|
|
|
|
|
|
|
|
|
Încotro(II) (Flori intermediare; Asfaltații;) |
|
|
Text
postat de
Bot Eugen |
|
|
Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de-ntoarcere către casă,
ne mătură umbrele, urmele
lăsate în treacăt pe zăpadă,
ne lustruiește scutul de țurțuri
din jurul inimii,
să strălucească mai abitir
pieptul plin de „medalii” la soare,
de lacrimi ne șterge la ochi
și ne îndeamnă
să privim numai și numai înainte.
Legați de mâini și de picioare,
stăm nemișcați, spate în spate,
și ascultăm cum suflarea lui
ne buzunărește venele,
preschimbându-ne încet
pulsul jugularelor într-o tăcere de cristal
roșu cu-albastre irizații.
Respirația lui tot mai amplă
și moartea noastră
din ce în ce mai pitică și mai calică
purtând pe umerii săi anonimi,
ca pe niște epoleți,
capetele demonilor dostoievskieni,
răstigniți undeva,
între cer și pământ,
pe o cruce de carne înghețată.
Ostatici ai uraganului,
la răscruce de drumuri,
stăm nemișcați, spate în spate,
și nălucim cu ochii deschiși
povești de adormit copiii durerii,
istorioare cu fericite sfârșituri,
în timp ce vântul ne răsfoiește anii
ca pe un roman
cu finalul înghețat în așteptare.
Din când în când, mai batem pasul pe loc,
ca să ne încălzim, alteori,
ne încălcăm
dreptul la singurătate
sau pe cel de a face măcar
un singur pas înainte.
Dar nu uităm niciodată
că trebuie să privim numai și numai înainte.
Ce mai contează că ne uităm, în același timp,
în două direcții diametral-opuse
și că fiecare din noi nu vede decât
ceea ce vrea să vadă,
sau poate că nu vede nimic,
ori poate că vede cu totul și cu totul altceva?!
Importantă e așteptarea. Ea este totul.
Așteptăm cu răbdare momentul prielnic
pentru înmugurirea și creșterea
pe spatele vertebrelor noastre
a marilor flori intermediare
de culoarea asfaltului.
Degerați din cap până-n picioare,
în inima unui continent adormit,
nu mai găsim drumul de-ntoarcere acasă
(printre umbrele dragi, bine cunoscute de suflet),
nici pe cel care să ne întoarcă cu fața către străini.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Bucuros de revenirea ta, Mihai. Uite că, între timp, am mai operat câteva modificări. Oricum, varianta actuală mi se pare mai bună. Dar cine știe?
Mulțumesc încă o dată pt. un feedback constructiv.
Să ai un an mai bun decât decât cei precedenți.
Eugen. |
|
|
|
Postat
de catre
Bot Eugen la data de
2011-01-11 20:53:27 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
sunt multe de spus, Eugen, si nu(nu neaparat) in legatura cu tine. Ma gandesc..sau am presimtiri, fara a suferi de vreun sindrom. De ce ar incerca Cineva sa respinga sau sa conteste atatea si atatea lucruri, cand poate veni cu un nou 'stil', care sa comunizeze, nu doar in poezie, cu rezultate dezastruoase pe perioade mai lungi. Bine, aici este mai greu, prea mare diversitatea, prea lunga istoria, prea multe traditiile..si mai e ceva in sange. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2011-01-10 22:20:06 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mihai, mulțumesc pentru lectură și semnul de trecere. Înclin să-ți dau dreptate în ceea ce privește prima strofă. La momentul potrivit o să operez niște modificări. Deocamdată însă las așa.
Aș fi curios, totuși, să aflu mai multe despre influențele la care faci referire mai sus, pentru că textul acesta l-am scris dintr-o suflare, și l-am scris exact așa cum l-am simțit.
Apoi, nu ești departe de adevăr atunci când zici că pluralul din text te duce cu gândul la „puii congelați”. S-ar putea chiar așa să fie. Mai mult de atât, mi se pare o comparație foarte reușită. |
|
|
|
Postat
de catre
Bot Eugen la data de
2011-01-10 18:10:01 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
nu este rau, aveti un discurs.
Prezenta pluralului pe mine ma duce cu gandul la niste pui congelati, noi in sus, noi in jos. Probabil ar trebui sa va feriti de spatii comune si sa va asumati propriile imagini pana la capat. Este si destul balast, destula poezeala.
In prima strofa conteaza doar primele patru versuri, urmatoarele nu adauga nimic nou, aiuresc cititorul. Incercand mult pierdeti destul.
Aveti puncte bune care pot fi dezvoltate; mi-a placut imaginea vantului care lustruieste scutul de turturi, apoi cea a vantului care rasfoieste anii..ar trebui sa faceti ceva sa fluidizati si sa aruncati la cos toate influentele care va dezavantajeaza, acelea de "cum se scrie". Se scrie dupa cum simtiti; si cat. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2011-01-10 01:38:42 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|