Om sunt...

Om sunt... spun da ºi-n clipa urmãtoare
Anapoda fac totul ºi pe dos
Ce-i negru, alb ca spuma mi se pare
Iar ce-i risipã spun cã e folos.

Om sunt... pot sã iubesc un fir de iarbã
Din creºtet pânã-n tãlpi sã mã topesc
Iar clorofila-n pieptul meu sã fiarbã
Când buruieni de leac mã nãpãdesc.

Sunt om... amestec sacru de argilã
ªi suflu genial, dumnezeiesc
Pot fi mãreaþã, demnã sau umilã
Atâta doar; sã nu uit sã iubesc!

Când plângi femeie

Când plângi femeie toatã apa lumii
Se aflã-n ochii tãi ca douã lacuri
Ce oglindesc luceferi în hamacuri
Tinzând sã cadã în tristeþea humii.

Când laºi sã-þi cadã lacrimile-amare
Fãrã-a-ntreba ceva ºi fãr-a cere
Parcã te pregãteºti de înviere
Topind în plânsu-þi ocnele de sare.

De-aceea nimeni n-are acest drept
Sã-þi judece-n vreun fel firescu-þi plâns
În care duioºia lumii-ai strâns
Ca s-o pãstrezi în sipetul din piept.

Iar ºi iar, cai...

Ca sã prefac un amãnunt postum
M-aº fi ascuns sub pietrele din prund
De vreme ce pãmântul era scund
ªi caii nopþii rãtãceau pe drum.

Puterea aº fi pus-o-altoi în sânge
Nescrisul rost, citindu-l printre rânduri
Amestecat cu boala mea de gânduri
Dar eu uitasem a iubi ºi-a plânge.

Sã mai salvez doar caii ce necheazã
Pe niºte drumuri rãtãcite-n munte
Dar m-am pierdut în alte amãnunte
Într-o duminicã pe la amiazã.

dramã cu clowni

ne gãsim încontinuu miraþi
ºi deschidem o mie de uºi
unde clowni cu joben ºi mãnuºi
se transformã în oameni bogaþi

e-un spectacol cu tentã amarã
pentru cei ce privesc, evident
un artist ºi-a pierdut din talent
ºi mãtuºa îi trage sã moarã

când ieºim ne e fricã de câini
pe ºosea, accidente - o groazã
au murit toþi agenþii de pazã
ºi-au rãmas numai clownii stãpâni

Sunt un mãr

Sã scriu nevoia zborului de-aripã?
Sã spun de niºte cerbi boncãluind,
Ori de pãrinþii mei îmbãtrânind?
Dar pana mea s-a-mbolnãvit de gripã.

ªi totuºi, scrie-aºa de sãptãmâni
Cu boala asta pare sã se-nveþe
Cerneala se-nnegreºte de tristeþe
Iar rimele-s bolnave de plãmâni.

Când poezie uit de tot a face
Ceva se-ntâmplã fãrã veste-atunci
Îmi ies în cale cetele de prunci
ªi simt cã sunt un mãr care se coace.