|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grig sau răbdarea țipând - Trădarea (2) |
|
|
Text
postat de
Victoria Bujoreanu |
|
|
Nu-și permitea să ridice tonul la maică-sa dar începuse să se exteriorizeze la club unde ajunsese să țipe și să vorbească ca un birjar cu milițienii pe care-i antrena. Căpitanul care răspundea de ei îi dăduse libertatea să acționeze cum crede de cuviință, ca băieții să fie bine pregătiți. Asistase la primele antrenamente și îi spusese la un moment dat:
- Măi tovarășe, așa cum lucrezi, nu te văd bine! Câtă răbdare poți să ai?! La ăștia trebuie să țipi ca să te înțeleagă! Poți să-i și bați că oricum ai dosar de loviri și alte violențe!
Grig care nu era obișnuit să verifice, să cicălească, să supravegheze, să subordoneze, se bazase până atunci doar pe bunul simț al fiecăruia. Nu avea stofă de șef! Avea el mania proprietății dar băieții nu erau proprietatea lui! Inițial, încercase cu duhul blândeții, dar când văzu că nu are rezultate, schimbă tactica. Avea de antrenat șase serii cu durata de patru luni fiecare, altfel dosarul lui mergea în instanță. Era prima dată în viață când țipa și vorbea urât. Se mira și el că poate inventa asemenea expresii! Îi era rușine că folosește apelative jignitoare, dar prea erau molâi unii dintre băieți! Nu țipase în cei douăzeci și șase de ani pe care îi avea cât țipase în cele câteva luni de când o făcea pe antrenorul la Dinamo! Noroc că stătea bine cu vocea! Urâtă obligație, nu-i făcea nici o plăcere să o facă pe durul dar nu avea de ales. Își amintea că ar fi putut alege trei ani de temniță dar... Se gândea ce ar fi făcut, totuși, dacă ar fi urmat îndemnul maică-sii de a persevera în domeniul muzical nu în sport? Ar fi fost trimis să dea lecții de vioară în vre-o întreprindere?! Ar fi reușit mătușa Olga să negocieze asta?! Și, dacă ar fi reușit, exista riscul de fi acuzat apoi că nu face o muzică democratică - auzise că se punea problema asta la Uniunea Compozitorilor! În 1951, când aflase că Magdalena se măritase cu John, regretase că nu alesese muzica. De fapt, fusese mai degrabă invidia față de John, decât regretul pentru muzică. Magdalena era urmașa unei familii de voievozi! Dar și John ajunsese mare dirijor! Avusese o parte bună și noua lui obligație la Clubul Dinamo, devenise mai comunicativ și nu mai părea mizantrop. Într-o zi chiar a zâmbit când l-a auzit pe un milițian zicând: „A început să țipe răbdarea!” La vreo trei luni de la debutul lui ca antrenor, după ce băieții își însușiseră mare parte din mișcările necesare și se mai împrieteniseră, cel mai în vârstă dintre ei îi spuse:
- Ai încercat tu în primele săptămâni cu binișorul dar nu ți-a reușit!
La spital, cum era proaspăt transferat din provincie, vorbea cât mai puțin, dorind să se înțeleagă mai mult din priviri. Noroc că madam Dumitrescu, asistenta ce-i fusese repartizată, avea destulă experiență și-i anticipa întotdeauna procedurile medicale, iar uneori îi mai dădea și sfaturi. Spital mare cazuistică bogată, la vechimea ei văzuse mai multe decât el! Era asistentă experimentată, prinsese perioada războiului cu bombardamentele americane și nemțești. Văzuse și tratase multe: membre stâlcite, perforații abdominale, capete sparte, mutilați, arși, loviți de schije…
După patru luni, când prima serie de cursanți termină stagiul de pregătire, Căpitanul avu pretenția să-i testeze organizând un concurs și îl întrebă pe Grig pe cine pariază?
- La rezistență, la agilitate sau la forță? îi răspunse acesta tot printr-o întrebare. Interlocutorul lui afișă o figură mirată și nu mai spuse nimic. După ce cursanții își etalară abilitățile, cel ce câștigă fu nevoit să-și încerce puterile cu Grig iar acesta îl puse la pământ imediat.
- Puteai și tu să te lași doborât pentru a-mi arăta ce bine i-ai pregătit!
- Ar fi trebuit să mă las doborât, acum cinci luni, în seara când am fost atacat. Dacă nu eram atât de orgolios nu ajungeam în postura asta jalnică!
- Nu sunt la fel de bine pregătiți ca tine!
Chiar dacă se gândi la proverbul ,,nu faci din rahat bici și să și pocnească” Grig se mulțumi să adauge:
- Eu mă pregătesc de cincisprezece ani! Nu pot face din agricultori și picolo, în patru luni, specialiști în arte marțiale! Trimiteți-mi dosarul în instanță dacă nu vă place cum i-am antrenat! Zise acesta scârbit de situația în care se afla de ceva timp.
Căpitanul îi aprecie onestitatea. Îl studia de câteva luni, îi văzuse firea introvertită, tendința spre mizantropie și îi făcu o propunere din care putea câștiga oricum: să participe la lupte libere cu adversari pe măsura lui. Primea o pătrime din sumele puse în joc în cazul în care pierdea și jumătate în cazul în care câștiga. Îl avertiză că trebuie să-și țină gura, dacă nu vrea să aibă de-a face cu legea. Pe Grig îl tentă propunerea. Cum milițienii pe care-i antrena proveneau din rândurile clasei muncitoare, Grig fără să vrea ajunsese să aibă relații în mai toate domeniile. Cursanții săi se ofereau singuri să-i procure diverse lucruri. Așa făcu rost de bilete la cinema Scala unde rula „Romeo și Julieta”. Merse cu Magda și Vlad, care erau încântați! În România erau doar câteva televizoarele la vremea respectivă și acelea în casele nomenclaturiștilor. Prietenii lui erau curioși cum de făcuse rost de bilete?! De obicei trebuia să aștepți lângă ghișeu de la ora patru dimineața, sau mai devreme, ca să fii sigur că ajungi să vezi filmul! Grig ar fi vrut să le spună că se prostituează, atât de înjositoare i se părea activitatea lui la Dinamo, dar se abținu, zâmbi totuși cu tristețe gândindu-se că a crescut în ochii lor!
În prima duminică din a doua decadă a lunii iunie, pe o vreme încântătoare, cu tot zâmbetul lui trist, țiganul se simțea împărat.
După ce-l săltase securitatea și-l eliberase după doar o săptămână, Grig fusese privit, multă vreme, cu neîncredere de colegii de la spital. Mutalău fusese și înainte dar imediat după incidentul respectiv intrase într-o stare de încrâncenare care îi nedumerea, ca de altfel și prietenia cu Vlad Radaicovici care era opusul lui. Mulți își închipuiau că făcuse vreo înțelegere cu respectivii și devenise informator de-i dăduseră drumul atât de repede! Nici gărzi suplimentare nu mai făcea nici peste program nu mai rămânea. Căpătase parcă un aer de aroganță cu costumul lui de ginerică – singurul pe care de altfel îl mai avea – cu dunga pantalonilor impecabilă, cu lungimea atât de bine potrivită încât să fie doar cu un milimetru deasupra pantofilor, manșetele cămășilor ce erau întotdeauna cu șapte milimetri mai lungi decât mânecile hainei, halatul lui de un alb strălucitor – cum nimeni nu mai avea în tot spitalul - aerul lui de prinț oriental cu bonetă, ușor încruntat, niciodată zâmbind, cu o privire ce parcă arunca fulgere uneori, spatele lui drept pe care puteai pune cumpăna fără să-ți dea eroare de verticalitate cu excepția curburilor aferente, cordialitatea - ce-i uimea pe mulți - pe care i-o arăta de fiecare dată șeful de secție de la interne despre care se zvonea că va deveni director după pensionarea actualului, faptul că nu participa la ședințe nici la cursurile de marxism-leninism ce se țineau la spital după program - când el trebuia să fie la Club pentru antrenarea milițienilor – toate astea îi făcură pe unii colegi să se teamă de el iar pe alții să-l invidieze. Cum niciodată în viață nu fusese privit cu simpatie, chiar dacă din alte motive, suspiciunea colegilor nu-l deranja. Era obișnuit. Suferea doar pentru că nu fusese el în locul boxerului Nicolae Linca ce luase medalia de aur, la jocurile olimpice de vară desfășurate în Australia, la Melbourne, în noiembrie - decembrie1956. Zâmbise, totuși, când fusese nevoit să le explice milițienilor „ce jocuri de vară pot fi în luna decembrie?!” „în continentul Australia, aflat în emisfera sudică, este vară în decembrie!”
