FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Oana Niculescu Mizil declaratie politica
Text postat de ecsintescu virtual
Va adresați astăzi Parlamentului României. Este de notorietate faptul că blamați această instituție și că sunteți disperat în încercarea dumneavoastră de a ostraciza forul legislativ al țării. În ultimii ani, Parlamentul acestei țări (al cărei președinte vremelnic sunteți) a devenit, în opinia dumneavoastră, principalul vinovat pentru situația dezastruoasă în care se află România. Pensiile nesimțite ale parlamentărilor, salariile noastre sfidătoare, privilegile de care ne-am bucura, sunt după părerea domniei voastre, cauzele prăbușirii fără precedent a nivelului de trai al românilor. România reală se scufundă, Domnule Președinte! România reală trăiește cea mai neagră perioadă a sa de la Revoluție încoace și pentru toate astea afirmați că nu ați fi dumneavoastră vinovat sau marioneta de serviciu Boc, ci numai Parlamentul.

Contrar opiniei partidului pe care îl conduceți, parlamentării PSD-PNL nu au dorit ca Legea Pensiilor să fie votată în forma propusă de Guvern. Aleșii poporului și-au dorit ca românii să trăiască bine, așa cum cineva promitea, dar a uitat între timp. Cu toatea acestea Legea Pensiilor a trecut printr-o fraudă ordinară. Roberta Anastase, Președintele Camerei Deputaților și protejata dumneavoastră, a furat în cel mai abject mod cu putință, și asta pentru ca pensionarii români să devină paria societății.

Mă întreb și vă întreb dacă Parlamentul, în întregul sau, este vinovat de tăierile de pensii și de salarii sau numai parlamentarii aserviți dumneavoastră?

Mă întreb și vă întreb dacă nu ar fi moral și bărbătește să recunoașteți că ați pierdut timona și că România este în derivă?

Mă întreb și vă întreb dacă nu ar fi normal să demisionați și să ne lăsați să trăim?

Domnule președinte, un fost șef de stat al României, mult mai puternic decât dumneavoastră, a fost dat jos de către popor chiar dacă a mărit salariile, pensiile și ajutoarele sociale și a scăpat țara de datoriile externe.

Dumneavoastră ați îndatorat țara cu miliarde de euro și ați oprimat populația prin tăieri de salarii și pensii.

Eu cred că este cazul să vă dați demisia! Dumneavoastră ce credeți?

Deputat Oana Niculescu-Mizil
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "M-am sculat de cand ma stiu de dimineata, bre Che Guevara"
Radu Stefanescu la data de 2010-09-22 10:11:31


Radu, eu ce arma mea am mai facut? de cand sunt plecat prin Bolivia, v-am lasat, sa duelati,cu armele voastre.

dar,daca m-ai "chemat", pot sa-ti spun, curat, ca am sa-l invoc pe distinsul Tepes-Voda, sa revina in tara...
motive are destule, bete... la fel!
che.
 
Postat de catre Ernesto Che Guevara la data de 2010-09-23 18:39:58
         
 
  Ioane, ai fost interceptat pe aragaz. Stim tot. E prea tarziu, mai bine marturiseste!  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-09-23 10:17:40
         
 
  Pe care mess ai scris tu, mă tălîmbă, ceea ce zici c-ai scris? Băi, voi sunteți școliți toți la institutu' dă mincinoși patenți ai lui băsescu!
Eu nu stau te vorbă cu japițele nciciodată și în nici o împrejurare, nu ți-e clar?
Așa ca termină cu farafastîcurile astea de june cu caș la gură.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-23 09:21:46
         
 
  ecsi, sefu a fost de acord sa postezi stenogramele alea, nu e nicio problema.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-09-23 03:10:07
         
 
  Ioane,
Hai sa facem un armistitiu. Nu-i mai jigni. Ce, ei te-acuza ca ei viagra, lucru vazut si prin ochelari cu fund dublu? Armistitiu de o luna! Ioane, promit ca imi fac timp sa ne vedem, asa cum am scris pe mess. Da, Radu mi-a dat mesajele tale dar nu pot sa-ti spun cate si cele.
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2010-09-23 01:13:58
         
 
  Ia un țoi și-ți trece!  
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-23 00:38:29
         
 
  Ioane, ma plictisesti teribil, monser.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-09-22 19:55:49
         
 
  Și cică nu e pedelist!!!!...  
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-22 18:34:58
         
 
  De ce te săturași, bre?
De "puseurile" mele și mai degrabă "erectile?"
Mă, da' voi, ăștia care nu știți decît să faceți aluzii chioambe la cele gonadice, sunteți chiar așa de vînjoși și sătisfăcuți de "gonflabilele" voastre legitime, încît simțiți nevoia să scrieți rețete medicale pt alții?
Ia-te, frate, de mână cu ecsintescu, duceți-vă la tîrgu' de forțoși și faceți oferte gigolo pe-acolo, să deveniți și voi celebri!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-22 18:33:43
         
 
  Florian,
Nu cred că e lipsă de respect, mai curînd exces de populism..da' de ce n-ar împrumuta "aleșii" metodele unu' de la celălalt?
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-09-22 13:42:50
         
 
  D-le Corbu,
Am deschis forumul, ultimul comentariu era din august 2007...interesant elena edrea și tăriceanu...
Aveți semnal, fiindcă radu trage la știuci și pune de-o pană!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-09-22 13:41:23
         
 
  Mai întâi de toate, atunci când cineva pretinde că reprezintă o anumită categorie socială a României și dorește să se prezinte pe un site literar, ar trebui să își expună opiniile folosindu-se de limba română și de o gramatică corectă.
Textul de mai sus este scris într-o lipsă totală de respect față de vorbitorii de limbă română. Povestea Oanei este despre Scufița Roșie care pretinde că este Albă ca Zăpada, nu?
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-22 12:11:03
         
 
  m-am saturat pana-n gat de puseurile tale erectile, distinse Peia. du-te bre, si cumpara-ti o gonflabila si exerseaza-n pana mea acolo.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-09-22 11:20:58
         
 
  "Ăla mic și ăla chior
Și-au bătut joc de popor"!
Și lingăii lor de paie
Îi lustruiește la glezne!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-22 11:06:30
         
 
  Și du-te la știuci!  
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-22 11:03:07
         
 
  Bine, sclavule!
Ești exemplarul perfect pentru borfașii care trăiesc pe spinarea altora.
Poate vrei să-ți povestesc cîteva aventuri ale "istericului" care sunt și care a PRODUS și A PLĂTIT DIN GREU faptul că îndrăznește să existe, fără să ceară, pînă acum, nimic onor statului pe care tu-l lingi în cur, pentru că ești un cetățean... pardon! un mămăligar onorabil, a cărui principală calitate este aceea că (i) se scoală de dimineață?
Băseștet-te liric, sclavule!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-22 11:00:40
         
 
  M-am sculat de cand ma stiu de dimineata, bre Che Guevara. Si totdeauna am muncit pentru altii. Si nu ma plang. Si nu ma vaicaresc ca o baba isterica. Si nu ma cred un geniu. Si nu oblig pe nimeni sa ma citeasca. Si nu accept invective din partea lustrangiilor de menta.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-09-22 10:11:31
         
 
  Cei care s-au legat la ochi, că așa-i mămăligaru liric... ce-i pasă lui că trăiește într-o comunitate în care sfidarea, disprețul și hoția în văzul tuturor, practicate de cei care-i conduc la groapă, ei da, ce-i pasă că, nu merită nici un scuipat de circumstanță în ochi!
El compune poezele pentru gloria-și eternă!
Că fără catastrofele lui lirice, piere lumea de inaniție săirituală, vai, vai!
Geniilor! tare aș vrea să vă văd în situația ălora care se scoală dimineața și ar dori, mai degrabă, să-și atîrne lațul de gît decît să continue a trăi în țara lui Ciubăr Vodă!
Mizerabil!
Așa a apărut ceaușismul: prin grația divină, ego/latră și lașă a maneliștilor lirici!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-22 09:42:16
         
 
  Europeea are și o secțiune politică: http://www.europeea.ro/main.php?categorie=politica

Acolo și-ar găsi locul textul de mai sus. Pe care pentru iluminarea și a altora l-aș fi preluat și l-aș fi postat și aici. Că unii se cred pudeli și că mai cred că ar exista și pudeli favoriți este o simplă stare existențială percepută exclusiv de domniile lor. Nedemocrații consideră că toate punctele de vedere care sunt diferite de ale lor sunt dușmănoase și trebuie eliminate. Democrații acceptă și alte puncte de vedere.

Îi invit pe toți aceia care consideră că România se află într-o situație înfloritoare, ori având un management bun, să scrie despre aceasta ori să laude, să atribuie ode, etc. Și să accepte și punctele de vedere contrarii.

PS. Astăzi voi fi în niște comune din zona Focșani. Telefonul meu este Vodafone. Localizarea mea, este deci un fleac. Poate doar în zonele fără semnal. Care, chiar există. A propos lucrează cineva de pe aici la aceată companie?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-22 09:23:14
         
 
  ca europeea a devenit, printre altele, un blog politic, nu ma mira. ca unii preiau de aiurea articole sau iutuburi si le posteaza aici cu mare veselie, iar nu ma mira. ca Emanuel Cristescu se face ca ploua, atunci cand e vorba de pudelul favorit, a intrat in banal. ma mira insa apatia Elenei Stefan, care, cred eu, s-ar cuveni sa apara cu o nota critica, eventual cu o stea, sub acest exceptional (si corect dpdv politic) manifest literar.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-09-22 07:49:52
         
 
  Draga Vali,
Ceeace nu-i pot eu ierta Oanei este ca a intrat in pardidul fondat de cel care la bagat la parnaie pe bunicutul ei socialistul Paul Niculescu-Mizil. Domnule, eu am avut mare incredere in femei care si-au tradeaza sotii deoarece cu acestea s-a putut face totdeauna cate ceva dar cu femei care si-au tradat numai bunicii
am refuzat orice colaborare.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-09-22 04:04:14
         
 
  Nene Mitica,
La doua intrebare am gasit un raspuns dat de preafericitul parinte Olariu la un alt com si care se potriveste de minune :

Odata ajunsi in alte tari, beneficiind de sisteme mult mai sanatoase, incep sa uite pentru ce au venit acolo si se impamantenesc in ale strainataturilor. Nici nu e prea greu sa te inveti cu binele.

Postat de catre ... Epigramist la data de 2010-09-21 17:44:32
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2010-09-22 01:53:19
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  "Cu toatea acestea Legea Pensiilor a trecut printr-o fraudă ordinară. Roberta Anastase, Președintele Camerei Deputaților și protejata dumneavoastră, a furat în cel mai abject mod cu putință, și asta pentru ca pensionarii români să devină paria societății."
(Oana Niculescu-Mizil)

Doamna Oana,
As avea si eu doua intrebari:
1) Ce va determinat sa luptati numai pentru a fi aleasa in clasa cea mai ianalta de hoti din Romania?
2) Daca raspunsul este ca nu stiati in ce cloaca va vor baga alegerile ce va determina sa nu va dati demisia?
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-09-22 01:40:30
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE