există o platformă minimală comună tuturor forțelor care doresc salvarea României, este demisia și alegeri anticipate, atunci poate vor fraterniza!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 12:40:38
         
 
  Distinse domnule Andrei Florian,

1. Orice protest, chiar și unul individual, în piața publică, cu revendicări social politice, este UN PROTEST POLITIC.

2. Revendicările Pieței sunt de foarte mult timp revendicările opoziției. Iar dacă pița va conștentiza că există o platformă minimală a tuturor forțelor care doresc salvarea României, este demisia și alegeri anticipate.

3. Dacă Iliescu, din opoziție, are o așa putere, iar lumea îl ascultă este OK. Am subliniat mai demult că dacă lideri ai PNL ca Radu Câmpeanu și Ionescu Quintus, au lăsat deoparte, poate ura pe care o aveau împotriva lui Iliescu, și au acceptat constituirea USL, înseamnă că petricolul suspendării democrației în România este unul real.

4. Domnule coleg, intervențiile domniei voastre sunt generale sau colaterale. Mai sus se află un subiect concret. Ați putea avea o opinie? Știți că Europeea nu cenzurează.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 12:38:52
         
 
  Iliescu a hotarat sa confiste si aceasta miscare populara "spontana". PSD se alatura PNL in demersul lor de a politiza nemultumirile populatiei civile. Oare se va lasa prostita aceasta si a doua oara?  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-18 12:12:25
         
 
  Am primit în imbox scrisoarea de mai sus. Cum era una deschisă, și cum prezintă și o viziune nonpășunistă a disporei, în spirit democratic, iată v-o prezint.

În viziunea mea domnul Ioan-Florin Florescu merită toată stima noastră pentru luciditate, verticalitate, onestitate și, poate, un cuvânt demodat, pentru unii: PATRIOTISM. Felicitări domnule Ioan-Florin Florescu. Și să aveți noroc și succes în ceea ce întreprindeți luându-vă soarta în propriile mâini.

În plus unul sau mai mulți senatori cică "reprezentanți" de asemenea ai românilor de pretutindeni pregătesc o nouă mare fraudă electorală utilizând "votul prin corespondență" Scrisoarea de mai sus poate va ajuta, poate, și altor diasporezi să-și facă o imagine despre adevărul din țară.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-01-18 07:06:57
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE