Într-un mediul internaţional aflat într-o dinamică din ce în ce mai accentuată, administraţia publică vine să creeze cadrul necesar desfăşurării în bune condiţii a tuturor aspectelor vieţii sociale.

În prezent, este adesea insuficient pentru funcţionarii publici ai unei ţări să cunoască numai sistemul şi problemele interne de ordin administrativ, fiind evident faptul că, pentru a putea rezolva chestiuni de ordin intern, este necesară o bună cunoaştere a factorilor externi şi interni care se află într-un raport de interdependenţa şi intercondiţionalitate.

Internaţionalizarea administraţiei publice şi cooperarea transfrontalieră reprezintă în momentul de faţa două din marile provocări ale administraţiilor naţionale. Astfel, în cadrul acestui proces de înmulţire a legăturilor cu caracter internaţional, se constată o creştere din ce în ce mai pregnantă a implicarii funcţionarilor din administraţia naţională în activitaţi cu caracter internaţional. Permeabilitea frontierelor şi globalizarea economică, impun noi abordări, schimbând contextul în care administraţiile naţionale acţionau în mod tradiţional.

Ca rezultat al acestui context, autorităţile colectivităţilor teritoriale locale, regionale sau naţionale au început sa se implice din ce în ce mai mult în mediul internaţional prin acţiuni cu caracter formal şi informal.

Mai mult decât atât, aceştia trebuie să ţina cont de contextul internaţional chiar si când acţioneaza în probleme de interes intern (naţional).

Dacă în trecut singurele relaţii internaţionale pe care le puteau stabili colectivităţile teritoriale locale sau regionale, prin intermediul autorităţile lor reprezentative, erau cele care aveau ca obiect înfrăţirile între localităţi, treptat sub influenţa directă a internaţionalizării schimburilor economice şi culturale dar şi a lansării procesului de aderare la Uniunea Europeană, autorităţile colectivităţilor teritoriale locale au devenit interesate să stabilească relaţii directe cu autorităţi similare din alte ţări şi cu organizaţii internaţionale. Scopul acestor relaţii, pe lângă latura economică, socială şi culturală, are la bază schimbul de experienţă între autorităţile respective privind anumite practici, abordări care se pot dovedi utile şi în cazul altor colectivităţi teritoriale locale din alte ţări. Totodată se urmăreşte sprijinul reciproc în diferite activităţi cu caracter internaţional şi în special cooperarea în vederea găsirii unor soluţii comune la probleme comune, întrucât în numeroase cazuri simpla abordare locală, regională sau naţională se dovedeşte insuficientă. Trebuie menţionat că autorităţile colectivităţilor teritoriale locale nu se pot angrena în relaţii internaţionale clasice, statul fiind unicul deţinător al acestei capacităţi.

În mediul administraţiei publice naţionale, este absolut necesar să existe o înţelegere realistă a proceselor politice internaţionale, a conexiunilor dintre autorităţile administraţiei publice naţionale, regionale sau locale şi autorităţile similare din alte ţări, cunoaşterea metodelor manageriale adecvate pentru a putea acţiona în mod eficient şi corect în mediul public multinaţional, înţelegerea trend-ului mediului public internaţional, corelarea proceselor de elaborare al politicilor publice la nivel naţional, regional sau local cu ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, avându-se în vedere transferul de experienţă de la o ţară la alta sau de la un sistem administrativ la altul.

Internaţionalizarea administraţiei publice este alimentată de procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre state, ca urmare a extinderii si adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi tot mai variate sfere ale vieţii publice, economice, politice, sociale şi culturale şi având drept implicaţie faptul că problemele devin mai curând globale decât naţionale, cerând, la rândul lor o soluţionare mai curând globală decât naţională.

Internaţionalizarea administraţiei publice este în fond procesul prin care factorul geografic dispare ca barieră fizică în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere de natura instituţională,  administrativă, economică, politică si socioculturală, liantul acestor relaţii fiind problemele şi interesele comune, creându-se astfel, o reţea de legături interdependente cu potenţial internaţional.

Se constată din ce în ce mai mult o tendinţă de coordonare globală din punct de vedere politic, economic şi sociocultural, ceea ce conduce inevitabil la crearea unei presiuni asupra administraţiilor naţionale de a intra în contact şi a căuta soluţii comune la probleme ce transced frontierelor naţionale. Statele, instituţiile locale, regionale si organizaţiile interguvernamentale joacă astfel fiecare un rol pe scena internaţională. Dincolo de aceste niveluri teritoriale administrative, înca mai exista linii de demarcaţie care funcţioneaza. Deşi se afirmă uneori trecerea în desuetitudine a statului, totuşi statul ca formă de organizare va mai continua să fie pentru o bună perioadă de timp de acum încolo cel mai important subiect de drept internaţional public, chiar şi pentru simplul fapt că asemenea democraţiei încă nu s-a reuşit să se găsească o formulă mai bună care să înlocuiască actuala orânduire.

Apare în mod logic întrebarea; care sunt elementele care conduc la o politică viabilă a autorităţilor publice, aptă să facă faţă atât la nivel intern cât şi internaţional provocărilor aflate în continuă schimbare şi pentru a servi cu eficienţa colectivitatea teritorială pe care o reprezintă?

Răspunsul nu poate pleca decât de la premiza unei foarte bune politici de resurse umane. Există o nevoie stringentă de a avea un corp de funcţionari de rang înalt, care în permanenţa să poată contura o strategie clară în ceea ce priveşte legatura cu mediul internaţional, o capacitate de a înţelege dinamica şi caracteristicile mediului internaţional în ansamblu. Mai mult decât atât ei trebuie să fie capabili să creeze politici publice realiste şi implementabile la nivel naţional şi să înţelegă în acelaşi timp complexitatea legăturilor între administraţia naţională şi mediul internaţional.

Statutul de funcţionar de rang înalt (a se vedea ca funcţionar public naţional de conducere, a cărui activitate are şi dimensiune externă) reclamă capacitaţi manageriale deosebite pentru a fi capabil să exercite un leadership modern, să construiască conexiuni între politica naţională şi cele ale celorlate ţari, să fie capabil să respecte în acelaşi timp acordurile politice internaţionale.

Aceşti funcţionari trebuie să combine cunostinţele din domeniul managementului public internaţional cu cele de administraţie publică comparată. Pe lângă acestea ei trebuie să dovedească o buna capacitate analitică, intelectuală pentru a putea lucra în mediul naţional şi internaţional.

În prezent se vorbeşte din ce în ce mai mult de “europenizarea” administraţiilor statelor membre ale Uniunii Europene. Acest proces constă în armonizarea practicilor, politicilor şi principiilor pe care se bazează administraţia publică din statele membre ale Uniunii Europene.

Este imposibil de conceput o construcţie europeană solidă fără existenţa unei administraţii publice eficiente atât la la nivel naţional cât şi la nivel comunitar.

Scopul final al “europenizării” instituţiilor naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, şi chiar al statelor candidate, îl reprezintă interoperabilitatea şi convergenţa instituţională în cadrul acestei entităţii suprastatale.

Nu se poate vorbi în momentul actual de un model comunitar în domeniul administraţiei publice, un model care să fie impus sau care să reprezinte reperul la care administraţiile naţionale să se raporteze, astfel se poate afirma că europenizarea în acest sector este încă în fază incipientă, administraţiile naţionale rămânând în continuare baza sistemului public comunitar.

Procesul de reforma a administraţiei publice din orice stat membru sau candidat al Uniunii Europene trebuie să fie unul continuu pentru a face faţă schimbărilor permanente la care administraţia trebuie să răspundă şi să acţioneze în deplină concordanţă cu contextul european, în vederea constituirii unei interfeţe între naţional şi supranaţional.

Menirea principală fie a administraţiei locale, regionale, fie a celei centrale sau a structurilor comunitare, este aceea de a-l servi pe cetăţean. În concluzie, cooperarea internaţională în vederea atingerii acestui obiectiv, trebuie să fie un punct central pe lista de priorităţi a oricărei autorităţi publice naţionale sau supranaţionale.