FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Pățanie cu un demnitar fără morală și o morală demnă de el
Text postat de George Petrone
Mânat de o urgență personală
Am fost, nu prea demult, în capitală
Și rezolvându-mi treaba ca atare,
Având și timp destul pân’ la plecare,
Mi-am zis că aș putea, la repezeală,
Să-mi vizitez un fost coleg de școală
Prieten bun, cândva, și-apropiat
Si care azi e mare deputat
Cu limuzină, rang de demnitar
Si-având chiar și birou parlamentar
(În alt oraș, că dânșii, precauți,
Nu candidează unde-s cunoscuți).
În drum spre el mă amuzam gândind
Ce bine-ar fi dac-aș putea să-l prind
În toane bune și, ca doi flecari,
Să ne-amintim de când eram școlari,
Cum mai trageam la fit, cum copiam
Și cum am spart cu praștia un geam.
Odată-ajuns la el, ca să rezum,
După vr’un sfert de ceas de stat în drum
Și-apoi luat din scurt la interfon
Cu glasu-i rezonant de bariton
Că cine-s eu și pentru ce-am venit,
Că dacă-s singur sau îs însoțit,
O ușă s-a deschis instantaneu
Și mi s-a spus s-aștept într-un antreu
După alt sfert de oră de-așteptat
A apărut și el într-un halat
Și-n mână cu ceșcuța de cafea
Și după felul cum mă măsura
Așa, din creștet până în bombeu,
Nu prea părea că știe cine-s eu.
I-am amintit că într-o perioadă
Am fost colegi și-am stat pe-aceeași stradă
Și că jucam arșice, însă el,
Distant și încruntându-se nițel
M-a pus la punct cam fără eleganță
Că la întrevederi de circumstanță
E nepermis un ton familiar
Când stai de vorbă c-un parlamentar!
Simțind că-s jalnic și inoportun
Am apucat atâta să-i mai spun
Că-mi pare rău pentru deranj dar dacă
Impins de nostalgii va vrea să treacă
Prin locu-i de obârșie natală
Și a-nvățării slovelor la școală,
Eu îl aștept și chiar m-aș bucura
Să stea la mine-acasă cât va vrea.
- Să stau la tine? Ce, mă crezi nebun
Când peste tot eu sunt tratat ca un
Slujbaș de rang înalt și respectat
Care primește rentă de la Stat
Pentru hotel „cinci stele” cu piscină
Meniu inclus în preț și limuzină?
Or, dac-acest favor mi se cuvine
Aș fi un bou ca eu să trag la tine!


MORALA ce-o fac dă o hibă-n vileag:
La omul sărac, nici boii nu trag!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  În drum spre el mă amuzam gândind
Ce bine-ar fi dac-aș putea să-l prind
În toane bune și, ca doi flecari,
Să ne-amintim de când eram școlari,
(George Petrone)

Citind poezia a m ajuns la concluzia ca scopul vizitei trebuia sa fie altul...

În drum spre el mă amuzam gândind
Ce bine-ar fi dac-aș putea să-l prind,
Spe-al strange cu putere de-un nimic
Ce-i foarte important la un voinic.

 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-05-17 19:14:16
         
 
  Daca sunteti un maestru sper ca o sa militati pentru ridicarea nivelului lui Ioan Peia! Chiar va rog!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2011-05-17 03:50:05
         
 
  Maestre, plecăciune! Mă bucur să vă întâlnesc în spațiul virtual! Poate ne dați câte ceva dintre acele proze scurte, umoristice, ce au făcut carieră la "Ora veselă" - la "Radio România" - sau cum s-o fi fost numind, atunci, postul național de radio. Vă îmbrățișez,
Ioan Jorz
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2011-05-16 20:36:40
         
 
  Mulțumesc, cu plecăciune, domniilor voastre!
 
Postat de catre George Petrone la data de 2011-05-14 22:13:55
         
 
  Bucuros de citire, maestre !
Cam rar se scriu satire de o asemenea calitate.
Incantat !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2011-05-14 16:35:08
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  idee foarte piezișă și haioasă pe o temă cam prăfuită + tehnică de meseriaș... vot  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-05-14 09:25:01
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE