FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Maria Prochipiuc
(singurãtatea gândului)


pe harta sculptatã cu vise haotice pipãi cu inima toamna despodobitã de vraja mirosului de floare doar doruri cãlãtoare mã liniºtesc ºi simt în mine strângerea negurilor vremi
frunzele se joacã cu soarele pe cãrãrile apusului desenîndu-ºi drumuri cu trupurile lor sub uriaºul clopot albastru
o zbaterea de aripi pe pletele vântului în ritmul cadenþat al codrului ºi în dulci reverenþe cãlãtoarele
aºeazã norii în stoluri
nostalgicã o rândunicã întreabã vântul din copac de suratele deja plecate
soarele bãlai îºi acoperã faþa cu negura norilor rãzvrãtiþi pe frumuseþea pãdurii în deºteptarea tãcerii
plin de amãrãciune mesteacãnul îºi cântã baladã într-o liniºte de luminã linã ºi îl presimt ca un parfum de vorbe împerecheate pe la colþuri de rãzoare
goale de pupilã au rãmas iriºii în care a intrat neantul unui copac îndrãgostit de poezia viselor ce adie printre degetele verzi ale frunzelor
ca o dulce mireasã noaptea deseneazã cu un galben de cearã moartea verdelui în renaºtere

pare a fi doar vântul coborând din munþi pe râul abia ºerpuind
cerul se acoperã cu o perdea înfloratã cu stele unele cad altele rãmân în veºnicie înjugându-se la carul mare
prin zid îmi pãtrund cu zâmbet fraged ºi cald amintirile unei nopþi între crestele munþilor
umbrele încep sã se confunde cu amintirile iar trecutul cu prezentul

Prietenã te aºteptam bine-ai venit în fiecare dimineaþã îmi ridicam fruntea din iarbã ºi priveam peste vãi te desopeream în fiecare strop de rouã în fiecare razã de soare mã gândeam cât ai mai crescut cât argint ai mai adãugat… sã–þi mulþumesc foamea cu parfumul pãdurilor ºi setea cu roua adunatã în pocalul florilor sã nu duci grija cã se sfârºeºte mâncarea foamea de aici de sus te avântã spre culmi sã pãtrunzi în þinuturi necunoscute unde doar eu sa-þi fiu dorul… stelele au încremenit pe luciul cerului ca niºte picãturi de cearã…noaptea te aºteapt îmbãtatã de taine ºe decoruri încã nedescoperite
piscurile plutesc în departare iar vãile sunt pline de ceaþã albãstruie… pârâurile îmbrãþiºeazã pãmântul aºteptându-þi privirea…
toatã ziua mi-o petreceam aºteptându-te
spre searã când soarele se ascundea dupã un colþ de stâncã mã apuca mâhnirea cã þi s-a întâmplat ceva ºi nu mai vii... iþi dezmierdam tremurarea cu ganduri de cantec
ºtiam ne vom cuprinde în necuprinsul unui vis de dincolo de vers…



Bine te-am gãsit
mi-a fost dor de palmele tale calde cu care îmi rãcoreai obrajii la izvor de
cântecul vântului în legãnãri abia simþite pe strunele brazilor þintiþi cu ochii spre zare
ascunse prin scorburile cântului în preludii orchestre nevãzute cântã fantezia muntelui
aud ºi câinii de la stânile pitite prin vãgãunile pãmântului
simt mirosul laptelui aburind în doniþã atunci când ciobanii îºi vãd de rostul lor cântând mioarelor minunea florilor de colþ cochetãrii ºi graþii în dansul ritmic de fantome
focul mirosind a cetinã împrãºtie râuri de ºerpi ce se zbat în lumina roºiatic gãlbuie peste ierburile îngrozite de pârjol desenând jocuri de strãlucire ºi umbrã la picioarele noastre
pãdurea nu numai decor ci forþa inepuizabilã a naturii un martor suveran al aventurilor materiale si spirituale acolo
izvorul trãieºte nopþi zbuciumate ori calme zile voioase ori triste ºi ... se scurge prin venele noastre poteci de râuri însetate de cer în care palpitã o dragoste nestânjenitã

Restantã aºteptarea îmbrãþiºeazã
sunetul
privere aplecatã spre rotunjimea zilei
înãuntrul inimii
gesturile se cautã în cuvinte
sfinxul
miºcã limbile ºovãielnic
ore
albul bate clopotul dezlegãrii

mã trezesc


vremea ne va topi…vor ramane gandurile noastre îngemãnate lângã izvor


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE