|
|
|
|
|
|
|
|
|
arbitraj. miza - curatarea site-ului |
|
|
Text
postat de
Andrei Petre |
|
|
cu referire la problemele de aici :
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971
Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit și domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spațiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să își asume identitatea. In spațiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Și m-am gândit : de ce să se permită acest amestec grețos de persoane, personalități și anonimi la limita patologicului ? Cui servește ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenții pseudo-literare.
Eu, dacă mi-aș face un site și nu aș urmări să câștig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aș proceda așa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiți pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Și, la cerere, să poți publica sub pseudonim DE OM, dar să știi mereu că nu poți sări calul fără să îți fie dată în vileag identitatea (cât timp îți vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase și te iei ba de unul, ba de altul să îți asumi consecințele). Nu să își permită un oarecare să jignească, la nesfârșit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva.
Domnule Corbu, ați văzut care a fost reacția mea la ce se întâmplă aici : am atras atenția, în câteva rânduri, că nu e ok și m-am cărat, între timp am scos o carte, mulțumesc editurii Vinea pt încredere și omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intențiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalitățile discutabile de acțiune, de până acum.
Mai bine faceți curațenie, schimbați regulamentul, țineți oamenii de valoare care își asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuț Caragea e scârbit, eu m-am cărat și cu ce rămâneți în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, și care, în afară de un umor plafonat și dubios, nu are nimic ?
Nu vă supărați, e doar o supoziție : am bănuiala că dumnevoastră sunteți, în realitate, Ecsintescu și reușiți, astfel, să vă împliniți fațeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică.
Îmi cer scuze dacă greșesc în supoziția mea, numai bine tuturor și atenție ce oameni pierdeți și scârbiți și mai ales pt cine și ce !
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cît privește afirmația, ca un țipăt de vitalitate încă necenzurată: "Aceasta este natura oricărei ființe vii, o ființă care nu învață niciodată să moară...", poezia asta, pe care bănuiesc că ai mai citit-o, spune un lucru mai complex:
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visători la steaua
Singurătății.
Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce
Până-n fund băui voluptatea morții
Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linișiti, pe mine
Mie redă-ma!
Mizează pe un mit al renașterii, dar din cenușa mamă.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2006-07-19 09:14:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Îmi permit să te completez un pic. Fericirea care încearcă pe oricine este fericirea-întîmplare, fericirea-eveniment. Ea survine pe neașteptate, nemeritat. E o încercare căreia într-un fel trebuie să-i faci față. Să o primești cu toată candoarea.
Fericirea-seninătate este cu totul altceva. Este o stare relativ permanentizată, dar de cu totul altă intensitate. Fericirea-întîmplare erupe, seninătatea se instalează ca o stare de tonus. Prima e intensă, aproape pasională, și pasageră, a doua blîndă, așezată, de mai mică intensitate, dar statornică.
Dar eu aș zice că mai există și ceea ce aș numi vocația fericirii, orizontul fericirii. Ceva între cele două. Cel care trăiește în orizontul fericirii riscă să situeze fericirea pe primul loc în ierarhia valorilor, intră într-un anume fel în slujba fericirii și, cunoscîndu-i regimul capricios, trăiește mereu ajunînd în așteptarea ei. Se privează de o mulțime de alte satisfacții mărunte mizînd pe fericire.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2006-07-19 09:05:41 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ai darul (ferice de tine) de a te extazia în așa măsură în fața unei idei, încît riscul de a derapa în banal te pîndește la fiecare pas. Și reușești uneori să dai de-a dreptul, fără ezitare.
Ca să nu se spună că fac afirmații gratuite, am să citez:
-Viața omului este scurtă
-Ființăm doar pentru că urmează să murim.
-Moartea este ultima etapă a vieții, însă nu și prima. (aici ai depășit cu mult limita banalului, apropiindu-te de culmi nebănuite ale umorului involuntar)
-Cu toții, indiferent de acțiunile noastre, sfârșim în moarte. Așadar, nu ținta finală este scop, ci chiar călătoria în sine se substituie acestuia din urmă.
Exemplele ar putea continua, ca să fiu în ton cu textul tău, pînă la fraza finală.
Pînă la urmă, Andrei, ce este fericirea, între care limite o situezi între alte stări sufletești, pentru a putea afirma că doar clipele de fericire sunt cele care rămîn? Să fie mulțumirea sufletească chiar fericire? Să fie satisfacția muncii pe care o faci zi de zi fericire? Cred că ar fi prea banal, fericirea nu poate fi o stare permanentă, ar lipsi prea multe imbolduri ale existenței dacă am rînji fericiți de dimineața pînă seara doar pentru că "ființăm" (ca să te citez din nou: Fericiți pentru că suntem, fericiți pentru că dimineața simțim razele de soare și stropii de rouă cum ne gâdilă trupul...)
O chestiune mult prea complexă pentru a o expedia într-o pagină al cărei îndemn final este să aplaudăm...
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2006-07-19 08:10:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
iti multumesc si eu pentru vizita... te mai astept...
cu drag
petre |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Petre la data de
2006-07-19 00:21:12 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Eu una, aplaud. Multumesc pentru sansa oferita de a citi "cateva cuvinte despre fericire". Nici nu-ti dai seama ce mare nevoie aveam de asa ceva.
Multumesc. |
|
|
|
Postat
de catre
Andreea - Cristina Sarba la data de
2006-07-19 00:08:41 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|