PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curăţarea site-ului Text postat de Dana Banu cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Dorina, îţi mulţumesc pentru lectură, însemnare şi apreciere.   Postat de catre Dana Banu la data de 2007-01-22 09:23:28               Precum in majoritatea versurilor pe care le scrii,poemul tau trezeste interesul cititorului cu destule argumente. Prima strofa m-a tinut in ea multa vreme... As mai cita:"priveşte numai cum se zbat în carnea lumii inocenţe stranii ..", "siberiană depărtare a mea"... Cu interes, Dorina   Postat de catre Dorina Baston la data de 2007-01-22 03:49:45               Petre, sunt bucuroasă să te ştiu privind mereu cu îngăduinţă textele mele îţi mulţumesc   Postat de catre Dana Banu la data de 2007-01-21 14:52:37               dana, ca de obicei, poemele tale sunt pur filosofice, se intrupeaza intr-o multitudine de concepte foarte interesante... Am citit cu mare placere si m-am lasat purtat pe aripile acestora... votez cu drag petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2007-01-21 12:43:53 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               în faţa unui asemea exerciţiu de lectură nu pot fi decât surprinsă şi desigur onorată remarcabilă fineţea interpretării, un ochi critic ce se dovedeşte nu doar atent ci şi avizat mulţumesc   Postat de catre Dana Banu la data de 2007-01-21 12:17:26               Exerciţiu de lectură Între uşa deschisă şi depărtarea siberiană Înţelepţirea nu e un dat. Este, pentru unii, o aspiraţie, pentru alţii, o trecere a timpului iar pentru câţiva este o uimire. Se mai spune că „înţeleptul cunoaşte”. De multe ori, această stare tranzitivă spre înţelepciune este percepută ca un nou început, o nouă treaptă, un nou orizont. Poate nu atât în plan pragmatic ori contingent cât mai ales în planul conştientizării sau al percepţiei detaşate, obiectivate oarecum, a lumii şi hăţişurilor acesteia, în plan spiritual. De multe ori înţelepciunea este asociată verbului „a şti” dar, din păcate, la nivelul subiectului înţelepţit, uşor dichotomică, verbului „a putea”. Există şi starea de percepţie empatică a fenomenului când, la nivelul eului cognitiv, se produce o iluminare de tip „ex ante” care ar putea fi interpretată ca o maturizare forţată a subiectului perceptiv un fel de premoniţie a întâmplărilor proprii din timpul ce va să vină. Pare că în această ultimă ipostază poate fi surprinsă autoarea textului cu titlul „Siberiană depărtare a mea” (uşor livresc şi cam preţios, „Depărtare siberiană” în opinia mea putând fi suficient) deoarece coroborarea „înţelepciunii textuale” cu „diacronia autoarei” nu justifică plasarea ipostazei poetice a acesteia într-o altă categoremă dintre cele enumerate mai sus. Astfel, asemenea uni patriarh peste care vor fi trecut ani şi ani, autoarea ne introduce în poem ex abrupto cu un vers apoftegmatic, aproape biblic: „vine o vreme când pentru toate se deschide o uşă” care poate reflecta în plan poetic acel nou orizont, nouă treaptă, nou început. Un punct de inflexiune existenţial, moment poate de analiză şi evaluare ori poate de decizie înţeleaptă. „Avem timp pentru toate” spune undeva Octavian Paler iar acest timp vine pentru fiecare ca o deschidere de uşă după cum ne spune autoarea textului de mai sus. Adică deschiderea uşii sugerează oportunitatea pe care eul ar trebui să o valorizeze. Această uşă, deschisă la vreme pentru „unele toate” dacă pot să mă exprim aşa uşor paradoxal, paradox care aparţine autoarei, deoarece imediat contrapunctic invocă „altele toate” legitimând astfel expresia mea, aşadar pentru aceste „unele toate” se deschide o uşă în timp ce pentru altele se coboară un drum. Deschiderea uşii ar putea sugera, cum spuneam mai sus, noul orizont în timp ce coborârea drumului ar putea reprezenta consecinţele acelui fugit ireparabile tempus, care, pentru eul cugetător, poate avea o traiectorie de tip „orizontic-ascensional” până la punctul de maxim, după care devine „coborâre” când „e întuneric e frig şi desigur pustiu / bate un vânt aspru dinspre capăt de lume / siberiană depărtare a mea” Vântul aspru dinspre capătul lumii poate sugera percepţia unei posibile suferinţe interioare cu trimitere la un autoexil solitudinal în care, în lumea bipolară în care ne aflăm, este posibil un comportament empatic tranzitiv, prin preluarea atributelor unui „el” real sau imaginar, oricum un el cu o devoţiune de tip egocentric „săpând mereu tranşee în care să te ascund” ca o manifestare a unei frici ori frustrări ajunse la limită. Limită care-l face să devină tranşant: „ ia-le şi du-te” . Aceste cuvinte, par a fi rostite „siberian” şi, cu tot altruismul devoţional de cedare a propriilor atribute „ochiul” lumina, cunoaşterea, „mâna”, forţa, „pumnul strâns” durerea, „haina aspră de bărbat” condiţia ontologică masculină de tip sacrificial, aceste cuvinte deci, amplifică percepţia de întuneric de frig şi desigur de pustiu invocate mai sus. Replica înţelepţită, contextualizează personajele într-un mediu existenţial dificil şi ostil care ar putea oferi şansa unei „rezistenţe în doi” la agresivitatea acestor „vremuri târzii” în care „ caută oamenii aceştia cu umerii aduşi înainte / mereu şi mereu încă şi încă o povară”. Însă finalul, poate ca o expresie a imposibilităţii comunicaţionale, dichotomizează personajele: ”închid uşa / cu o haină bărbătească grea şi aspră pe umeri / siberiană depărtare a mea” „ea”, preluând atributele „lui” şi „el” „mereu aşteptând într-un capăt de drum” Un el poate metaforic, mereu antitetic întâmplării.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2007-01-21 11:40:19	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE