FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Deșertul indigo
Text postat de Bot Eugen
Pași pe trepte-aud, zăngănit de verbe și de chei,
scrâșnete punând lacăt la gura ce ascunde
dialogări dintre femei și șerpi cu clopoței,
dulcele delir al unor patimi muribunde.

Cancanuri la parter, manele, cocote și pești prin beznă preumblă...
Bravează clica de poltroni, pentru bani mecena se prostituează...
Mă-nfiază, tu, stea singuratică, să strălucesc cu a ta umbră
pe un munte de lumină și, lucid, să-mi curm zilele cu o rază.

E noapte și sub tăișul alb al Lunii lira bardului pălește.
E anarhie, cu alcoolici și satrapi benchetuind pe-un piedestal.
E întuneric și deasupra mea un înger priveghează lupește.
Îmi scrutează demonul lacrimile cu ochiul treziei chirurgical.

Mai palid pare iarna, pe o arteră sângerând,
prădătorul ce-a căzut în ghearele nimfei de pradă.
Melancolia-l escortează pe marele înfrânt
cu o mare de făclii prin labirintul de zăpadă...

Privind la eclipsă, costelivul sihastru
aude carnea fremătând sub sorii cu pete,
și simte-năuntru cum deșertul albastru
îl sărută cu foc, îl devorează cu sete.

Ghilotinează-i, Doamne, strigătele în apus,
ca noaptea târziu, de pe eșafodul Lunii,
să-și audă geamătul rostogolindu-se în gol,
pe treptele înalte ale rugăciunii.

Dezleagă-i zilele, bunule Domn,
de noaptea celor bolnavi de nesomn.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE