« Un text spumos, cu ironie acidã, în fond, un pretext pentru « ridendo castigat mores » în care autorul îi  face oarecum celebri pe descurcãreþii Vasileºti, ca exponenþi ai unui fenomen care a cuprins un mare segment de români.
Pe de alta parte un text pildologic în care gãsim un „riga Crypto invers”, care moare cand se reîntâlneºte cu mediul din care a fost scos. Parabola, cred eu, cu adresã directã la tipologia comportamentalã vasilescianã, tipologie care pare a muri spiritual la revenirea în propriul mediu ca urmare a habitudinilor dobândite în mediul în vare viaþa, înþeleasã ca având drept valoare suprema „acumularea” - în pofida satisfacþiilor profesionale pentru care te vei fi pregãtit, îi va fi dus. - "Ãi de-acolo aveau nevoie de electroniºti care sã le plimbe câinii ºi copiii."
O prozã subtilã care ne propune spre meditaþie observaþiile acide ale unui "pârlit de economist" care pare a nu se derobaba de valorile perene ale umanitãþii ºi a nu se converti la „valorile secolului”, valori de mucava si sclipici” 

Comentariu postat de Elena Stefan.

SACHE SI MEDUZA MULTICOLORA

De 1 mai am fost invitat la Vama Veche, la noua casa a Vasilestilor, fosti colegi la Mecanica Fina. Descurcareti, prietenii astia. Acum patru ani, vazand ca la noi nu-i nevoie de ingineri electronisti, au plecat in America. Ai’ de-acolo aveau nevoie de electronisti care sa le plimbe cainii si copiii. Vasilestii si-au facut un calcul simplu: decat sase milioane pe luna aici, mai bine o mie de dolari acolo. Asa au ajuns in America. Acum, abia intorsi in tara, si-au luat un apartament langa Cismigiu si o casa de vacanta la Vama Veche.
- Bai, Sache, sa nu fie intr-un ceas rau, tot parlit de economist ai ramas?
- Da, Vasilescule, tot economist.
- Bai, sa nu fie intr-un ceas rau, cu cat te platesc astia sa nu pleci din tara? Iti dau bonus?
- Nu-mi dau. Imi place mie aici, am si casa de vacanta, la Poenari.
- Esti tare, Sache, sa nu fie intr-un ceas rau, esti tare.
De cand s-au intors din America asa vorbesc Vasilestii, au un tic verbal. Toata ziua, numai ‘sa nu fie intr-un ceas rau’.

La mare mi-au dat camera de la etaj si mi-au zis ca am vedere la bulgari; daca ma uit atent, pot vedea nisipurile de aur. Eu totusi cred ca i-a tampit America, auzi, nisipuri de aur.

Dormitorul lor e la mansarda, deasupra camerei mele. De acolo Vasilestii urmaresc delfinii. Asa spun ei, ca delfinii se joaca doar dimineata si seara. La camera de la etaj am si balcon, tare frumos se vede marea de aici. Acum e agitata, probabil asa e ea de 1 mai, face spume. Ca si Cristi, dresorul Bellei, in prima saptamana de lucru. Zicea ca n-a vazut caine mai distrat ca al meu. Nu i-am raspuns cu cine seamana, dar i-am intins servetelele parfumate, sa se stearga.

Servim masa in sufragerie si ies pe faleza. Bate briza, e chiar placut. Pacat ca n-am luat-o si pe Bella, ar fi alergat si ea pe nisip. Trec de zona corturilor, merg mai departe, acum ajung la locul unde isi lasa pescarii, noaptea, barcile si navoadele. La ora asta e pustiu, or petrece si ei de 1 mai. Ma las in voia pasilor, n-aud decat valurile cum se sparg, din cand in cand, un strigat de pescarus. Miroase a alge, a peste, a scoici.

Intre stanci observ o meduza multicolora, au impins-o valurile si nu mai poate iesi in larg. Scot din buzunar o punga Billa, pun apa in ea si iau meduza. Ma catar pe pietre si dau s-o arunc in mare. In ultima clipa, ma razgandesc. Toata viata mi-am dorit sa fac ceva deosebit, sa ma pomeneasca si pe mine cineva. Uite, pe Ceausescu il pomenesc oamenii in fiecare zi, unii il injura, cei mai multi zic ca-i pacat c-a murit.

Ce-ar fi sa dresez meduza, imi zic, si ma intorc la casa Vasilestilor cu punga plina. Ei pregatesc gratarul in gradina, asa ca nu ma observa cand intru in baia de la etaj. Acolo, dau drumul la robinetul de apa rece de la cada si incep dresajul. Am citit multe carti, asa ca stiu cum se dreseaza o meduza. Dupa doua ore de exercitii, meduza poate sta, aproape zece minute, fara apa. Iau o pauza si mananc guvizi prajiti la gratar de Vasilescu.

N-am inchis ochii toata noaptea, am dresat meduza. La pranz stia deja sa respire normal, nu-i mai trebuia apa.

Intors acasa, in Bucuresti, am continuat dresajul. Se inteleg bine, meduza cu Bella, de fapt cainelui i-e frica de tentaculele ei gelatinoase. Azi, meduza, n-a mai cerut apa, s-a invatat cu berea. Are si preferinte, Ursus la sticla. Ne-am facut programul impreuna, bem cafeaua amandoi, mergem la Nick amandoi si cumparam preparate din peste. Intr-o seara am fost la Laptaria lui Enache sa bem bere si sa ascultam jazz. E boema meduza. Se rasfata cu ciocolata fierbinte, cu tort de la Ana, mititei de la Cocosatul, iar seara, Vinul Cavalerului. Ma cunosc toti vecinii, am aparut la stirile ProTV, editie speciala: ‘dresorul Sache si meduza multicolora’.

Azi dimineata am dus-o la dansuri moderne. Mi-a zis doamna Gojgar ca-i pacat sa n-o invat sa danseze, daca tot are atatea picioare.
- Tentacule, zic eu. Are tentacule, nu picioare. ‘Sa stii ca are dreptate vecina’ mi-am zis si-am dus-o pe Dorobanti, la sala de dansuri. Seara, dupa serviciu, am trecut pe la sala si-am luat meduza acasa. Cu toata oboseala ei, in sufragerie, mi-a aratat un exercitiu complicat de step. Ce repede a prins miscarile.

Mai tarziu ies cu Bella in parcul de la Patinoar. Pe meduza n-o iau, ca-i obosita de la dansuri. Cand ne intoarcem, o strig. De obicei, ma asteapta la fereastra din bucatarie, dar acum nu-i nicaieri. Ma uit prin camere, pe hol, in bucatarie, nici urma de meduza. Tare ciudat, isi facuse cafea, dar ceasca era neatinsa pe masa. Intru in baie si gasesc meduza in chiuveta, cu apa curgandu-i pe ceafa. Se inecase, saraca, in timp ce se spala pe dinti cu periuta ei galbena, marca Colgate