Încet-încet se obișnui cu obligația de la Club care nu-l mai stresa atât de tare iar relația lui cu Căpitanul care răspundea de cursanți se îmbunătățise considerabil. Din salariu reușise să-și cumpere ceva haine dar le ținea în șifonierul maică-sii sau agățate pe pereți. Cu primele veniturile din pariuri, își cumpără un șifonier. Norocul lui că în locul librăriei italiene de pe Calea Victoriei apăruse un magazin de mobilă, nu trebui să alerge prea mult; pierdea populația la cultură dar câștiga la confort!
Cum maică-sa, pe lângă faptul că era destul de chibzuită, ținea și la siluetă, afirmând deseori că burta nu are fereastră, iar el nu era pretențios la mâncare, în doi ani reușiră să strângă destui bani pentru remobilarea întregului apartament. Nu era mobila stil pe o avuseseră dar era făcută totuși la comandă, după gustul lui. Doar valoarea sentimentală nu putea fi înlocuită de noul mobilier. Despre actualul proprietar al tabloului, nu reușise să o facă pe maică-sa să mărturisească nimic. Probabil nici nu-și permitea să-l răscumpere, încă.
Văzând că veniturile lui, datorită activității de la Club, crescuseră nesperat de mult, îi propuse maică-sii să-și înceteze activitatea de asistentă doar pentru a avea grijă de garderoba lui. Nici un coleg din spital nu avea cămăși la fel de bine călcate ca ale lui. Maică-sa era expertă. În perioada respectivă apăruse moda cu cămăși de nylon care le puteai îmbrăca fără să le calci, dar Grig nu le suporta, i se părea că nu poate respira în ele. Fusese obișnuit de mic, de fapt de când ajunsese în București, cu cămăși din bumbac, din in și chiar cu cele din cânepă care erau din fibră naturală.
Într-o dimineață, când nu se luminase încă de ziuă, din toamna lui 1957, în timp ce ieșea obosit pe poarta spitalului, după o tură de noapte, se trezi abordat de o siluetă ce tocmai intra:
- Bă țigane parcă erai în provincie!
Inițial se încruntă Grig – de mult nu-l mai făcuse cineva țigan – dar recunoscu vocea Clarei și pentru a nu rămâne cu enunțul doar în gând, ca pe vremea studenției, răspunse imediat:
- Și-a donat mama o parte din bijuterii, ca să revin în capitală! …cu ce ocazie pe la noi? continuă el neștiind la ce persoană ar trebui să i se adreseze.
- Sunt noul medic secundar la interne! Spuse aceasta, peste umăr, în timp ce urca cele câteva trepte de la intrarea în spital.
Grig se înclină, chiar dacă Clara nu-l mai privea. Zâmbi fericit! Era încântat că o va vedea mai des. Erau trei din generația lor în același spital, e mai bine când ești printre cunoscuți, cel puțin pentru el care, mizantrop din fire, socializa mai greu cu persoanele abia cunoscute. Faptul că nu-și dăduse încă examenul de medic secundar nu-l deranja deloc, la asta se gândea mai mult maică-sa, Grig era concentrat deocamdată pe pariurile sportive prin care își rotunjea considerabil veniturile; fiecare cu prioritățile lui!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23998 |
|
|
Comentarii:
120047 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|