FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ape de rosu
Text postat de Daniel Bratu
umbrele de oțel

Lumina se-nalță prin stropii de ploaie
și aeru-i umed, ca botul de lup,
iar apa de roșu tot curge și taie,
din geamuri, când liniștea roțile rup.

„el tren va a Madrid”
el trenul ca viermele nopții
săpase culoare
culcuș
aveau morții
leagăn de pluș
ce plecase spre zid
„tengo un billete de ida”
inima pasăre
îi era un bilet numai dus
plecase strâns zarzăre
și-nflorea în cais
spre apus
„permiten abrir un rato la puerta?”
doar un pic ar fi vrut
să deschidă o ușă
pentru ultim sărut
al dimineții-căpușă

„tenemos que llegar al primer cruce”
la intersecție șarpele
metalic ajunge se duce
prin ceața ca laptele
de la ultima cruce

E liniște, trenul se-ascultă pe sine
și clipele gemene sar dintr-un tun,
cad stropi răsuflările orcii, prin șine
se umflă ca valul un urlet nebun
și geme pământul, prin noduri clepsidră
se rupe din maluri, deodată străpuns,
când schijele-mprăștie colții de hidră,
se face-ntuneric de-atât sânge plâns.

De la ultima cruce
prin ceața ca laptele
metalic ajuns se tot duce
în intersecție șarpele
„tenemos que llegar al primer cruce”

„espero un maletero”
era doar un trup
aștepta un hamal,
să-i care mâinile
să lege picioarele visele
de unde se rup
„compartimento para fumadores”
dar în compartiment
nu se fuma
un ecartament
între ochi lumânările
aveau fumul lumină
nu zorile zările
leagăn de pluș
se-ngropase în zid
și culcuș
aveau morții
săpase culoare
viermele nopții
„el tren no sale de Madrid”

În ape de roșu orașul se-mbarcă
sunt raze urcate pieziș din pământ,
căci soarele-i putred, iar gara-i o arcă
din care măslinii zburați sunt de vânt.

martie 2004
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  in comentariul precedent m-am adresat lui Ionut Popa, nu catre Ionut Caragea (ultimul coment cred ca a aparut mai tarziu decat este inscris)/oricum, poate fi valabil in ambele cazuri :), adica
multumesc Ionut, ok





 
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2008-03-14 19:38:37
         
 
  ok, Ionut - elegant si intelegator comentariul tau,
numai bine, multam again

Petre, multumesc pentru vot si pentru aprecieri

 
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2008-03-14 19:19:45
         
 
  Salut Daniel. Mi-a facut placere sa recitesc aceasta poezie, pe care de altfel am pus-o demult si la mine pe site. Efectul bulgarelui de nea pe care il are rima la tine, ii da poeziei o savoare aparte.
Plus sintagmele de genul... E liniște, trenul se-ascultă pe sine, foarte reusite.
As mai fi avut nevoie de niste texte de ale tale, daca esti de acord, da-mi te rog un semn la [email protected]

Numai bine.
 
Postat de catre Snowdon King la data de 2008-03-14 19:12:52
         
 
  felicitari daniele pentru o poezie puternica, o poezie in care vantul ofera imagini puternice, care raman in mintea cititorului mult timp, demonstrand forta unui poem bun.

felicitari!

pe mine m-ai convins.

votez

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-03-13 15:17:14
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Da, am inteles. In contextul desfasurarii actiunii este corect. Nu luasem in calcul posibilitatea ca rotile sa rupa linistea, iar schimbarea pozitiei subiectului cu acel complement direct mi-a jucat o festa.

o zi buna amandurora.
 
Postat de catre Ionuț Popa la data de 2008-03-12 09:37:43
         
 
  Liviu, mulțumesc, atât pentru cuvinte cât și pentru necuvinte

Ionuț, cred că Liviu a lămurit problema: "roțile" - subiect, "liniștea" - complement direct - topica nu m-a interesat - mai degrabă transmiterea angrenajului fonic contextual și sub - nici n-am luat în calcul varianta liniștii care rupe roțile și nici pe cea a ploii-apă de roșu care rupe roțile liniștii (interpretări interesante, însă neintenționate și deviind de la succesiunea întregului întâmplat)-
deci nu mă corectez, nu te corectez,
mulțumesc, o zi bună
 
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2008-03-12 09:00:31
         
 
  Ionut, bineanteles ca rupe, ca doar e mai multe... :)

Stiam eu, mai jos, ca trebuie sa tac pentru a ramane filozof.

Nu linistea rupe rotile, ci rotile rup linistea. Chiar daca e o inversare a pozitiei subiectului in propozitia respectiva.

Ca o concluzie in afara topicului, precum tot comentariul meu: te inseli.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-03-12 07:57:04
         
 
  Daniel, nu cumva în construcția "când liniștea roțile rup" pentru a salva rima și ritmul ai provocat un dezacord? Corect ar fi fost "Când în liniște roțile se rup" sau "Când liniștea roțile rupe", dar nu ar fi ajutat cu mult poezia deoarce ar fi apărut o discrepanță de ritm, rimă și măsură în raport cu celelalte trei versuri din strofa. Ar fi mers "Când liniștii roțile-i rup". Dacă mă înșel, te rog să mă corectezi.

O seară bună.

Ionuț Popa
 
Postat de catre Ionuț Popa la data de 2008-03-11 22:20:50
         
 
  ...  
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-03-11 16:59:49
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE