Fără mine

S-adun cuvinte, azi arunc năvodul,
Să-mi ţină loc de apă şi de pâine.
Sunt luntrea, vâsla, pragul sunt şi podul.
Cum va fi lumea fără mine, mâine?

Va fi amurg, din care se adapă,
Plângând sclavia, menestrel sihastru,
Şi depărtări de ceruri, cât să-ncapă
În ochiul ostenit de prea albastru.

În cuibul vremii, zvon va fi, de iarnă,
Şi candele aprinse în altare.
Mă-ntreb, când aurora stă să cearnă:
Cum va fi lumea fără mine, oare?

În pragul unui schit de lemn

În nopţile în care îmi dau semn
Imperii de cuvinte fără haină,
Pâine şi vin la cina cea de taină
Aştept în pragul unui schit de lemn.

Livezi purtând pe umeri înserări
Ascund fântâni cu-arome de migdale,
Sub grinda vremii licăriri agale
Se arămesc în lungi înfiorări.

Ascult furtuna valuri despletind
Şi clipa descântată, coaptă-n stele.
Pe cerul asfinţiturilor mele,
Caut omături în cocori vâslind.

Aştept în pragul unui schit de lemn
Pâine şi vin la cina cea de taină,
Imperii de cuvinte fără haină
Coboare-n stih nomad, fără îndemn...

Din lire sfărâmate

Iar cade toamna-n iarna colilie.
Veşmânt de sori regatul împresoară.
Cărări întortocheate mă îmbie
Să irosesc nămeţi de-odinioară.

Dar Meşterul dă vremile în clocot
Şi tulbură aromele din stihuri
Din lire sfărâmate curg în ropot
Păduri de foc şi sterpele nisipuri.

Tăceri descântă fructele amare.
Din cuib stingher himerele învie.
Genunchiul încovoi a închinare,
Când toamna cade-n iarna colilie.