FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Patifonu’  și baiatu’!
Text postat de sters sters
Patifonu’  și baiatu’!

(din ciclul „Amintiri imposibile”)

Pe vremea îndepărtatei mele copilării, cuvintele aveau alte sensuri decât în zilele noastre. Un destin semantic interesant a parcurs cuvântul „țață”. Cu diminutivul gingaș „țățică” , acesta  însemna, în vremuri nu prea îndepărtate în timp, soră mai mare –  „tanti”- cum se spunea la oraș. Prin extensie, tot astfel i se spunea unei femei mai în vârstă, acesta fiind chiar un apelativ respectuos, în mediul rural. Astăzi cuvântul a căpătat un puternic aspect peiorativ, țață însemnând o femeie flecară, care vorbește mult și fără rost, o persoană bârfitoare și răutăcioasă, nedemnă, chiar, nu doar de respect ci și de încredere! Iată unde duce evoluția limbii!
         Mama nu se supăra niciodată când vreo femeie sau vreun copil din sat i se adresa astfel. Fiindcă „tanti” i se spunea rar, astfel i se adresau doar persoanele de la oraș sau unii cu oarecare educație, ajunsese să nu facă deosebirea între cele două cuvinte, acceptându-le pe amândouă fără deosebire. Astfel că, țața Veta putea fi oricare femeie din sat, o persoană respectabilă, țărancă normală ca oricare. Iar femeia de care vreau să vă amintesc acum, țața Veta, locuia cu vreo zece – unsprezece case mai jos de noi, dincolo de statuia din mijlocul satului, un soldat de bronz cu arma în poziție de atac, omagiu celor pieriți, dintre oamenii satului, în primul război mondial. Casa țaței Veta, ca toate casele din sat, nu avea nimic deosebit, în afară de faptul că în ea locuia o femeie singură, nea Mitică murise mai demult, eu nu-l apucasem în viață. Era o femeie blândă, bună și foarte de treabă, niciodată nu auzisem din gura ei ocări, blesteme sau  vorbe din cele cu care alte vecine se gratulau reciproc, din te-miri-ce pricină, uneori doar din simple presupuneri sau bârfe. A răbdat țața Veta o vreme singurătatea, purtându-și-o firesc, cum își duce cocoșatul povara ghebului din spinare. Ea singură știa din ce trăia, cum sau cu ce ajutor reușea să-și lucreze cât pământ o fi avut, niciodată n-am auzit-o plângându-se. Și aș fi avut ocazia, fiindcă era bună prietenă cu mama, care mă trimitea, adesea, cu cine știe ce treabă, în ograda țaței Veta. Intram pe poartă ca la mine în curte, pe vremea aceea nicio poartă nu stătea încuiată, poate doar agățată de stâlp cu un cerc de fier, ca să nu iasă în drum orătăniile.
De la o vreme, însă, simțindu-și, poate, apropierea sfârșitului, femeia s-a hotărât, fiindcă nu avea copii, să înfieze un fel de nepot de văr, rubedenie incertă și îndepărtată, căruia să-i lase, după ce n-o mai fi, bruma de agoniseală, casa, grajdul în care nu mai avea nici boi nici vacă, peticul de pământ din spatele curții și…cam atât, după câte știu eu. Nepotul, Petrică, lucra pe undeva, nu-mi mai amintesc unde, dar nu era, vorba mamei, “soi bun”,  se încurcase cu o văduvă din sat, al cărui bărbat murise de curând. Șchioapă de un picior, văduva i se păruse nepotului acceptabilă, poate,  cert e că, de la o vreme, Petrică se mutase aproape definitiv vreo câteva case mai sus, lăsând-o pe biata țața Veta fără el dar, mai ales, fără casetofonul pe care Petrică îl punea duminica să urle muzică populară, înveselind, astfel, bătătura până atunci liniștită. Asa că, țața Veta și-a luat inima în dinți și a venit să-i ceară muierii schioape dar pofticioase de bărbat tânăr, socoteală. „Ce vrei, fă”, i-o fi spus aceea, văzând-o la poarta ei și presupunând, desigur, motivul “vizitei”. Iar țața Veta, femeie cuminte și fără obișnuința ocărilor la care văduva s-o fi așteptat din partea ei, i-a zis , nu fără indignare imperioasă în glas, doar atât: Patifonu’ si baiatu’! De câte ori mai venea, după aceea, vorba de Petrică, nepotul țaței Veta, nimeni nu-l mai amintea decât așa, Patifonu’ si baiatu’.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23990
Comentarii: 119983
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE