FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
arbitraj. miza - curatarea site-ului
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
cu referire la problemele de aici :

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971

Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit și domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spațiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să își asume identitatea. In spațiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Și m-am gândit : de ce să se permită acest amestec grețos de persoane, personalități și anonimi la limita patologicului ? Cui servește ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenții pseudo-literare.

Eu, dacă mi-aș face un site și nu aș urmări să câștig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aș proceda așa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiți pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Și, la cerere, să poți publica sub pseudonim DE OM, dar să știi mereu că nu poți sări calul fără să îți fie dată în vileag identitatea (cât timp îți vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase și te iei ba de unul, ba de altul să îți asumi consecințele). Nu să își permită un oarecare să jignească, la nesfârșit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva.

Domnule Corbu, ați văzut care a fost reacția mea la ce se întâmplă aici : am atras atenția, în câteva rânduri, că nu e ok și m-am cărat, între timp am scos o carte, mulțumesc editurii Vinea pt încredere și omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intențiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalitățile discutabile de acțiune, de până acum.

Mai bine faceți curațenie, schimbați regulamentul, țineți oamenii de valoare care își asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuț Caragea e scârbit, eu m-am cărat și cu ce rămâneți în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, și care, în afară de un umor plafonat și dubios, nu are nimic ?

Nu vă supărați, e doar o supoziție : am bănuiala că dumnevoastră sunteți, în realitate, Ecsintescu și reușiți, astfel, să vă împliniți fațeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică.

Îmi cer scuze dacă greșesc în supoziția mea, numai bine tuturor și atenție ce oameni pierdeți și scârbiți și mai ales pt cine și ce !




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Corneliu, mi-am permis sa revin. Mi-am luat de la mine insami aceasta libertate... sunt doar si eu unul dintre comentatori.

Este foarte probabil ca aforismul lui Blaga sa contina un mare adevar. Am convingerea ca nu vom ajunge niciodata sa ne cunoastem perfect pe noi insine. Atunci cand ajungem sa credem ca suntem aproape, apar noi provocari, culmi abrupte si abisuri adanci ce ne ispitesc cu aceeasi forta...

Pe langa cunoasterea sinelui launtric, in opinia mea, cel mai mare sacrificiu al mintii umane nu este acceptarea mortii, ci a vietii, a vietii asa cum este ea.
 
Postat de catre Adelina Ionescu la data de 2006-04-14 16:54:32
         
 
 
Am primit de la cineva care a citit și comentariile voastre la text:

"În legătură cu comentariile la "Exigenta iubirii aproapelui" si introspectia, mi-am amintit un aforism al lui Blaga:

Cea mai stranie întîlnire - Glasul nostru propriu, dacă l-am auzi, cum ni-l aud ceilalti, ni s-ar părea cu totul străin. Cînd auzim glasul nostru pe-o placă de gramofon, nu-l recunoastem. Să nu fie oare la fel si cu sufletul nostru? Dacă ni s-ar da posibilitatea să-l "întîlnim", sufletul nostru ni s-ar părea atît de străin, că nici nu ne-am opri să-l privim."

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-04-14 16:37:49
         
 
 
Pentru că v-a plăcut la amîndouă partea introspectivă, vă aduc aminte de o scriere scurtă de vreo sută de pagini a lui Camus, La chutte, în care personajul (povestea este o lungă mărturisire de sine), Jean Baptiste Clamance, face pe judecătorul penitent: se judecă aspru pe sine întinzînd astfel celor cărora li se confesează o oglindă în care să se recunoască. Este un adevărat botezător, își cufundă astfel interlocutorul într-un Iordan al lucidității.


 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-04-14 13:53:09
         
 
 
Cum ar putea fi definit momentul în care o femeie se întâlnește prima dată cu sine însăși? Clipa de impact a două universuri paralele. Dacă întâlnirea nu are reverența necesară, un univers îl va spulbera pe celălalt.
Femeia care a parcurs drumul spre iad și înapoi, măcar o singură dată în viața ei, nu se mai grăbește să ajungă la ceruri. Simte că nu aparține acelor tărâmuri. Miroase a flăcări și lut. Chipul îi este brăzdat de umbre adânci de tristețe, pentru că a rămas prea des în întuneric pe acest drum. Frumusețea îi este calmă, pământeană. Este ceea ce a uitat să fie, este sălbăticiunea rănită, îngerul care a căzut din ceruri în noroi, tras sălbatic în încarnarea lumească…


Am intruchipat din eseul tau femininul, plasmuirea mea nefiind o pretentie de adevar absolut, ci doar ce am simtit de fiecare data cand m-am privit pe mine, cand m-am intalnit cu mine insami.

Multumesc din tot sufletul pentru clipa de regasire.

 
Postat de catre Adelina Ionescu la data de 2006-04-14 11:18:33
         
 
  Îți trebuie curaj ca să reziști întâlnirii cu tine, cu ceea ce poate se ascunde atât de bine încât nici tu nu știi că există.... Cred că Vauvenargues spunea că noi descoperim în noi înșine ceea ce ne ascund ceilalți și recunoaștem în ceilalți ceea ce ne ascundem nouă înșine. Cel mai trist este când ne înduioșează propriul monstru, pentru că atunci găsim fel de fel de motive ca să-i îngăduim să-și arate hidoșenia, în loc să ne rușinăm că l-am descoperit și să-l desființăm obligându-l să tacă  
Postat de catre Magdalena Dale la data de 2006-04-14 10:56:07
         
 
 
Monștrii plîng. Asta ar fi esența. Și prin asta, dovedindu-se vulnerabili, ne somează să-i iubim. Ne rușinează dacă nu sîntem în stare s-o facem. Fără să ne pierdem luciditatea, împotriva motivelor pe care ea ni le dă să n-o facem.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-04-13 07:08:15
         
 
  Da, este din "Sfârșitul unei iubiri". Tot aici, Graham Greene scria:

"Aș vrea să știu o rugăciune în care să nu existe eu și toate derivatele lui. Ajută-. Fă- să fiu fericită. Ajută- să mor curând. Pe mine, pe mine, pe mine."

Și, pentru a face legătura cu "aproapele":

"Doamne, măcar de ai putea coborî de pe crucea Ta pentru o vreme și m-ai lăsa pe mine să urc în locul Tău. Dacă aș putea să sufăr ca Tine, aș putea să vindec ca Tine".

Acest fir empatic de-ar exista între oameni, și tot ar fi îndeajuns de bine pentru noi și aproapele nostru, în viața asta.

Mulțumesc pentru lectură Corneliu.
 
Postat de catre Daniela Luca la data de 2006-04-12 23:15:02
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE