FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
arbitraj. miza - curatarea site-ului
Text postat de Andrei Petre
cu referire la problemele de aici :

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971

Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit și domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spațiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să își asume identitatea. In spațiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Și m-am gândit : de ce să se permită acest amestec grețos de persoane, personalități și anonimi la limita patologicului ? Cui servește ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenții pseudo-literare.

Eu, dacă mi-aș face un site și nu aș urmări să câștig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aș proceda așa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiți pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Și, la cerere, să poți publica sub pseudonim DE OM, dar să știi mereu că nu poți sări calul fără să îți fie dată în vileag identitatea (cât timp îți vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase și te iei ba de unul, ba de altul să îți asumi consecințele). Nu să își permită un oarecare să jignească, la nesfârșit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva.

Domnule Corbu, ați văzut care a fost reacția mea la ce se întâmplă aici : am atras atenția, în câteva rânduri, că nu e ok și m-am cărat, între timp am scos o carte, mulțumesc editurii Vinea pt încredere și omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intențiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalitățile discutabile de acțiune, de până acum.

Mai bine faceți curațenie, schimbați regulamentul, țineți oamenii de valoare care își asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuț Caragea e scârbit, eu m-am cărat și cu ce rămâneți în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, și care, în afară de un umor plafonat și dubios, nu are nimic ?

Nu vă supărați, e doar o supoziție : am bănuiala că dumnevoastră sunteți, în realitate, Ecsintescu și reușiți, astfel, să vă împliniți fațeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică.

Îmi cer scuze dacă greșesc în supoziția mea, numai bine tuturor și atenție ce oameni pierdeți și scârbiți și mai ales pt cine și ce !




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Elena, multumesc pentru toate aceste comentarii complexe, pentru aceasta hermeneutica remarcabila... Fii sigura ca voi tine cont de tot ceea ce mi-ai spus...

p.s. scurta ta analiza din finalul ultimului comentariu este pur si simplu remarcabila...!

Te mai astept...

cu drag

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-29 14:27:24
         
 
  Continuarea topicului din data de 2006-08-26 09:36:52

Pe fond:

Am analizat, și nu exhaustiv, în primele trei topice „validitatea” unor aserțiuni care ar putea, eventual, fie, susține „fracturismul” fie ar putea pune în lumină slăbiciunile sale ori poate l-ar combate. Inconsistența argumentației și „fragilitatea” aserțiunilor, după cum cred că am demonstrat, se dovedesc a fi o pradă ușoară pentru fanii ori autorii curentului ori chiar pentru simplii cititori ca în cazul meu.
Deși eseul se intituleaz㠄Prelegere despre fracturism” și, în acest context ,te-ai putea aștepta la o adevărată lecție despre acest „curent”, referiri concrete la „curentul fracturist” se fac doar în două paragrafe pe care le citez mai jos:

„Fracturismul este un curent creat de tinerii autori, dornici să pătrundă în "lumea celor mari", în lumea celor recunoscuți. Și pentru că acest lucru se dovedește de multe ori foarte dificil, sau, mai degrabă, cere timp, are un ritm al său, firesc, lent, tinerii au hotărât să creeze un univers alternativ, o variantă. Și astfel a luat naștere fracturismul (și alte curente literare asemănătoare, pe parcursul istoriei). Opunându-se curentelor clasice, fracturismul încearcă să aducă arta cu "picioarele pe pământ". Pe scurt, deviza fracturismului (în viziunea lui Ionuț Chiva - "Manifestul fracturist" - partea a III-a, "Fracturismul în proză"), este, "Trăiește așa cum scrii!"
Încercând să transpună viața în cuvinte, acești creatori uită însă că arta este tocmai o evadare din banal. Suntem înconjurați de banal, de ludic, de mundan. Prin artă (care este produsul cel mai rafinat al rațiunii umane, sau, după cum spune Lucian Blaga, singurul lucru care ne individualizează, mai presus de animale), omul încearcă să transceadă acest mundan, să se individualizeze pe sine în metafizic, în sacru.”

„Cărțile noi șochează prin prezentarea acestei părți ludice, prin prezentarea banalului, fără ca în spatele acestuia să existe ceva. Aici, exponenții fracturismului s-au inspirat din marii scriitori ai lumii, fără să înțeleagă cu adevărat că în spatele faptelor de multe ori banale, se ascund principii și idei, o adevărată colecție ideatică, ce nu este în niciun caz la îndemâna unui cititor superficial. Fracturismul preia doar fațada, uitând să se concentreze și asupra conținutului. Este cred descris cel mai bine de expresia "formă fără fond",”

Din păcate și aceste paragrafe sunt departe de ceea ce te-ai aștepta de la o prelegere!
Din tonul inchizitorial al Manifestului fracturist, din negarea (nimic nou sub soare!) aproape totală a poeziei, poeților, mentorilor și grupărilor actuale nu cred că se poate deduce concluzia că autorii acestui manifest sunt „dornici să pătrundă în "lumea celor mari", în lumea celor recunoscuți.”.
Cât privește aducerea artei cu "picioarele pe pământ" ca o consecință a devizei "Trăiește așa cum scrii!", simpla enunțare nu aduce nimic nou. Pornind de la acestă deviză m-aș fi așteptat la o analiză atentă pentru că sunt multe de spus.
Condiționarea valorii unei opere de „sinceritatea scriiturii” înțelese la modul propriu, „ …să trăiești așa cum scrii” anulează, o sumedenie de opere deoarece probabil mulți dintre autori nu vor fi trăit așa cum au scris. Eu cred că importantă este sinceritatea scrierii, credința în ceea ce scrii. Mai puțin important este dacă autorul este bogat, sărac, suferă de depresii este optimist incurabil, are mai multe joburi ori este șomer. Multilateralul Leonardo da Vinci probabil ar trebui alungat dintre marii creatori ai umanității, ca să dau numai un exemplu.
Axiologic vorbind, cred că importantă este opera. Nu spun că autorul nu are importanță. Însă a obliga un autor să scrie cum trăiește limitează din start capacitatea creatoare, imaginația sa, fascinația sondării unor zone reale sau virtuale greu de „experimentat” și în plan personal, etc.
Împărtășesc concluzia cum că fracturismul ar putea fi o simpl㠄 formă fără fond” însă autorul doar a emis-o nu a făcut și demonstrația.
Fără a nega experimentul artistic de orice fel fără a avea ceva împotriva celor care s-au asociat și au „inventat” acest „curent” cred c㠄Manifestul fracturist” oferă un câmp pentru a-l dezbate, a-i înțelege valoarea, dacă o are, și a-i pune în lumină limitele sau chiar falsitatea.
Cu titlu de exemplu să luăm afirmația „Fracturismul este un curent al celor care existã așa cum scriu, eliminînd din poezia lor minciuna socialã.” Sic! Superb spus. Și alții au avut ca ideal programatic eliminarea minciunii sociale. Trăiesc distinșii noștri „inventatori” așa cum scriu? Își respectă ei propriile credințe? Ia să vedem pasajele următoare: „Anarhia noastrã este revolta unor mai mult sau mai puțin falși marxiști care vãd cum niște fasciști nenorociți ca Fukuiama pledeazã pentru o lume care distruge valorile spirituale ale umanitãþii. Mai bine sã distrugem noi lumea.” , „În primul rând, fracturismul propune refuzul noțiunilor, conceptelor, denumirilor, etichetelor de tot soiul, pentru a ajunge din nou la complexitatea vie a realului și a individualitãții. „Fracturismul refuzã generalitatea limbajului comun.”
Teoria spune că dacă se găsește cel puțin un exemplu care să contrazică o propoziție, în sens logic, această propoziție este falsă.
Așadar, revolta noastră este „a unor mai mult sau mai puțin falși marxiști”. Nu marxiști adevărați oricum! Poate fi sinceră revolta unor mai mult sau mai puțin falși marxiști? Poate, în procentul de falsitate existent și asumat. Așadar la nivel de doctrină acceptăm o posibilă minciună socială!
Fracturismul propune refuzul [….] etichetelor. Probabil „fasciști” și „nenorociți” în limbaj fracturist, nu sunt etichete iar a-l denomina pe un neoconservator cu viziuni liberale care vede viitorul umanității pozitiv cu victoria liberalismului și a păcii globale, drept fascist, și mă refer aici la Francis Fukuyama , nu va fi fiind o minciună. (probabil la el va fi făcând trimitere Manifestul fracturist. Dacă mă înșel prezint de pe acum scuze!)
De asemenea, în același limbaj fracturist, „șoarecii de bibliotecă”, „revistuțele”, „ioviștii”, „acoliții” etc. etc. nu vor fi făcând parte din „generalitatea limbajului comun”.
Iată doar trei pasaje care se află în evidentă contradicție cu „direcțiile” asumate prin Manifestul fracturist. Însă textul este cu adevărat suculent. Și când te gândești că acest Manifest a făcut atâtea „victime” fanfracturiste, care înghit pe nemestecate astfel de afirmații, ba, mai mult, ajung să-i facă pe alții „limitați”, „setați” cum o face distinsul nostru coleg Enache Ionuț Laurențiu, poți doar să constați: este incredibil câte lucruri de necrezut pot crede unii!

Sfârșit

Despre „Manifestul fracturist” poate cu altă ocazie.





 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-08-28 13:17:23
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Daniel, se vede clar ca scriitorii tineri din Romania au...

"Aici, exponenții fracturismului s-au inspirat din marii scriitori ai lumii, fără să înțeleagă cu adevărat că în spatele faptelor de multe ori banale, se ascund principii și idei, o adevărată colecție ideatică, ce nu este în niciun caz la îndemâna unui cititor superficial. Fracturismul preia doar fațada, uitând să se concentreze și asupra conținutului. Este cred descris cel mai bine de expresia "formă fără fond", introdusă de Titu Maiorescu. Iar un astfel de act al creației este din păcate, în esență, peren."

"Fracturismul preia doar fațada, uitând să se concentreze și asupra conținutului" - e foarte clar cred eu!!! Astept si eu alte argumente, cum am mai zis... :)


Elena, eu am incercat sa raspund asa cum am putut eu... Acolo, in cazul cacofoniilor, ai dreptate, mi-am dat seama de asta cand am scris textul, dar mi-a placut prea mult topica frazei si am renuntat sa schimb...

Etica si morala nu tin de natura, sunt inventii artificiale ale oamenilor...

voi mai raspunde in zilele urmatoare, dupa ce mai meditez...

va mai astept pe toti in paginile mele!

Va multumesc!!!

cu drag

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-26 23:10:07
         
 
  ""Aici, exponenții fracturismului s-au inspirat din marii scriitori ai lumii..."" etc.

nu precizezi cine sunt acei scriitori, ce au imprumutat de la ei fracturistii, prin ce se diferentiaza samd.
vorbesti la modul foarte-foarte general despre ceva. apoi, despre altceva. si abuzezi de "sintagme/maxime" nejustificate. daca tie ti se pare ca e prelegere... dar, repet, in nici un caz despre fracturism.

alte argumente nu am de ce sa aduc. pentru ca nici nu am de la ce porni, nu am ce sa combat pe linie de fracturism, pentru ca nu spui nimic. vino cu ceva si dupa aia lansam si polemica...

in rest, au punctat foarte bine CT Atanasiu si Elena Stefan.
 
Postat de catre daniel d marin la data de 2006-08-26 11:22:59
         
 
  Continuarea topicului din 2006-08-25 08:40:23

„Cel mai puternic supraviețuiește, cel mai slab piere, iar între aceste două extreme apare echilibrul.” În natură în cea mai mare parte așa se întâmplă. În societatea spartana tot așa se întâmpla cu bune rezultate în domeniul războiului și al apărării cetății-stat. În plan cultural efectele adoptării unui astfel de comportament însă nu s-au dovedit benefice. Îmi este greu să dau exemple de artiști ai Spartei! Societatea modernă, civilizată refuză acest „darwinism social”. În baza eticii și a moralei și cel slab are dreptul la viață. Mai mult decât atât el este ocrotit și în cele mai multe cazuri „discriminat pozitiv” Nu cred că doar această paradigmă comportamentală să fie cauza însă cu siguranță a avut și are un rol important în determinarea creatorilor și a creațiilor.

„Tinerii încearcă să își facă loc în lumea adulților”. Mulți nu fac asta ci își crează o lume a lor, o altă lume bazată pe alte seturi de valori.

„Nu poate exista alb în absența negrului” Ba poate. Ontologia culorii este una, armonia - disarmonia culorilor, existența paletei coloristice, nuanțele reprezintă altceva. Care are ori poate avea același nivel de autonomie.

„Nu scrii din suferință, scrii pentru că vrei să creezi”. Mulți scriu din suferință, alții, Bataille, de exemplu, ca să nu înnebunească, alții din nevoie, alții din ambiție, defulare, plictiseală, convingere, etc. Sunt varii motive ale scrisului și a le reduce doar la a scrie pentru a crea este, după opinia mea, reducționism pur. Ca principiu general actele și faptele umane au două determinări: ambiția și/sau nevoia. Și scrisul, în ultimă instanță, se subsumează acestor motivații iar, teleologic vorbind, de cele mai multe ori, nu „creația în sine” este scopul artei ci semnificația actului artistic, plăcerea, bucuria, ura, delimitarea, mesajul ori altele de acest gen reprezintă aspirația celui care scrie.

Tot la capitolul nerealizări mai exemplific fraza „Nu cred „că cineva” vrea să fie ținut minte ca o parte a... Cred că toți vrem să fim ținuți minte „ca Cineva”” care, în principiu ar putea avea o mare valoare de adevăr însă modul cum a fost formulată, cu acele două impardonabile cacofonii, pe care le-am pus între ghilimele, este devastator atât pentru frază cât și pentru text și, mai ales, pentru valoarea argumentației.
Iată de ce se impune atenție și rigoare până la acribie pentru un astfel de text!

Dintre aserțiunile valoroase ale textului menționez:

„Progresul a adus cu sine o alienare și o uniformizare teribile, care distrug valorile și încurajează spiritul grupului creat artificial. Alăturarea oamenilor s-a transformat dintr-un fenomen firesc, o consecință a dorințelor sau a impulsurilor, într-o activitate orchestrată, o forțare ce are o singură consecință firească: alienarea.”

„Cronologia nu face decât să scoată în evidență ciclicitatea inerentă istoriei. Conflictul dintre generații a existat în trecut, există în prezent și mai mult ca sigur va exista și în viitor.”

„Suntem înconjurați de banal, de ludic, de mundan. Prin artă (care este produsul cel mai rafinat al rațiunii umane, sau, după cum spune Lucian Blaga, singurul lucru care ne individualizează, mai presus de animale), omul încearcă să transceadă acest mundan, să se individualizeze pe sine în metafizic, în sacru.”

„Omul care nu dorește să aibă un impact asupra lumii din jurul său nu este om cu adevărat.”

„Firește că poți aborda subiecte din orice arie. Însă nu trebuie să le abordezi ad literam, banal, plat. Vulgaritatea este la îndemâna oricui. Tocmai capacitatea de a exprima această "vulgaritate" într-un mod artistic reprezintă talentul. Nu aruncând cuvinte vulgare vei reuși să îl faci pe cititor să lectureze în continuare. Nu trebuie să scriem pentru un public cu nivel minimal de inteligență, trebuie să scriem pentru acei oameni care sunt capabili să intuiască ideile și să meargă singuri mai departe. Tot ceea ce înseamnă creație înseamnă automat rațiune.”

„Nu este greu să înjuri, nu este greu să te comporți ca un animal. Mai greu este să dai sens acestor acțiuni, să înțelegi aceste impulsuri. O artă care glorifică banalul nu are nicio șansă de progres. Nu va rămâne nimic în urmă, tocmai pentru că acea artă nu aduce nimic nou. A nu se înțelege greșit, când spun ceva nou, nu mă refer strict la idei. Poți să vorbești despre cea mai mare tragedie ca un biet țăran cu patru clase, sau ca un intelectual rasat. Ambele perspective au autenticitate... Depinde numai de noi pe care vrem să ne-o arogăm. Este ușor să folosim vulgarul inutil, acesta este la îndemâna oricui. Dacă însă am analiza un pic, am observa că nici în acele cazuri el nu este firesc.”

„Cei care se bat cu pumnul în piept alegându-și ca subiect banalul trecător, trebuie să înțeleagă că este foarte probabil ca și creațiile lor să devină odată cu timpul trecător, la fel de banale! Să nu creăm în bătaie de joc, pentru că până la urmă nu ne obligă nimeni să creăm. Există metode de destresare mult mai bune decât înșirarea problemelor pe hârtia mută... Așadar, să nu trăim cum scriem, nici măcar să nu scriem cum trăim. Lumea artei este una a fantasticului, a ideilor...”

„Noi suntem ființe individuale și trebuie ca prin actele noastre să ne afirmăm această individualitate”

„Atunci, să învățăm să ne asumăm propria ființare, să învățăm să ne asumăm consecințele acțiunilor noastre! Puterea este în noi, pentru că fiecare dintre noi este într-un fel sau altul viitorul... Viitorul este al celor ce vor să facă ceva serios, viitorul este al celor ce vor să schimbe lumea!”

Va urma


PS1. Andrei răspunsurile tale au fost dezamăgitor de paralele cu argumentele concrete pe care eu le-am adus. Sigur este dreptul tău să reacționezi cum crezi de cuviință. Însă m-aș fi așteptat fie să-ți asumi acele erori pe care ți le-am semnalat fie să le iei pe rând și să-mi demonstrezi că m-am înșelat.

PS2.
Surprinzătoare blazoane ideatice de tip bumerang am putut întâlni în subsolul textului!
„dar nu poti discuta rational cu persoane setate sa aiba o anumita conceptie”
„m-a distrat naivitatea comica din comentarii”
„mie mi se pare un text comic si atat.”
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-08-26 09:36:52
         
 
  Daniel, Ionut, treaba sta in felul urmator... Deci, fiecare are dreptul sa spuna un anumit lucru... Fiecare aduce (sau nu aduce, depinde cum ii convine lui) argumente in sprijinul acelui lucru... Eu cred, de fapt sunt sigur, ca am adus argumente... Daca sunt bune sau nu, eu, captiv in propria-mi subiectivitate inerenta, nu pot sa ma pronunt... Asadar, asupra validitatii argumentelor mele se pot pronunta numai cei aflati in exteriorul meu... Insa acestia trebuie la randul lor sa isi argumenteze ideile.

Voi spuneti ca nu aveti ce discuta, ca bla bla bla, ca bla bla bla... Sau ca e naiv... Sau ca nu e prelegere (adica, probabil, ca nu s-ar putea preda intr-o institutie superioara de genul facultatilor - cand stiu personal ca acolo se predau de multe ori lectii de clase primare - ce inseamna totusi o cunoastere vaga a termenilor...), sau ca fracturismul (care cred ca este evident, a fost ales pe post de simbol, ca fiind reprezentativ, insa in niciun caz absolutizat...) este singurul curent implicat, la care incerc sa fac referire...

Eu astept argumente, nu idei, nu balmajeli... Daca crezi ca nu ai ce sa discuti, atunci nu mai discuta... Daca nu ai ce spune, nu mai spune... Dar atata timp cat vrei sa spui ceva, spune ceva argumentat - fac inca o data precizarea ca nu ma refer la valoarea argumentelor, care poate fi definita doar din exterior, ci la existenta in sine a acestora...

eu va astept cu aceste argumente si va salut...

sincer

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-26 02:35:07
         
 
  daniel adica ce ti se pare naivitate comica in comentarii? fiindca mie mi se pare un text comic si atat.
 
Postat de catre Rotaru Alexandra la data de 2006-08-26 00:49:22
         
 
  draga Andrei, dar textul tau nu e "prelegere" si nici despre fracturism. schimba titlul! si eventual textul.

PS: dar m-a distrat naivitatea comica din comentarii :))
 
Postat de catre daniel d marin la data de 2006-08-25 23:58:29
         
 
  Ionut, daca ai analiza mai atent, ai vedea ca eu nu ma contrazic... Eu nu spun ca omul trebuie sa se bucure de negru sau de alb sau sa nu le conteste... Eu accept ca exista si negru si alb, si spun ca negrul nu are nicio valoare... Valoarea nu are nici o legatura cu fiintarea... Nu trebuie sa imbratisam negrul doar pentru ca acceptam ca el exista... El exista, este o varianta, pe care putem sa o acceptam sau sa o respingem... Initial acceptam ca varianta exista (la asta ma refer eu), iar povestea validitatii ei este total alta...

Si da, eu aud ce spun!!! Mai ales cand citesc... :)

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-25 23:11:23
         
 
  andrei nu desfiintez textul datorita acelei afirmatii, incearca tu sa o intelegi si apoi mai vorbim.
ti-am spus, nu ma lansez in comentarii deoarece capacitatea ta de a privi obiectiv se ineaca in monoideism.
invata albul despre negru, atunci o sa intelegi si fraza de mai sus.
nu poti spune ca accepti albul si negrul dupa ce ai scris mai sus. nu te contrazice ca e aiurea.
aiurelile tale sunt doar complexe de om ce se vrea critic, dar citeste manuale de algebra.
tu te auzi ce spui ?
 
Postat de catre Rotaru Alexandra la data de 2006-08-25 17:54:49
         
 
  Gina, ideea este ca modificarile trebuie sa porneasca din interior. Problema este ca de cele mai multe ori aceste probleme nu sunt intelese de cei din interior, ci doar de ce din exterior. Si atunci, iata, ne aflam in fata unui paradox, pentru ca, cei din exterior, in momentul in care intervin, sunt acuzati ca intervin fara sa fie in cunostiinta de cauza... Da, este just, pentru ca doar cei din interior cunosc fenomenul in amanunt... Asta nu inseamna ca parerile din exterior, in imperfectiunea lor inerenta, trebuie sa fie respinse a priori... In orice alocutiune exista si un sambure de adevar ce merita analizat...

Ionut, te invit sa desfiintezi textul... Exact aceasta conceptie inseamna ca eu accept si bunul, si raul, si albul, si negrul... Totul este firesc... Mie imi plac polemicile... Daca tu te legi de cateva cuvinte si uiti ideea principala, eu nu am ce face... Mi se pare ciudat sa spui ca un eseu de 10.000 de semne se prabuseste din cauza unei singure fraze... E ciudat, si te rog, sa explici, sa dezvolti... eu cred ca de bine de rau am oferit argumentele mele, insa tu te lansezi in afirmatii fara ca macar sa incerci sa oferi un argument... si nu este niciun motiv de stres... suntem aici sa discutam, sa dezbatem, nu sa ne enervam...

Elena, am sa incerc sa punctez cateva dintre problemele pe care tu le-ai scos in evidenta...
1. Oamenii, fiintele, in esenta lor, sunt sociale. A fi individual in absolut inseamna a nu interactiona cu cei din jurul tau. Or acest lucru este imposibil, pentru ca, vrem nu vrem , suntem obligati sa interactionam cu ceilalti, suntem dependenti de ei... De aceea, eu am spus ca absolut toti oamenii sunt membrii la un moment dat intr-un grup, o casta, o generatie... Insa in arta, care este cel mai subtil produs al ratiunii umane, trebuie sa evitam sa alunecam in aceasta capcana, trebuie sa renuntam (rational, caci altfel este imposibil, avand in vedere "obisnuinta" generata de viata in societate) la natura noastra sociala. Nu conteaza ce au zis, Einstein, Spinoza, sau ce au zis altii despre ei... Cu totii suntem oameni, animale rationale, si cu totii avem in mare aceleasi particularitati... Gandurile cele mai intime nu exista practic pentru lumea din exterior, deci presupunerea ca ele exista nu este decat un sofism...
2. Aceeasi problema si in cazul tradatorilor... Nu poti cunoaste tradatorul decat cand acesta tradeaza... O data ce efectul a fost localizat, definirea cauzei nu este in niciun caz mai usoara...
Mecanismul principal al gandirii oricarei fiinte vii este determinat esential de dorinta de auto-conservare... Asadar, vrem sa ne conservam, iar conservarea psiho-somatica este vitala... iata de ce cu totii, in momente din viata noastra, aruncam vina asupra celor din jurul nostru... Sau, in cazuri generalizate, se creeaza paradigme metafizice spre care sa fie catalizate acestea reprosuri... Religia e exemplu cel mai bun si nu cred ca mai are nevoie de alte argumente...
3. Doua opere, de fapt comparatia in sine, este subiectiva... De aceea am spus ca doua opere nu pot fi comparate aproape niciodata... Mai exista si exceptii... Care intotdeauna confirma regula, care de fapt, nu trebuie sa existe... Nici o clipa nu este la fel cu alta, iar viata noastra este formata din cele mai pure contrarii... Aceasta este existenta...


Sper ca am reusit sa lamuresc cateva dintre problemele pe care le-ati ridicat... Ma bucur ca sunteti doritori de polemica si va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi textul si sa mai si lasati semne... Va mai astept, si astept de asemenea alte polemici, pentru ca este realmente o placere sa discuti cu oameni inteligenti...

va multumesc inca o data si va mai astept

cu multa pretuire

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-25 16:28:00
         
 
  petre as putea sa iti desfiintez textul doar pornind
de la " Un om înțelept învață să accepte și albul și negrul, în diferitele proporții în care acestea apar",
dar nu poti discuta rational cu persoane setate sa aiba o anumita conceptie.
motiv pentru care nici nu ma stresez

sanatosi sa fim
 
Postat de catre Rotaru Alexandra la data de 2006-08-25 11:20:08
         
 
  Continuarea topicului din 2006-08-24 11:13:59

Nu este adevărat și nu se poate demonstra c㠄oamenii întotdeauna încearcă să-și justifice acțiunile prin intermediul celor din jurul lor” nici chiar atunci când își sacrifică individualitatea. Ader la un partid, așadar îmi sacrific o parte din „individualitate” sau chiar toată, supunându-mă statutului și doctrinelor, ideilor, etc. acelui partid ( grup, grupare, curent, generație castă, etc.) La un moment dat nu mai recunosc linia și autoritatea partidului. Pot acționa prin intermediul celor din jurul meu printr-o acțiune de convingere sau manipulare de a-mi justifica acțiunile de respingere, negare împotrivire, sau uneori de destructurare însă o pot face și direct asumându-mi decis, deschis și ferm aceste acțiuni. De unde până unde „întotdeauna” și „prin intermediul”.
Dictatorul „se înconjoară întotdeauna de oameni care gândesc ca el”. Altă aserțiune falsă. Dictatorii se înconjură atât de oameni care gândesc la fel cât și de oameni care „simuleaz㔠că gândesc la fel sau chiar de oameni care nu gândesc la fel din motive să le zicem strategice (referitor la ceștia din urmă). Marile trădări istorice de la Iuda la Brutus, de la generalii lui Hitler la Pacepa, etc. nu cred că au fost făcute de oameni care „gândeau” sau „mai gândeau” la fel ca „dictatorii” (am inclus aici oarecum forțat și simbolul creștinismului ca un metaforic „dictator al binelui” al noii legi, (grupări, religii, etc!) mai mult datorită notorietății trădătorului!) Așadar QED. În astfel de aserțiuni generalizatoare și absolutiste se impune o abordare mai prudentă. Pentru că altfel ele devin ușor demontabile iar dacă sunt folosite ca argument pot periclita însuși „adevărul” argumentat astfel. De aceea ar trebui să devină reflex analiza logică a unor astfel de afirmații și văzut din start dacă nu cumva există și un singur exemplu care poate le poate contrazice. În aceste situații se pot utiliza reformulări de tip prudențial „poate” „aproape în întregime”, „o mare parte” , „cea mai mare parte”, etc. etc.
Nici aserțiunea imposibilității comparării a două opere nu este corectă logic vorbind. Însă formularea „a compara două opere este aproape imposibil” lasă autoruluiu în caz de contestare șansa acelui „aproape”. Pentru că, principial, orice se poate compara cu orice. Remarcați că am spus „principial”! Relevant este rezultatul comparării.

Va urma
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-08-25 08:40:23
         
 
  erata" fragemntar" (auzi tu!)- fragmentar...  
Postat de catre nula nada la data de 2006-08-25 02:38:59
         
 
  petre,

se discuta (chiar din interior) destul de anemic despre...pe schela pshyco- stress, a chiar termenului- "termiologistilor" implicit traire, aderare, stress adiacenta implicare-zel de zi cu zi...nu vreau sa detaliez...am studiat platforma, ideologico- cincinala...si indulgent, afirm, din chiar procreere, cei dedicat implicati, se considera " greu de adaptat" fiziologico- morfologic, conceptiei...cred in cele decretate de fracturisti...stii de ce?...fiindca sunt farame de rebeliune, implicate adn-ic in artistic, creativ, caramizi de secol XXI- insa, cumva vulnerabil- cronologic...sustin cumva curentul, insa nu stiu pentru cat timp vor fi ei, capabili sa-l intretina...sper in nemurire...si asta, blestemat, o sa aduca un final...goia, fragemntar despre....insa banuiesc o scriere despre, tot va ramane, arhivata!
 
Postat de catre nula nada la data de 2006-08-25 02:24:12
         
 
  Cateva raspunsuri...

Mariana... multumesc pentru vizita si te mai astept...

Ionut... generatia tanara este cunoscuta cred de foarte multi... Tupa, Komartin, Chiva, Sociu, Vakulovski, Bradea etc etc etc... Sunt multi, si nu vad rostul unei insiruiri... E de ajuns sa citesti manifestul, si intelegi scopul, insa eu te asigur ca am citit si poeme, si proza... prea mult cred... :)

Elena, comentariul tau este intradevar un exercitiu de hermeneutica foarte bine realizat... Am sa meditez si apoi am sa raspund... Acum, pe fuga, nu am timp...

Corneliu, la fel, am sa raspund indata ce voi gasi timp...

Octavian, multumesc pentru aprecieri...

Va promit raspunsuri si va mai astept pe toti...

cu prietenie

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-24 21:51:05
         
 
  Andrei bine spus bine gândit se referă la viitor...
excelentă prelegere despre mâine, este pedagogică și cu f.multe de învățat
... cine are cap să-nvețe...

cu plăcere am intrat in această "retrospectivă"
a viitorului literar

cu drag
tavy
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2006-08-24 14:22:11
         
 
 
Consimt și eu la ce spune Elena Ștefan. Referirea la fracturism este extrem de subțire, nu e analizat nici manifestul și nici producțiile celor ce se declară aderenții grupului. "Prelegere" se dovedește doar un cuvînt fără acoperire. Pe de altă parte, grupările sînt foarte diferite, generațiile au sau nu au conștiință de grup, orientările se simt solidare sau sînt numai o fatalitate istorică, curentele literare sînt mai degrabă opera post factum a istoricilor și criticilor literari, iar grupările de tip avangardist, constestare etc. încep abia odată cu dadaismul (cred), adică extrem de tardiv în istoria artei.

Problema grupării, manifestului, liderului, comportării celor ce aderă și susțin mișcare este și ea destul de delicată. Și cere mai multe cunoștințe și o aplecare mai serioasă asupra fenomenului.

Cred că te-i cam pripit, dar poți relua tema abordînd o arie mai restrînsă și focalizînd mai bine laserul.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-08-24 13:19:04
         
 
  Exercițiu de lectură

De la prelegeri la rigoarea argumentației

Un text interesant prin problematică și promovarea unor idei. Din păcate inconsistent în ceea ce privește susținerea lor. Și, din acest motiv, poate conduce la riscul decredibilizării ideilor. Ceea ce este rău, în special, pentru idei. Mai ales când ele sunt generoase, reale pe fond. Mai ales dacă acele idei sunt de interes general. Argumentarea lor inadecvată ori facil demontabilă poate compromite valoarea ideilor, în conștiința persoanelor mai puțin deprinse cu fenomenul analizei profunde. Pe de altă parte se oferă argumente „pe procedur㔠adversarilor care astfel le vor putea ușor combate. Și, astfel, câștigând pe procedură, printr-un proces de substituire fondului cu procedura, ca efect pervers al inteligenței speculative, uneori, alteori, ca efect al practicări sofismului, ca metodă de persuasiune pentru minți mai puțin antrenate, adversarii pot impune ideile antitetice pe care ei le au, chiar dacă, acestea din urmă sunt evident eronate. De aceea se impune ca abordarea unei atari problematici să se facă după o serioasă și riguroasă analiză a argumentelor „ieșirea în lume” urmând a fi făcută după o eventuală testare polemică a argumentației.
Un bun studiu de caz ne oferă textul de mai sus.
Îl abordăm din următoarele considerente:
- problematica propusă
- tinerețea autorului în care întrevăd în viitor un posibil redutabil gânditor.
- provocarea capacității de argumentație a autorului.
- observația potrivit căreia autorul este stăpân pe sine și va avea capacitatea de a rezista unei serioase analize sine ira et studio
- necesitatea ca textul autorului să reziste în viața reală și nu numai într-un mediu ușor extaziabil și conotativ encomiastic.
Mai sunt și alte motive, poate de natură didactică, poate de natură strict cognitivă, etc.
Așadar să revenim la text.
Spune autorul „Din cele mai vechi timpuri, artiștii, creatorii de frumos, au acceptat să fie încadrați în caste, în grupuri, în generații.” Așa să fie oare? Să ne amintim că acest text, prin problematica abordată, are ori va avea cu siguranță adversari. Puternici. Ce vor face aceștia citind această frază? Simplu. Vor „denunța-o” ca nefiind adevărată. Le va fi greu? Să vedem.
În general artiștii se vor unici și liberi. Și este firesc să fie așa. Însă pe baza unor afinități, convingeri, idei unii se „întâlnesc”, „se constituie” se „structureaz㔠în grupări, grupuri, caste, generații etc. formale ori informale. La care pot adera și alții din varii motive ca de exemplu nevoia de instruire, admirație, etc. Așa putem distinge, din diverse domenii, școala milesiană, școala pitagoreică, multitudinea de curente litarare, școlile de pictură, etc. Au acceptat astfel de „creatori să fie încadrați” în sistemele invocate? Acesta este termenul potrivit?
Au fost și sunt și personalități care nu au făcut parte din astfel de grupări. Câteva exemple izolate, Spinoza care nu a aparținut unei anumite școli filosofice, Einstein care afirma „niciodată nu am aparținut in întregime vreunui stat sau cerc de prieteni, nici măcar propriei familii. Fericirea si bunăstarea nu au fost niciodată idealurile mele“, Van Gogh, care nici el, nu a aparținut vreunei "scoli", preferința sa pentru lumină si culoare și lucrul în mijlocul naturii , deși specifice impresioniștilor nu l-au integrat practic nici unui curent.
Aceste exemple se referă la actul conștient al „aderării” creatorilor la anumite grupuri, grupări, școli, curente, etc
Există apoi „apartenența” la astfel de „structuri” dată de taxonomie.
Sigur există și „acceptarea” de a participa la diverse „curți regale”, academii etc.
Așadar acceptarea de a fi încadrați în caste, în grupuri, în generații ca o consecință a unui act de voință în contextul celor spuse mai sus devine nu numai hazardantă dar și, pe fond, neadevărată. Dacă mai punem la socoteală și repetiția ne necesară, stilistic vorbind, „în caste, în grupuri, în generații” , firesc ar fi fost „„ în caste, grupuri, generații ca și virgula dintre subiect și predicat „creatorii de frumos, au acceptat” vom constata faptul că această frază, care se dorește a fi un fel de premisă a raționamentelor care urmează a ne fi prezentate, devine o pradă ușoară pentru potențialii adversari. Care, desființând-o pot induce ideea perversă că și celelalte idei ale eseului sunt la fel astfel că toată argumentația pică în derizoriu.
Este miza eseului așa de neimportantă pentru ca autorul să-și asume un astfel de risc ? Nici vorbă. Problematica propusă este extrem de importantă. De aceea rigoarea unui astfel de text este obligatorie.
Alte aserțiuni ușor demontabile și din cauza utilizării cuvântului „întotdeauna” :
„Sacrificându-și individualitatea intrinsecă, oamenii încearcă întotdeauna să-și justifice acțiunile prin intermediul celor din jurul lor.”
„Acesta se înconjoară întotdeauna de oameni care gândesc ca el, aliați, construindu-și un întreg aparat propagandistic care să îi justifice acțiunile. Aparenta exteriorizare pură care caracterizează acest aparat nu este decât o iluzie.”

Va urma

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-08-24 11:13:59
         
 
  spune-mi si mie 5 poeti fracturisti si 3 poezii ale fiecaruia.
apoi discutam.
fiindca asta este cel mai limitat eseu din cate am citit in viata mea.
 
Postat de catre Rotaru Alexandra la data de 2006-08-24 10:47:27
         
 
  Se vede treaba ca nu ai luat tu degeaba premiul acela pentru eseu!  
Postat de catre Mariana Tanase la data de 2006-08-24 06:16:37
         
 
  Adelina multumesc pentru citire!!! Eu incerc sa trag un semnal de alarma, pentru ca nu vreau ca peste 100 de ani, nici macar o carte a celor de acum sa nu mai fie citita - nici nu mai vorbesc despre apreciere...

Eu personal vreau sa fac ceva!!! Vreau sa schimb lumea!!! Si ma doare prezentul...

multumesc inca o data...

te mai astept...

cu drag

petre
 
Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-08-23 23:56:41
         
 
  Petre, felicitari!

Un eseu extraordinar, toata admiratia mea. Un adevar incontestabil. Ma bucura ca un tanar, un scriitor tanar are curajul de a spune lucrurilor pe nume. Are curajul sa-si asume public pe un site literar crezul sau. Il impartasesc si-l sustin. Am afirmat si nu odata ca niciun asa zis "curent literar modernist" nu va rezista probei timpului. Imi sustin afirmatia, mi-o strig aproape, cu toata puterea fiintei mele.

Un eseu de citit!
 
Postat de catre Adelina Ionescu la data de 2006-08-23 23:46:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE