FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de maria Iordanescu
Munirul Shamal descoperã iubirea. Mura ºi Vladimir

„Culcat, zâmbi cu stângãcie, iar ochii lui strãlucirã. Ea îºi simþi iubirea urcându-i în gâtlej ºi ochii i se umplurã de lacrimi. Se aruncã asupra buzelor lui ºi strivi lacrimile între feþele lor.
Ea plângea în gura lui, iar el muºca din buzele acelea sãrate toatã amãrãciunea dragostei lor”

Mura întinsã, se juca dansând degetele trandafirii. În bãtaia slabã a unei lumânãri ºi acoperitã cu petale albe ale florilor, flori de un singur fel ºi din cele simple, dansul cãpãta grãbit proporþii magice.
Prin proiecþiile împrumutate se descãtuºau nãlucile ºi se desluºeau visele. Visul era pornit. Timiditatea miºcãrilor imprima emoþie personajelor proaspãt nãscute.
- Mura, Mu-ra, Ru-ma, A-rum, U-mar – voi degete – ce forþe nebãnuite, de suflet nãscute vã poartã spre mine? Ce dans hipnotic vã-nvãluie-n mreje spre întâmpinarea Munirului?
Lichefiere ºi somn.
Visul prinde aripi ºi încolþeºte în trupul ei lutos. Întâi tâmpla tresare într-un spasm repetat, o datã, de douã ori, apoi spasmul se pierde, îi cuprinde gâtul ºi se îndreaptã cu repeziciune tulburând mlãdierea mâinilor. O clipã de liniºte, un freamãt al sãrutului umed ºi sãrat apoi începe furtuna: drumuri de peºti azurii o strãbat dizolvând substanþa în calea lor ºi gãsind liniºte doar când trupul lichid devine un purtãtor nu întâmplãtor ales al unei mãri prea calme.
Peºtii lucioºi produc zvâcniri ritmate, în spasm repetate conducând spre un dans întoarcere a oglinzilor lumii.
Stãtea rezematã de propriile-i dorinþe într-o relaxare linã în timp ce albastra apã îi trãia trupul. O unduire, douã, trei…peºtii ocupaserã deja locul dansatorilor tactili.
Însã…mirare
spasmul revine
ºi-o datã cu tine
un tumult amar
tulburã trupul
firavei U-mar
ªi un ºuvoi argintiu s-a ascuns grãbit în spatele gleznei protecþie.

O sãrutare pe umãrul gol îndepãrtã o ºuviþã sãratã, încã aparþinând umezelii.
- Mura, Mu-ra, Ru-ma, A-rum, U-mar, M-u-r-a…
ªi atunci, ochi vii ai altei lumi s-au deschis languros ºi frivol în spatele perdelei de gene. Ape tulburi alungã somnul oazei ºi-un þipãt de dulce groazã din gura de murã a Murei a ieºit în zborul unui pescãruº-
Privirea rotundã îi imprimã femeii obiºnuinþa unei curtezane.
- Shamal! Munirul Shamal!
- Îmi aparþii Mura. Acum eºti a mea.
- Shamal intrã în mine ºi vei vedea alegerea.
……………………………………………………………………………………………………………………………….

- Mura, Mura…unde eºti? Chiar nu-þi mai aduci aminte cum ne-am cunoscut?
- Nu Vladimir. Nu. Nu încã. Poate niciodatã. Sunt sigurã. Nu-mi voi mai aduce niciodatã aminte cum ne-am cunoscut.

O mai vãzusem o datã sau de douã ori înainte. Nu-mi spunea nimic. Nu-mi vorbea, însã ceva reþinea atenþia ºi domolea timpul. Purta amprenta cuiva, a ceva. Oare, Doamne, de cine-mi amintea?…
Apoi a venit o zi în care soarele topise tot ce era de topit ºi eram sãtul, da eram sãtul, asta o ºtiu sigur, o saþietate îmi îngreþoºa gândurile ºi mã afunda cu repeziciune, înghiþindu-mã.
Atunci am cunoscut-o.
M-am îndrãgostit. Mi-a cerut ceva ºi i-am dat pe Vladimir, m-am dat ei într-un gest pe care nu l-aº regreta niciodatã.
A urmat apoi preludiul zilelor ºi al nopþilor, descoperirea locurilor, a cãrãrilor umblate sau mai puþin adânci. Dãruire ºi fatalitate.
Disperare. Mi-a dat viaþã, un miraj încã necunoscut mie cuprinzând intensitatea ºi mistuirea comune barbarului.
Îi plãcea sã-i spun poveºti. Cred cã mi le cerea mai mult pentru a putea produce visul. Orice fel de poveºti ºi din cele simple de un singur fel.
- Spune-mi o poveste, Vladimir, te rog! Cu zâne ºi dragoni, ceva frumos, Vladimir.
- Bine, Mura. Uite! Era odatã o sãmânþã mititicã. O purtase valul pânã la mine. Am prins-o cu grijã între palmele mele fierbinþi ºi am þinut-o acolo pânã a crescut frumoasã ºi dulce. Planta era tânãrã. Creºtea repede-repede cu puterea gândului. Dar când s-a fãcut mare s-a acoperit de spini, din cei deºi ºi temeinic ascuþiþi de mâini nevãzute s-o þinã captivã. În mijloc proteja o floare. O floare albã. Când am descoperit-o, te-am vãzut pe tine, Mura.
- Vladimir…unde e zâna? Unde-i dragonul? Trebuia sã-mi spui o poveste…
- Mura tu eºti zâna iar eu sunt dragonul ºi împreunã o sã avem copii delfini nãscuþi în þipãt de pescãruº.
Un râs sãlbatic a spart tãcerea. O unduire elasticã ºi strãlucitoare mi-a tulburat atunci, plãcuta tihnã.
Mura visa din ce în ce în ce mai des. O gãseam prinsã într-o transã ce mi-o fura. Încercam s-o trezesc dar eram reþinut chiar de ea. Doamne cât era de seninã!…Chipul îi devenea translucid ºi puteam sã vãd prin pielea-i strãvezie visele ei.
Imagini incandescente, furtuni de apã ºi de nisip formau trupul ei. ªi era atât de seninã încât mi-o închipuiam fericitã. ªi atunci nu îndrãzneam s-o tulbur cu nimic. Mã îndepãrta. ªtiam cã nu-i puteam oferi ceea ce îi imprima cu atât de multã uºurinþã visul. Eram fericit la gândul cã prin mine ajunsese aºa. Poveºtile mele o fãcuserã sã aparþinã altei lumi.
Era atât de frumoasã…Nu puteam sã-i rezist ºi atunci fericirea mea devenea, seacã, aridã, mã fãcea s-o ating ºi atunci, sub dezmierdãrile mele, lumea ei pãlea.
Ochi umbroºi se deschideau pe albul neliniºtii ºi Mura devenea din nou a mea.
- Vladimir!
- Te-am cãutat Mura ºi în cele din urmã te-am gãsit. Frumos vis ai avut. Furtuna a fost roºie de data aceasta, un roºu aprins, pãtimaº. Ti-a fost fricã Mura?
- Vladimir, eu sunt furtuna când sunt acolo. Dacã mi-ar fi fricã de ea înseamnã cã mi-ar fi fricã de mine. Facil. Nu de furtunã mi-e fricã Vladimir.
Apoi n-a mai vrut sã se întoarcã. Plângea ca un copil când o luam înapoi. Peºti aurii se prelingeau pe faþa ei, reminescenþe a celei de a-doua lumi.
- De ce? Vladimir, de ce nu mã laºi acolo ºi mã aduci înapoi?
O mângâiere pe pãrul ud ºi fierbinte încercând sã mi-o apropii. Însã ea era din ce în ce mai puþin a mea.
O sãrutam frugal pe buzele-i de murã ºi mã foloseam de dragoste în cel mai josnic mod deoarece doar prin ea mai reuºeam sã o domin.
Apoi a venit ziua în care s-a închis cercul. Am surprins-o deºert. Aparent, nu era nimic neobiºnuit. Doar un vânt puternic ca o furtunã îi strãbãtea trupul, rãscolindu-l.
O cerceta pãtrunzãtor, cartografiindu-i trupul cu delicateþe. Mai întâi mâinile, fiecare deget, purtãtor al altei mângâieri, apoi braþele leagãn al amintirilor mele. Deget cu deget, unul câte unul – convertire sub semnul vântului. Pale strãvezii îi urcau apoi pe linia gâtului cercei. O picãturã de liniºte pe trupul însetat ca mai apoi sã erupã-n flori albe cu petale tãioase spre tâmplã. O zvâcnire þipãt al plãcerii ºi a vântului forþã coborî în intimitatea spatelui. Nisipul fin se ridica uºor pe spate într-un freamãt dans.
Pentru o clipã pãrea cã acea forþã mã vede. Încercam s-o ating ºi de câte ori mã apropiam de ea nisipul se retrãgea lãsând un gol în loc. Apoi am fost sigur. Prezenþa mea fusese recunoscutã. Încercam sã-l surprind însã jocul nisipului era perfid. Furtuni discrete pulsa vântul în trupul ei jonglându-i apariþiile în ochii mei. Atunci l-am zãrit sãrutându-i interiorul coapselor coborând apoi într-un tril spre curbura genunchiului. Am îngheþat.
Însã Munirul fremãta în continuare în trupul ei…

Mã întrebam dacã îi ºtia prezenþa. Dacã ºtia ce se petrece cu ea când vântul îi devenea stãpân. Eram îngrijorat pentru cã mã simþeam rãspunzãtor. Eram gelos pentru cã o iubeam. Încercam sã vorbesc cu ea însã de fiecare datã, mã oprea ceva.
Disperare. Dizolvare ºi patimi. Ariditate.
- ªtiu.
A fost reversul acelei întâmplãri cuprinzãtoare de dragoste când mi-a spus dã-mi ºi i-am dat exact lucrul care trebuia. Atunci am ºtiut cã am pierdut-o.
……………………………………………………………………………………………………………………………….

Frumos, Mura dar ºtii tu oare?…

Nisipul.
Nu doar îºi încolãceºte braþele sale aurii
languros în jurul tãu
pânã când proiecþiile tale în el devin puternice.
Dupã ce dansul s-a terminat,
distruge.

Marea.
Munirul Shamal spune cã marea nu e doar voluptate.
- Trezeºte-te Mura!
Forþa aceea ce te atrage în ea
ademenindu-te cu perle pânã
te cuprinde perfect în toate viscerele ei,
dansul sãlbatic pe care-l atingi
într-o unduire…
Erodeazã.

Soarele.
Soarele, soarele, Mura…
Te-a pãcãlit prima datã când te-a sãrutat cu o patimã
pe care n-ai mai simþit-o pânã atunci.
Îþi intrase în suflet ºi locul acela pe care-l protejai
cu atâta înverºunare ca o fecioarã…
Mura, Mura…
Calcineazã.
……………………………………………………………………………………………………………………………….

N-am mai vãzut-o multã vreme pânã-ntr-o zi când am întâlnit-o întâmplãtor pe stradã. Nu era singurã. Avea un copil. Ne-am oprit unul în faþa altuia. O lacrimã strãbãtea, încet, faþa ei frumoasã. Ne-am alãturat. Am plecat împreunã.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulumesc de primire Caterina!

E o poveste despre fora vntului mpletit cu o poveste de iubire...
M bucur c-i place!
Cu drag,
maria
 
Postat de catre maria Iordanescu la data de 2004-09-17 09:09:53
         
 
  O poveste de iubire careia i-am zambit si la prima citire si... recitind. Sper sa revin la o ora convenabila sa las intr-un mesaj si cele cateva observatii.
Bun venit, Maria!
 
Postat de catre yxxx dina la data de 2004-09-17 01:16:20
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE