MESTECAT
pe undeva prin labirintul
spațiilor tale
se gudurau feline
te mestecau trup cu iarbã
te-mbucau cu sãruturi celestine
și roș-verdele te îmbrâncea
dincoace
te purtau la braț corãbii
îmbrãcat pânã-n brâu cu mare
asudai pe-un val glorios
te-ntorceai în lemnul cabanei
precum lemnul viețuind
așteptai sã te-nsoreascã
franc și doritor
negrul în alb
și toate nu le clipeai odatã
când pașii bulversatei amieze
te cãlcau
e o nouã trecere auzeai
însã mai încolo
în colțul strãzii
orbii
revopseau o zebrã
TOT EU
Mi-am pus costumul de dragon
și-am alergat dupã tine.
De-atunci mã porți în vise
și uneori mã cauți.
Tu treci adeseori
pe lângã grãdinile mele.
Roșesc de fiecare datã
și mi-e fricã
sã nu-mi recunoști
flãcãrile.
APROAPE NIMIC!
tu nu știi cã te-am dus
peste scoici de metal șuierat
și frigul
mereu-invocat zeu
te striga, ți-aș fi șoptit
aproape nimic! ai fi zis
am fi cu toții de acord cã m-ai stins
ei, chiar atunci întâmplare
am gãsit acea mașinã uriașã de tãiat cuvinte
și uite cum exersez
pânã când voi atinge
un țel al manipulãrii
de-acolo e de-acum
imposibil prin cuvinte sã mã simți
decât
voi trece uneori
cu vântul
prietenul meu ce n-adie
A MELE FURNICI ȘI GREIERIȚE
Douã furnici americane
își cântã palid suirea
spre capul meu-tort
nutrind cireșii de la ureche
veșnica-i pomenire!
Doi greieri asediați
mi se bat de toți pereții
cutiei rotund-craniene
dansând în ritmul tãcerii.
Tu, mai adu-mi-te-n tablouri posibile!
Iatã, pajul împiedicat îmi sãrutã glezna.
Culorile calde se sparg.
Aș fi vrut sã pictez în gheațã
duminica ta fãrã mine!
FIE-MI APA UȘOARÃ!
~~ Stãpâââneee... m-auzi?
^ Daa... sunt pe druuum! Tu de-al cui ești?
~~ De-al arborilor cu pești!
^ Aha, ești cumva un nebuuun?
~~ Nuu. Sunt un saltimbanc,
un fuuum...
^ Da, așadar ești...
~~ De-al arborilor cu pești!
^ Și de ce vrei sã mori?
~~ Pentru cã am atins acele comori...
^ Care, acelea din nori?
~~ Da!
^ Eu cred cã glumești...
~~ Nu, chiar sunt de-al arborilor cu pești!
^ Bine, dacã tu vrei sã pleci,
lasã-ți capul pe fluviile reci!
Atunci mi-am așezat urechea dreaptã
care-mi rãsuna
a vorba rea
pe-acolo, pe fluviu,
(un fel de vâltoare ce-mi spãla trupul)
sau corpul.
În urechea stângã
surdã, bleagã și nãtângã
mi s-a înfipt un curcubeu.
O fi un alt zeu?
^ Nu! Sunt același, sunt eu!
Același stãpân al tãu hebereu...
Dacã zici cã ești... ce ești!
Stai, sã-ți torn în ureche
prin tulnicul cu ferești
o mare învolburatã
cu pești.
I-auzi cum sunã?
~~ Da, la vale se adunã...
mi-au intrat cu toții în cap...
^ Sã-ți fie de pești
cu drag!
Așa-mi suna mie descântecul înainte de a pleca. și bineînþeles, peștii m-au devorat pe dinãuntru, iar când sã-mi mãnânce ultimul strat al dermei, un caras a început sã-mi mãnânce din nas. și pe-acolo toți peștii s-au stors, în fluviul acela spumos... Ia uite cã sunt transparent, translucid și latent. Mai am nevoie de o stea, care m-ar putea lumina, sã-și facã cine-a vrea, abajur, din pielosul meu contur. Acum rostesc ultimele cuvinte, pielea mea s-a topit într-o minte... și uite, parcã vãd postum, drumul saltimbancului nebun.
Adio, pe unde ești, devoratule de pești!
Adio, piatrã de moarã!
Fie-ți apa ușoarã!
Am fost acolo!
am fost acolo in bratele tale
am fost rotindu-ma pe dupa castani
amestecand intr-un pumn cuvintele
si-n altul clipe de nisip
peste ani
am fost acolo de cand ma stiu
ascunsa, pierduta sau plina de roua
aprinsa si verde si cruda si muta
si rupta senina din nori
pe din doua
am fost acolo puteau sa arda
si sori si lune sa-nghete-n vulcani
sa-si scuture sapte ceruri zapada
pe pletele noastre de vulturi
orfani
am fost acolo intre bratele tale
am plans impreuna am ras pe derost
acelasi suflu si-aceleasi cuvinte
un simplu adam si-o eva
ne-am fost
