PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curatarea site-ului Text postat de Daniela Luca cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Iertare pentru tarziul întoarcerii mele, dar mai ales pentru "daltei". permiteţi-mi să îl folosesc, ştu că pluralul este dălţii, însă atât de fluid şi rotund mi-o sunat daltei/deltei, cumva condensate piatră şi triunghi de apă că nu am rezistat tentaţiei de a utiliza acest "nou" cuvânt, căruia i se înţelege sensul oricum. Elena :) uneori când îţi aud cuvintele citindu-le agale, aici, în aceste exerciţii hermeneutice, mă întreb cum de ai această privire atât de exploratoare şi de atingătoare de sensuri. Mulţumesc, de fiecare dată găseşti o daltă potrivită pentru a sculpta în poemele mele, poate de aceea unele dintre ele devin pietre, aproape de preţ. Cristal de stâncă. :) Da, aparţin cumva acelor două spaţii, cumva mă simt "entre-deux", "in-between", un spaţiu între percepţii subtile. :) Corneliu, da, uneori cuvintele ne sunt capcane, rotunde, fiindcă din perfecţiunea lor nu mai putem ieşi spre alte cuvinte, şi atunci e nevoie de o "săpare" mai departe, spre o copilărie a sufletului, acolo unde rădăcinile cuvintelor îşi găsesc apele vii. :) Mulţam mult. Ecsi, de ar înţelege un om pe care îl porţi în suflet că nu are voie să moară înaintea acelei iedere, atunci nu ar mai fi nici lacrimă, nici piatră de timp.:) Mulţumesc, pentru aproapele ce eşti, aici.   Postat de catre Daniela Luca la data de 2006-05-13 21:02:28               Exerciţiu de lectură Piatra care lasă urme luminoase Piatra poate simboliza pe de o parte forţă iar pe de alta neputinţă. Piatra care lasă urme luminoase devine spectaculoasă. Fie şi doar dacă privim uneori cerul înstelat şi vom putea rămâne sideraţi de frumuseţea şi magia unor astfel de urme. Cuvântul, această "capcană rotundă" în plan textual şi, mai ales, contextual, denotează direcţia. Iar ochiul care trebuie să vadă, vede. Spui: "ce neputinţă de a sparge timpul iar"! Din păcate, pentru existenţa fizică, ai dreptate. Rămâne în schimb apetenţa pentru asimptotic, pentru intangibilitatea creatoare. Neputinţa spargerii timpului, sublimată textual, exonerează responsabilitatea atât a sentimentului cât şi a lucidităţii. Pentru că, altfel, repetabila poveste de "a poposi pe muşchiul crud", posibilă spargere a timpului, se va solda, ca pentru orice "făptură mai firavă" cu deja celebrul "Pahar e gândul cu otravă". "între două lovituri ale daltei (nu dălţii?) am rostogolit acelaşi pământ scrânciobul din care tu vedeai munţii clătinându-se iar eu abia mă năşteam să rup ziua de la sânul mamei" Ai perceput şi ai redat foarte bine dihotomia apartenenţei la cele două lumi invocate, tangibile poate doar spiritual într-un spaţiu de tip riemanian ori lobacevskian. De aceea nopţile devin umblet, adică, în planul devenirii, creaţie.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-05-13 11:53:33 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Un suflu nou? Versuri mai austere, mai supărate pe frivolitatea lirismului suficient: uneori cuvintele sunt doar capcane rotunde ce neputinţă de a sparge timpul iar Şi, surprinzătoare, forţa miraculoasă a copilăriei dintotdeauna: scrânciobul din care tu vedeai munţii clătinându-se   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-05-13 11:03:30               înţelege-mă nu ai voie să mori până când piatra mea nu va fi înconjurată de o iederă şi îţi va spune aici ai iubit-o ...... ce pot sa mai spun.....   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2006-05-13 10:34:33	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE