FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sonet LXX de William Shakespeare (traducere/adaptare)
Text postat de Cristian Vasiliu
Nu-i vina ta c-ai devenit povară
Acelora ce-ți înfierează visul
Și cred că frumusețea e bizară
Și pângărește-n zboru-i Paradisul;
Stigmatul ponegririi ți-e dovada
Desăvârșirii tale peste vreme -
Doar primăvara, viermii, prin livada
Iubirii,-ți schimbă mugurii-n blesteme.
Ai obosit și-n orice ambuscadă
A tinereții ți-ai pierdut armata,
Dar n-ai căzut tentațiilor pradă
Și totuși iată pizma ți-e răsplata.
De rău-n trăsături n-o să se-arate,
‘Ți-vom fi vasali și-ai stăpâni regate.

Sonet LXX de William Shakespeare

That thou art blamed shall not be thy defect,
For slander's mark was ever yet the fair;
The ornament of beauty is suspect,
A crow that flies in heaven's sweetest air.
So thou be good, slander doth but approve
Thy worth the greater being wooed of time;
For canker vice the sweetest buds doth love,
And thou present'st a pure unstained prime.
Thou hast passed by the ambush of young days
Either not assailed, or victor being charged;
Yet this thy praise cannot be so thy praise,
To tie up envy, evermore enlarged,
If some suspect of ill masked not thy show,
Then thou alone kingdoms of hearts shouldst owe.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Cristi,

Ce bucurie sa vad aparitia ta pe site! Te-am asteptat!

Sonetul e superb tradus. Poate ca la ultimele doua versuri s-ar mai putea lucra.

*

VPL.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-16 15:57:28
         
 
  traducerea lui Pintilie iti este net inferiora....

imi place cum "suna" trad. ta ....pentru ca miziclitatea este , cum bine stii, estrem de importanta la MW.

vino mai des, Cristi!

Calvar*

 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-11-16 15:22:35
         
 
  Și totuși, iată, pizma ți-e răsplata.

Cu această măruntă corectură, un vot pentru strădania (reușită) de a ne înfățișa și altfel decît pînă acum, decît au făcut-o alții, poezia.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-11-16 14:21:17
         
 
  Varianta Nicolae Pintilie

Că ești vorbit de rău, n-ai nici o vină,
Doar bîrfa rîde pururi de cel pur ;
Podoaba frumuseții învenină
Pe corb chiar dacă zboară în azur.

Cînd ești desăvîrșit, clevetitorii
Te fac să fii, prin timp și mai slăvit ;
Rod viermii mugurii cei dulci ai florii –
Și tu ești mugure neprihănit.

Tu ai trecut de lațul tinereții,
Neasaltat de ea și-nvingător ;
Dar faima ta nu-ncîntă pizmăreții,
Nici nu le-nchide bîrfa sub zăvor.

Dar dacă nimenea nu te-ar bîrfi,
Domn peste inimi numai tu ai fi !
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2008-11-16 09:43:39
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE